luni, 10 aprilie 2017

De ce părintele Teodor Zisis, şi câţiva teologi cu prestanţă din Grecia, nu au participat la sinaxa nepomenitorilor din Oreokastro, de lângă Tesalonic


     Părintele Matei Vulcănescu dezminte că l-ar fi influenţat pe profesorul Teodor Zisis să nu participe la sinaxa nepomenitorilor şi arată care sunt motivele reale care stau la baza deciziei acestuia.


        Într-o filmare făcută după terminarea sinaxei nepomenitorilor care a avut loc în 4 aprilie 2017, în localitatea Oreokastro (lângă Tesalonik – Grecia), unul dintre liderii nepomenitorilor români a motivat lipsa profesorului Teodor Zisis de la acea întrunire spunând că a fost indus în eroare de către preotul Matei Vulcănescu. Dorind vedem care este motivul real pentru care părintele profesor Zisis a refuzat să participe la acea sinaxă, am cerut preotului Matei Vulcănescu să prezinte care a fost motivaţia reală a deciziei acestuia, precum şi o explicaţie detaliată a situaţiei.

Le vom prezenta în cele ce urmează:


Întrebarea pe care am adresat-o preotului Matei Vulcănescu:
     "Ciprian Staicu a afirmat intr-o filmare pe blogul sau ca pr. Zisis a fost manipulat de sfintia voastra sa nu mearga la sinaxa.
Ati putea sa ne confirmati?
Ne puteti spune care sunt adevaratele motive pentru care pr Zisis nu a participat la sinaxa?"

