Transcrierea:
- Printre cei care vin la cetățile dacice, mă refer la categoria de ezoteriști, auzim foarte des expresia : ,,Dumnezeu este mai presus de dogmă și de Biserică”, că „nu mai trebuie să ne raportăm la ce spune Biserica, noi trebuie să ne raportăm la ce spune Dumnezeu”. Dumneavoastră care ați practicat ezoterismul, cum vedeți aceste lucruri, comparând felul de a gândi când ați practicat ezoterismul, cu felul de a gândi actual, când nu mai practicați ezoterismul ?!
- Da, ei vorbesc din perspectiva omului care nu este în Biserică, din perspectiva omului care este creștin (spune el, în mintea lui) dar care nu practică creștinismul; nu are un duhovnic, nu merge la Sfintele slujbe ale Bisericii, la Sfântul Maslu, la Sfânta Liturghie, nu se spovedește, nu citește Sfânta Scriptură, nu are un program de rugăciune, nu are un program de asceză, nu are nimic din toate acestea. Iar el este un „creștin deschis” care înglobează în același timp, celelalte credințe; dar de fapt, el dacă stă să se întrebe bine dacă el își respectă valorile creștine, și el este conform creștinismului, va vedea că un creștin, în primul rând, crede că Hristos este un Dumnezeu întrupat, Fiul Lui Dumnezeu, și Chipul după care omul a fost creat, Cel care a făcut Cerul și pământul, prin Cuvântul, prin care Tatăl – toate le-a făcut, și care este Persoana a doua a Sfintei Treimi, și care nu are diferențe între Tatăl și Duhul Sfânt, deci Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat; va vedea că, credința Într-Un astfel de Dumnezeu, nu o are, va vedea că, credința lui este de fapt, într-un dumnezeu hindus sau oriental, mai degrabă, decât Într-Unul Creștin, și, va vedea că nu are nicio legătură cu creștinismul; și atunci nu te poți declara a fi creștin. Și din cauza aceasta, oamenii declară că „Dumnezeu este mai presus de dogmă și de Biserică”, pentru că nu înțeleg nici ce este dogma, nici ce este Biserica. Și acum să poposesc puțin asupra acestei chestiuni. „Dogma” – este o altă chestiune, budismul are „dogma”lui, hinduismul are „dogma” lui... orice sistem... matematica are „dogma” ei, orice sistem are o dogmă proprie. „Dogma” este „un gard” care împrejmuiește, delimitează și arată foarte clar unde se află despre ceea ce vorbim. Ortodoxia are „granițele” ei, catolicismul are „granițele” lui, fiecare sistem în parte, are granițele lui; budismul are „granițele” lui, el spune : „asta și asta și asta...” ... și „asta” reprezintă o dogmă, adevărul acelei religii. La fel se întâmplă și în creștinism, este normal să existe dogma creștină. Iubirea are propria ei dogmă. Adică, eu nu te pot iubi pe tine și în același timp să „îți dau un pumn în gură”. Iubirea are propria ei dogmă care conține în același timp, într-adevăr, și dreptatea, și compasiunea, dragostea, întrajutorarea, comuniunea, aceasta este dogma iubirii ! Este o dogmă a ei, pe care dacă nu o iau, nu o păstrez, nu o cultiv, nu am cum să fiu în ea, să ajung în ea.
După care, iarăși, nu se înțelege ce este Biserica. Biserica nu este doar locul fizic în care ne ajutăm, ne adunăm și Îl slăvim pe Dumnezeu. Ea este „Trupul mistic al Lui Hristos” – dar nu este timpul să discutăm despre aceasta, și nu eu, în niciun caz.
- Ei, tocmai la aceasta se referă, la această îngrădire a lor, fiecare religie cu dogma ei, cu care se îngrădește. Ei spun că sunt mai presus decât toate aceste religii și decât aceste „îngrădiri” – nu se „îngrădesc”în nimic ci sunt foarte liberi. Și în sensul acesta, de fapt, cad într-o altă înșelare. Despre această înșelare, dacă ne puteți explica !
