Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei
Georgiei, pr. Andria Dzhagmaidze, spune că au început să crească presiunile din
partea politicului asupra ierarhiei georgiene. Acestea se fac cu scopul ca
Biserica Georgiei să recunoască fracțiunile schismatice din Ucraina.
Biserica Georgiană a emis o declarație, făcând un apel la păstrarea unității
lumii ortodoxe și la practicarea unei abțineri în problema recunoașterii
autocefaliei ucrainene.
Documentul declară că, la momentul
prezent, „principalul lucru este să avem
grijă să păstrăm unitatea Ortodoxiei” și să lămurim chestiunea corect pe
baza legii canonice a Bisericii.
”Acordarea unui tomos Bisericii ucrainene a stârnit opinii variate în
întreaga lume ortodoxă, atât în cercurile seculare, cât și duhovnicești. De
asemenea, avem două părți clare care-și apără poziția. În același timp, nici o
partidă nu se abține de la insulte și intimidare”, afirmă declarația.
De aceea, Patriarhia cheamă pe toți
să fie cu grijă la declarațiile cu privire la chestiune și să depună eforturi
spre rugăciune.
Între timp, o delegație a
Patriarhiei de Constantinopol, condusă de Mitropolitul Emanuel de Franța, a
sosit în Georgia să se întâlnească cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Catolicos Ilia
II al Georgiei pentru a discuta chestiunea ucraineană.
Potrivit șefului serviciului de
presă al Patriarhiei, Protoprezbiterul Andria Dzhagmaidze, întâlnirea a fost
inițiată de Constantinopol, relatează Interfax-Religion.
A mai menționat că întâlnirea nu e plauzibil să influențeze poziția Bisericii
Georgiene.
Pr. Andria a vorbit mai devreme despre
presiunea crescândă asupra Bisericii Georgiene din partea unor forțe
guvernamentale și neguvernamentale pentru a recunoaște noua structură
schismatică ucraineană.
IPS Mitropolit Nikoloz
(Pachuashvili) de Akhalkalaki, Kumurdo și Kari a declarat recent că, în vreme
ce Biserica Georgiană este în principiu în favoarea autocefaliei Ucrainei, ei
nu pot sluji cu episcopi anatematizați și auto-hirotoniți.
Biserica Georgiană a postat o declarație la
finele lui Septembrie în care spune că situația din Ucraina este foarte
delicată și, astfel, are nevoie să fie elaborată între Patriarhiile de Moscova
și Constantinopol. În timp ce Sinodul georgian nu a luat încă o poziție formală
asupra chestiunii, se știe că Sanctitatea Sa, Patriarhul Catolicos Ilia II se opune puternic intruziunii Constantinopolului
în Ucraina.
(după o traducere de ieromonahul Lavrentie Carp)
Nota:
În urma întâlnirii dintre Mitropolitul
Emanuel, ca delegat al Constantinopolului, cu Patriarul Ilia II în Georgia,
Biserica Georgiană a declarat că o hotărâre cu privire la problema ucraineană
nu va fi luată imediat, ci abia la Sinodul din primăvară: Georgian Synod
won’t decide on Ukraine until spring despite visit from Constantinople
delegation
Ce-o tot scaldă și ierarhii ăștia? Ce-o tot dau cu diplomația? Diplomația este de la diavol și s-a dovedit a fi perdantă în politică. Vedem cu toții unde a ajuns România cu atâta diplomație după 1989, pe buza prăpastiei. Doar scrie în Evanghelie că, ,,Cuvântul vostru să fie ce este da, să fie da, iar ce este nu, să fie nu. Cei mai mult de acestea este de la diavol.” Ce se tot codește și Patriarhia Georgiei în privința Bisericii din Ucraina? Atâta timp cât există o Mitropolie Ortodoxă a Ucrainei perfect Canonică, nicio altă patriarhie nu are dreptul să intervină în jurisdicția acesteia. Alte feluri de judecăți sunt de la diavol. Bartolomeu de Constantinopol săvârșește, ca de obicei, o gravă abatere și un imens abuz prin intruziunea ce o săvârșește în treburile Bisericii din Ucraina.
RăspundețiȘtergere