Volohii din vestul Ucrainei vorbesc limba română, numele lor vine de la “valahi”. Puţini sunt cei care au auzit de ei şi îşi pun întrebări despre soarta lor. Doamna Aurica Bogojel din Beiuş a fost de curând în Ucraina special pentru a-i cunoaşte, pentru a le vedea bucuriile şi necazurile, sau chiar pentru a găsi o posibilitate de a-i ajuta. Aceşti oameni au nevoie de ajutor, nu doar în ce priveşte situaţia materială, ci mai ales pentru ridicarea nivelului de cultură şi educaţie. Pare ciudat să spunem aceste cuvinte, dar realitatea e că majoritatea volohilor nu au o educaţie, unii nu o caută şi nu ştiu care ar fi beneficiile acesteia. Totuşi câţiva dintre ei au reuşit, dar mai puţini.
Pentru a cunoaşte mai multe despre volohi, doamna Aurica Bogojel a înfiinţat pe facebook un grup intitulat: VOLOHII "români" uitaţi din Ucraina.
Vedeţi aici: https://www.facebook.com/groups/651755881682469/?pnref=story
Echipa ASTRADROM care s-a deplasat în Ucraina împreună cu doamna Aurica
Bogojel a făcut şi o scurtă anchetă jurnalistică care să cuprindă aspecte sociale,
istorice şi religioase ale volohilor. Astfel am stat de vorbă cu ei şi cu
oficialităţile locale, cu localnicii şi cu istoricii din zonă.
Primarul din Poroşcovo, domnul Kasineţi Iuri (în foto), spune că volohii pot fi
găsiţi în regiunea "Transcarpatia", aproape de graniţa cu Cehia şi cu Polonia, mai exact în localitatea
Poroşcovo, raionul Perechyn, şi împrejurimile acesteia, dar şi în câteva cătune
(grupate sau izolate)[1].
Sunt uşor de confundat cu comunităţile de ţigani[2],
cărora ei le spun "goleţi". Nu vor să se implice în societate, iar
bărbaţii împreună cu copiii mai mari merg la muncă în domeniul forestier: "Nu vor să muncească cu acte, preferă
să lucreze la negru pentru a nu mai plăti taxe la stat". Înainte aveau
obiceiul să fure doar de la stat, dar nu şi de la persoane fizice. Statul
Ucrainian oferă ajutoare pentru familiile cu mai mulţi copii. Deoarece volohii
au mulţi copii, aproape toate familiile au primit astfel de ajutoare. În medie,
fiecare familie care beneficiază de aceste ajutoare primeşte aproximativ
10.000-12.000 grivne, dar familiile foarte numeroase primesc şi câte 20.000
grivne. În urma acestor ajutoare, cât şi în urma muncii de la pădure, unii
dintre volohi s-au mai ridicat social, fiind puţin mai înstăriţi decât ceilalţi.
Aceste cazuri sunt rare, dar este de remarcat faptul că cei care au o situaţie
financiară mai bună îi ajută şi pe cei mai săraci din comunităţile de volohi.
Conform statisticilor oferite de autorităţile locale aflăm că la începutul
anului 2017 erau aproximativ 2300 de volohi şi ţigani, dintre care volohi fiind
aproximativ 1700 (din aceştia aprox. 70% sunt ortodocşi, iar restul de aprox. 30%
au trecut la secta baptistă, în timp de câţiva ani). În anul 2017, în Poroşcovo,
din 5400 locuitori, 3200 sunt ortodocşi, aproximativ 15 familii de greco-catolici
(sub influenţă poloneză) şi restul protestanţi şi neoprotestanţi (cifrele îi
includ şi pe volohi).