- Da, avem exemplul acesta în Univers. Lucrurile când sunt într-o armonie, sunt într-o ordine. Deci, „dogma armoniei” este ordinea ! Dacă tu nu ești conform și nu pui o ordine în mintea ta, în viața ta, în sistemele tale de gândire, vei fi automat cu mintea cum ? – împrăștiată ! - într-o dezordine, într-un haos. În momentul în care eu spun : „eu mă pun pe mine mai presus, și eu cred că lucrurile sunt mai presus de fapt, de orice fel de sistem fix, de dogme, și așa mai departe, de fapt nu fac decât să afirm că sunt un om abulic – un om care trăiește într-o stare de haos, și care, pe toate le crede bune, pe toate le crede valabile, pe toate le vede cu sens. Evident că multe au sens. Dar ce facem dacă cineva vine și... mergem într-un caz extrem, și îl aduce la moarte pe celălalt ?! Vedeți ?! În momentul în care lucrurile ating o latură gravă - când se atinge o latură gravă, atunci parcă sistemul pe care noi îl aveam în minte, că lucrurile sunt mai presus decât toate aceste lucruri, se năruie. Deci este foarte important să încercăm să înțelegem că noi nu suntem cei care „am inventat roata”, ci că „au inventat roata”, alții, înainte; și să vedem că fiecare sistem de gândire, are o structură proprie.E important ca și noi să avem o structură, o armonie în gândirea pe care o avem, să avem o structură a gândirii noastre, a credinței noastre. O credință fără structură, este o credință dezrădăcinată. Este o credință asemenea unui copac care are rădăcinile la suprafață – oricând poate fi dărâmat. Și poate fi dărâmat și din exterior, nu numai din interior. Și, pe de altă parte, vom vedea că toate religiile lumii vorbesc despre virtute; și atunci, un astfel de om, ce virtute practică ?! Către ce vrea să devină ?! În ce direcție vrea să devină ceva ?! Nu poți să devii ceva în toate direcțiile. Este imposibil.
- Ei vorbesc foarte mult despre iubire. Iubirea este totul ! În cuvântul „iubire” – este cuprinsă toată credința lor; iubirea este o „energie pozitivă” și cu asta...
- Este foarte adevărat. Totul se oprește la o palmă... și la o înjurătură ! Când cineva te ofensează, acolo s-a oprit iubirea. Deci nu este nicio iubire. Până unde merge iubirea ?! Care iubire ?! Cine e iubirea ?! Este o persoană, e ceva ?! Este o emoție, este o putere; ce este iubirea ?! Sunt niște treburi la care cred că ar trebui să ne oprim fiecare !
- Apropo... de ce spuneați, că totul „se oprește la o palmă”, stăteam de vorbă cu un domn, care era un fel de „maestru”, „profesor” – la cetăți, pe acolo, și ajunsese pe la schit și am discutat cu el. Vorbea foarte mult despre iubire, și eu am încercat să îi explic ceva ce nu-i plăcea lui. A „sărit ca ars”, s-a enervat.
- Da, pentru că în această dogmă a iubirii, pentru că vorbeam mai devreme despre aceasta, intră și comuniunea. Tu nu poți să fii într-o relație de iubire doar cu tine însuți, ci trebuie să fii într-o relație de iubire cu ceilalți. Când ești într-o relație de iubire cu ceilalți, centrul nu mai ești „tu”, ci este celălalt. Avem expresia aceasta frumoasă : „mă uit la tine!” –„când mă uit la tine” înseamnă că mai întâi, mă uit pe mine însumi, pentru a te putea privi pe tine ! Deci, pentru a intra într-o relație cu tine, trebuie să uit de mine însumi, pentru a te putea „îngloba” pe tine, înlăuntrul meu. Deci, „centrul meu, devii tu !” – Și atunci, de aceea spun, totul se oprește la o palmă, și la o reacție negativă a celui (celor) din exteriorul meu. Acolo se vede limita iubirii mele.
