Biserica Ciprului s-a pronunțat în privința schismei din Ucraina.

Deocamdată nu recunoaște noua structură schismatico-autocefală ucraineană, dar critică neparticiparea Bisericii Rusiei la pseudosinodul din Creta.

    Problemele între Patriarhia de Constantinopol și cea a Moscovei s-au accentuat după ce Biserica Rusă nu a aprobat deciziile din Creta. 

    Biserica Ciprului a adoptat deciziile din Creta fără acordul tuturor reprezentanților la acest „sinod”. În numele unora care au refuzat să semneze a semnat însuși arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului (în foto), prin abuz si uz de fals. Opiniile referitoare la controversatul „Sinod” din Creta (organizat de Patriarhia Ecumenică cu susținerea SUA), sunt împărțite între ierarhii ciprioți. Nici privitor la schisma din Ucraina nu au avut toți aceleași opinii dar (după lungi confruntări), în cele din urmă s-a emis un comunicat comun. Din comunicat reiese clar că este pusă o îndoială asupra recunoașterii unor episcopi caterisiți, dar și dezaprobarea față de neparticiparea Bisericii Ruse la „Sinodul” din Creta, fapt ce a rănit orgoliile Patriarhiei Ecumenice.

În cele ce urmează vom publica comunicatul Bisericii Locale a Ciprului, precum și un comentariu pertinent asupra textului făcut de părintele Lavrentie Carp:

     

                      

Comunicat al Ședinței extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului

(18 februarie 2019)

    Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului s-a adunat astăzi, marți, 18 februarie 2019, în ședință extraordinară sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom și a cercetat pe larg subiectul care privește autocefalia Bisericii Ucrainei și care, după cum a evoluat, este atinsă tema unității din sânul Bisericii Ortodoxe.

    Analizând responsabilitatea Bisericii Ciprului, ca una din cele mai vechi Biserici Autocefale care au autocefalia de la un Sinod Ecumenic, față de întreaga Biserică Ortodoxă, dincolo de orice înrudire rasială și de amestec în jurisdicții și drepturi și fără a viza un folos așteptat, Sfântul Sinod a decis să să-și expună opiniile asupra tezelor-principiilor care trebuie să guverneze relațiile dintre Bisericile Ortodoxe, crezând că respectarea acestor principii poate să conducă la ieșirea din această criză.

1. Fiecare neam este îndreptățit, prin dobândirea independenței sale naționale, să ceară și autocefalia bisericească. Aceasta este consolidată și de sfintele canoane. (Este obiceiul ca cele bisericești să se schimbe odată cu cele politice).

2. Dacă sinceritatea este ceva de neocolit pentru conviețuirea lină între credincioși, în vreme ce disimularea dinamitează relațiile lor, cu mult mai mult sunt valabile acestea în relațiile dintre Biserici. Cât de stabilă și sinceră este, prin urmare, relația dintre Bisericile noastre când, în ciuda deciziilor de comun acord de la consfătuirile dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe din 2014 și 2016 despre convocarea Sfântului și Marelui Sinod, patru Biserici nu au participat la Sinod fără nici un motiv substanțial? Cum răspundem la îndemnul Domnului: «la voi da să fie da și nu – nu» (Mt. 5, 37)? Cu mult mai mult este stranie invocarea «consensului» (acordului) ulterior din partea Bisericilor care-l anulează și recurg la el după cum li se pare. A fost dat și pentru această definiție un răspuns satisfăcător din destul, care a fost primit de toți la consfătuirea Întâistătătorilor din 2016. Consensul (acordul) se referă la Bisericile prezente atunci și nu are sensul împiedicării după bunul plac a luării deciziilor de către alții. Dacă una sau două Biserici sunt în dezacord într-o decizie, este consemnat dezacordul lor, totuși semnează decizia. Glasul canoanelor este clar: «să stăpânească părerea celor mai mulți».

3. Câtă seriozitate transmitem ca ortodocși restului lumii creștine și necreștine când suntem în divergență în privința modului semnării acordurilor când soluționăm unele probleme foarte serioase? Cum convingem despre aplicarea în viața noastră a poruncii Domnului: «Oricine vrea să fie primul între voi să fie ultimul dintre toți!» (Mc. 9, 35)? Dacă acordul care a fost atins la a cincea Conferință Presinodală despre proclamarea autocefaliei nu ar fi fost declarat nevalid pe motiv de neatingere a unanimității în privința modului de semnare a tomosului autocefaliei, ar fi existat problema de astăzi?