Din discuţiile cu
primarul din Poroşcovo, am aflat că iniţial, volohii şi ţiganii locuiau lângă oraşul
Mukacevo, dar după al doilea Război Mondial au fost aduşi în zona Poroşcovo
pentru a confecţiona cărămizi. Erau folosiţi la CAP-uri ca forţă de muncă. Unii
au venit fiind siliţi, iar alţii dorind să aibă un loc de muncă. În Mukacevo nu
au mai rămas volohi, ci doar ţigani. Primarul Iuri Kasineţi spune că volohii au venit din estul Câmpiei
Panonice, aproximativ prin anul 1860, refugiindu-se în urma unui război civil.
Pentru a afla mai multe detalii despre migraţia comunităţii de volohi în
regiunea Transcarpatria, am stat de vorbă cu istorici care au realizat
monografia zonei. Printre istoricii din Poroşcovo am vorbit şi cu Ivan Gotra (în foto). Acesta ne spune că în secolul XVII, în zona Mukacevo ţiganii făceau ţiglă şi cărămidă din pământ. Lor li s-au alăturat şi
comunităţile de volohi venite din zona imperiului Habsburgic. Mai târziu li
s-au alăturat şi români veniţi din zona Moldovei şi din apropiere de Bucureşti.
Istoricul Ivan Gotra menţionează că cei din familiile Voloşin se trag din
Basarabia, iar familiile Canaloş au străbunici în zona Bucureştiului. După al
doilea Război Mondial, migraţia a încetat, iar familiile acestora s-au
amestecat. De remarcat este că volohii şi-au păstrat limba şi obiceiurile
neamestecându-se cu goleţii (ţiganii), dar nici cu ucrainenii. În ultimii ani
s-au înregistrat câteva căsătorii între volohi şi localnici ucrainieni, dar
foarte puţine. Iniţial, volohii au fost ortodocşi în totalitate.
Istoricul Ivan Gotra menţionează că volohii au trăit ca şi comunitate
separată de când au ajuns în Transcarpatia şi până în prezent. În perioada
1918-1938, zona era sub administraţia Statului Ceh. În perioada 1938-1939 a
fost sub administraţia Statului Ucrainean sub forma unei autonomii a regiunii
Transcarpatia. Din 1939 până în octombrie 1944 zona s-a aflat sub ocupaţia
Statului Ungar, iar din 1944 sub ocupaţia URSS. În toată această perioadă,
volohii trăiau fără a fi înregistraţi oficial în evidenţele vreunuia dintre
statele care au ocupat aceste teritorii, iar în 1950 au fost înscrişi în
evidenţele populaţiei ca şi ucrainieni.
Unii istorici români
presupun că volohii s-ar trage, mai exact, din zona Maramureşului. Ei au
constatat că volohii au multe regionalisme maramureşene şi au ca meserie de
bază cioplitul lemnului, păstrat din moşi strămoşi, lucru care i-ar lega de
tradiţiile maramureşene.
Valah/olah/blach/wlach/voloh reprezintă diferiţi termeni cu care populaţia
românească care vorbea o limbă de origine romanică au fost cunoscuţi în Evul
Mediu. Cu "voloh" au fost cunoscuţi românii în istoarele slavone ale Evului Mediu, fapt care
explică de ce această populaţie românească care trăieşte între slavi
(ucrainieni) îşi spun volohi şi nu celelalte cuvinte cu care au fost cunoscuţi
românii în perioada medievală.
Stând de vorbă cu
ei aflăm că nu le place să fie asemănaţi cu goleţii: "Noi trăim aparte, nu ne amestecăm cu ei pentru că din cauza asta ucrainenii
ne spun că suntem şi noi goleţi" spune Iulia Canaloş, o femeie volohă
care locuieşte într-un cătun aproape de Poroşcovo. Pentru a nu fi confundaţi cu
goleţii, unii dintre ei preferă să fie numiţi ucrainieni: "Dacă spun că sunt volohă, ucrainienii se uită la mine ca la un
goleţ, aşa că mai bine să spun că sunt ucrainiancă" ne spune Maria, o
volohă din Poroşcovo. Localnicii ne spun că volohii şi goleţii (ţiganii) nu se
înţeleg, făcând excepţie doar atunci când au interese comune.
