Cinci mitropoliți greci acuză pe IPS Nifon pentru declaratii eretice! Se cere ieșirea din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Cinci mitropoliți eleni: al Konίtsei, al Glyfádei, al Kythίrelor, al Etolokarnanίei și al Górtinei și Megalópolei cer ARHIEPISCOPULUI SĂ PUNĂ ÎN DISCUȚIE SINODALĂ HOTĂRÂRILE CONSILIULUI MONDIAL AL BISERICILOR, CARE SUNT ÎN CONTRADICȚIE CU ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ.

La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în Corea de Sud, au fost formulate poziții contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins și Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creștină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, ”multi-dogmatică”, și, de asemenea, a fost desconsiderat și răstălmăcit cuvântul lui Hristos, Care se roagă ”ca toți să fie una”.

În memoriul lor, cei cinci mitropoliți formulează acuzații foarte grave la adresa unor mitropoliți, al Mesiniei, al Dimitriadei și al Prusei, pentru pozițiile pe care le exprimă și prin care provoacă și smintesc poporul credincios. Îi acuză de asemenea pe arhiereii reprezentanți ai Bisericii Greciei la a 10-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor sau, mai corect, al Ereziilor, că au acceptat fără nici o reacție de împotrivire hotărârile CMB. Se întreabă cum vor putea fi abordați corect ereticii, de orice natură ar fie ei, fie că provin din ”sânurile” Bisericii, fie că nu, dacă este alterată tradiția bisericească a Ortodoxiei și dacă este pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre? Cei cinci mitropoliți cer și întreruperea dialogurilor teologice cu papistașii, pentru că, așa cum a declarat Arhiepiscopul Australiei, kir Stylianos, care vreme de 20 de ani a fost copreședinte al Comisiei de Dialog cu Romano-catolicii, dialogurile acestea nu sunt decât ”un joc lipsit de consistență”.

Cinci mitropoliți ai Bisericii Greciei, întru-un memoriu către Arhiepiscopul Athenei, kir Ieronim, care deține funcția de Președinte al Sfântului Sinod, vin în sprijinul și în continuarea memoriului individual pe care l-a întocmit și l-a trimis Sfântului Sinod Mitropolitul Pireului, kir Serafim, în care vorbește despre înșelările ecleziologice ale textului adoptat la a 10-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan, din Coreea de Sud.( http://graiulortodox.wordpress.com/2014/06/17/ips-serafim-de-pireu-condamna-declaratiile-c-m-b-de-la-busan-2013-coreea-de-sud/ ) În textul de la Busan se pretinde Ortodoxiei să își ceară iertare, alături de toate celelalte confesiuni, pentru starea de divizare în care se află lumea creștină. Cei cinci mitropoliți, în ordinea în care au semnat, sunt: Mitropolitul Dryinoúpolei, Pogoniánei și Konίtsei, kir Andreas, Mitropolitul Glyfádei, Ellinikó-ului și Voúlei, kir Pavlos, Mitropolitul Kythίrelor, kir Serafim, Mitropolitul Etolίei și Akarnanίei, kir Kosmas, și Mitropolitul Górtinei și al Megalópolei, kir Ieremia.

Toți semnatarii memoriului:

Îi acuză pe arhiereii reprezentanți ai Bisericii Greciei că nu s-au împotrivit deciziilor CMB, care în esență se disting prin faptul că atacă și contestă Biserica Ortodoxă, ca una care exprimă Adevărul credinței noastre. Au ajuns până într-acolo, încât să cheme la pocăință Biserica Ortodoxă, câtă vreme pocăința [pentru abaterea de la adevărul de credință și pentru ruperea unității] se cuvine tuturor creștinilor eretici. Se întreabă: ”nu este de ajuns că au fost șterse din Sinodiconul Ortodoxiei anatemele împotriva ereticilor? Trebuie acum să negăm și faptul că dogmele Bisericii noastre reprezintă «credința Apostolilor, credința Părinților, credința Ortodocșilor», dat fiind că, potrivit protestanților de la Busan, Biserica are nevoie de pocăință în chestiunile de credință și înțelege progresiv voia dumnezeiască?”.

