vineri, 31 martie 2017

Laicul Mihai Silviu Chirilă şi fostul preot Ciprian Staicu nu pot reprezenta credincioşii BOR la "sinaxa" din Grecia.

Răspuns colaboratorilor. 

Pe adresa de email a asociaţiei am primit mesaje, din ţară şi diaspora, din partea unor credincioşi care si-au manifestat nemulţumirea că unii nepomenitori se autodeclară reprezentanţi ai românilor la sinaxa din Grecia, 4 aprilie 2017.

Menţionăm că Mihai Silviu Chirilă şi fostul preot Ciprian Staicu nu pot reprezenta credincioşii BOR la acea "sinaxă", deoarece este o întrunire doar între nepomenitori. Eventual ar putea reprezenta doar pe cei care au oprit pomenirea ierarhilor sau pe cei care refuză să meargă la bisericile de care aparţin canonic. Aceştia sunt foarte puţini la nivelul întregii ţări.

Probabil că ei au o listă cu persoanele care i-a mandatat în acest scop. În caz că această listă există, cu semnăturile originale, ar putea fi cunoscută doar dacă unul dintre cei doi vor accepta să o facă publică.

29 de comentarii:

  1. Ei au fost stabiliti de către organizatori. Totul este doar între ei, între nepomenitori. Din acest motiv, din România vor fi puțini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine ii opreste pe acei parinti de la noi care atentioneaza despre pericolul schismei, ierom. Macarie, pr. Eftimie Mitra, pr.Mihai Valica, monahul Teodot si altii, sa mearga acolo si sa traga semnalul de alarma pe care ni-l trag noua.
      Consideram ca este imperios necesar sa fie prezentat acolo cu argumentele de rigoare si punctul lor de vedere pentru ca la final sa se poata trage o concluzie in cunostinta de cauza. Altfrel ramanem ca de obicei dezbinati, fiecare cu parerea lui, iar sufletele noastre se pierd printre atatea pareri.
      Oare nu ar trebui sa stie si cei din Grecia ca in biata noastra Romanie s-a ajuns pana acolo incat se despart familii pe tema acestor controverse se?

      Ștergere
  2. Pentru pozitia care a luat-o pr Ciprian Staicu pe mine ma reprezinta si ma onoreaza prezenta lui acolo, chiar daca eu cu familia mea mergem mai departe la biserica. Nu mai dezbinati si voi ca si asa suntem dezbinati. Dumnezeu ne v-a judeca si in functie de propria constiinta. Ma supara ambele pozitii de parca nu eu trebuie sa hotarasc daca merg sau nu merg la bisericile unde se pomenesc ierarhii ce au semnat in Creta.Eu unul nu as putea sa nu merg la Sf Liturghie si inca sa impun asta si familiei mele. Vrednici sunt cei care au oprit pomenirea , caci au iubit mai mult pe Hristos si pe aproapele si nu au incercat sa ne vanda gogosi. Iertati! Un pacatos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. drept credincios1 aprilie 2017, 13:03

      Dacă mergi si tu la bisericile unde se pomenește ierarhul eretic înseamnă că si tu esti eretic ca si el. Voi astia care sunteți căldicei va impartasiti spre osanda la bisericile unde sunt pomeniti ierarhii chiar daca aveti crezul antiecumenist. Iti recomand sa asculti conferinta de la Rădeni, dacă vrei să vezi cum stau lucrurile astea. Nu te amăgi mergând la pomenitiri că vei merge in iad cu ei. Să te lumineze Dumnezeu.
      Dacă mergi la pomenitori, te rătăcești împreună cu ei si te amagesti in o biserică oficială in care nu mai lucrează Dumnezeu pentru că e căzută sub anatema drept redincoosilor mărturisitori care au avut curajul să oprească pomenirea pseudoepiscopilor apostați din BOR.