În Poroşcovo, volohii locuiesc izolaţi, la o margine a localităţii pe care
localnicii o numesc "tabăra volohilor". Aici au magazine, un lider pe care îl numesc "baronul", dar nu au şcoală şi biserică în limba română. Acesta este şi unul
dintre motivele pentru care prozelitismul sectar a reuşit să atragă, dintre
volohi, mai mulţi adepţi. Mihai Canaloş, un voloh din tabără ne spune că în
ultimii ani a ajuns prin zonă un pastor baptist din Cernăuţi care vorbeşte
limba ucraineană şi română: "Ne-a
adus ajutoare şi ne-a spus că ne face biserică unde să ne rugăm în româneşte.
Dar pentru asta noi trebuie să ne facem de credinţa lui. Mulţi dintre volohi au
trecut la credinţa lui Jon[3],
dar noi nu vrem să trecem. Noi ne-am născut pravoslavnici[4]
şi aşa vrem să rămânem". Am stat de vorbă şi cu un voloh dintre
cei care s-au convertit la protestantism. Am observat că aceştia asociază limba
română cu religia baptistă: "De când
a venit Jon am învăţat să scriem litere în româneşte, că la şcoala ucraineană
ne învaţă doar în vorba ucraină, nu şi în româneşte. Jon ne mai face cadouri,
ne dă pachete, la şcoala ucraină nu ne dă nimic".
Deşi cerinţele
pentru volohi sunt mai mici la şcoala din sat decât pentru copiii ucrainieni,
directoarea şcolii ne spune că nu există interes din partea multora dintre ei,
deşi sunt şi copii volohi cu rezultate satisfăcătoare sau chiar bune.
Conducerea şcolii s-a arătăt dispusă să introducă şi predare în limba română,
dar pentru aceasta ar trebui şi implicare din partea statului. Din păcate nici
Statul Ucrainean, dar nici Statul Român nu au interes să contribuie la
ridicarea nivelului social al volohilor. S-a făcut puţin în acest sens datorită
prozelitismului protestant în zonă, dar asta nu e suficient. O profesoară din
Poroşcovo ne spune că şcoala din localitate nu are fonduri pentru a-i stimula
pe copii volohi: "Dacă am da
copiilor volohi cadouri, s-ar supăra copii din sat că nu le dăm şi lor. Mai
mult decât atât, noi avem interesul să îi învăţăm să muncească, nu să se înveţe
să trăiască din milă şi ajutoare. Aceasta eventual doar ca un stimulent".
Preotul ortodox Victor din Poroşcovo spune că el nu cunoaşte limba română, iar
cu volohii care ştiu limba rusă sau ucraineană se poate colabora. O ucrainiancă
din Poroşcovo ne spune: "Sunt şi
volohi care vin la biserica noastră, dar aici, dacă nu cunosc limba, se
plictisesc. Cei care ştiu limba stau la slujbă, cu ei putem avea o altă
comunicare. Mulţi dintre ei se lasă influenţaţi şi de bunuri materiale pe care
le primesc din altă parte". Sunt unii volohi care cunosc limba
ucraineană. Aceştia au rezultate mai bune şi la şcoală (copiii), dar şi în ce
priveşte găsirea unei posibilităţi de a munci: "Noi muncim vara când mergem prin Ucraina, iarna stăm acasă cu
copiii".