Formulează acuzații foarte grave la adresa unor mitropoliți, al Mesiniei, kir Hrisostom, și al Dimitriadei, kir Ignatie, pentru pozițiile pe care le exprimă și prin care smintesc pliroma Bisericii.

Îi cer Arhiepiscopului Athenei, kir Ieronim, să treacă pe lista temelor de dezbatere a următoarei ședințe a plenului Sinodului Greciei hotărârile CMB de la Busan, pentru că acestea deformează învățătura ecleziologică a Bisericii Ortodoxe. Semnatarii memoriului se întreabă: ” Cum vom susține Adevărul credinței noastre împotriva lupilor care se năpustesc împotriva turmei noastre, a pseudo-martorilor lui Iehova, a penticostalilor, a mormonilor etc.? ”. Despre dialogul cu papistașii, semnatarii consideră că acesta contribuie la deformarea ecleziologiei ortodoxe și amintesc în acest sens declarația Arhiepiscopului Australiei, kir Stylianós – care vreme de 20 de ani a participat la dialoguri – potrivit căreia dialogul cu romano-catolicii este ”un joc lipsit de consistență”.

Memoriul celor cinci Mitropoliți greci

împotriva deciziilor Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan

- Prima parte -

Sfânta Mitropolie de Dryinoúpoli, Pogoniáni și Konίtsa

Nr. Prot. 28

Delvináki, 30 aprilie 2014

Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

Ioánnou Gennadίou 14

115 21 ATENA

Preafericite Președinte al Sfântului Sinod,

Preasfințiți Mitropoliți Sinodali,

Subsemnații, care suntem împreună cu voi Episcopi în Biserica autocefală a Greciei, în urma celor petrecute în noiembrie 2013 la Busan, în Republica Coreei de Nord, în cadrul lucrărilor Consiliului Mondial al Bisericilor și al dialogului teologic cu confesiuni protestante de diferite genuri, și cu monofiziții și monoteliții, dorim să prezentăm cu profund respect Autorității noastre Bisericești Supreme protestul față de rezultatul acestei ședințe, după cum se va vedea mai jos.

Expunem în continuare pe scurt, din prisma ecleziologiei ortodoxe, pozițiile ecleziologice inadmisibile formulate la a 10-a Ședință Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor. Acestea se dovedesc a fi încă și mai grave, dacă ținem seama de faptul că, potrivit regulamentelor adoptate de CMB (vezi anexa II, p. 6), este recunoscut dreptul fiecărei ”biserici-membru” a CMB de a-și păstra integră propria conștiință de sine bisericească și de a și-o exprima ca atare.

Justificarea potrivit căreia textele ședințelor CMB sunt ad referendum și nu exprimă acceptarea lor de facto din partea bisericilor-membre nu explică inacțiunea și pasivitatea reprezentanților ortodocși. Nici pretextul că ”nu au semnat” nu este valabil, de vreme ce consimțământul față deciziile CMB nu se mai exprimă prin semnătură, ci prin niște carduri speciale (”indicator card”). Potrivit celor de mai sus, participarea ineficace a reprezentanților ortodocși îi vatămă atât pe eterodocși, hrănindu-le confuzia bisericească, cât și pe cei de aceeași credință, ascunzând sau alterând principiile învățăturii ecleziologice expuse clar de către Sfinții Părinți în Duhul Sfânt și ale Tradiției noastre canonice despre Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească. Eterodocșii care sunt vătămați și vor fi vătămați prin citirea textului de la Busan habar nu au dacă textul este doar ad referendum sau nu și nici nu pot afla acest lucru.