      Ștergere
    2. "Drept credinciosule",
      nu vezi ca singur te-ai rupt de Biserica?? Deja esti in schisma numai prin ceea ce gandesti.

      Ștergere
  3. Atat Chirila cat si Staicu fac parte din ceata "nepomenitorilor" care se lupta din greu pentru recunoasterea validitatii "tainelor" ereticilor prin "iconomie dumnezeiasca". Acesta este motivul pentru care nici ei, nici Sava Lavriotul nu au ce cauta la acea sinaxa. Iar daca vor participa, cu siguranta ca aceasta se va transforma in adunatura de eretici.
    Ei invata erezia ca sunt 2 tipuri de taine la ereticii care au acceptat prin pomenire credinta ereziarhilor din Creta:
    1. Pentru nestiutori (care in majoritatea cazurilor sunt nesimtitii de preoti, apoi calugari si in ultimul rand mireni pe care nu i-a interesat deloc ce s-a semnat in Creta), tainele ereticilor ar fi prin iconomie dumnezeiasca valide si spre mantuire.
    2. Pentru stiutori, tainele ereticilor sunt vslide dar sunt spre osanda.
    Ei vorbesc aberant de o astfel de lucrare a tainelor ereticilor, cand de fapt singura iconomie posibila in acest caz este cea a putinei batai a slujitorului, in care sluga ce a incalcat porunca cu buna stiinta mult va fi fi batuta, iar sluga ce a incalcat porunca din nestiinta putin va fi batuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule anonim, tu intelegi ce spui in comentariul tau? Sau intentionat le invarti ca la Ploiesti? Ce pot sa spun sigur, ca parerea personala a monahului Sava, prin care s-ar imparti tainele pe categorii este mai mult decat o aberatie.
      Exista o foarte mare contraictie pe care cei din gasca lui Mihai Chirila nu vor sa o priceapa. A spune ca exista Har in BOR, dar tainele nu sunt valide este o contradictie. Mai bine sa se lase de teologie si sa se apunce de politica. Acolo se accepta orice minciuna.

      Ștergere
    2. Se vede suferinta ta:
      "... ceata "nepomenitorilor" care se lupta din greu pentru recunoasterea validitatii "tainelor" ereticilor prin "iconomie dumnezeiasca"
      Pai "nepomenitorii" nu pomenesc tocmai pentru ca semnatarii cretani (apostaziatii) recunosc "tainele" ereticilor prin "iconomie dumnezeiasca" - spun ei.
      Ori nu pomenesc fiindca nu sustin motivele aratate, ori nu pomenesc fiindca sustin aceste motive!
      In plus, a inventa "ceata nepomenitorilor" este o eroare, sa nu ii spun slabiciune rautacioasa sau chiar ticalosie - este manevra prin care bolsevicii inventeaza un adversar pe care sa-l desfiinteze.
      Faptul ca mai multi oameni au o opinie, o manifestare, o judecata asemanatoare nu duce la aparitia unui grup.
      E valabil si la "Darian" care inventeaza cu aroganta "gasca lui Mihai Chirila".
      Sint sigur ca nu poate citi scrisoarea pana la capat ca nu rezista psihic, e prea greu Adevarul.
      Harul exista unde vrea Dumnezeu.
      Nu cred ca il "da" Dumnezeu celor care apostaziaza, nici hulitorilor, nici ne- sau anti-crestinilor.
      Puteti sa va certati ca se bucura Satana; schimbarea Traditiei si explicatiile "lumeati" sint abateri si "costa", orice credit da mintea vreunuia, cu sau fara studii teologice.
      (gheorghe din Moldova)

      Ștergere
    3. Pt. Gheorghe din Moldova,
      Daca spui ca "harul exista unde vrea Dumnezeu" atunci cum va permiteti voi, nepomenitorii sa spuneti ca doar la voi est har sfintitor, ca doar la voi Impartasania e valida, ca doar la voi botezul, cununiile etc. sunt valide, iar la cei din BOR nu sunt valide, doar pentru motivul ca acestia isi pomenesc ierarhii. Nu vezi ca te contrazici? In rest, tonul cu care te exprimi arata ce duh te stapaneste...

