CETĂŢILE DACICE – PUNCT IMPORTANT PE HARTA NOILOR MIŞCĂRI RELIGIOASE DIN ROMÂNIA

Abstract:

Fenomenul sectar este un fenomen religios-social. Secta este periculoasă din punct de vedere moral, deoarece produce dezordine, nesupunere. Dorinţa de îmbogăţire, necunoaşterea învăţăturii Bisericii creştine, lipsa preoţilor sau decăderea lor morală sunt numai câteva din cauzele care au dus la apariţia fenomenului sectar în Biserica Ortodoxă.

Ulterior apariţiei şi constituirii lor ca organizaţii şi asociaţii religioase, sectele au tins spre expansiune. 

Zona Orăştiei a reprezentat în trecut centrul vieţii spirituale a strămoşilor noştri; astăzi reprezintă teritoriu cu importante vestigii istorice, iar pentru noile mişcări spirituale cu influenţe orientale, ea este unul din punctele lor principale pe harta României.

Preliminarii

Avertismentul Mântuitorului: „Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori”( Fapte: 7, 15-16) este mai actual ca niciodată. Actualitate care constă în faptul de a ne afla într-o perioadă a revirimentului religios. Cu toate acestea însă, principala ei trăsătură o constituie sincretismul religios. Autosuficienţa şi individualismul conduc la o presupusă „religiozitate” care se substituie adevăratei trăiri creştineşti
.

Creştinii de astăzi sunt interesaţi  nu atât de ceea ce se întâmplă în cadrul slujbelor, cât de modul în care se întâmplă. Magia şi promisiunile fanteziste sunt de fapt, factori de atracţie. Din acest motiv, a ne păstra credinţa ortodoxă nealterată de idei care pervertesc învăţătura Mântuitorului, a putea rezista tendinţelor prozelitiste ale denominaţiunilor, impune un studiu minuţios atât al doctrinei ortodoxe, cât şi al celorlalte confesiuni. Dar nu numai pentru a proteja ortodoxia este necesară cunoaşterea învăţăturii celorlalţi fraţi creştini, ci şi în scopul realizării unităţii la care ne îndeamnă Mântuitorul, pentru că numai în acest mod pot fi realizate marile deziderate ale timpului nostru: pacea, înţelegerea şi colaborarea între popoarele lumii^[1].  

În acest demers trebuie evitat a face confuzii între Biserică şi sectă, între comunitate şi cult religios, aşa cum au făcut ideologiile atee sau cum procedează unii sociologi, fiind imperios necesar să luăm în considerare faptul că fiecare categorie are identitate specifică.

Termenii sectă şi cult sunt destul de dispreţuitori şi par să implice o judecată mai curând negativă[2]. Pot fi preferaţi termeni mai neutri, cum ar fi noi mişcări religioase, noi grupări religioase. Este dificil să definim aceste noi mişcări sau grupări, diferenţiindu-le de Biserici şi de comunităţi eclesiale sau de mişcări legitime în cadrul unei Biserici. Este util să distingem, în primul rând, sectele de origine creştină de cele care au apărut din alte religii sau dintr-un anumit umanism. Nu în ultimul rând, problema devine mai sensibilă atunci când se doreşte a deosebi aceste secte de origine creştină, de biserici, comunităţi eclesiale sau de mişcări legitime din cadrul Bisericilor. Această ultimă  deosebire este  însă extrem de importantă. Erezia şi secta sunt doi termeni, prin care, de-a lungul istoriei sale, Biserica a numit pe cei rupţi de la dreapta credinţă[3]. 

      “Secta – spunea Jean-Francois Wayer – este celălalt”[4]. Nimănui nu-i place să poarte această etichetă pusă de societate şi Bisericile oficiale unor grupuri religioase minoritare, în pofida voinţei lor. Având o conotaţie vădit peiorativă, denumirea de sectă a fost întotdeauna un mijloc de excludere a unor credinţe din categoria căilor religioase respectabile. Căci secta aminteşte de “absurditate doctrinară, de fanatism, interdicţie, de sectarism”[5].