Răspunsul părintelui Matei:
       "Draga Marius, 
        In urma cu trei saptamani am fost chemat de parintele Theodoros Zisis la el acasa unde au fost invitati si parintii aghioriti, printre care si Gheron Sava Lavriotul.
       Parintele Theodoros Zisis a explicat de ce trebuie sa tinem legatura cu Biserica Bulgariei si a Georgiei dar si cu Mitropoliti din Grecia care s-au aratat expres impotriva pseudo Sinodului din Creta. In acelasi timp a aratat ca nu trebuie sa fortam constiinta nimanui ca sa intrerupa pomenirea.  Bineinteles ca parintele Theodoros Zisis a accentuat faptul ca ieromonahii athoniti care il pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu sau preotii din eparhia Mitropolitului Nifon al Targovistei sau alti ierarhi vaditi ca ecumenisti pe fata, sau ierarhi care au semnat personal in Creta e obligatoriu ca sa oprim pomenirea lor, in schimb nu putem intrerupe comuniunea cu ierarhii ortodocsi si nici cu Bisericile Locale care nu au fost in Creta.
        Parintii athoniti, si mai ales Gheron Sava Lavriotul, a fost de acord cu aceasta formulare si pentru punerea in practica a iconomiei.
         Insa, exact cu o zi inainte de conferinta, Gheron Sava impreuna cu ieromonahul Hariton si cu monahul Heruvim au venit la Centrul de Studii Patristice, la biroul parintelui Theodoros Zisis si i-au inmanat un text in care era adaugat faptul ca - toti cei prezenti la conferinta sa intrerupa comuniunea cu toti ierarhii ( si Bisericile locale) care sunt in comuniune cu ierarhii ecumenisti. Acesta insemna o depasire a etapelor si o tactica eronata, ducandu-ne cu mintea la gruparile schismatice stiliste care folosesc in mod gresit sintagma patristica "cine se impartaseste cu cel neimpartasit, neimpartasit este" sau asa numita teorie a "vaselor comunicante" care spune ca daca tu esti ortodox si pomenesti un ierarh ortodox, care la randul sau pomeneste un patriarh ortodox, care pomeneste, la radul sau, un alt patriarh eretic, tu esti eretic- acesta e nebunia stilista. 
       Neimpartasit, adica afurisit, anatematizat este o persoana ce invata erezia. Insa aceasta anatematizare este facut de un Sinod. 
       Scopul intreruperii pomenirii este tocmai realizarea unui Sinod la care sa fie anatematizate persoanele eretice, de exemplu, acest Sinod sa anatematizeze, dupa ce a chemat in prealabil la pocainta, pe patriarhul Bartolomeu, pe Ioannis Zisiulas, Nifon al Targovistei, si altii care sunt promotori de erezie.  Dupa ce se realizeaza un astfel de Sinod, deabea atunci oricine intra in comuniune cu ereticii condamanti devin si ei, pe principiul vaselor comunicante, eretici condamnati. 
Insa, in prezent nu poate fi vorba de asa ceva, scopul opririi pomenirii nefiind acela de a nu se "molipsi" de erezie prin ricoseu, ci de a ne ingradi de ierarhii si preotii anume care invata public erezia si o impun. 
          Deci, pozitia parintelui Theodoros Zisis este pozitia patristica, echilibrata, si aplicata la ziua de azi, in conditiile de azi. 
       In aceasta situatie pe care v-am descris-o, parintii Hariton si Heruvim i-au zis parintelui Theodoros Zisis ca daca nu accepta pozitia lor extremista, nu mai are ce cauta la aceasta sinaxa( cu o zi inaite ca sinaxa sa se petreaca). De aceea parintele Theodoros Zisis le-a spus ca nu este barbateste, si nu dau dovada de maturitate( acesti parinti athoniti) sa stabilesti impreuna o lucrare si apoi sa te schimbi, sa-ti dai cuvantul si apoi sa-ti-l iei inapoi. Si ca aceasta arata lipsa de seriozitatate din partea acestor parinti. 
         M-as fi bucurat ca eu sa fi fost cel care sa-l fi convins pe pr Theodoros Zisis sa nu mearga la aceasta conferinta, dar iata ca nu a fost nevoie, el s-a convins singur si bineinteles ca noi toti, incusivdomul Dimitrie Tselenghidis, IPS Serafim de Pireu, IPS Heroteos Vlahos, IPS Ieremia, pr Gheorghe Metallinos, pr Theodoros ZIsis, pr Peter Heers, pr Gotsopulos, pr Anghelakopulos, etc sunt cu totii pe aceasta linie cuminte a Sfintilor Parinti, si nu sar etapele, asa cum fac acesti anumiti Parinti Aghioriti.
         Desigur ca pe Gheron Sava il iubim si consideram ca este un marturisitor al zilelor noastre, si stim prea bine jertfele facute pentru Hristos, si ii suntem cu totii, alaturi de el si de ceilalti parinti athoniti, dar nu putem sa sarim etapele acestea, care tin de discernamant duhovnicesc.
         Parintele Theodoros Zisis este un colos al Ortodoxiei, un om cu o experinte de peste 50 de ani in dialogurile cu ereticii si ca patrolog al Bisericii Ortodoxe. El poarta in spate tot acest tezaur al Ortodoxiei pe care nu-l putem ignora. 
        De aceea, mi-asi fi dorit ca eu sa fi fost cel care sa-l fi influentat pe parintele Theodoros sa nu vina la conferinta, sa am asa o mare autoritate in fata acestui Stalp al Ortodoxiei azi. 
Repet, intreruperea pomenirii este un act ce tine de constiinta ortodoxa a fiecarui preot si credincios in parte, nu avem voie sa obligam sau sa violam sufletele oamenilor derutandu-i.
         Pe de alta parte m-am bucurat ca textele parintilor aghioriti si a teologului Mihai Silviu Chirila au fost echilibrate, pe linia cea buna. 
        Insa problema se afla la REZOLUTIA conferintei, rezolutie facuta de pr Theodoros Zisis si, din pacate, cu adaugirea parintilor Athoniti, cum ca intrerupem comuniunea cu toti care accepta Creta si cei in comuniune cu ei. Aici e cheia! Aici parintii athoniti au sarit etapele patristice si canonice, si din pacate, daca vor merge pe acest drum, acesta va fi drumul schismei si a pierderii sufletelor- adica sa rupa comuniunea cu toti, inclusiv cu Bisericile care nu au fost la Creta. 
       Este foarte important ca acolo unde sunt preoti nepomenitori, credinciosii cu costiinta ortodoxa sa mearga numai la aceia si toti sa se fereasca sa mearga la preotii care pomeniesc pe ierarhii semnatari in Creta si preotii lor. Dar daca  acesti crediciosi au ajuns la constiinta ca aceasta este calea, daca nu inteleg asta, nu trebuie sa le fortam constiinta. Iar daca un preot marturiseste pe fata impotriva ereziei si a Cretei chiar daca nu a intrerupt pomenirea, sa mergem la un astfel de preot, el va fi cu siguranta prigonit de un ierarh ecumenist.  Athonitii au inceput sa forteze constiintele, fie mai subtil, fie mai pe fata." Acestea au fost cuvintele pr. Theodoros Zisis. 
        Parintele Ciprian Staicu este un parinte drag inimii mele, un om care a facut cunoscut lumii grecesti pe Sfintii Inchisorilor, un barbat cu multa ravna pentru Dumnezeu si neamul sau. Ma rog cu dragoste pentru el sa-l ajute Dumnezeu in ceea ce intrepinde si sa inmulteasca dragostea. 