      Ștergere
    4. Anonimule de la 11:39,
      Vad multa agitatie in jurul subiectului, ceea ce dovedeste ca pe voi nu va intereseaza marturisirea, asa cum pretindeti. Se pare ca scopul vostru principal e sa va acoperiti orgoliile. Va deranjeaza cand vi se spune ca sunteti o grupare, dar nu recunoasteti ca voi singuri v-ati autoizolat, negandu-i pe toti si condamnandu-i pe cei ce nu va impartasesc opiniile. Starea voastra tensionata arata starea launtrica care se revarsa in afara prin acest manifestari. Dupa mintea voastra toti sunt eretici, fricosi sau tradatori. Pentru aia ati oprit pomenirea, ca sa fiti voi curajosi? Asta este duhul vostru si e clar ca mai mult de atat nu ne putem astepta de la voi. Aveti impresia ca doar cei care au oprit pomenirea sunt in adevar, dar rupandu-va de "pomenitorii fricosi" din BOR ati rupt comuniunea si cu celelalte Biserici care nu recunosc sinodul din Creta.(a Bulgariei, a Georgiei, a Antiohiei si a Rusiei).
      Restul polemicilor sunt galceava ieftina la care se preteaza si cei 2 lideri ai vostri, laicii: Mihai si Ciprian.

      Ștergere
    5. Doamna Aurelia,
      Poate ca va fi aprobat raspunsul meu la atacul direct...
      Nu e ton de vreun fel de rautate, probabil ca va bucura doar mesajele care va "dau dretate" sau mangaietoare; regret ca incercarea mea de a fi calr in idei e considerata "lucrarea unui duh" care... crdse cine vrea ce vrea, dar mai ales ceva de rau ca nu definiti trasatura acelui duh pe care-l presupuneti.
      Oricum, in privinta Harului e ca si cu mnatuirea - credem dar nu stim cu exactitate si nu apar vreun "ne-pomenitor"... ci sint impotriva abaterilor eretice.
      De ce nu-i numiti "ingraditii de erezii"?
      Fiindca nu este doar ne=pomenirea ci si semnificatia ne-invatarii "drepte" a credintei si nu numai...
      Considerati ca e ceva bun pentru Biserica - cea UNA sfanta, soborniceasca si apostoleasca ...in documentele semnate in Creta?
      Fiindca se termina reactia ... "pomenitorilor" cand se cuvine sa [isi] raspunda acestui tip de intrebari:
      - e ceva bun semnat in Creta?
      - este narturisita public apostazia?
      - vine Harul la invocare/slujire de catre un apostat care mimeaza vestimentar, faptic un comportament "traditional"?
      - preotul "pomeneste" episcopul care "pomeneste" Patriarhul, care pomeneste Patriarhul ecumenic ... care pomeneste pe Papa... care pomeneste pe Lucifer? Asta este "invatarea dreapta"?
      ...
      Eu merg la Biserica si spun "nevrednic" atunci cand saint pomeniti apostatii si CRED ca preotul se teme sa opreasca pomenirea "sefilor".
      Nu este corect sa invenyati "grupari" ostile, nici actiuni concentrate distructive, nici sa sustineti chemari de condamnare impotriva - totusi! - credinciosilor ortodocsi.
      Nu am sesizat sa manifestati [nu doar Dumneavoastra] atat "suparare" (sa nu spun iritare, sila, chiar rautate) fata de ierarhi.
      ei sint OK, nu-0i asa?
      Sint rai si distructivi/schismatici cei care nu inghit gogosile si nu lauda pe cei care le toarna in ureche, le "vand" ... in primul rand -fara sa va suparati degeaba - ardelenilor.
      Cine a produs aparitia acestui zbucium si a dizarmoniei dintre mireni?
      "ne-pomenitorii"? saccsiv?
      Sa fim serioasi si s ne rugam pentru unitatea dintree noi, nu pentru cea cu papistasii si ereticii care e partasie cu minciuna.
      PS: Duduia Monika - vedeti ca se "ia" Dna Aurelia de "duhul" care va anima... E bine daca intrebati dar si mai bine e sa si asteptati raspunsurile si nu sa vi le dati singura...
      Ca asa fac cei din descrierea Dumneavoastra -condamnati, acuzati, prezumati, dati verdicte - judecati oamenii.
      Nu e mai bine sa citit putina teologie si sa va informati ce s-a petrecut cu "cei de sus"?
      Nu e nici un lider, ... e pacat sa va gasiti explicatii personale auto-satisfacatoare.
      Incercati sa faceti afirmatii "LA OBIECT", acela al apostaziei colective si nu "LA PERSOANA" ca nu e decent, cel putin la nivel intelectual.
      Gheorghe din Moldova