Spiritul sectar, prin care se înţelege o atitudine de intoleranţă unită cu un prozelitism agresiv, nu este suficient pentru a o caracteriza. Un astfel de spirit se poate întâlni şi în grupuri de credincioşi ce aparţin unor Biserici sau comunităţi eclesiale. Aceste grupări creştine marcate de un spirit sectar pot dobândi o atitudine mai concretă, printr-o aprofundare a formării lor şi prin contacte cu alţi creştini. Pot deci, să progreseze spre o atitudine mai eclesială.

Criteriu de diferentiere între secte de origine creştină şi Biserici sau comunităţi eclesiale ar putea fi găsit mai curând în izvorul doctrinal al acestor grupări. Vizăm, în acest caz, de exemplu, pe aceia care asociază Bibliei cărţi revelate, alte mesaje profetice sau pe cei care suprimă din Biblie unele din cărţile sale, ori îi alterează în mod radical conţinutul. “Din motive practice, un cult sau o sectă sunt uneori definite ca orice grupare religioasă, care are o viziune specifică şi proprie lumii, ce derivă din învăţăturile uneia dintre principalele religii ale lumii, fără a fi identică cu aceasta. Luăm în consideraţie aici grupările speciale care sunt văzute de obicei ca o ameninţare la libertatea oamenilor şi la societate în general; aceste culte şi secte sunt descrise şi prin aceea că ele au un anumit număr de comportamente specifice, comune lor. În structura lor sunt de cele mai multe ori autoritare, recurg la o anumită spălare a creierului şi la un control mental; practică o impunere colectivă şi inspiră sentimente de vină şi de teamă etc.”[6]. Astfel, înţelegem secta ca fiind o grupare de creduli sui-generis nemulţumiţi de confesiunea sau cultul lor şi a căror doctrină este pseudo-filosofică sau eretică. 

În România, celor 14 culte recunoscute oficial în perioada comunistă, li s-au  adăugat, după 1989, cultul greco-catolic, Biserica Evanghelică Română şi încă peste 300 asociaţii şi fundaţii, care au fost înregistrate oficial[7]. Aceste culte şi mişcări religioase, au o rată mare de creştere a numărului adepţilor, sunt active, majoritatea fiind înregistrate oficial, existând totuşi excepţii, pentru că unele grupări văd în această oficializare a statutului lor, o recunoaştere a statului lumesc care intră în opoziţie cu „Regatul lui Dumnezeu”.

În tările fost-comuniste, regimurile politice aplicau fenomenului religios un control sever. Erau astfel acceptate legal numai cultele şi bisericile cu un număr mare de credincioşi, chiar şi ele fiind mereu supravegheate şi supuse unor mari presiuni, în speranţa dispariţiei. Cât priveşte sectele, acestea erau interzise, ele funcţionând clandestin.

După înlăturarea regimului comunist a avut loc o explozie a fenomenului religios şi pentru faptul că, în acele momente, declararea directă a religiozităţii echivala cu dezicerea de regimul comunist ateist. Pe acest fond, noii „misionari creştini” au găsit teren prielnic în Europa de Est pentru o redinamizare a religiozităţii sectare. A contribuit şi starea de moment a bisericilor tradiţionale, slăbite la maximum de lupta cu statul ateist, incapabile de misionarism şi obişnuite cu reprimarea prozelitismului de către autorităţi. Astfel, în timp ce Biserica Ortodoxă acuza sectele de „furtul credincioşilor”, cerea sprijinul statului pentru stăvilirea acţiunilor denominaţiunilor nou ivite şi încerca obţinerea unui statut de biserică naţională, ele se organizau sub forma persoanelor juridice non-profit şi pătrundeau în viaţa socio-politică a ţării[8]. 

Odată cu depăşirea euforiei momentului de tranziţie, a avut loc şi stabilizarea fenomenului religios din România. Bisericile tradiţionale revin în conştiinţa majorităţii semenilor, unele secte dispar, neputându-se adapta specificului zonei, iar altele se dezvoltă. 