preot Matei Vulcanescu"

Top of Form
Bottom of Form
Top of Form
Bottom of Form

a consemnat, Marius Pop

15 comentarii:

  1. "In acelasi timp a aratat ca nu trebuie sa fortam constiinta nimanui ca sa intrerupa pomenirea. Bineinteles ca parintele Theodoros Zisis a accentuat faptul ca ieromonahii athoniti care il pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu sau preotii din eparhia Mitropolitului Nifon al Targovistei sau alti ierarhi vaditi ca ecumenisti pe fata, SAU IERARHI CARE AU SEMNAT PERSONAL in Creta e OBLIGATORIU CA SA OPRIM POMENIREA LOR"

    Deci????...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuvantul "obligatoriu" are aici sensul de "necesar". Daca citesti textul in ansamblu iti vei da singur seama de contextul in care e folosit.
      Daca o luam la litera, asa cum fac extremistii, vom ajunge ca ei, cautand orice cuvant pentru indreptatire, iar daca vedem in ansamblu cu siguranta vom pastra sensul cuvintelor in contextul real.
      Tocmai ca pr. Zisis vede lucrurile duhovniceste.

      Ștergere
  2. Ma bucur ca ati luat interviu părintelui Vulcănescu. Asa mai cunoaștem si noi în țară cum stau lucrurile în realitate. E clar că după Staicu nu ne mai putem lua. A cam luat-o pe arătură. În schimb sunt si oameni echilibrati care sunt responsabili de ceea ce spun altora.
    Materialul e pe cât se poate de lămuritor. Încă o dată felicitări întregii redacții de la ASTRADROM si părintelui Vulcanescu pentru lămurirea lucrurilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Partea proasta e ca P. Vulcanescu e aceeași persoana care a încurajat întreruperea pomenirii la noi cu...acrivie.Le e ușor grecilor sa vorbească de iconomie acum când în Moldova sute de persoane Sunt îndepărtate de Sfintele Taine.Noi am fost folosiți drept experiment și acum grecii au dat-o pe iconomie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astea sunt doar ...barfe? sau poti veni cuvreo dovada?

      Ștergere
    2. Anonimul de mai sus se poate să fie Ciprian Staicu.
      El face afirmații neverificate si fără noimă si se semnează cu anonim si pseudonime la articolele de pe internet.

      Ștergere
    3. Nu agreez pozitia P.Staicu si nici întreruperea pomenirii,care a adus numai tulburare.Nu sunt barfe.Cine a urmarit activitatea P.Vulcanescu in tara a vazut ravna sa pentru dezbinare.Am ajuns sa ne judecam pastorii pe la portile grecilor in loc sa ne spalam rufele in familie.