      Ștergere
    6. Anonimule de la 11:39 zis gheorghe din Moldova

      Tu faci pe prostu?

      Daca am scris "nepomenitori" cu ghilimele, inseamna ca aceia sunt cu misiune si sunt ceata. Nepomenitorii adevarati nu sunt ceata. Asa ca nu-mi transforma tu mie ceata "nepomenitorilor" in "ceata nepomenitorilor" ca de-abia aia este ticalosie. Exista nepomenitori adevarati care, asemenea Sfintilor Parinti, nu recunosc tainele ereticilor. Din pacate, mai exista si "nepomenitori" aflati cu treaba ca sa apere cu orice chip tainele ereticilor, de s-ar putea si la adunatura de pe 4 aprilie. Asa ca nu mi-i pune tu la gramada pe "nepomenitorii" atinsi de filoxera cu adevaratii nepomenitori cu drepta credinta.
      Unde vezi tu ca eu schimb Traditia Sf. Parinti? Stai tu, mai caldicelule cu da si nu (adica sunt eretici dar acum au taine si sa asteptam pana la Parusie un sinod cara sa-ti spuna si tie ca sa intelegi si tu ca nu au taine, cand toate Sinoadele Ecumenice si Sinodul ROCOR din 1983, ultimul sinod adevarat, spun deja de mult ca ca nu au taine) drept impreuna cu mine in fata lui Hristos?
      Cat despre har, mai teologule, esti cu totul pe dinafara problemei. Har este peste tot, dar daca preotii nu conlucreaza cu harul prin dreapta credinta, cum vrei sa prefaca Sfantul Duh paine si vinul in Trupul si Sangele Domnului? Daca ar face-o nu ar incuraja erezia?
      Asa ca nu mai muta tu problema asupra harului, ca har este pentru toti (Iata stau la usa si bat. Apoc 3.20), cand problema este de fapt a conlucrarii cu harul (de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine. Apoc 3.20). Ce-ar insemna, mai mare "teolog" ce esti, ca dupa ce i-a inchis Domnului usa in nas pomenindu-l pe Iuda vanzatorul, Domnul sa-i mai prefaca si paine si vinul unui astfel de "preot" in Sfanta Cumninecatura? N-ar insemna ca i-ar incuraja pe toti sa-I inchida usa in nas?

      Ștergere
  4. Viorela Vasilache31 martie 2017, 14:39

    Mihai Silviu Chirila este in echipa lui Vasile Vieru, astfel se explica de ce pe site-urile extremiste Ortodoxinfo, Saccsiv, Ortodoxos etc. este sustinut, in timp ce alti preoti antiecumenisti sunt batjcoriti de catre cei din gruparea lor. Se observa clar ca Mihai Silviu Chirila si Vasile Vieru fac parte din aceeasi grupare, deci sunt de aceeași teapă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Este normal ca Mihai Silviu Chirila si Ciprian Staicu sa-i reprezinte doar pe nepomenitori, ca doar ei "reprezinta adevarul". Restul, care merg la biserici si-si pomenesc ierarhii sunt niste "eretici" care nu pot fi reprezentati de niste "drept-credinciosi".
    Asta dupa logica lor. Nu am dreptate, domnilor nepomenitori?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici vorba, ei reprezinta ingradirea de erezii - ticalosiile adoptate in Creta.