Munţii Orăştiei au reprezentat în trecut centrul vieţii spirituale a strămoşilor noştri[9]; astăzi reprezintă zonă cu importante vestigii istorice, iar pentru noile mişcări spirituale cu influenţe orientale, ei reprezintă unul din cele 17 puncte principale pe harta subtil energetică a României[10]

Templele dacice din Munţii Orăştiei se numără printre cele mai importante vestigii ale istoriei noastre. Acum, sunt mai atractive însă pentru căutătorii de comori sau pentru yoghini decât pentru turiştii obişnuiţi. Sub apăsarea timpului, din sanctuarele înălţate de strămoşii poporului român au rămas doar câteva ruine din piatră.

Începând cu anul 1933, în zonă au fost demarate lucrări arheologice care, în decursul timpului, au fost efectuate mai mult sau mai puţin profesionist, în scopuri diferite, dar care, prin ceea ce au scos la iveală (faptul ca aici era centrul spiritual al strabunilor) au transformat zona într-un El Dorado al mişcărilor cu caracter esoteric.   

Adepţii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, M.I.S.A., grupare sectară cu caracter religios oriental ce apare în România după anul 1990, lider şi întemeietor fiind controversatul Gregorian Bivolaru[11], consideră Munţii Orăştiei un loc ideal pentru meditaţie. Yoghinii cred că aici se află o poartă de comunicare cu o lume paralelă. Ei susţin faptul că în complexul de la Sarmizegetusa, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu tărâmul Shambala este chiar «Soarele de ­andez­it» sau discul solar, în zonă remarcându-se o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională. Ei au fost primii care au sosit aici, după 1989, (M.I.S.A.),[12] în anul 1995 realizând la Sarmizegetusa marea spirală yoghină  din circa 3000 de oameni.

Născut în 1952, în judeţul Dâmboviţa, Gregorian Bivolaru, s-a autoiniţiat în doctrinele mai multor grupări din spaţiul indian, pe care, amestecându-le într-un stil personal, a creat doctrina grupării al cărei guru[13] el este. În cursul vieţii sale, a avut de-a face cu justiţia, fiind condamnat în anul 1977 la un an de închisoare pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, occultism şi magie. A scăpat totuşi de închisoare datorită unui decret de graţiere.[14] Alte arestări au loc în anii 1984 şi 1989, acuzaţiile fiind similare; în 1989 eliberându-se şi un certificat medico-legal din care rezulta faptul că nu are discernământ, fiind bolnav de schizofrenie. După 1989, începe susţinerea de conferinţe despre yoga, organizate pe un ciclu de şapte ani având drept scop perfecţionarea spirituală a omului[15]. În cadrul acestora, sincretismul creştin-oriental, pune în armonie zeităţi hinduse cu Dumnezeu Tatăl.[16] Guru a format un grup de instructori care promovează doctrina mişcării în peste 20 de ţări, M.I.S.A. deţinând un număr considerabil de proprietăţii şi având în prezent circa 35.000 de membri şi adepţi.

Doctrina grupării este un amalgam de ideii creştine, hinduse şi esoterice, iar ca şi mijloc de integrare în Absolut se propune Yoga integrală ce cuprinde mai multe sisteme: Hatha Yoga, Karma Yoga, Raja Yoga, Jnana Yoga, Mantra Yoga, Tantra Yoga, Kundalini Yoga, Yantra Yoga, Laya Yoga.[17]

Liderii instigă constant la înstrăinarea de familie a adepţilor, dramele sociale pe care le provoacă astfel fiind deja cunoscute din presa vremii. Scandalurile din jurul grupării au scos la iveală acţiuni din sfera penală precum: prostituţia, pornografia ş.a.[18]

După momentul 1995, M.I.S.A. nu a mai venit în munţii Orăştiei, dar din adepţii mişcării s-au desprins membri ce au constituit noi grupări.

Astăzi, după cum istoriseşte Vladimir Brilinsky, omul ce odinioară apăra cu bâta cetăţile de intruşi, actual consilier pe probleme de patrimoniu la Consiliul Judeţean Hunedoara şi administator al cetăţilor dacice, sunt peste 40 de grupări şi noi mişcări religioase ce vin la Sarmizegetusa pentru diferite manifestări cultice. Ele se pot împărţi în două mari categorii: grupări cu doctrină mistică semi-creştină şi grupări cu caracter neo-păgân, care îşi propun reînvierea zalmoxismului.