4. Cum să facem acrobații cu privire la credință când întrerupem comuniunea euharistică între Bisericile noastre? Este posibil ca o poruncă bisericească să anuleze lucrarea Sfântului Duh în bisericile unde se slujește sub jurisdicția altei Biserici? Sfântul Apostol Pavel este lămuritor cum demonstrăm că «ne silim să ținem unitatea Duhului întru legătura păcii» și că demonstrăm că suntem «un trup și un Duh… un Domn, o credință, un Botez» (cf. Ef. 4, 3-5). Dumnezeiasca Euharistie prin care se sfințește poporul ar trebui să rămână în afara disputelor bisericești.

5. Întreruperea pomenirii unui Întâistătător de altă Biserică pentru un motiv oarecare administrativ sau jurisdicțional nu dă mărturie de obiceiul ortodox al smereniei. Când atâtea ispite și sminteli îi chinuie pe credincioșii noștri, le dăm un exemplu foarte rău de conducere bisericească. Acest lucru, din păcate, nu se întâmplă pentru prima dată. Există și împrejurarea Patriarhiilor de Antiohia și Ierusalim, după cum și împrejurările anterioare dintre Patriarhia Ecumenică și Ierusalim, după cum și între Patriarhia Ecumenică și Atena.

6. Practica bimilenară a Bisericii Ciprului, dar și a întregii Biserici Ortodoxe ne creează dubii cu privire la posibilitatea validării ulterioare a hirotoniilor care s-au făcut de episcopi caterisiți, afurisiți și anatematizați. Toți ortodocșii am primit caterisirea, afurisirea și anatematizarea unor persoane care au fost în frunte în criza ucraineană. Dreptul de apel, atunci când subzistă, ar trebui să aibă unele limitări de timp cu privire la depunerea și cercetarea lui.

    Dacă ne situăm sincer mai presus de principiile de mai sus și arătăm dispoziție de conformare cu canoanele Bisericii Ortodoxe, nu numai subiectul ucrainean, ci și toate celelalte care chinuie Biserica s-ar dezlega.

    Cu privire la tema concretă a autocefaliei Bisericii din Ucraina considerăm că:

    Vestirea acordării autocefaliei pentru Biserica Ucrainei de către Patriarhia Ecumenică s-a făcut cu scopul împăcării și atingerii unității Bisericii de acolo. Nu ne îndoim de acest scop. Până în această clipă, scopul acesta nu a fost atins. Este firesc să fie dată o perioadă de timp binecuvântată pentru a se vădi rezultatul. Dacă ținta aceasta nu este atinsă, așteptăm din partea Patriarhiei Ecumenice, care utilizează rolul său reglator pe care i-l oferă poziția sa de prim rang în Ortodoxie, să convoace fie un Sinod Panortodox, fie o Sinaxă a Întâistătătorilor pentru ca să fie asumat subiectul. Frământarea principală a tuturor ar trebui să fie mântuirea poporului lui Dumnezeu care locuiește acolo.

    Dar chiar și în situația atingerii unității în privința noii conduceri, ar trebui iarăși ca Patriarhia Ecumenică să găsească un mod de liniștire a conștiinței credincioșilor cu privire la validarea hirotoniei și Tainelor care se săvârșesc de această Conducere. Chiar și așa, având în vedere sensibilitatea poporului rus față de ținutul în care au fost botezați strămoșii săi, să se îngrijească de consolidarea unei jurisdicții corespunzătoare a lui acolo.

    Biserica Ciprului se pune pe sine la dispoziția tuturor celor interesați cu scopul împăcării Bisericii «pe care a câștigat-o Domnul cu propriul Său sânge».

            Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului, 18 februarie 2019

Sursa: http://churchofcyprus.org.cy/50112

Traducere de Ierom. Lavrentie Carp

Observații ale traducătorului:

Foarte corect  a fost făcută observația că situația din Ucraina atinge unitatea Bisericii pe ansamblu și fiecare Biserică autocefală este datoare să reacționeze. Totuși principiile pe care le enumeră că ar sta la baza reglementării disensiunilor nu sunt foarte ușor de primit de către restul Bisericilor Locale sau chiar de credincioșii simpli. Astfel,

1. Într-adevăr, fiecare națiune are dreptul să aibă autocefalie bisericească. Dar principiul în sine nu decurge din faptul că există obiceiul ca cele bisericești să urmeze schimbărilor politice. Exemplul elocvent este chiar al Ciprului, care și-a dobândit autocefalia în ciuda situației politice. Tocmai pentru că rânduielile din Biserică nu urmează automat situația politică.