Documentele anexate

În prezenta scrisoare anexăm cu traducere în limba greacă atât textul ”Declarației de Unitate” de la Busan (Anexa I), cât și o parte din Regulamentele Statutului Consiliului Mondial al Bisericilor (anexa II), din care reiese, potrivit procedurii curente, dreptul reprezentanților de a se pronunța asupra subiectelor de conștiință de sine bisericească, de a susține o poziție întru totul conformă confesiunii lor și de a se adresa direct ”bisericilor” lor (Rules XX.6.d, p. 6). De asemenea, anexăm (Anexa III) discursul Arhiepiscopului Nifon de Târgoviște, reprezentant al Patriarhiei României, un discurs marcat în mare măsură de gândirea ecleziologică eterodoxă, pe care acesta l-a rostit în încheierea Adunării de la Busan. Ultima anexă (IV) confirmă faptul că întocmirea textului de la Busan a început încă din septembrie 2012, când s-a întrunit Comisia Centrală a CMB în cadrul Academiei Ortodoxe din Creta, de la Kolybári.

Comunicatul Sinodului Bisericii Greciei din 15-10-2009, emis în urmă cu patru ani cu un prilej asemănător, constata nevoia unei ”informări mai complete” a Sinodului și susținea categoric că ”de acum înainte Sinodul se va informa cu privire la toate fazele dialogurilor”, că ”dialogul trebuie să continue, însă în cadrele ecleziologice și canonice ortodoxe” și că ”reprezentanții Bisericii noastre la respectivul dialog au o cunoaștere clară a teologiei ortodoxe, a ecleziologiei și a Tradiției bisericești și își oferă cunoștințele și resursele în scopul «unirii tuturor» «întru adevăr»”[1]. Textul eterodox al ”Declarației de Unitate” a CMB de la Busan a fost pregătit fără nici o deliberare sinodală în cadrul Preasfintei noastre Biserici, de către Comisia Centrală a CMB, așa cum se obișnuiește, de altfel, la Academia din Creta (la Kolybári) încă din toamna lui 2012[2], și a primit în unanimitate aprobarea sesiunii plenare a CMB pe 8 noiembrie anul trecut la Busan. Astfel, textul ”Declarație de Unitate” de la Busan, care este inadmisibil din punct de vedere ecleziologic, circulă deja peste tot, în lipsa unei delimitări ortodoxe de această poziție, exprimate în mod oficial, ca mărturisire comună a membrilor Consiliului Mondial al Bisericilor și, din păcate, prin această tăcere, devine o mărturisire și a Bisericii Ortodoxe.

Erorile și înșelările ecleziologice ale textului de la Busan

Textul oficial menționat cu titlul ”Declarație de Unitate” (Unity Statement) de la a 10-a Conferință a CMB are o poziție contrară Ortodoxiei, Trupului lui Hristos, pentru că acceptă (a) că Biserica Ortodoxă împreună cu celelalte ”biserici” trebuie să se pocăiască pentru faptul că astăzi creștinii sunt fărâmițați[3], (b) că Biserica, deși este Trupul lui Hristos, nu a fost condusă în mod necesar de unanimitatea dogmatică, nici măcar în epoca apostolică[4], (c) că există în prezent o unitate bisericească nevăzută a creștinismului și este așteptată unitatea văzută a Bisericii celui Una[5], (d) că rugăciunea Domnului nostru Iisus Hristos ”ca toți să fie una” nu s-a împlinit, însă depinde de noi împlinirea acestei îndatoriri[6], (e) că Biserica poate să se îmbogățească și să se folosească din harismele eterodocșilor[7], (f) că suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu, dacă nu aspirăm necontenit la unitatea creștină spre folosul bunei mărturii celei dinafară[8], (g) de asemenea, în virtutea unei ambiguități viclene, susține că Dumnezeu ”totdeauna ne surprinde” și că Biserica înaintează având cunoștința voii dumnezeiești[9], (h) că trebuie folosite noi moduri de abordare a divergențelor teologice[10] și (i) că unitatea Bisericii este în strânsă interdependență cu unitatea umanității și a creației[11].