- Da... o ultimă întrebare : apropo de iubire. Hristos Domnul vorbește despre Iubire, Dalai Lama, vorbește despre iubire. Alții, „marii maeștrii” vorbesc despre iubire. Însă este o diferență între iubirea despre care vorbesc unii și alții ?! Sau este aceeași iubire ?!
- Tot omul este chemat spre Iubire ! De aceea, toți oamenii vorbesc despre iubire. Este clar că sensul omului este Dragostea, este Iubirea ! Care mai presus de toate, nu este o emoție, este o Putere – care unifică totul, inclusiv materia, Creația ! Evident că sunt niște diferențe între ceea ce spune Hristos, fiind Dumnezeu,și ce spun ceilalți. Evident că sunt diferențe. Dar aceste diferențe, nu pot fi înțelese decât asumând calea – asumând calea, fiecăreia în parte. Dacă vrei să înțelegi ce spune Dalai Lama despre iubire, în sens profund, trebuie să mergi pe acea cale. Dacă vrei să înțelegi ce spune Hristos Domnul, despre Iubire, trebuie să mergi pe Calea Lui Hristos - Care este „Calea, Adevărul și Viața”! El Este Calea și Adevărul și Viața, El este și Iubirea – în același timp. Mai mult de atât, ce pot spune, eu ?! Decât că, diferențele sunt foarte mari, iar ele țin de o sumedenie de lucruri.
Mai degrabă există o întrebare : „vorbesc celelalte religii, despre smerenie ?!” – care este o condiție a Iubirii ! ... despre iubirea de vrăjmaș ?! Bineînțeles, sunt foarte multe argumente pe care alții le dau la „a nu-ți iubi vrăjmașul” – de ce ? ... că are cauzalitate, karmă, ș.a.... multe concepte. Dar în afară de toate acestea, cât ești dispus să te jertfești pentru celălalt ?! – adică să-ți vezi permanent, propriile tale limite, în iubire. Iubirea aceasta, până la urmă, își are finalitatea, unde ?! - aici, pe pământ ?! Te iubesc doar pentru că îmi este bine mie, sau îi este bine comunității ?! – este un bine nobil, deja ! Dacă te iubesc pentru că lucrul acesta se răsfrânge și asupra comunității, și asupra naturii, și iubesc natura... este un bine care deja începe să „comporte aripi”, puțin. Dar Iubirea aceasta, până la urmă, depășește „granițele acestei lumi”... a naturii, a relației cu ceilalți ?! Iubirea aceasta este transcendentă ?! Iubirea aceasta merge într-o relație cu Cel Care m-a făcut pe mine ?! Iubirea aceasta mă îndumnezeiește pe mine ?! ... creează în mine ceva ceea ce nu este natural, al meu ?!... „mă ridică pe mine, îmi dă aripi”?! Pentru că intrarea în relația de dragoste cu Dumnezeu, spun Sfinții Părinți, îndumnezeiește pe om, „îi dă aripi”, îl face pe om – dumnezeu ! Îl face pe om să trăiască realități pe care Însuși Dumnezeu le trăiește !
- Deci să înțeleg, așa într-un cuvânt, în Iubirea Lui Hristos Domnul, găsim jertfelniciapentru ceilalți. „Iubirea” – în concepția lui Osho, Dalai Lama, etc.
- Sunt diferențe foarte mari între Osho și Dalai Lama, nu i-aș pune pe același palier.
- Adică „găsim iubirea pentru sine” – în mod ezoteric. Acolo găsim o iubire egoistă, pentru sine – iubirea de sine; așa am înțeles eu.
