28 iunie 1940 – Ziua cea neagră din istoria Neamului Românesc

  

Suntem în ajunul celei mai neagre zile din istoria Neamului Românesc – 28 iunie! Este imperios necesar ca Parlamentul României să declare data de 28 iunie – zi de doliu naţional, s-o marcăm în fiecare an, pînă la revenirea teritoriilor furate de la est de Prut acasă, la sânul Patriei-mamă România! Într-un alt articol mă întrebam: De ce Mişcarea Civică „Anul 1812″ şi nu „…1940″? Întrebarea rămâne foarte actuală, întrucât consecinţele anului 1812 au fost lichidate încă în 1918, pe când cele ale lui 28 iunie 1940/23 august 1944 le resimţim şi azi. Este momentul ca istoricii, atât de o parte, cât şi de cealaltă a Prutului, să vină cu o serie de articole, să participe la diferite emisiuni la posturile de televiziune şi radio, în care să elucideze crimele săvârşite de ocupanţii ruşi după ocupaţiile teritoriilor româneşti din stânga Prutului. Ucraina a avut cel mai mult de beneficiat de pe urma ocupaţiilor ruseşti: sudul şi nordul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa sunt teritorii naţionale Româneşti, incluse în mod criminal şi fără niciun temei în Ucraina.

Un amic de-al meu mă întreba mai dăunăzi: de ce nu îndrăzneşte Republica Moldova sa-şi ceară înapoi teritoriile care au fost rupte din Basarabia în momentul înfiinţării R.S.S.M.? Îi răspund amicului meu şi celorlalţi care gândesc la fel: acest stat artificial Republica Moldova niciodată n-a avut în componenţa sa sudul Basarabiei sau nordul Bucovinei. După ce ruşii au rupt o halcă bună din teritoriul României, pe o parte din aceste teritorii furate a fost creată aşa numita R.S.S.M., iar sudul Basarabiei, districtul Hotin, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost trecute la Ucraina! Nici „Basarabia” n-a existat vreodată ca stat. Şi, repet: consecinţele anului 1812 au fost lichidate încă în 1918. Deci, din punct de vedere istoric şi al Dreptului Internaţional, şi ţinând cont de faptul că Pactul Molotov-Ribbentrop a fost condamnat şi declarat nul ab initio de întreaga comunitate internaţională, inclusiv de U.R.S.S. (Rusia) şi Germania, iar în Actul Final de la Helsinki din 1975, Harta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990 şi alte Acte Internaţionale este stipulat clar că frontierele dintre state pot fi modificate pe cale paşnică cu acordul părţilor, doar România, Ţara de la care au fost furate aceste teritorii, are dreptul şi obligaţia să le revendice! Apropo, tratatul dintre România şi Ucraina, semnat de domnul Constantinescu şi prelungit încă pe 5 ani, expiră în 2016, dacă nu greşesc. Ucraina, dacă vrea linişte şi pace în această zonă a Europei, şi dacă doreşte cu adevărat să adere la U.E., ar trebui să purceadă neîntîrziat la lichidarea consecinţelor Pactului Hitler-Stalin. În cazul României – frontiera trebuie restabilită pe Nistru, de la Munte până la Mare, iar „Transnistria” să-i revină Ucrainei (nu Rusiei), aşa cum a fost până la 28 iunie 1940! În cazul refuzului Ucrainei de a se aşeza la masa de negocieri cu România în problema unui schimb de teritorii, problema ar putea fi soluţionată la Tribunalul Internaţional de la Haga, aşa cum a fost soluţionată (parţial) şi problema platoului continental al Mării Negre.

Deja în 30-40 % din satele Republica Moldova nu mai sunt copii de clasa I, se comasează şcolile, semn evident că ni se stinge Neamul! Iar urmaşii lui Stalin şi Hitler de pe malul Bîcului se bucură că au „ţară”. Eu am aşteptat de la guvernanţi să înţeleagă şi să recunoască, în sfârşit, că unica soluţie de a ne integra în U.E. este (Re)Unirea cu Patria-mamă România, şi să acţioneze în consecinţă! Din păcate, însă, şi ăstora, ca şi comuniştilor, le convine să emigreze toţi tinerii de aici. Ăştia vor cu tot dinadinsul să transforme aceste teritorii româneşti, rupte în mod criminal din trupul Ţării, în gubernie rusească. Asta-i faţa adevărată a „marilor democraţi şi proeuropeni”! Situaţia românilor din sudul, din nordul Basarabiei şi nordul Bucovinei este şi mai dramatică.

Mulţi îşi dau cu părerea că ar trebui să renunţăm la Transnistria şi să ne Unim cu România (fără Transnistria), neobţinând nici măcar sudul Basarabiei în schimb. Mare neghiobie! Există o altă soluţie, de fapt, o singură soluţie: Unirea de jure a Republicii Moldova (cu Transnistrie cu tot), cu România! Devenind parte integrantă a Statului Român, problema Transnistriei se va transfera pe agenda de preocupări a U.E., N.A.T.O. şi S.U.A., unicele forţe capabile să-i forţeze pe ruşi să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul din această zonă a Europei. După asta ar putea avea loc un schimb de teritorii între România Reîntregită şi Ucraina, astfel, ca să se poată reveni la frontierele României de până la ocupaţia rusească din 1940, cu frontiera pe Nistru de la Munte pâna la Mare, cu platoul continental şi, implicit, zăcămintele naturale adiacente!

Statul Român nu are nici o scuză să privească impasibil cum dispare fiinţa naţională românească în teritoriile-i înstrăinate de la est de Prut! Are obligaţia să adopte de urgenţă, la cel mai înalt nivel, un Plan de Acţiuni în vederea Reunificării Ţării în contextul nulităţii Pactului Molotov-Ribbentrop, a Acordului de Pace de la Paris din 1947, în lumina Actului Final de la Helsinki din 1975, a Chartei de la Paris din 1990 şi a altor Acte Internaţionale. Dacă autorităţile Statului Român şi-ar fi dorit Reîntregirea Ţării, noi demult eram uniţi. Lichidarea consecinţelor Pactului Hitler-Stalin trebuie să fie prioritatea numărul unu pe agenda de preocupări a conducătorilor celor două teritorii româneşti! Numai astfel românii au şansa să-şi refacă Ţara!

autor: Ilie Bratu

sursa: Revista Art-emis