Din M.I.S.A. s-au conturat mai întâi două grupări: Fundaţia Infoenergetică Sfântul Apostol Andrei, cea mai numeroasă dintre ele şi Asociaţia Română de Radiestezie.

Dacă cea din urmă, a stagnat în dezvoltarea ei, Fundaţia sus amintită, este prezentă, cu circa 300 de adepţi, la cetăţi de două ori pe an: în iunie şi septembrie.

Fundaţia de Inforenergetică, înfiinţată şi condusă de "Comandorul" Claudian Dumitriu, este o grupare structurată pe grade de iniţiere, care are o doctrină bizară ce cuprinde tehnici de bioenergie şi elemente din: spiritualitatea dacilor, creştinism şi magie. Cei circa 700 de membri amestecă creştinismul cu magia, istoria României cu ocultismul şi bioenergia cu tehnicile demonice. În general, amestecă binele cu răul.

Inforenergetica este "ştiinţa" în numele căreia mii de români sunt atraşi către cursuri de magie amestecată cu radiestezie. Potrivit instructorilor, scopul inforenergeticii este de a contribui la renaşterea spirituală a României, de a trezi în oameni setea de Dumnezeu, de iubire, de adevăr şi dreptate.

Aproape de neînţeles este faptul că Societatea Română de Radiestezie şi Fundaţia de Inforenergetică "Sfântul Apostol Andrei", ambele conduse de Claudian Dumitriu, supranumit "Comandorul", sunt singurele care au dreptul să pregătească specialişti în radiestezie, conform unei decizii şi avizului Ministerului Muncii.

Teoriile lor promovează o cunoaştere eronată despre Dumnezeu, care nu este în concordanţă cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, aşa cum pretind instructorii. În plus, modalităţile de lucru ale inforenergeticenilor constau în manipulare psihică.

O altă grupare este Centrul de Medicină Cuantică, care are mai puţini adepţi; a primit formă juridică în Deva abia în anul 2012, dar are foarte mulţi adepţi în mediul virtual.

Alexandru Nicolici, cel care se autodeclară cel mai mare astrolog al României, vine în munţii Orăştiei de două ori pe lună cu circa 50 de ucenici din Oradea, promovând un straniu amestec de creştinism, zalmoxism şi studii astrale.

Nici cazurile de pseudo-taumaturgi nu lipsesc din zonă. Astfel, vindecătoarea Maria din Piteşti “tămăduieşte” în jurul datei de 20 iunie pe cei 150 de adepţi şi pe ceilalţi care se încred în “puterile” ei.

În perioada solstiţiului soseşte şi un grup de doamne din Satu Mare ce fac meditaţii la Fetele Albe, postesc, nu dorm în noaptea aceea şi merg spre zori să facă spălări rituale cu rouă.

Un grup de tineri din Arad, circa 100 de persoane, condus de un guru, vine de două ori pe an la cetăţi, iar liderul scoate negura din palmă celor doritori.

Dintre grupările păgâne neo-dacice, amintim în primul rând pe aceea formată în jurul doamnei Melfior Ra din Deva. Grupul are circa 100 de adepţi activi ce vin în munţi la solstiţiu şi la echinopţiu, se acoperă cu eşarfe albastre, se aşează în sanctuare şi meditează.

Alexandru Molnar, este liderul unei grupări de fanatici păgâni, turbulenţi şi neonazişti ce cred în Gebeleizis. Ei vin la Costeşti cu ocazia solstiţiului de iarnă, dau foc la cruci făcute din brad şi intră în conflict deschis cu orice organ de ordine.

Imagon Film din Crişcior, cu liderul Constantin Biriş jr., se dedau la distrugeri şi promoveză renaşterea spiritului dacic. Cei circa 50 de adepţi vin de cica doi ani în zonă, se îmbracă în daci, zâne şi prinţese şi săvârşesc ritualuri păgâne. (Fara acordul Bisericii au infiintat un ONG cu numele "Arsenie Boca". Aceasta asociatie o folosesc cu scopul creerii de confuzii între credinciosii ortodocsi – n. red.)

