Părintele Arsenie Boca condamnă erezia din Creta şi din mormânt.

Părintele Arsenie Boca evidenţiază că doar Biserica Ortodoxă este mântuitoare, iar celelalte secte care se autodenumesc "biserici" nu au Harul mântuitor. 

Tot părintele Arsenie mai menţionează că cei care părăsesc Biserica nu au parte de mântuire.

Biserica de pe pământ este luptătoare, iar această luptă trebuie dusă duhovniceşte şi teologic, în funcţie de situaţie. Cert este că cine se desparte din Biserică nu mai poate lupta duhovniceşte căci nu mai primeşte Duhul Sfânt. 

Ce spune părintele Arsenie în scrierile sale:

Învăţătura părintelui Arsenie Boca,

combate erezia eclesiologică de la “Sinodul” din Creta

     Pentru cei care vor sa se mântuiască, părintele Arsenie oferă exemplul vieţuirii lui Iisus Hristos – aşa precum au făcut şi sfinţii pe care îi avem în sinaxarele Bisericii: “E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit sa se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câştigând – ca om – o biruinţă desăvârşită asupra lui, biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat puterea. Deci El e meşteşugul, cunoştinţa şi puterea; El e modelul de luptă, cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a şi venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului şi să surpe stăpânirea lui în care îi ţinea pe oameni.”[1]

     Această mântuire, părintele Arsenie spune ca nu ne este impusă, dar, pentru a o obţine trebuie să ne ostenim luptând mereu cu viciile şi slăbiciunile noastre, cu tot ce ne depărtează de Hristos. Această luptă, după cum spune părintele Arsenie, pentru a nu cădea în înşelare, trebuie dusă sub îndrumarea părinţilor Bisericii. Una dintre înşelările contemporane este şi ecumenismul, deoarece această învăţătură neagă unicitatea Bisericii lui Hristos, aducând o nouă teorie greşită, numită şi “teoria ramificaţiilor”. Această învăţătură greşită stă la baza unor documente semnate de către 80% dintre ierarhii participanţi la “Sinodul” din Creta care socotesc sectele ca fiind “biserici”. Părintele Arsenie arată că Sfinţii Părinţi au statornicit despre eclesiologia Bisericii Ortodoxe ca fiind cea “Una”, adică unica Biserică a lui Hristos şi singura mântuitoare. În învăţătura sa, părintele Arsenie spune că cei care se despart de Biserica lui Hristos nu pot avea parte de mântuire:

“Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ne ostenim şi noi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii Sale să fie totdeauna şi roada cunoştinţei, a voinţei şi a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv, că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine – de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea – şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: «Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică». Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o (o singură –n.n.) Biserică creştină, nu opt sute. Biserica aceasta, Una, e sfântă pentru că Sfânt e Întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte “biserici” – casele de adunare ale sectelor – nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi răzvrătirii şi, ca atare, nici nu sfinţesc pe nimeni. Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile istoriei, e cârmuită nevăzut de Mântuitorul Însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica, în care ne mântuim e apostolească, adică îşi are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor unii de la alţii şi în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei până la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivite după aceea, prin chiar aceasta sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.

Prin urmare, cei ce stăm sub semnul crucii, câtă vreme petrecem în cortul pământesc, urmăm calea mântuirii în obştea Bisericii văzute sau luptătoare. «Pe ea nu o înnegreşte rugina răutăţii, produsă de împrejurările pământeşti. Ea rămâne nemicşorată şi neştirbită, deoarece, cu toate că e arsă din vreme în vreme în cuptorul prigoanelor şi încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povara încercărilor nici o slăbire în învăţătura, sau viaţa, în credinţa sau rânduiala ei. De aceea ea întăreşte prin har înţelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă pe de o parte pe necredincioşi, dăruindu-le lumina cunoştinţei adevărate; pe de alta păstoreşte cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzind nepătimaş şi fără beteşug ochiul înţelegerii lor. Iar pe cei ce-au pătimit vreo clătinare îi cheamă din nou şi, prin cuvânt de îndemn, le reface înţelegerea bolnavă»[2]. Iar după dezlegarea noastră din cele pământeşti, dacă am luptat lupta cea bună pe pământ, venim în obştea Bisericii biruitoare din ceruri, - desăvârşirea neavând hotar.

Biserica de pe pământ se numeşte luptătoare, pentru că aci, sub povăţuirea ei, inşii din obşte au de purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă: lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi după duh; o luptă cu "lumea" indiferentă şi necredincioasă; şi lupta împotriva uneltirilor vicleanului. Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.

Iar Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din obştea bunilor biruitori mucenici, a sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători şi mărturisitori de Dumnezeu, unde sunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacului. Unii s-au învrednicit încă de aici să petreacă nevăzut cu sfinţii, să fie cercetaţi de Maica Domnului şi de Puteri cereşti şi chiar pe Domnul să-L vadă. E cunoscută întoarcerea lui Pavel pe drumul Damascului şi răpirea lui în Rai.

Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de la Dumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea.

Fericit cine se-ntoarce...

Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.”[3]

     Pentru că, în ultima perioadă, au apărut cărţi a căror conţinut nu reflectă în mod real învăţăturile părintelui Arsenie, am folosit doar texte din “Cărarea Împărăţiei” deoarece această carte e alcătuită din scrierile sale reale (originale)[4]. Alte cărţi, care prezintă mărturii ale unor “cunoscuţi” sau amintiri ale unor “ucenici” nu oferă garanţia unor informaţii corecte. Multe dintre mărturiile adunate în diferite publicaţii au scop comercial şi există riscul ca editorii sau interlocutorii să prezinte unele “mărturii” în funcţie de propriile opinii.

    Relevantă este misiunea părintelui Arsenie, în Ardeal, prin care încerca să-i readucă pe ereticii greco-catolici la ortodoxie. Documentele de arhivă arată că au existat mai multe întâlniri între părintele Arsenie şi clerici/credincioşi greco-catolici, din Ardeal, prin care, sfinţia sa a încercat să-i convingă să se reîntoarcă la Biserica din care s-au rupt în anul 1700. Pe unii a reuşit să-i convingă, iar pe alţii nu. Referitor la acest aspect voi reveni cu detalii într-un articol separat.

Ieromonah Eftimie Mitra

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1652734248365566&id=100008870208449

 

---

[1]Pr. Arsenie Boca, „Cărarea Împărăţiei”, Ed. Episcopiei Aradului, 1995, pg. 28.

[2] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, întrebarea 63, Filocalia, Sibiu, 1948, ed. I, vol. 3, pg. 364.

[3] Pr. Arsenie Boca, op. cit., pg. 16-17.

[4] O altă carte care prezintă învăţătura reală a părintelui Arsenie este şi “Cuvinte vii”.