      Ștergere
  4. Domnul Ciprian Staicu se justifică spunând că s-a informat dintr-o traducere din greacă al cărei traducător nu îl cunoaște. Oare chiar așa o fi? Să-l credem?
    O informație atât de importantă cum e cea cu sinodul din Ucraina sau așa zisa manipulare a lui Theodoros Zisis și multe altele, pr care nouă ni le transmite cu mult zgomot poate fi preluată dintr-o sursă necunoscută cu traducător necunoscut?
    Ciar ne crede proști?
    E de înțeles că toți apropiații săi l-au părăsit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc părintelui Matei pentru informații.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai lasati-l pe Staicu. A vrut si el să facă pe eroul, dar a eșuat. Vedeti de lucruri mai importante, decât vedetismele lui Staicu.

    RăspundețiȘtergere
  7. treziti va fratilor nu mai este timp de dormit, filozofat si de interpretat dupa bunul vostru plac cum faceti voi. deschideti ochii vostri orbilor si vedeti ca sunt vremurile cad Dumnezeu ingaduie diavolului sa faca cernere in ortodoxie ca cei cu cuget curat ortodox sa fie despartiti de cei care vor iconomii si alte intocmiri si amagiri. fratilor cu bunul Dumnezeu nu stai la targuit ori faci voia lui intr un totul ori esti taiat si aruncat de ce nu vreti sa vedeti asta si tineti ochii vostri inchisi. treziti va si ascultati de Dumenzeu si sfintii lui. Cititi cuvintele Mantuitorului multi chemati putin alesi. TREZITI VA nu mai stati in inselare prin iconomii si alte minciuni care va sunt puse in fata. este vremea ori suntem cu totul cu Hristos ori ne complacem in iconomii si late minciuni si amagiri care duc la taiere si aruncare in focul vesnic. Doamne lumineazai pe toti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru Anonim din 12 aprilie, ora 12:50
      Să înţeleg că ne sfătueşti să ne "trezim" şi să ne rupem de Biserica lui Hristos, doar pentru că are câţiva slujitori netrebnici?
      Mulţumim de sfat, nu te vom urma.

      Ștergere
    2. In numele cui ai mai raspuns cu exceptia numelui tau, pt ca te-ai exprimat la plural?
      Alexandru

      Ștergere
  8. De ce ati creat "grup" pentru "nepomenitori" si nu folositi desemnarea ca fiind "ingraditi de ereziile semnate in Creta"?
    Este inventat asfel un "corp" inexistent care poate fi criticat ("atacat") din toate directiile... desi NU EXISTA!
    Cei care se ingradesc de erezie nu sint asociati, nu sint "vorbiti", nu conspira sin u se organizeaza intre ei, nu pretind vreo ceva si nici nu-si aroga vreun merit....
    Cand ii "botezati" nepomenitori faceti abstractie de cauza nepomenirii, adica de fondul problemei si inchipuiti o forma inexistenta bazata pe un aspect secundar – cel al pomenirii, derivat direct din esenta problemei – erezia si paza de cadere.
    "INGRADIT DE EREZII" sau mai simplu - anti-ecumentist.
    Nu poti pomeni un ecumenist si sa te declari anti-ecumenist.
    ... caci pe unul vei insela, ... este schizofrenie.
    (gheorghe din Moldova)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gheorghita Ifrim19 aprilie 2017, 11:20

      Ei s-au izolat singuri facandu-si grupare separata spunand ca doar ei sunt pe linie buna iar restul sunt rataciti.
      Cu astfel de conceptii, daca s-au format grupare separata de restul membrilor Bisericii, e normal sa fie o grupare pentru ca asa si sunt.
      O grupare extremista care neaga pe toata lumea si se aproba doar pe ei insisi.
      Aceasta grupare este reprezentata de acel Mihai Chirila care aproba tacit toate aceste devieri extremiste ale membrilor din aceasta grupare.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.