      Ștergere
  6. Oameni buni, parintele Sava Lavriotul a spus la un moment dat daca nu ma insel ca aceasta impartire a tainelor nu este inventata de el, asa cum multi sustin astazi, ci apartine Sf. Nicodim Aghioritul. Sa stam stramb si sa judecam drept. S-au tradus toate scrierile acestui sfant in limba romana? Cei care-l contrazic pe acest parinte, au citit toata opera Sfantului Nicodim, inclusiv acele opere netraduse la noi? Sa recunoastem ca sunt sanse mult mai mari ca parintele Sava sa fi citit chiar daca nu toata opera acestui sfant, cu siguranta mult mai mult decat noi ca unul de aceeasi limba si cu acces direct la scrierile acestui sfant. Cred ca ar fi normal sa contrazicem atunci cand suntem siguri de acest lucru. Daca este printre dvs. cineva care a citit intraga opera a sfantului aghiorit, acela este indreptatit sa-l contrazica pe pr. Sava cum ca el este inventatorul aceastei categorisiri a tainelor si nu sf. Nicodim. Iertati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciun canon al Bisericii Ortodoxe nu spune despre împărțirea validității harului saua Tainelor. Desi e logic ca unde este Har si Tainele sunt valide, nepomenitorii extremisti le scalda si ne fraieresc fără jenă. Presupunem ca e preluat din altă parte, tot nu are valoare universală. Dacă nu era convingerea lui Sava, nu ar fi folosit acest exemplu. Se pare că afirmația lui sf. Nicodim Aghioritul este folosită fortat si scoasa din context. Sava o manevrează după bunul său plac.
      Aceasi afirmatie o sustine si laicii nepomenitori care merg in Grecia: Mihai Chirilă si Ciprian Staicu.
      E normal că ei pot reprezenta doar pe nepomenitori.

      Ștergere
    2. Flavia Marginean1 aprilie 2017, 17:07

      Domnule Cristian B.,
      Ai pus punctul pe "i". Nepomenitorii extremisti aleg doar citatele care le convin si le interpreteaza in interesul lor, nu din cautare de adevar, ci pentru a-si justifica opiniile, atitudinile, exaltarile, vitejiile, martirajul etc.Indiferent daca clasificarea e preluata de la Sf Nicodim sau din alta parte, ea nu are valoare universala si argument canonic. asta dovedeste ca pr. Sava ia numai ce-i convine de la anumiti sfinti parintisi le talcuieste asemenea, cum ii convine.

      Ștergere
  7. Mulțumesc pentru pumnalul înfipt în spate. Post cu folos tuturor!
    Vlădica Longhin mi-a spus, în prezența a 15 persoane: ”cine spune că ești caterisit, acela este caterisit.”
    In trailer-ul grecesc de anunțare a Sinaxei (https://www.youtube.com/watch?v=SNpOT-s7eTA) se spune despre umila mea persoană clar că sunt preot, deci în această calitate mă duc acolo. Nu sunt reprezentantul nimănui anume, pentru că nu trăiesc pentru lumea aceasta, ci pentru Hristos, pe Care Îl slujesc.
    Iar cine dorește să participe, e simplu: este nevoie doar să înțeleagă limba greacă și va pricepe că acolo nu va fi adunare de eretici, ci va fi condamnat ecumenismul și adunarea eretică din Creta.
    Voi reveni cu amănunte pe site-ul Asociației ”Prietenii Sf. Efrem cel Nou.”
    Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vladica Longhin stie ca v-ati rebotezat fetita?
      Stie ca negati validitatea impartasaniei la preotii din BOR? pe motivul ca-si pomenesc ierarhii? Daca este de acord cu acestea inseamna ca si el are anumite probleme.

