Ezoteristii din Romania doresc intoarcerea la zeii daci. Cu toate ca dacii nu credeau in reincarnare, acestia considera ca pentru binele Romaniei solutia cea mai buna ar fi intoarcerea la politeism, indiferent de crez si doctrina. Oreste Teodorescu, Daniel Roxin, Ovidiu Dragos Argeseanu, Gregorian Bivolaru, Dorel Visan sunt doar cateva dintre numele celor care sustin intoarcerea la politeism in numele dacismului si in cautare de senzational. Pentru acestia extravagantele paranormalului au devenit normalitati, iar normalul anormal:
Sarmizegetusa Regia
–
sit arheologic sau loc de închinare la zei?
Este deja cunoscut că ezoteriștii
ce săvârșeau ritualuri oculte la
Sarmizegetusa Regia se simteau deranjați de noile reglementari ale Consiliului
Județean Hunedoara căci noul regulament nu dă voie ca în incinta sitului
arheologic să se săvârșească ritualuri religioase. Această hotărâre a venit în urma
devastării unor vestigii dacice de către grupuri religioase care ardeau
lumânări, săpau gropi, se urcau pe vestigii etc., iar alții mai zeloși ciopleau
în pietrele din sanctuare pentru a duce acasă măcar un ciob considerându-le a
fi încărcate cu energie vindecătoare.
Maeștri în făcut bani
Majoritatea ritualurilor săvârșite de ezoteriști la cetățile dacice sunt
asemănătoare cu practicile religioase asiatice de tip tibetan. Practicanții
pretind că aici vin să se încarce cu energie, iar odată ajunși acasă, cu
energia acumulată, să-și poată vindeca semenii. Liderii acestor grupări
religioase spun că au vindecat persoane de sida și cancer. Am cerut să ni se
arate măcar un caz dar încă nu sunt dovezi în această privință. Mai așteptăm.
Din păcate mulți creduli aleargă cu disperare la acesti maeștri pentru a fi
vindecați sau pentru a învăța cum să se deprindă cu aceste practici. Astfel se
crează mereu grupuri noi de incepători numiți “inițiați”. Aceștia pentru
cursurile ce le săvârșesc trebuie să plătească liderilor respectivi,
considerați maeștri spirituali, sume destul de frumoase pentru fiecare curs de
inițiere.
Foști practicanți, care deja s-au
“fript” cu astfel de maeștri, spun că ora de curs se ridica la 300 RON și
într-o zi cursurile respective puteau ajunge și la câteva ore. Cazarea și masa
participanților trebuia să și-o achite fiecare la pensiunile din apropierea
cetăților dacice, iar pensiunea unde se desfășurau aceste cursuri de inițiere,
de obicei, o recomanda liderul. Din contribuția comună a noilor “inițiați” se
achita și masa și cazarea liderului de grup care preda cursul. La un astfel de
curs participau minim 20-30 persoane pentru un interval de câteva zile și chiar
o săptămână. Localnicii din împrejurimile cetăților rămân de fiecare dată uimiți
de mașinile luxoase și traiul îmbelșugat ce îl au liderii grupurilor ezoterice
ce vizitează aceste cetăți.
Printre practicanții acestor „tehnici” întâlnim și iubitori de asceză. Aceștia, văzând
rigurozități mari în ce privește alimentația, se îndreaptă spre acești guru
pentru că în modul de viață ce îl caută se pune accentul pe mâncarea naturistă.
Acest gen de alimentație nu decurge dintr-o asceză a învățăturii creștine
(înfrânare, căință) ci dintr-o concepție panteistă pornită de la dorința de
purificare a organismului având ca bază regimul alimentar. Cert este că, între
practicanți, nu toți sunt lămutiți cu exactitate de unde vin “energiile”
invocate, dacă acestea sunt create sau necreate, de la Dumnezeul creștin, de la
natură sau de la alte “surse” spirituale.
“Întoarcerea” la Zamolxe
Maestrul spiritual le spune
cursanților că la sanctuarele unde dacii aduceau jertfe zeilor se fac
vindecări, că acolo energiile sunt foarte mari deoarece în acel loc zeii au
deschis cerul pentru fiecare om în suferință și pemtru România. Astfel, după
opiniile acestor guru, la Sarmizegetusa Regia rugăciunile pentru necazurile
personale și pentru poporul român sunt mai ascultate de Dumnezeu decât în
bisericile ortodoxe sau în orice alt loc din țară. Ce legătură o avea zeii daci
cu poporul român nu înțelegem, dar din spusele a mai multor ezoteriști ce
viziteaza cetățile dacice aflăm că “ar fi
bine s-o mai lăsăm cu creștinismul ăsta pentru că dumnezeul nostru este
Zamolxe, nu Hristos”. Aceștia, pe Iisus Hristos îl consideră un evreu care
și-a trimis ucenicii în toată lumea să încreștineze toate popoarele. În cursa
acestor evrei – zic ei – au căzut și strămoșii noștri dacii.
