joi, 22 octombrie 2015

Polonia impotriva avorturilor - oficial, prin lege.



 

Instanța constituțională din Polonia a emis joi, 8 oct 2015, o decizie importantă în favoarea dreptului la obiecția de conștiință în practica medicală.




Astfel, curtea (Trybunał Konstytucyjny) a recunoscut că restrângerea dreptului medicilor și celorlalți profesioniști din domeniul medical poate fi făcută exclusiv în situații în care există o nevoie urgentă de a preveni moartea sau vătămarea gravă a sănătății femeii ca urmare a sarcinii. Prin contrast, este neconstituțional să se solicite medicilor să acționeze contrar conștiinței lor
în „alte situații urgente”. Reamintim că oricum în Polonia avortul la cerere este interzis, acesta fiid posibil doar în caz de malformație a fătului sau de pericol pentru viața mamei.

Tribunalul a mai decis că este neconstituțional ca un medic care invocă obiecția de conștiință să fie obligat să refere pacienta către un alt medic, dispus să îndeplinească procedura contra căreia se obiectează.

Ca rezultat, mai multe prevederi ale Legii privind Profesia Medicală (ustawa o zawodach lekarza) au fost declarate neconstituționale.

Decizia este fără îndoială o victorie importantă pentru libertatea conștiinței medicilor creștini – și nu doar – care refuză să facă avorturi, în condițiile în care Polonia este deja sub presiune din partea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a limita apelarea la obiecția de conștiință.

În Polonia, lupta pentru dreptul la obiecția de conștiință este legată de numele prof. dr. Bogdan Chazan, care a refuzat să efectueze un avort în cazul unui copil cu malformații genetice. Sancționat administrativ, urmărit penal și „linșat” mediatic, prof. Chazan, fost director suspendat al Spitalului „Sfânta Familie” din Varșovia, este apărat de centrul juridic „Ordo Iuris”, o puternică organizație care promovează valorile conservatoare. Cel mai probabil decizia instanței constituționale va clarifica situația prof. Chazan, arătând că, și de data aceasta ca de atâtea ori în istorie, conștiința polonezilor rezistă atunci când este pusă la încercare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.