Defavorizarea în
plan social afectează şi în plan cultural sau religios. Statul nu se implică în
educaţia volohilor, îi consideră o comunitate aparte cu drepturi de spitalizare şi învăţământ ca ale
ucrainienilor, dar îi privesc ca pe nişte oameni înapoiaţi. Un alt voloh cu
care am stat de vorbă ne spune că au primit şi pământuri de la stat, dar
diferenţiat faţă de ucrainieni: "Nouă
ne-a dat câte un ar, iar la ucrainieni le dă câte 25 ari". Pe lângă
munca prestată la negru (sezonieri sau zilieri), volohii se mai îndeletnicesc
şi cu cioplitul în lemn, lingurile de lemn şi alte produse cioplite de ei ajung
să fie vândute în multe dintre oraşele mari din Ucraina. Ocupaţia principală
este munca pământului şi animalele din gospodărie asemenea unor comunităţi
săteşti mai sărace din România anilor 50, de unde îşi furnizează alimentele de
bază. Îşi doresc locuri de muncă permanente în zonă, astfel încât să poată fi
mai aproape de familie: "Muncim
orice ne pricepem, numa să avem unde" spune un voloh în vârstă de 40
de ani care avea 10 copii.
Cu toate acestea,
pentru copiii volohi cu handicap, statul ucrainean oferă anumite facilităţi
pentru a-i şcolariza. Există un proiect prin care, pentru copiii care nu se pot
deplasa la şcoală, statul angajează cadre didactice care să meargă la
domiciliul acestora. Unul dintre aceste cazuri este al copilului voloh Vasile
Simonciko, dintr-o familie cu şapte fraţi, iar de două ori pe an volohii
beneficiază de posibilitatea efectuării analizelor medicale gratuit. Unii
dintre ei îşi fac aceste analize, iar alţii nu prezintă interes. Volohii au o imunitate foarte bună, motiv pentru care se îmbolnăvesc mai greu. Datorită sărăciei mănâncă doar ce produc în grădinile lor, unde în loc de azot folosesc gunoi de grajd, iar de mâncare chimicală ei nu ştiu: "Noi nu mâncăm din magazin că nu avem bani pentru mâncare domnească. Mâncăm doar ce punem în grădinile noastre".
În imaginea alăturată este Sofia, o fetiţă care nu poate să vorbească. Tatăl ei ne-a întrebat dacă am putea să o ducem la un doctor în România: "Fetiţa mea nu poate să grăiască. Aude dar nu poate grăi. Vă rog dacă ştiţi un doctor la voi în România. Nu am bani, dar muncesc orice să văd că ea grăieşte ceva".
Se remarcă foarte
uşor că între volohi se întâlnesc mulţi copii şi puţine persoane de vârsta a
treia. Sunt familii care depăşesc numărul de 10 copii. Unii dintre ei spun că
nu vor să îşi ucidă copiii (prin avort) oricât de greu le-ar fi să-i întreţină:
"Noi tot suntem săraci. Suntem învăţaţi
cu sărăcia, nu avem ce să pierdem dacă îi creştem", iar alţii se
bazează şi pe ajutorul de la stat: "Dacă
statul ne dă grivne[5]
de ce să nu-i ţinem, că doar sunt copiii noştri". Localnicii spun că
natalitatea în Ucraina a fost încurajată şi de fostul preşedinte al ţării, Yanucovici,
care a alocat fonduri băneşti pentru familiile cu mulţi copii. De aceste
fonduri băneşti beneficiază şi volohii asemenea ucrainenilor, fiind consideraţi
cetăţeni ucraineni. Acesta fiind şi unul din motivele pentru care
numărul copiilor volohi a crescut considerabil în acea perioadă. Anual, din 150
copii născuţi în Poroşcovo, 120 sunt volohi, iar 30 ucrainieni. Procentual 80%
dintre copiii născuţi anual în Poroşcovo sunt volohi.