2. Afirmația că Bisericile care nu au participat la Sinodul din Creta nu sunt sincere și cooperante pentru că nu au avut motive substanțiale este de-a dreptul provocatoare. Modul de organizare a acelui Sinod a fost strident neortodox prin felul cum au fost luate deciziile și discutate subiectele. Iar principiul majorității în probleme de credință este cu totul nemaiîntâlnit în istoria bisericească. Doar în problemele administrative stăpânește acest principiu, nu în adoptarea unor hotărâri de natură dogmatică sau morală. Credința și morala creștină nu sunt democratice, negociabile, nu țin de majoritate, ci de inspirația Duhului Sfânt, a cărui prezență se vădește în unanimitatea Bisericii. De aceea sunt excomunicați cei care încalcă astfel de canoane (dogmatice sau morale).

3. Pentru cei mai mulți este neclară referința la divergențele legate de modul semnării unui tomos de autocefalie. Pe scurt, la Conferințele Presinodale unde a fost discutat modul acordării autocefaliei, s-a ajuns la un acord că ea poate fi declarată de către toate Bisericile Locale cu acceptul prealabil al Bisericii mamă (din care provine noua Biserică autocefală). Disensiunea a apărut cu privire la cine semnează acest tomos. Patriarhia Ecumenică a avut pretenția să fie cea care-l semnează deoarece este prima în diptice, celelalte Biserici doar exprimându-și acordul, pe când toate celelalte nu au acceptat acest rol de lider absolut, ci au exprimat convingerea că toate sunt egale în luarea acestei decizii și acest lucru trebuie să se evidențieze prin semnarea tomosului de către toate. Certurile pe marginea acestui subiect sunt sterile și vădesc aroganță, nu smerenia lui Hristos. Dacă este vizată pretenția de întâietate a Constantinopolului, atunci acest principiu exprimat de ciprioți este foarte adevărat și bine venit.

4-5. Este adevărat că întreruperea comuniunii între Biserici autocefale pe motive administrative a devenit o obișnuință care nu are un temei foarte clar. Este evident că un eventual litigiu duce spre o ruptură, totuși ea nu se poate produce decât printr-o hotărâre luată de o instanță competentă. Iar competența unilaterală a unei Biserici asupra alteia este discutabilă. Ar trebui să fie la mijloc o hotărâre pan-ortodoxă, căci jurisdicția nu permite nici unei Biserici autocefale să ia decizii în teritoriu străin. Desigur că are autoritate în teritoriul său care este încălcat, dar este discutabilă aplicabilitatea într-un areal străin. Personal, consider că întreruperea comuniunii la nivel de ierarhie superioară este justificată, pe când la nivel de credincioși nu are acoperire.

5. Este decisivă observația cu privire la imposibilitatea stabilirii unei ierarhii canonice formată din episcopi care nu au succesiune apostolică.

Hotărârile concrete pe marginea autocefaliei din Ucraina nu mi se par limpezi.

- Rolul reglator al Patriarhiei Ecumenice sugerează o întâietate jurisdicțională, nu onorifică. În cazul de față, când tocmai ea este cea care generează probleme, acestea sunt greu de soluționat dacă rezolvarea lor trebuie să vină tot din partea ei.

- Perioada de timp care să vădească oportunitatea acordării autocefaliei este deja folosită de autoritățile ucrainene pentru a ajunge la o „unitate” prin violență și intimidări nenumărate. Este acceptabilă stabilitate eventuală obținută prin astfel de mijloace? Concesia aceasta nu este egală cu închiderea ochilor în fața nedreptăților și lăsarea problemei la discreția unor factori mult prea lumești?

- Nu este limpede la ce jurisdicție se face referire că trebuie așezată de Patriarhia, a rușilor sau a ținutului? Cel mai probabil este vorba de ruși, dar acest lucru este practic de neîmpăcat cu existența unei Biserici autocefale. În plus, dacă acest lucru trebuie să-l facă Patriarhia Ecumenică, atunci îi este recunoscut dreptul abuziv asupra teritoriului ucrainean și raptul din Patriarhia Moscovei? Sau cumva vreo autoritate absolută asupra tuturor Bisericilor? În ambele cazuri, afirmația nu stă în picioare.

Per ansamblu, este îmbucurătoare decizia Bisericii Ciprului de a nu accepta noua structură autocefală, dar ea este plină de multe elemente care mai mult subminează unitatea Bisericii. nu doar mântuirea credincioșilor ucraineni trebuie avută în vedere, ci o stabilizare a toată Ortodoxia, care este dezbinată, cum bine a fost observat parțial, de la Sinodul din Creta încoace. Problemele sunt mult mai mari și structurale ca să poată fi cârpite din condei.