Pelerinajul copiilor volohi în România a avut în traseu şi judeţul Bihor.
Scopul a fost de a vizita cât mai multe locuri reprezentative ţării noastre şi
creareea de legături între volohi şi locuitorii de pe teritoriul României.
Staţiunea Felix, Biblioteca Judeţeană, Universitatea din Oradea, Muzeul
Militar, grădina zoologică, ştrandul Ioşia Nord şi alte locuri frumoase din
judeţul nostru au fost pentru copiii volohi un model de civilizaţie şi
educaţie. Ei şi-au exprimat dorinţa de a mai veni în România cu gândul să se
înscrie la şcoală (liceu/facultate) şi a duce comunităţii volohe un suflu cu
adevărat românesc.
În cele ce urmează, vă prezentăm
un reportaj din ziarul Crişana, din 31 iulie, pagina 2, în care este relatată
vizita copiilor volohi în judeţul nostru:
Volohii au trecut şi prin în Bihor.
Doresc să ţină legături cu fraţii
lor din România.
Volohii sunt o comunitate
românească de pe teritoriul Ucrainei de azi, aproape de graniţa cu Polonia. Ei
locuiesc la marginea localităţii Poroşkovo din regiunea Transcarpatia, iar
comunitatea lor numără aproximativ 2200 de membrii. Au venit în România să-şi
cunoască rădăcinile din care se trag, dar mai ales să prindă legături cu cei de
un neam cu ei.
Un grup de 10 copii volohi din Ucraina au sosit în judeţul nostru joi, 27
iulie, 2017, după amiază la Beiuş unde au luat masa, iar spre seară au ajuns la
Felix. Au vizitat staţiunea şi au admirat lacul cu nuferi şi peşti coloraţi.
Vineri, 28 iulie, au vizitat muzeul militar de pe strada Armatei Române,
campusul universitar şi Biblioteca Judeţeană, iar după ce au luat masa au fost
la grădina zoologică.
Copiii volohi s-au aflat în judeţul nostru cu prilejul unui turneu prin
ţară organizat de schitul „Sfinţii români” din judeţul Hunedoara. Acest turneu
este intitulat „Copiii volohi – o
călătorie spre rădăcini” având ca scop cunoaşterea istoriei şi geografiei
României de către viitoarea generaţie a românilor volohi. Din turneu au făcut
parte vizitarea anumitor locuri istorice importante cum ar fi cetăţi medievale
din Moldova şi Ardeal, locuri pitoreşti care i-au impresionat, precum şi câteva
centre universitare.
Organizatorul turneului, ieromonahul Eftimie Mitra, spune că volohii
trăiesc în condiţii foarte grele şi se bucură că au mulţi copiii. Despre
situaţia lor, preotul Eftimie spune: „Aceşti
oameni au nevoie întâi de toate de educaţie. Trebuie investit în educaţia lor.
Trebuiesc determinaţi să se integreze într-o viaţă civilizată. Copiii sunt
cuminţi, au sufletele curate şi sunt convins că dacă vor primi sprijin din
partea noastră se vor putea ridica din starea în care sunt. Există şi piedici,
dar asta nu trebuie să ne sperie. S-a format deja un nucleu de oameni
binevoitori, cu suflet românesc, care doresc să se implice în sprijinul
volohilor. Dacă Dumnezeu ne va ajuta, viitoarele generaţii de volohi nu vor mai
trăi în sărăcie şi izolare. Am toată speranţa că se vor găsi români care să
susţină acest proiect. Nu pentru noi, ci pentru neamul acesta din care fac
parte şi generaţiile viitoare de volohi, mai exact: de români”.
Părintele Eftimie a introdus în program şi vizitarea unor centre
universitare: „Mă bucur că au reuşit să
vadă cum arată o universitate. Au înţeles că doar prin şcoală se pot dezvolta
din multe puncte de vedere. Dacă vom reuşi să aducem câţiva copii la şcoli în
România, ei se vor întoarce în comunitatea lor ridicând nivelul intelectual al
celor de acolo cu care intră în contact. Aici vor putea primi o educaţie pe
care ei să o transmită volohilor, celor de acasă.” Atât vizita la
Biblioteca Judeţeană, cât şi vizita la Biblioteca din campusul universitar i-a
impresionat pe copii.
Câteva persoane din Beiuş au creat un grup pe facebook prin care să
informeze cu tot ce se întâmplă în comunitatea volohilor din Ucraina. Grupul
este intitulat „VOLOHII: Români uitaţi de lume din vestul Ucrainei”, iar umărul
membrilor acestuia este în creştere.
Sorin Mureşan
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Imaginile folosite le-am preluat de pe internet.
Parintele Eftimie ar trebui sa fie un model de urmat pentru fetele bisericesti. Curajul,credinta si patriotismul dansului ne confirma ca inca mai avem preoti adevarati printre noi cei care inca credem ca biserica noastra ortodoxa este temelia de neclintit a poporului roman.
RăspundețiȘtergereMultumim parinte pentru implicarea dvs. Vohohii sunt fratii nostri si trebuie sa ii ajutam sa nu mai aibe sentimentul ca sunt abandonati.
Ne bucuram ca acesti copii au reusit sa vada si altceva decat le-a oferit sistemul de acolo.
RăspundețiȘtergereFoarte bine, sa se mai faca. Sprijinim si noi. Va caut la telefon.
RăspundețiȘtergereDacă ar fi patrioți aceste jeguri de politicieni, i-ar atrage în lupta Românismului pe acești copii amenințați cu deznaționalizarea. Dar de unde atâta minte la jegurile astea de politicieni. Acești politicieni omoară Poporul Român. Blestemați să fie!
RăspundețiȘtergereLucian,
ȘtergereAi perfecta dreptate.
Te aprob 100%.
Jigodiile de la conducerea Statului Roman strica, nu ajuta, in toate privintele.