Dincolo de acestea, textul (j) are și o orientare ecologistă necreștină, vorbind despre așteptarea înnoirii mundane a creației, a bunăstării pământești a creației și a umanității și despre responsabilitatea umană în acest sens[12], se vorbește (k) și despre colaborarea creștinilor cu cei de alte credințe sau cu ateii în ce privește această bunăstare pământească[13]! Nu-i de mirare, așadar, că textul folosește și notoriul termen ocult ”holistic” din monism pentru a caracteriza misiunea Bisericii (“holistic mission-evangelism”[14]). Textul dă multe subînțelesuri și cu privire la acceptarea bisericească a modurilor de viață ”marginale”, fără precizări cu privire la păcat și pocăință, a căror direcționare finală trebuie luată în considerație dată fiind atitudinea pozitivă mai generală a Conferinței de la Busan cu privire la homosexualitate[15].

Declarația Arhiepiscopului de Târgoviște, kir Nifon

de la minutul 30:36 declarația Arhiepiscopului Nifon

O jalnică încheiere oficială a prezenței ortodoxe la Adunarea de la Busan a constituit discursul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop de Târgoviște, kir Nifon, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române (anexa III), care a constatat (1) că unitatea Bisericii s-a pierdut, iar Biserica existentă, pentru că este împărțită, este deficitară din punct de vedere sacramental[16], (2) că nu cunoaște care facțiune creștină este continuatoarea vechii Biserici a Ierusalimului[17] și (3) că toți oamenii sunt frați în Hristos, în timp ce Botezul creștin este doar o treaptă sacramentală superioară în înrudirea duhovnicească a omenirii, unitate care deja există[18]. Înaltpreasfințitul Nifon (4) a tăcut și a ascuns faptul că ecleziologia ortodoxă este deformată în CMB, vorbind despre apărarea ”valorilor noastre morale tradiționale” de către CMB, ca, de pildă, ”valoarea supremă a familiei creștine”[19].

image_preview[1]

Eclesiologia ortodoxă a Sfântului Ciprian și inovațiile de la Porto Alegre și Busan

Sfântul Ciprian subliniază încă din secolul al III-lea unitatea în jurul episcopului, în Euharistie și în dreapta credință; iată ce scrie Sfântul Părinte: ”Dumnezeu este Unul, și Hristos Unul este și Una este și Biserica Lui, și credința, una, și turma, una, unită prin legătura unanimității în unitatea trainică a Trupului”[20]. Dar pentru Sfântul Ciprian, ortodoxia nu este o credință determinată printr-un consimțământ comun al episcopilor, ci cea predată de la început de către Apostoli. În virtutea acestei credințe, Sfântul Ciprian nu a respectat jurisdicția și poziția Episcopului Romei, Ștefan, ci a îndemnat la neascultare față de el, pentru că Ștefan lucra încălcarea credinței apostolice (Epistola LXXIV, Ad Pompeium contra Epistolam Stephani)[21]. Exigenta învățătură ecleziologică a Sfântului Ciprian care afirmă că în afara Bisericii nu există mântuire (extra Ecclesiam nulla salus) este, potrivit Profesorului Vlásios Feidás, prin excelență ortodoxă și conformă Tradiției. Dimpotrivă, ecleziologia lui Augustin, care susține că există elemente având caracter bisericesc și în afara Bisericii, fapt pentru care a și ajuns să constituie baza textului de la Ravena și a ultimelor texte emise de CMB (Porto Alegre și Busan), reprezintă erezie[22] și, după cum se știe, orice scornire dogmatică persistentă și nepocăită constituie erezie pentru Biserica Ortodoxă[23]!