Din conversaţiile avute cu ei am
observat că sunt foarte uniţi, copiii mai mari îşi ajută fraţii mai mici, iar
mamele pun pe prim plan creşterea copiilor. Într-o familie cu nouă copii, sora
mai mare, care avea 16 ani, îi creştea pe fraţii mai mici deoarece părinţii
erau plecaţi la muncă prin ţară: "Tata
e la pădure, iar mama a mers cu el acolo să ne trimită bani să ne cumpărăm de
mâncare. Hainele care rămân mici de la mine şi de la fraţii mei care au crescut, le
poartă fraţii ăştia mai mici. Pe haine noi nu dăm bani, numa pe mâncare". Ei nu ştiu să fie diplomaţi, sunt foarte sinceri şi
transparenţi, dar sunt fericiţi pentru că nu au comori care să fie estimate în
bani sau bunuri materiale, ci în relaţiile dintre ei, în bucuria de a fi
împreună ca o comunitate unită, unde dorinţa de supremaţie şi lupta pentru
putere nu există. O mamă tânără cu care ne-am întâlnit ne spunea că se bucură
de toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu: "Când
am primit ceva duc la copii acasă, împărţim tot la fel şi suntem bucuroşi. Unde
cresc cinci copii, mai poate încăpea încă patru sau cinci, cât dă Domnul".
Unul dintre iderii lor este Mihai Voloşin (în foto), iar fiica
sa a fost în România, la Alba Iulia, într-o tabără baptistă. Când am mers la ei
le-am dus şi câteva pachete adunate de la beiuşeni de doamna Aurica. S-au
bucurat de ele, le-am împărţit şi ne-au mai cerut. Am observat în gesturile lor
o lipsă foarte mare de educaţie, dar în acelaşi timp am remarcat că liderul lor
nu a luat nimic din pachetele respective, chiar ne-a recomandat câteva familii
mai sărace, spunându-ne: "Nu nouă trebuie să ne daţi. Sunt
care o duc greu. Este aici o femeie care are zece copii şi i-a murit bărbatul. Ea
are nevoie mai multă decât noi". La plecare, liderul volohilor ne-a mulţumit cu
emoţii în glas şi ne-a rugat să mai venim: "Mai veniţi pe la noi. Şi dacă nu
aduceţi nimic, măcar să ne vedem, să mai vorbim! Noi nu avem pe nimeni aici!".
Volohii se simt izolaţi, dar nu înţeleg că
aceasta se datorează lipsei de educaţie şi a modului lor de viaţă. Practic, pe
de o parte, în mod inconştient, sunt condamnaţi la autoizolare. Un alt motiv
este limba pe care o vorbesc, obiceiurile, nivelul cultural şi social, care îi
diferă cu mult de localnicii ucraineni.
Localnicii cu
care am discutat despre volohi ne spun că sunt foarte vulnerabili. Un bărbat
din Poroşcovo ne spune cu dispreţ faţă de volohi: "Dacă vin ajutoare la baptişti, ei merg acolo ca să primească
ceva. Dacă apoi vin ajutoare la iehovişti sau la penticostali ei merg acolo.
Când vedem mulţi volohi la adunările acestor secte noi ştim deja că acolo se
împart ajutoare. La biserica ortodoxă din Poroşcovo merg mai puţini volohi
pentru că acolo nu se aduc ajutoare din Europa şi pentru că nu toţi ştiu să
vorbească limba ucraineană". Tot de la localnici aflăm că unii dintre
volohi merg şi la cerşit, prin oraşele mai mari din apropiere, dar acestea sunt
cazuri foarte puţine.