Amintim şi: Asociaţia Dreptatea Hunedoara – zalmoxieni, circa 80 de membri; Zalmoxienii din Constanţa – circa 40 de persoane care cer scoaterea arealului din patrimoniu UNESCO; Gheorghe Giovani Ţeavă – din Italia, care vine rar dar are mulţi adepţi în mediul virtual şi doreşte înfiinţarea partidului dacilor; Ben Mehedin – promovează un amestec de creştinism şi zalmoxism, a scris “Sufletul neamului românesc”- un amalgam înfiorător de idei religioase cu mulţi adepţi pe internet; Gruparea lui Daniel Roxin – pe blogul său reia ideile lui Napoleon Săvescu şi le duce la extremă în compilaţiile “Dacia – adevăruri tulburătoare”.

Concluzionând, menţionăm faptul că, din cei circa 10-12.000 de turişti prezenţi anual, circa 7.000, aşa cum declară acelaşi “ultim dac” Brilinsky, sosesc în scopuri spirituale în zona cetăţilor.

Atunci când vin în munţii Orăştiei, membrii acestor grupări obişnuiesc să facă un parastas pentru cei adormiţi: strămoşi, eroi, membri ai familiei. Preotul din localitatea Costeşti, situată la poalele cetăţilor, este chemat să săvârşească această slujbă care, până în anul 2013, se oficia chiar la sanctuarele din Sarmizegetusa.

În acest an[19], parastasul a fost săvârşit în tabăra de vară situată la baza munţilor. Participând la această slujbă, în primele clipe, ai putea fi convins că ai nimerit in mijlocul unei sărbători de importanţă majoră pentru comunitatea locală, din moment ce sute de oameni, veniţi din multe judeţe ale ţării, s-au strâns pentru a-i pomeni pe cei dragi ai lor trecuţi la Domnul. Duhul rugăciunii, de durata unui ceas, pare pur ortodox. Părintele se roagă, cei prezenţi murmură frânturi de cântări de prohodire, totul arată ca desprins dintr-o filă frumoasă a istoriei unui sat creştin. Curând însă, lucrurile se schimbă. Eventualul intrus la un aşa eveniment este acostat de persoane îmbrăcate în ii strămoşeşti, dar cu feţe şi gesturi dure. Trebuie să-şi motiveze prezenţa şi să accepte o discretă, dar atentă monitorizare pe tot parcursul şederii sale aici. Începi să devii mai atent la detalii şi poţi observa mai multe persoane situate în puncte cheie ale locaţiei, persoane ce supraveghează locul precum paznicii unei temniţe. Te întrebi dacă nu cumva doar ei sunt diferiţi, dacă nu cumva ceilalţi două sute de oameni nu sunt decât creştini simpli ca şi tine. Curând însă, îţi va fi dat să vezi parte din ei aşezaţi în posturi yoghine, aproape gata de meditaţii orientale, în timp ce preotul, ocupat să citească pomelnicele lor, nu surpride momentul. Vei putea auzi în treacăt discuţii despre promovarea dintr-un grad de iniţiere în altul rostite printre banalităţi cotidiene. Dacă ai îndrăzneală poţi intra în vorbă cu şoferii plictisiţi ai unor microbuze aparţinând unor diverse firme de transport din Bucureşti şi din alte zone. Afli aşa, cu uşurinţă, că astfel de excursii spiritualizante se organizează de mai multe ori pe an şi chiar ei, ortodocşi nepracticanţi simt cum izul yoghin transcede aparenţa ortodoxă. Te retragi discret, propunându-ţi să revii la proximele vizite la care speri să nu mai fii aşa uşor descoperit pentru a putea observa şi momentele mai orientale ce urmeaza negreşit după parastas, atunci când se urcă la cetăţi. Priveşti spre zecile de copii ce râd neştiutori, aleargă şi se bucură de escapada la munte dăruită de părinţi şi înalţi o rugăciune cerând Atotputernicului să-i ferească de apucăturile pseudo-spirituale ale genitorilor lor.

Concluzii    

Începând cu anul 2013, situţia în zonă a cunoscut o radicală schimbare – cetătile au trecut sub autoritatea Consiliului Judeţean  Hunedoara, acest fapt determinând o serie de actiuni: asigurarea pazei permanente la cetăţi, interzicerea staţionării şi vizitării în timpul nopţii, monitorizarea atentă a activităţilor desfăşurate de turişti, demararea reabilitării drumului de acces din Costeşti, până acum impracticabil cu autoturismele obişnuite. Acestea toate au ca scop ridicarea vestigiilor istorice din obscuritatea în care se zbăteau şi promovarea zonei ca unul din cele mai reprezentative obiective turistice ale patriei.