Biserica, care este Trup al lui Hristos și este infailibilă, nu poate greși

Infailibilitatea Bisericii – negată în textul ”Declarație de Unitate” de la Busan, întrucât cheamă la pocăință și Ortodoxia și constată, chipurile, un progres în înțelegerea voii dumnezeiești – este nu doar o predică a Sfintei Scripturi despre Biserică, pe care o numește ”stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3:15), ci și a Sinoadelor Interortodoxe ale Patriarhilor din mileniul al II-lea, care, apărându-se împotriva papistașilor și protestanților, propovăduiesc uneori că Biserica (Ortodoxă) Sobornicească ”este cu neputință să greșească, ca una ce este bogată, având ca învățător pe Duhul Sfânt”[24], alteori că ”în toate dogmele și învățăturile… credem fără greșeală în Biserica lui Hristos cea sfântă, sobornicească și apostolească… care de Sus totdeauna au strălucit prin dreapta credință și necontenit străluceau… ca niciodată să nu se fi înșelat și să nu se înșele, ci pururea fără greș să se ridice, întemeiată pe piatra sigură a credinței noastre ortodoxe”[25]. Ortodoxia este așadar ”singura credință adevărată, singura închinare bineplăcută lui Dumnezeu și singura cale mântuitoare și o păstrăm neîmpuținată, autentică și neschimbată”[26]. După acestea, propovăduiesc de asemenea că îndepărtarea papistașilor eretici nu a vătămat universalitatea și ”infailibilitatea” Bisericii, care, deși ”înainte de vremurile acelea prin lucrarea vicleanului Papă al Romei, care rătăcind de la calea cea dreaptă și căzând în dogme și născociri străine, a ieșit din întregul Trupului binecredincioasei Biserici și s-a rupt”, cu toate acestea, ”cele patru părți ale pânzei rupte, fiecare în țara ei, au rămas unite și legate, prin care noi călătorim netulburați de valuri pe marea vieții acesteia (…). Astfel, binecredincioasa Biserică a lui Hristos se înalță acum pe patru stâlpi, adică pe cele patru patriarhii, și rămâne nezdruncinată și netulburată”[27].

Prin urmare, este respinsă afirmația din textul de la Busan despre nevoia de pocăință a Ortodoxiei pentru presupusele ei greșeli ca fiind cu totul neîntemeiată și înjositoare pentru Biserică.

Pocăința [pentru erori de credință] se cuvine doar ereticilor

Textul de la Busan, în continuare, ne cheamă la pocăință și pentru dezbinarea care există în lumea creștină! Dar pocăința se cuvine doar acelora care, în ciuda cuvântului apostolic, au stat împotriva (I Corinteni 11:16) credinței bisericești și s-au făcut eretici, pentru că ”cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el” (Galateni 5:10). Dimpotrivă, Biserica îi laudă pe păstorii care i-au dat afară din grădina Bisericii pe cei de alt cuget și ”au alungat cu praștia Duhului pe lupii cei primejdioși și molipsitori, izgonind din staulul Bisericii… ca niște slujitori prea credincioși ai lui Hristos”[28], ca să salveze credința apostolică. De aceeași părere este și Sfântul Ciprian, care scrie împotriva ereticilor și schismaticilor, că ”trebuie să ne bucurăm atunci când aceștia sunt tăiați din Biserică, pentru că ei primejduiesc porumbeii și oile lui Hristos cu întinarea lor sălbatică și otrăvitoare”[29]. Așadar, nu este de ajuns că au fost șterse din Sinodiconul Ortodoxiei anatemele împotriva ereticilor? Trebuie acum să negăm și faptul că dogmele Bisericii noastre reprezintă «credința Apostolilor, credința Părinților, credința Ortodocșilor», dat fiind că, potrivit protestanților de la Busan, Biserica are nevoie de pocăință în chestiunile de credință și înțelege progresiv voia dumnezeiască?