      Ștergere
    2. Un parinte cu care ne cunoastem ne-a sunat sa ne spuna ca fostul pr. Ciprian Staicu este nemultumit pentru ca ii recunoastem caterisirea. Mentionam ca initial nu am recunoscut caterisirea lui Ciprian Staicu, dar vazand ca se delimiteaza tot mai mult de BOR si de preotii pomenitori(chiar si de cei antiecumenisti)se autoexclude din Biserica si se arunca singur in schisma.
      Preotului respectiv ii raspundem ca avem motive intemeiate sa consideram in acest moment caterisirea lui Ciprian Staicu valida.

      Preotului Ciprian Staicu ii raspundem:
      - Atata timp cat considerati invalida Impartasania la pomenitorii din BOR inseamna ca sunteti in schisma fata de acestia si caterisirea este pe drept.
      - Atata timp cat nu recunoasteti botezul fetitei dumneavoastra pe care l-ati facut inainte de a opri pomenirea inseamna ca sunteti in schisma fata de Biserica in care v-ati botezat copilul.
      - Atata timp cat nu recunoasteti valida mirungerea in BOR inseamna ca sunteti in schisma fata de Biserica in care ati fost uns cu Sfantul si Marele Mir.

      Cand va deziceti de cele trei motive pentru care sunteti in schisma o sa va consideram preot, iar caterisirea care vi s-a dat invalida.
      De dumneavoastra depinde.
      Noi asteptam cu drag sa va zicem din nou PARINTE.

      Prof. Cristian Marc

      Ștergere
  8. Care dintre voi, cei care va ofenseaza verticalitatea marturisitoare a Parintelui Ciprian Staicu, sunteti pregatiti sa stati tari ca sfintia sa in marturisirea dreptei credinte, oricare ar fi pretul ei? Raspundeti cu sinceritate!
    Ca mai avem preoti curajosi care-L aseaza pe Hristos ca prima si singura ratiune a existentei lor, e un semn al milei lui Dumnezeu pentru un popor pretins ortodox care innoata in sange pana la gat, care abia isi mai cunoaste credinta in care a fost botezat si care nu se ridica nici macar la glezna stramosilor sai binecredinciosi. Mircea cel Batran-primul nostru domnitor bizantin, Stefan cel Mare si Sfant, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu s-ar uita astazi la noi ca la niste ciudati. O majoritate ratacita care confunda Sfantul Potir cu cozile la minuni si care Il aseaza pe Hristos ca o alternativa in viata lor. Avem patriarhul si clerul pe care il meritam si care se armonizeaza perfect cu credinta noastra caldicica si traita la modul minimal. Ce sa facem, am fi putut avea altii mai buni daca nu i-am fi avortat.
    Pana atunci sa dam slava lui Dumnezeu ca ni-i descopera pe cei care ne imbarbateaza pe calea care duce spre Hristos: Parintele Claudiu Buza, Parintele Vasile Savin de la Dochia-tata de 9 copii, pr Ioan Miron, Parintele Cozmin Tripon si ceilalti pe care ii cunoastem cu totii.
    Si daca otodoxia astazi nu ne incape doar pe noi, romanii, este tot un semn al milei lui Dumnezeu, fratilor. Va las sa va imaginati cat de repede ar fi intrat dreapta credinta in catacombe dac-ar fi fost lasata doar pe mana clerului roman.
    Sa dam slava lui Dumnezeu ca mai exista Barbati adevarati in alte ierarhii: pr Teodor Zisis, pr Serafim de Pireu, pr Longhin de la Banceni...care stiu sa poarte cu barbatie crucea preotiei lui Hristos.
    Si, apropo,"laicul" Mihai Silviu Chirila e chiar un teolog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Preot antiecumenist1 aprilie 2017, 11:38