Directoarea şcolii din Poroşcovo, profesoara Olesea Petric, ne spune că
majoritatea copiilor volohi vin la şcoală doar până în clasa a 9-a, fiind
obligatorii 9 clase. La liceu (11 clase) merg doar câţiva: "Mulţi
dintre ei se căsătoresc, alţii abandonează pentru că nu le place la şcoală. Au
fost câteva cazuri de fete care au rămas însărcinate înainte de clasa a 9-a. Pe
unii dintre ei trebuie să-i aducem cu poliţia la şcoală". Din discuţia purtată cu directoarea şcolii aflăm că din
540 de copii volohi care trebuie să participe la cursurile şcolare, aproximativ
75 refuză să meargă la şcoală (marea majoritate fiind din cătune). Natalitatea
este foarte mare, astfel din totalul de aproximativ 1700 volohi, 540 ar trebui
să fie între clasele 1-9. Directoarea ne-a spus că dintre volohi au fost şi
cazuri care s-au realizat în plan social: "O
fată a ajuns asistentă medicală, iar câţiva au ajuns la facultate. În schimb la
grădiniţă nu merge nici unul". Dintre volohii care au mers la şcoală,
unii copii au participat şi la diferite programe artistice. La plecarea de la
şcoală, directoarea ne-a arătat câteva tablouri fixate pe un perete din coridor
în care copiii volohi, îmbrăcaţi în costume populare ucrainiene au luat parte
la programele artistice ale şcolii, unii participând şi la concursuri. Şcoala
se face în limba ucraineană, neexistând cadre didactice care să predea în limba
română pentru copiii volohi.
Au nume româneşti: Vera, Floarea, Leana (de la Ileana), Maria, Petre, Vasile etc. Am remarcat că nici unul dintre copiii volohi nu aveau
telefoane celulare, sau conexiune de internet, în schimb feţele lor erau senine.
Pe chipul volohilor se vede traiul greu, dar totodată şi liniştea pe care o are
omul rupt de povara sistemului. Acasă vorbesc limba română, iar când mai ies în
lume sunt nevoiţi să vorbească limba oficială: ucraineana. De aceea, cei care
merg la şcoală sau cei care merg la muncă prin localităţile învecinate ştiu şi
limba ucraineană, iar cei care ies mai rar sau deloc din comunitatea în care
trăiesc, vorbesc doar limba pe care o folosesc în familie şi în interiorul
comunităţii: româna. Au aflat recent că există şi o ţară România în care
oamenii vorbesc limba volohă. Asta ştiu ei despre ţara de unde au plecat
strămoşii lor în urmă cu câteva veacuri.
Oficialităţile
ucrainiene îi privesc pe volohi ca având şanse mai mari de a se ridica social
şi cultural, decât goleţii (ţiganii). Dacă vom contribui şi noi la educaţia
lor, cu siguranţă volohii vor face un mare pas înainte. Dar pentru aceasta este
nevoie şi de contribuţia noastră. ASTRADROM, la iniţiativa doamnei Aurica
Bogojel, intenţionează să demareze un proiect în
acest sens, dar pentru susţinerea lui avem nevoie de sprijinul românilor din
România şi diaspora, de voluntari care să se implice în viaţa lor şi de oameni
care să se jertfească pentru această cauză. Vom reveni asupra acestui subiect
şi vă vom ţine la curent cu tot ce va face în acest scop.
Marioara Nicoraş
Marius Pop
Vedeţi şi imaginile care urmează:
Tablouri pe peretele scolii în care sunt reprezentaţi copii volohi din Poroşcovo cu rezultate pozitive |
[1] Localitatea Poroșcovo se află pe
drumul care face legătura între raioanele Svaliava de Perechyn. În cele două
raioane mai există câteva sate în care locuiesc români volohi, printre care Remeți,
Simeria, Mircea etc. Marea lor majoritate este aşezată în Poroşcovo.
[2] Ţigani, este cuvântul/termenul, în limbajul
popular, asociat rommilor.
[3] Jon, aşa îl numesc volohii pe pastorul
baptist Ioan Pătraş, cetăţean ucrainean de naţionalitate română. Din informaţiile
primite de la localnici am aflat că acesta este din Cernăuţi şi a fost trimis
de cultul baptist ucrainean să facă prozelitism între ortodocşii din Poroşcovo.
Soţia sa este din România (Oradea) fiind şi ea misionară baptistă, de profesie
educatoare. Volohii fiind o comunitate săracă, au acceptat cu mare uşurinţă "ajutoarele" baptiştilor, multe dintre ele fiind aduse de la
Cernăuţi şi din ţările UE. În prezent s-a mutat într-o casă din oraş, în zona
unde locuiesc ucrainienii, dar ţine legătura şi cu volohii, în mod special cu
liderii lor şi cu cei care au fost convertiţi de către acesta.