Unitatea mărturisirii dogmatice a Bisericii

WCC%20CC%20Photo%202012[1]

Invocarea diversității ”bisericilor”, pe care o întâlnim frecvent în CMB încă de la conferința care a avut loc la Porto Alegre, și concepția despre credință ca fiind schimbătoare și a cărei înțelegere cunoaște progres au fost folosite și în textul de la Busan, ca să justifice viziunea despre ”Biserica creștină unită în chip nevăzut”. Formularea din text (paragraful 10, p. 5), potrivit căruia ”nu este posibil ca diferența să fie atât de mare, încât să aducă după sine despărțirea” deformează istoria bisericească și ecleziologia, pentru că doar varietatea națiunilor este ireproșabilă, după cuvântul Sfântului Fotie cel Mare și al altor Sfinți Părinți[30], nu însă și diversitatea dogmelor, care sunt comune pentru toată Biserica din toată lumea, așa cum se mărturisește din vechime. Sfinții Ignatie[31] și Irineu[32] și mulți alții mărturisesc în favoarea unanimității dogmatice a Bisericii, care ca Trup al lui Hristos și continuitate a Comunității Apostolice, păzește ”un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4:5).

Îndepărtarea ereticilor și a schismaticilor nu poate să vatăme Biserica, după cum o spune și Sfântul Vasilie cel Mare: ”vrednici de milă pentru stricăciunea lor sunt aceștia, câtă vreme trupul vostru este întreg prin Harul lui Dumnezeu. Căci ceea ce s-a stricat s-a destrămat, iar ceea ce rămâne nu se strică”[33]. Creștere și diferențiere în credință există doar după măsura încrederii personale în Hristos, nu în ce privește ansamblul compact al dogmelor evanghelice și patristice[34]

Unitatea nevăzută a Bisericii – o dogmă pur protestantă

Referirea textului ”Declarație de Unitate” de la Busan la așteptata realizare a unității văzute dintre ortodocși și eretici sugerează indirect că există deja o unitate nevăzută a așa-zisei Biserici celei Una, ”multi-dogmatice”, așa cum s-a declarat și în textul de la Porto Alegre, însă această concepție nu este altceva decât o dogmă protestantă respinsă categoric de către ortodocși. Sinodul din Constantinopol de la 1672 identifică Biserica cea Una cu Biserica Ortodoxă, văzută și infailibilă: ”Despre Biserica Ortodoxă Sobornicească spunem că este cu neputință să alunece în greșeală, fiind călăuzită de același Cap, care este Hristos, Adevărul în sine, și învățată de Duhul adevărului… Este și totdeauna văzută și fie ca niciodată să nu lipsească de la ortodocși până la sfârșitul veacului, de vreme ce nu toți vor adormi, ci toți se vor schimba, după cum a spus Apostolul vorbind despre credincioși. Este așadar vădit că până la sfârșiturile veacului Biserica lui Hristos este văzută și întreagă, nelipsindu-i vreuna din părți”[35]. De altfel, Sfânta Scriptură spune clar că Biserica este văzută, de vreme ce poate fi localizată (I Timotei 3:15) și se vorbește de înmulțirea membrilor ei (Fapte 2:47). Tâlcuirea ortodoxă a cuvântului evanghelic despre ”cetatea aflată pe vârf de munte”, care, evident, este văzută, se referă la Biserică[36].

Desconsiderarea hristologică a cuvântului ”ca toți să fie una”