      Pr. Ciprian nu face tot spectacolul acesta doar din marturisirea credintei. Exceptand tendinta de vedetism mai are caeva rafuieli personale cu episcopul Andrei de la Miecurea-Ciuc. Pr. Ciprian a fost consilier cultural in timpul episcopului Ioan Selejan.In acea perioada era foarte batos, cum e si acum, de altfel, iar pe preoti din eparhie ii desconsidera. PS Andrei l-a schimbat din functie, iar dupa aceea colegul nostru Ciprian a cautat mereu motive de razbunare. S-a folosit de momentul Creta sa faca pe viteazul, sa dea impresia ca motivul rafuielii ar fi sinodul din Creta. Pe cand era consilier nu avea tendinte de lupta impotriva ecumenismului. Nu exista nici un articol, predica, cuvantare, sau orice alt fel de marturisire antiecumenista a pr. Ciprian in timpul cand era consilier. Cum explicati ca aceasta atitudine antiecumenista publica a inceput sa o aiba doar dupa ce a fost schimbat din functie? Acum urla peste tot impotriva ierarhului Andrei(cu sau fara dreptate)ascunzandu-se sub masca de marturisitor si folosindu-se de monahul Sava pentru a-si castiga imaginea.

      Daca pr. Ciprian si-a rebotezat fetita in varsta de 9 ani, dupa ce a oprit pomenirea, indiferent ca a fost caterisit sau nu oficial, el este caterisit de insasi canoanele Bisericii Ortodoxe. Pe langa aceasta, dupa cum am vazut pe blogul sau, nu recunoaste valida mirungerea in BOR, ceea ce e un alt motiv de caterisire. Daca PS Andrei s-a grabit cu caterisirea inainte vreme, acum motivele caterisirii sunt indeplinite, iar disperarea lui este inteleasa.
      Fostul meu coleg Ciprian a dat anateme tuturor celor care nu au oprit pomenirea, pe motivul ca am fi eretici. Valoarea acestei anateme este nula, pentru ca vine din partea unui razvratit si hulitor al celor sfinte, pentru ca a nega botezul din copilarie al fetei si a contesta validitatea mirungerii si a Impartasaniei in BOR este hula impotriva Duhului Sfant.

      Daca asa si-a ales este problema lui si trebuie sa fie responsabil pentru deciziile pe care le-a luat.

      Cu respect fata de toti marturisitorii dreptei credinte, pentru a lamuri a lamuri anumite aspecte, am considerat aceasta observatie necesara.
      Un preot din eparhia Harghita si Covasna.

      Ștergere
    2. Minodor Făgetean1 aprilie 2017, 13:40

      Asemenea lui Ciprian Staicu e si Mihai Silviu Chirilă.
      Îi place să se bage in față, dar până la Creta n-a făcut nimic. A fost reporter la Trinitas si după ce a fost dat afară a devenit mare luptător antiecumenist.
      Acum, peste noapte, Vasile Vieru l-a făcut mare "teolog" pe blogurile lui.
      Ce teologie ieftină face Chirilă si Staicu, ne-am lămurit citindu-le articolele. Comparând cu adevărati teologi ca Andrei Aldeea, Mihai Valica etc., observăm ca nepomenitorii nu au pace în duh, sunt zgomotoși si tulburenti.

      Ștergere
    3. Cum a facut, de ce a facut, conteaza mai putin, important este ca a facut marturisire si a avut curaj sa faca ceea ce altii nu au. Daca greseste poate reveni, Dumnezeu este judecator nu noi. Din cele ce am vazut il aproba pe monahul Teodot.

      Parinte anonim, care judeci, ai facut mai mult in sensul cel bun?...vedem judecata, defaimare, dezbinare... De ce nu ai intrerupt cuviosia ta pomenirea ierarhului ca esti mai "curat" si poate faceai o treaba mai buna?