[4] Din limba rusă şi ucraineană "pravoslavnic"
se traduce în română "drept credincios", sau "ortodox".
Săracii români! Trebuie să trăiască în Ucraina precum țiganii.
RăspundețiȘtergereInteresul autoritatilor ucrainene este sa-i indobitoceasca pentru a-i putea controla mai usor. Ucrainenii sunt foarte nationalisti, dar uneori mai sar pragul bunului simt. Pentru ei orice minoritate reprezinta un pericol.
RăspundețiȘtergereSi noi am încercat să ducem câteva ajutoare materiale pentru volohi, dar cea mai mare piedică am avut-o din partea ucrainienilor.
ȘtergereProcedurile de trecere a frontierei sunt foarte complicate, iar din ucraina nimeni nu ne acordă sprijin.
(Marioara Nicoras)
Dar PS Longhin de ce nu se implică? Ar avea foarte mult succes, dar...
RăspundețiȘtergereInsistaţi la PS Longhin să se implice că ar fi cel mai potrivit.
Sectarii au reușit să atragă Volohi doar prin ajutoare, nu prin credință.
RăspundețiȘtergereAșa au făcut și cu ucrainenii, nu doar cu amărâții de românasi batuti de soartă.
De ce nu îi ajutați voi atunci că sunt de-ai voștri că religie nu??? Dacă noi o facem doar din interes
ȘtergereAți fost acolo. Măcar atât si tot e bine. Dacă veți reuși ce v-ați propus, va fi si mai bine. Vă doresc succes să puteți îndeplini ce v-ați propus.
RăspundețiȘtergereFelicitări doamnei Aurica, initiatoarea proiectului.
Să vă ajute Dumnezeu.
Sectele au pătruns acolo datorită valului de acţiuni prozelite pe care le intreprinde în ţările ortodoxe. Au căzut în capcana lor mulţi ucrainieni, dar şi români, ruşi, bulgari, maghiari etc.
RăspundețiȘtergereVolohii sunt foarte săraci, aşa că i-a prins ca din oală. Ne miră?
Ar trebui ca noi să facem ceva pentru ajutorarea lor, dar şi pentru salvarea sufletelor pierdute, care din neştiinţă au căzut în această capcană.
Pastorul Ioan Pătraş este un om abil şi diplomat. Şefii sectei baptiste l-a trimis pentru racolarea ucrainenilor, dar au căzut mai rău în capcana lui fraţii noştrii volohi, nu datorită învăţăturii de credinţă, ci pentru că sunt săraci.
Din păcate Statul Rpmân nu prezintă interes pentru acest subiect. De aici nu au de profitat, ci doar de investit. Pe ei nu-i interesează că se pierd suflete. Bine că îşi amintesc de noi când începe campania electorală.
https://marinbodrug.wordpress.com/2017/04/26/romanii-de-niciunde-comunitatea-volohilor-din-transcarpatia-ucraina/
RăspundețiȘtergereIntre volohi sunt si oameni care muncesc. Acestia au o situatie materiala foarte buna. Deci, daca muncesti se poate.
RăspundețiȘtergereMajoritatea sunt saraci si o duc greu, nu neaparat din cauza banilor, ci mai mult datorita educatiei. Statul ucrainean nu vrea sa sustina proiecte de educatie a minoritatilor.
Dar cei care sunt înstăriți de ce nu-i ajută pe cei mai săraci. Acesta este exemplu unitate.
ȘtergereMai greu cu unitatea când pastorul Jon i-a împărțit. La început erau toți ortodocși. Acum sunt împărțiți. Unii au intrat în secta lui Jon, iar alții și-au păstrat credința ortodoxă pe care au avut-o inițial.
