Idei de predici ale PS Ioan Mihaltan la duminica a opta dupa Rusalii

 

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Matei XIV, 14-22

1.Una din trăsăturile nobile ale sufletului omului este mila. O energie care atunci când cuprinde sufletul omului este  lucrătoare. Deseori Mântuitorul S-a exprimat „Mi-e milă de popor” pentru că sunt ca niște oi fără păstor însemând prin aceste cuvinte lipsa de comuniune dintre popor și păstorii lui.

2.Mântuitorul a dovedit totdeauna un mare echilibru sufletesc încercând să împace pe Marta cu Maria, pe cele materiale cu cele spirituale.

3.Nu îi era milă doar de starea lor de lipsă de comuniune spirituală ci și de partea materială, lipsa lor de hrană, slăbiciunile lor trupești, de aceea se interesează în mod deosebit de foamea lor trupească.

4.Nu numai de foamea lui sufletească ci și de suferințele lor trupești. Datorită acestui simțământ de milă le-a vindecat bolnavii și le-a înmulțit pâinile. O dovadă puternică de putere a Lui asupra naturii sub mai puțina încredere a poporului față de puterea Lui dumnezeiască.

5.Se indoiau că era în stare să hrănească atâta mulțime doar cu câteva pâini.

6.Această lipsă de încredere a poporului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și în cele materiale aduce în sufletele oamenilor acea stare nefericită ce se numește îngrijorare, frământare pentru ziua de mâine, neliniște sufletească. S-ar putea să medităm mai mult la purtarea de grijă a lui Dumnezeu asupra oamenilor și asupra lumii, să avem mai multă nădejde că Cel ce a creat lumea din nimic va fi în stare să o și țină și această încredere ne-ar da mai multă liniște sufletească, mai mult echilibru.

7.La îndemnul „dați-le voi să mănânce” și la răspunsul ucenicilor „de unde?” se dovedește o lipsă de încredere a noastră în puterea lui Dumnezeu. Se poate referi și la partea spirituală ca îndemn către slujitorii Bisericii de a hrăni poporul cu dreaptă învățătură și darul lui Dumnezeu.

8.Peste așteptări a rămas plusul de hrană dovedind că peste așteptările noastre Dumnezeu are putere să hrănească pe mai mulți decât credem noi. Mii de oameni din câteva pâini și din câțiva pești s-au hrănit, dar la mijloc era puterea lui Dumnezeu nu numai pâinile și peștii.

9.Niciodată să nu despărțim cele mateirale de puterea lui Dumnezeu, nici reușita și progresul oamenilor de intervenția puterii lui Dumnezeu.

10.Niciodată să nu avem credință falsă că totul îl putem face numai noi fără de puterea lui Dumenzeu, o încredere neînțeleaptă în puterea lui Dumnezeu.

11.Este tainică realitatea ce s-a  întâmplat după această hrănire  a noroadelor. De ce le-a dat drumul la ucenici? De ce a rămas singur cu noroadele? Ce vor fi dorit noroadele? Toate acestea rămân o mare taină, dar o frământare cu siguranță a fost în mijlocul mulțimii pe care numai El o  putea rezolva.

12.Se poate așa cum s-a mai constatat în Evanghelii să fi fost mai legați de partea materială. Se poate să fi avut gândul să-L facă conducătorul lor, să-I hrănească pe mai departe din cele materiale. Se poate să fi fost o discuție de luminare a minții lor, de explicare a adevărurilor dumnezeiești, de potolire a unor dorințe nerânduite.

13.N-avea Mântuitorul mulțumirea sufletească cum n-o are nici astăzi să-I lase pe oameni neclari, nelimpeziți în problemele vieții, de aceea socotim că a rămas cu ei. Spre deosebire de ei, El nu era mulțumit că i-a hrănit numai cu pâine. Este o înțelegere cum înțelegea El realitățile vieții și cum înțelegeau ei.

14.Este o mare odihnă sufletească pentru noi oamenii pe cărările vieții a ne încredința purtării de grijă  a lui Dumnezeu, de a acționa sub puterea lui Dumnezeu cu puterile noastre omenești spre marele nostru bine vremelnic și veșnic.

(Text preluat din: „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an” de P.S. Ioan Mihălțan, Oradea, 1999, p.75)