Pornind de la această
“învățătură” ezoteriștii crează un curent de revenire a poporului român la zamolxianism
pretinzând că strămoșii noștri dacii erau zamolxieni, iar noi ca urmași ai dacilor
ar trebui să revenim la religia acestora. În același timp se folosesc de nume
și învățături creștine sub care se ascund în mod sincretist. Merg în grupuri
organizate în pelerinaje la zeii dacilor trecând și pe la manastiri ortodoxe
din traseu, nelipsind și mormântul părintelui Arsenie Boca. Mănăstirea Prislop
se dezice de ezoteriștii ce frecventează cimitirul explicând că atâta timp cât
nu tulbură liniștea și nu-și propovăduiesc doctrina (la baza doctrinei
ezoteriste stă credința în reîncarnare) în incinta manastirii pot venii la fel
ca orice vizitator. În ce privește crearea unui curent religios de sorginte
dacică avându-l ca dumnezeu pe Zamolxe este considerat de către Biserică a fi o
încercare de surminare a creștinismului. Schitul Sfinții Români din apropierea
cetății Sarmizegetusa Regia susține că ritualurile religioase ce le săvârșesc
ezoteriștii la cetăți au rădăcini în păgânismul asiatic: “Aceste practici sunt de natură păgână, după modelul celor din Tibet
care preferă un dumnezeu impersonal, o energie, o entitate pur și simplu, ceva
care să nu te poată condamna pentru o viață vicioasă. Nu au nimic în comun cu
creștinismul, dar nici cu zeii dacilor. Herodot spune că dacii credeau în o
singură viață pământească și viața veșnică după moarte. În creștinism credem în
înviere în timp ce tibetanii cred în reîncarnare. Sunt lucruri ce se contrazic
în esența lor, iar ei le amestecă ca la piață. Sincretism în toată regula. Cineva
urmărește întoarcerea la păgânism cu orice preț, iar acești oameni, majoritatea
dintre ei de bună credință, au căzut în capcana unor înșelați de diavol”(pr.
Eftimie Mitra).
Oreste - masoneria, zeii și aurul
Unul dintre susținătorii
curentelor religioase ce bântuie la cetățile dacice este și Oreste Teodorescu,
un personaj controversat din spațiul mediatic românesc. In urma unui scandal pe
care reporterul postului de televiziune Antena 2 l-a iscat la cetatea
Sarmizegetusa Regia cu autoritatile locale pe motivul că nu a fost lăsat să se
roage la Zamolxe și alți zei ai dacilor, s-a gândit că cel mai potrivit ar fi
să discute acest subiect în emisiunea sa “codul lui Oreste”. În această emisiune a invitat doi adepți ai
cultului zamolxian: Dimitria Puchiu și Costi Ioniță. Pentru un necunoscător
emisiunea a fost foarte frumoasă, chiar impresionantă dar în spate stătea
interesul clar de a propovădui un sincretism religios (amestec între
creștinism, zamolxianism, șamanism, ghicitorie etc.) și ponegrirea celor ce nu
l-au lăsat să practice ritualuri religioase tocmai în sanctuarul circular de la
Sarmizegetusa unde dacii se închinau zeilor. Pe lângă o prezentare aparent
creștină și patriotică a scandalului de la Sarmizegetusa, Oreste nu a ezitat să
promoveze în emisiunea sa două cărți oculte pe care le-a avut în tot decursul
emisiunii pe masă. Pentru că e un om “important” s-a simțit jicnit că cineva a avut curajul să îl înfrunte. Așa
că pentru a părea un om cu bune intenții imediat a aruncat cu acuze asupra
oficialităților că „sunt masoni”, că
„au furat aurul dacilor”, că „nu ne lasă să ne rugăm pentru România”,
că cei din Consiliul Județean „s-au pus
stăpâni peste o cetate ce aparține poporului român”, că “sunt dușmani ai neamului” etc. Acuzele directe au planat asupra
președintelui CJH Moloț și al lui Vladimir Brilinsky.
In Glasul Hunedoarei, din 18.09.2013,
“acuzatul” Vladimir Brilinsky dezminte afirmatiile ezoteristilor
considerandu-le ca fiind barfe ieftine si de prost gust: „În calitatea pe care o am, de administrator,
aplic ceea ce Consiliul Ştiinţific a hotărât, respectiv regulamentul de
vizitare. Acest regulament nu permite niciun fel de ceremonial, nu permite
adunări publice în incintă fără aprobarea administraţiei. Ei au venit în sit şi
au încercat să facă o spirală de rugăciuni în sanctuar. Nu li s-a permis. De
acolo a ieşit un scandal. Iar Oreste prin puterea lui mediatică încearcă să
împroaşte cu noroi, cu atacuri la persoană. Absolut tot ceea ce a apărut în
spaţiul public declar răspicat că sunt nişte aberaţii şi defăimări. Am fost
ameninţat, înjurat şi jignit. Nu am făcut altceva decât am aplicat legea. Până
la urmă au plecat de bună voie”.
Oreste și-a făcut un nume de erou
între ezoteriști și amenință că “…n-am să
mă las așa cu una cu două”. A promis susținătorilor săi că va face
anchete pentru a demonstra că
afirmațiile sale sunt reale. De asemenea va merge la cetăți cu un grup
mai mare în luna noiembrie 2013 pentru a-i pune la punct pe “dușmanii dacilor”
care nu-I lasă să se roage la Zamolxe. Așadar, vom mai aștepta să vedem ce vor
decide zeii…
Petrișor
Nedelcu
sursa - ziarul local "Vorba", saptamanal din Orastie, 09.oct.2013:
http://vorba.info/sarmizegetusa-regia-sit-arheologic-sau-loc-de-inchinare-la-zei/#comment-25
Vedeti si:
Ezoteristii au profanat locurile istorice ale stramosilor nostri:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/09/cetatile-dacice-sarmizegetusa-regia-si.html
Ce se ascunde in spatele propagandei dacice din Romania:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/05/30/dacii-adevaruri-zamolxe-iluminati-new-age/
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/07/new-age-si-dacismul-in-romania.html