ȘtergereIn Poroscovo, la volohi, baptistii fac mult prozelitism. Incearca sa atraga prin cadouri pe oamenii saraci la secta lor. Au facut chiar si unele reportaje la televiziune prin care sa prezinte lucrurile cum vor ei. Am fost acolo si am constatat ca unele emisiuni TV despre volohi sunt facute diferit de realitate prezentand doar franturi astfel incat sa sustina propaganda baptista
RăspundețiȘtergereAți făcut bine că ați prezentat aceste detalii. Trebuiau scoase la iveală să le cunoaștem și noi.
RăspundețiȘtergereNu înțeleg de ce baptiștii atrag la secta lor pe volohi. Ce e rău dacă volohii își păstrează credință ortodoxă pe care au avut-o inițial?
RăspundețiȘtergereDar nu exista biserica ortodoxa intre volohi.
ȘtergereExistă o biserică ortodoxă în sat. În acea biserică se slujește în limba ucraineană.
ȘtergerePractic aceea este biserica satului, la fel ca în satele din România.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDe ce ai sters comentariul?
ȘtergereFoarte bine ati prezentat:
RăspundețiȘtergerehttp://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/05/cateva-aspecte-legate-de-prozelitismul.html?m=1
Daca asa au ajuns, sa recurga la astfel de gesturi!!!???
In filmul acela de la ANTENA 3 sunt multe diversiuni. Acolo se spune doar de saracia lor, iar de cei bogati nu spune nimic, desi reportera a fost in casa unui voloh care are vila si masina de lux. Acel voloh bogatas este baptist, convertit de pastorul Jon. Cand a ajuns Jon in urma cu 5 ani la Poroscovo a atras intai doar pe cei cu bani si influenta dintre volohi, iar acum spune ca volohii sunt saraci.
ȘtergereFaptul ca sunt si saraci printre ei, nu inseamna ca toti sunt saraci, dar reportera a filmat doar pe cei saraci sa impresioneze. Practic, filmul de la emisiunea lui Carmen Avram este o propaganda a unor baptisti in care incearca sa dea impresia ca ei ei au un aport in dezvoltarea intelectuala a volohilor care "nu stiu sa citeasca". Ei au scoala in sat si stiu foarte bine sa citeasca in ucraineana. unii stiu si in romana, dar inainte de a ajunge Jon pe acolo. Am colegi de facultate romani din Transcarpatia care m-au dus si pe mine acolo. Am vazut clar cu ochii mei ca filmul este o diversiune.
De ce nu ai mers si d-ta sa iti aduci aportul?
ȘtergereDaca as avea salarul pastorului baptist as merge fara sa stau pe ganduri.
ȘtergereStimati comentatori,
RăspundețiȘtergereDomnul Isus, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii, afirma in Evanghelia lui Ioan, cap. 14, vers. 6: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine". Deci, nu putem ajunge la adevarata credinta, cum s-a amintit in comentariile facute, decat prin Domnul Isus Christos. Nu ne mantuie o religie, cult sau secta ci numai credinta in jertfa de la cruce, unde Domnul Isus a murit si Si-a dat viata pt fiecare care se pocaieste si se intoarce la El , marturisindu-si pacatele si lasandu-se de ele.
Cititi Biblia in fiecare zi, daca nu aveti cumparati-va una si rugati-va lui Dumnezeu in Numele Domnului Isus, pt ca "El este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om", scrie in 1 Timotei 2:5.
"Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata." 1 Ioan 5:12
Domnul Isus, inainte de a se inalta la cer, a spus:
"Cine va crede si se va boteza va fi mantuit;dar cine nu va crede va fi osandit"
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ca sa aveti viata vesnica!
A te pocai inseamna sa iti para rau de pacate si sa te lasi de ele. Nicidecum sa treci la secta baptista sau penticostala.
ȘtergereTu din ce secta faci parte?
Pentru Rodica:
ȘtergereCitatele sunt frumoase. Dar ce relevanţă au în acest context?