- Da, este o iubire care vorbește, am spus odată, dintr-o perspectivă egocentrică, după aceea merge mai departe de atât, depășindu-se planul egocentric... budismul vorbește despre compasiune, despre relația cu celălalt, vorbește despre acestea, despre relația cu natura, relația cu animalele, despre dragostea pentru semeni și pentru natură... și nu numai budismul, vorbesc și alte religii despre aceasta, însă budismul, prin excelență vorbește despre acestea, despre compasiune. Dar diferența este prin faptul că aceste lucruri nu transcend, ele nu merg undeva mai departe. La budism totul se oprește în sfera acestei lumi. Pentru că budismul susține că nu există Dumnezeu... credința budistă nu are niciun fel de legătură cu Dumnezeu.
- Atunci ei de ce vorbesc de Dumnezeu ?!
- Dar nu vorbesc de Dumnezeu ! Budiștii nu vorbesc despre Dumnezeu. Budha însuși spune că „Dumnezeu este o invenție a omului, pentru a-și justifica suferința”. Ei vorbesc despre faptul că – și de aici a fost preluată ideea că – există un dumnezeu impersonal, nu un Dumnezeu Personal. E un ceva care determină un altceva... și în acest ciclu de determinări suntem și noi. De aici, karma, ciclul samsaric, în care „omul se reîncarnează” ... și pentru a ieși din acest „blestem de ciclu karmic”, omul trebuie să cultive lucrurile despre care vorbeam mai devreme, compasiunea, ș.a. Este o cale nobilă, frumoasă, interesantă, pe care Budha a adus-o cu câteva sute de ani înainte de Hristos. Și la vremea respectivă, cu siguranță era un lucru foarte frumos, foarte bun,pe care l-a adus... numai că lucrurile acestea încep să se reveleze în Fața Lui Hristos ! ... în fața întregii umanități, când Hristos a venit ! Hristos Domnul, a revelat în același timp, și sensul suferinței ! Budismul încearcă să-l ocolească, nu să treacă prin suferință și să meargă mai departe. Nu avea cum să înțeleagă lucrul acesta. Însuși Dumnezeu l-a revelat oamenilor.
- Și totuși, unii care merg la cabinete psihologice, spun că psihologii le vorbesc despre karma, despre vieți anterioare, care sunt lucruri religioase până la urmă, și psihologia nu are nicio treabă cu religia. Și totuși întâlnim la mulți psihologi, ideile acestea budiste, despre care vorbeați înainte.
- Da, pentru că marea majoritate a lor, din nefericire, se duc în astfel de practici și în astfel de lecturi și atunci ei nu au niciun fel de legătură cu creștinismul Ortodox care este atât de vechi, în țara aceasta, și atât de „la îndemână” – de aceasta am spus că este atât de vechi, fiindcă este atât de „la îndemână”, nouă, tuturor celor de aici.
Există și o psihologie patristică care vorbește foarte mult despre terapie din perspectiva Sfinților Părinți. Dar sunt, pe de altă parte și psihoterapeuți care au o legătură cu duhovnici din țară, cu mănăstiri, cu biserici, lucrează împreună – este o „împreună-lucrare”. Deci sunt și așa... și altfel. Însă din păcate, de foarte multe ori s-ar putea ca folosind astfel de teorii New Age, ezoterice, orientale, să faci mai mult rău decât bine.
- Deci, omul care merge la psiholog, trebuie să cerceteze întâi, dacă psihologul este pe „o linie bună” – din punct de vedere duhovnicesc, mă refer.
- Eu vorbesc de un creștin, aici ! În rest, treaba fiecăruia. Un om care nu este creștin, poate considera că este absolut în regulă, acest lucru, însă pentru un creștin... bineînțeles, ideal ar fi să găsească un alt om cu care lucrează, cu care să împartă aceeași credință cu el.
- Am înțeles.
- Este foarte important ! Dacă nu, nu vor avea comuniune. Despre aceasta este vorba. Și este tare important să poți avea comuniune cu oamenii din viața ta ! ... în toate lucrările, în tot lucrul, să ai cât mai mulți oameni cu care să poți avea comuniune, de împărtășire a aceleiași credințe – aceleași valori !
- Da ! Mulțumim frumos !
- Cu mult drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.