În plus, argumentul, atât de promovat în dialogul cu papistașii, atât în general în cadrul CMB, cât și în special la conferința de la Busan, și întemeiat pe rugăciunea Domnului ”ca toți să fie una” (Ioan 17:11, 21-23), sfârșește în disprețuirea totală a învățăturii hristologice, pentru că, de vreme ce într-adevăr unitatea celor ce cred reprezintă voia Dumnezeu-Omului Hristos, potrivit afirmațiilor ecumenismului, această unitate nu s-a realizat încă. Din cauza neputinței voinței dumnezeiești a lui Hristos, așa cum susțin unii lipsiți de evlavie? Din pricina deosebirii nestoriene dintre ceea ce Nestorie numește voia gnomică a lui Iisus și voia Sfintei Treimi? Însă Dumnezeu-Omul cel în două firi are ”două voințe ale celor două firi care nu-și sunt potrivnice…, ci firea Lui omenească urmează firii Lui dumnezeiești și atotputernice, nu i se împotrivește și nu îi este vrăjmașă, ci mai degrabă i se supune”[37]. Așadar, voința Lui dumnezeiască, având ca supus al ei firea omenească îndumnezeită deplin, cea care s-a exprimat prin glasul Lui omenesc în rugăciunea arhierească despre unitatea credincioșilor. Aceasta este însoțită de atotputernicia Lui și lucrează neîngrădit în cei care se supun de bună voie lui Hristos. De aceea, și Sfântul Ioan Gură de Aur adeverește că acest cuvânt, ”ca toți să fie una” s-a împlinit deja în Biserică prin unanimitatea interioară a credinței, în ciuda apostaziei ereticilor, care este rodul superficialității lor: ”Ce vom spune, deci? S-a împlinit aceasta? Și cu tărie s-a împlinit, căci toți care au crezut prin Apostoli una sunt, chiar dacă unii dintre ei s-au rupt, știut fiind că El nu a ascuns acest lucru, ci mai dinainte l-a vestit și a arătat că această cădere este pricinuită de nepăsarea oamenilor”[38]. Frecventa menționare a cuvântului ”ca toți să fie una” la aceste dialoguri este blasfemiatoare, căci susține că acest cuvânt nu s-a împlinit de-a lungul timpului și dă de înțeles că nu s-a dat încă Bisericii Duhul Sfânt, Atotputernicul Mângâietor, Dumnezeul păcii, iar nu al neorânduielii (I Corinteni 14:33), care are lucrare unificatoare (”la o unire pe toți i-a chemat”[39]). Prin urmare, Consiliul Mondial al Bisericilor și ceilalți ecumeniști vestesc o nouă Cincizecime spre unirea celor despărțiți!

Alunecările de tip ecologic ale CMB

Referirile ”Declarației pentru Unitate” ale CMB de la Busan la grija și prosperitatea creației ca mijloc și finalitate ale bunăstării omenirii ascund din punct de vedere teologic un milenarism ecologic. Evident este ignorat cuvântul Noului Testament despre ”nerăbdarea” făpturii care ”împreună suspină și împreună are dureri până acum”, despre așteptarea nestricăciunii care țintește la veșnicie, ”ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu”, când va exista eliberare din robia stricăciunii în ”slava viitoare care se va descoperi nouă”[40]. CMB definește o nouă așteptare pământească și o nouă eshatologie. Ingnorând căderea originară a omenirii, autorii Declarației își propun să ne îndrepte către porunca dată omului înainte de cădere de a lucra și a păzi (Facere 2:15) fără osteneală grădina Edenului, trecând sub tăcere predica evanghelică despre pocăința pentru păcatele și apostaziile cele în multe chipuri, după cum ignoră și cele cerești și dogma care învață că pentru creștini ”cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3:20), iar nu în paradisurile pământești. Zidirea slujește mântuirii omului prin arătarea puterii veșnice și a dumnezeirii lui Dumnezeu și prin mărturia facerii lui de bine[41] și nu constituie un bine în sine. Dumnezeu nu se interesează în primul rând de cai și de făpturile neînsuflețite îndeobște, ci de omul rațional și care cunoaște drama de a fi nemuritor: ”Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice?” (I Corinteni 9:9-10).

Sursa: Orthódoxos Týpos, 6 iunie 2014, nr. 2025, pp. 1, 7.

Traducere de Mihail Ilie (G.O.)

sursa http://graiulortodox.wordpress.com/