Coroborând cele de mai sus cu sârguinţa protopopului zonei pentru o ortodoxie curată, activă şi apostolică, adăugând zelul noului preot din Costeşti (predecesorul s-a pensionat) şi dorinţa de despovărare a parohiei sale de miile de turişti, adepţi ai unei religiozităţi străine de duhul credinţei strămoşeşti, putem spera într-un viitor al pacii ortodoxe pe aceste meleaguri pline de istorie. 

Se impune totodată o atentă monitorizare şi un contact mai hotărât cu membrii acestor grupări, în vederea înţelegerii aspiraţiilor lor spirituale şi a eventualei reconcilieri cu Biserica străbună.

Pr. Ghidarcea Marius

Bibliografie

1.  *** Sufletul neamului românesc, vol. I, Bucureşti, Editura Anima Mundi, 2011.

2.  Achimescu, Nicolae, Noile mişcări religioase, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004.

3.  Breese, Dave, Know the Marks of Cults, Wheaton,Editura Victor Books, 1975.

4. Cloşcă, Ciprian Marius, Ortodoxia şi noile mişcări religioase, Iaşi, Editura Lumen, 2009.

5.  Cuciuc, Constantin, Religii noi în România, Bucureşti, Editura Gnosis, 1996.

6.  David, P. I., Invazia sectelor, Bucureşti, Editura Christ, 1997.

7. Gavriluţă, Nicu, Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga, Cluj-Napoca, Editura ProvoPress, 2006.

8. Istodor, Gheorghe, M.I.S.A. şi yoga în lumina ortodoxiei, Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2005.

9. Oltean, Dan, Burebista şi Sarmizegetusa, Bucureşti,Editura Saeculum I.O., 2007.

10. Petraru, Gheorghe, Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România, Iaşi, Editura Vasiliana 98, 2006.

11. Reşceanu, Ştefan, Temeiuri pentru dialogul interreligios, în – Mitropolia Olteniei, an XXVI, nr. 1-2, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1974.

12. Vasilescu, Emilian, Istoria Religiilor, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998.

13. Wayer, Jean-Francois, Sectele, traducere Ruxana Pitea, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998.

---

[1] Ştefan Reşceanu, Temeiuri pentru dialogul interreligios, în – Mitropolia Olteniei, an XXVI, nr. 1-2, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1974, p. 25.

[2] Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004, p. 14.

[3] P. I. David, Invazia sectelor, Bucureşti, Editura Christ, 1997, pp. 84-85.

[4] Jean-Francois Wayer, Sectele, Bucureşti, Editura Enciclopedică, traducere Ruxana Pitea, 1998, p. 4.

[5] Ibidem, p. 5.

[6] Dave Breese, Know the Marks of Cults, Wheaton, Editura Victor Books, 1975, p. 77.

[7] Constantin Cuciuc, Religii noi în România, Bucureşti, Editura Gnosis, 1996, p. 8.

[8] Constantin Cuciuc, op. cit., p. 17.

[9] Dan Oltean, Burebista şi Sarmizegetusa, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2007, p. 126.

[10] *** Sufletul neamului românesc, vol. I, Bucureşti, Editura Anima Mundi, 2011, p. 140.

[11] Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România, Iaşi, Editura Vasiliana 98, 2006, p. 303.

[12] Ciprian Marius Cloşcă, Ortodoxia şi noile mişcări religioase, Iaşi, Editura Lumen, 2009, p. 321.

[13] Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998, p. 250.

[14] Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi yoga în lumina ortodoxiei, Constanţa, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2005, pp. 16-25.

[15] Constantin Cuciuc, op. cit., p.109.

[16] Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga, Cluj-Napoca, Editura ProvoPress, 2006, p. 209.

[17] Gheorghe Petraru, op. cit., pp. 314-315.

[18] Ibidem, p. 325.

[19] Articolul a fost scris in anul 2013 (n. red.)