      Pentru anonimul de la 10:25
      Foarte adevarat ce spune, sunt cu totii vrednici Barbati si luptatori , DAR NU PANA LA SCHISMA. Inca, desi e foarte tarziu, nu a venit momentul sa ne rupem de Biserica, nu s-a facut tot ce era de facut ca sa putem striga ca nu mai este Har. Inca nu putem sa stam acasa pentruca nu i-am tras inca de maneca, pe preotii ca "preotul antiecumenist" de mai sus, sa-i privim in fata si sa-i intrebam: "da chiar nu va este rusine?" Inca nu am avut lacrimi si rugaciune destula la Dumnezeu ca sa-L chemam in ajutor, sa-I cerem sa-i intoarca pe preotii si ierarhii rataciti.

      Inca ceva foarte important DUSMANII BISERICII CHIAR VOR SCHISMA, DE LUAT AMINTE.

      Ștergere
  9. http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/04/01/preotie-nu-minciuna/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Natalia Covaci2 aprilie 2017, 21:15

      Atentie mare la comunicatele nepomenitorilor. Cand afirma ca recunosc harul in BOR nu specifica la care BOR. La BOR "adevarata" sau BOR "oficiala"?
      In conferinta de la Radeni participantii vorbeau de 2 BOR-uri: una oficiala si una adevarata.
      De aceea in comunicatele lor gasim afirmatia ca recunosc Harul in BOR. Toate pornesc de la acest joc duplicitar.

      Ștergere
    2. Sinteti in eroare, desigur de teama.
      Nu exista BOR oficiala si BOR adevarata.
      Rxista Biserica Ortodoxa a Romanilor (!) in care s-a produs cea mai mare lovitura , ierarhii apostaziind in grup, toti prin semnarea de documente PUBLICE la intalnirea din Creta cu altii - majoritatea la fel de curajosi in negarea Adevarului.
      De aceea este recunoscut Harul in BOR, fiindca sint credinciosi in turma ramasa fara pastori "care drept invata" ci manat cu viclenie de lupi in piele de oaie.
      Este o diferenta, dar nu este vicleana asa cum o prezentati Dumneavoastra.
      Pentru rugaciunile dreptcredinciosilor Dumnezeu trimite Harul Sfant, nu pentru invocarea apostatului sau celui care-l pomeneste.
      Asemanator cu icoanele - ruga ne poate fi ascultata pentru credinta sincera si rugaciune curata, fierbinte, din inima si nu pentru cel ce o tine in mana, fie el preot ortodox ori talhar eretic.

      Ștergere
  10. Bună, numele meu este Laura Woods, trec printr-un articol și am aflat despre un bărbat numit Dr Akpabio. Am suferit de probleme de rupere cu diferiți băieți. A trebuit să contactez vrăjitorul. Steve era pe punctul de a mă lăsa pentru o altă femeie. Dar am rămas pozitiv și am crezut că îl voi putea întoarce și-l voi face să rămână. Iată și dr. Akpabio ma ajutat. Steve și cu mine suntem din nou împreună. Dr Akpabio este un om atat de frumos, el ma ajutat si eu cu problemele de sanatate. Mulțumită lui și datorită lui Dumnezeu pentru darul dat. Dacă aveți orice problemă, contactați-l pe acest e-mail: drakpabioosulalaspells@gmail.com
    Puteți contacta Dr. Akpabio pentru următoarele:
    (1) Dacă doriți ex-spate.
    {2} Dacă căutați un loc de muncă.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vreți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) doriți să obțineți vrăji de căsătorie.
    (8) Îndepărtați boala din vrăjile corpului.
    (9) Vraja de afaceri.
    (10) Numerele câștigătoare la loterie.
    (11) Adu-ți înapoi Dragostea și multe altele.
    Îl puteți contacta prin e-mailul său: drakpabioosulalaspells@gmail.com sau ce-l puteți scrie: +234 906 167 0869

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.