Duminica a douăzeci și noua după Pogorârea Sfântului Duh.
Ev. Luca XVII, 12-19.
1.Termenul „mântuire” cuprinde în
sine înțelesul de ușurare, salvare, izbăvire de o povară, de un greu, de un
zbucium, de ușurare.
2.Cea mai folositoare salvare
constă în iertarea păcatelor pentru că cel mai mare zbucium îl aduc
fărădelegile și păcatele în ființa omului. Ne gândim la Cain care alerga în
pustie strigând: păcatul meu e prea mare… Iuda care mergând s-a spânzurat.
3.Există o ușurare a suferințelor
fizice: boli chinuitoare cum este lepra.
4.Leproșii prin suferință fizică
aveau parte și de o suferință sufletească fiind excluși din societate, părăsiși
de oameni.
5.Mântuitorul le-a adus două izbăviri:
vindecarea fizică și mângâierea sufletească.
6.Este foarte interesant că
binefacerile se uită.
7.Foarte păgubitor că răutatea se
adâncește mai mult și mai adânc.
8.Omul e capabil să poarte mânie
ani de zile și să nu vorbească cu semenii lor.
9.În cazul leproșilor dragostea
Mântuitorului pentru ei nu pretinde recunoștință.
10.Dragosea curată nu e
pretențioasă. Ceea ce e mai principal pentru binefacere și recunoștință este
faptul că răspunzând unei binefaceri prin recunoștință se întărește comuniunea
între binefăcător și primitor.
12.Lipsind acest răspuns la
binefacere atât binefăcătorul cât și recunoscătorul se înstrăinează unul de
altul, se slăbește comuniunea.
13.În aceasta constă marea pagubă
și folos între binefacere și recunoștință: în întărirea sau slăbirea
comuniunii.
14.Faptul că Mântuitorul scoate
în evidență pe străinul recunoscător dovedește că peste confesiune și etnie
fiecare om prin chipul lui Dumnezeu din
el este făptura lui Dumnezeu.
15.Străinul dovedește maturizarea
chipului din el ca și alți păgâni; Platon în tinda bisericii.
16.Uneori cei care s-ar fi căzut
să aibă maturizarea chipului n-au. Exemplul celor nouă leproși.
17.În zilele noastre Mahatma
Gandi, un păgân, a dovedit maturizarea chipului lui Dumnezeu în el, mai creștin
decât mulți creștini.
18.Nouă dintre cei care au primit
tămăduirea fizică dar lipsindu-le maturizarea chipului lui Dumnezeu din ei, au
rămas nevindecați sufletește, au rămas în sărăcia zbuciumului sufletesc.
19.Adevăratul echilibru l-a avut
cel unul vindecat suflește și trupește de Mântuitorul, el contribuind la
vindecarea sa prin recunoștință.
20.Fiind vorba de „preoți” la care-I trimite Mântuitorul pe
leproși se scoate în evidență folosul și valoarea preoției.
21.Preoția a intrat în planul lui
Dumnezeu de mântuire a lumii, în paradigmele divine.
22.Preoția a fost porncită și
apărată de Dumnezeu. Cazul lui Datan și Abiron și Ozia, dovadă concludentă de
apărare a preoției din partea lui Dumnezeu(i-a înghițit pământul).
23.Până la 1517 – Martin Luther –
s-au scris cele mai frumoase tratate despre preoție: Sf. Vasile cel mare, Grigore
de Nazianz și Simeon al Tesalonicului.
24.Luther și după el cultele
neoprotestante au negat preoția, privind-o cu dispreț.
25.Să nu se uite că Luther a fost
călugăr, s-a lăsat de călugărie, și-a luat o călugăriță Debora, cu care a avut
6 copii (sacrilegiu).
26.În aceste slăbiciuni e logic
că a negat preoția Bisericii.
27.De ce să ne îndoim de harul
preoției dat de Mântuitorul oamenilor? În acest ne îndoim de forța iubirii. Ce
rost mai au cuvintele: câte veți lega....
28.Că preoții au slăbiciuni – nu
diminuează harul care e de la Dumnezeu nu de la preot.
29.Dacă ne legăm de slăbiciuni
atunci cine ar putea fi preot?
30.Poporul român a cinstit
întotdeauna pe preot, i-a sărutat mâna dreaptă în semn de respect că această
mână conlucra cu Sf. Taine.
31.Lă Mărășești prof. Șerbănescu
dovedește faptul că s-a descoperit o mână de preot neputrezită având în ea Sf.
Cruce.
32.Nici o confesiune nu dă dovadă
de sfinți făcători de minuni pentru că le lipsește preoția.
33.Numai Bisericile cu preoțime
au sfinți făcători de minuni. De ce? Pentru că sfințirea are la bază spovedania
și împărtășania cu Sf. Taine.
34.Să păstrăm respectul și
cinstirea față de preoție, precum au respectat-o moșii și strămoșii noștri
nelăsându-ne influențați de unele practici străine nefolositoare neamului românesc.
35.Recunoștința față de Dumnezeu
și față de părinți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.