Despre înșelările medicului ezoterist Constantin Dulcan

 Ezoteristul Constantin Dumitru Dulcan are unele interpretări greșite in ce priveste aspecte din istoria Bisericii.

Deși se declară creștin, în contradicţie cu aceasta, propovăduiește învăţături care sunt în totală opoziţie cu creștinismul. Pentru a-și susţine teoriile legate de dogma reîncarnării, profesorul neurochirurg, Constantin Dumitru Dulcan, scoate din context anumite evenimente din istoria Bisericii pe care le interpretează în sensul dorit de el.

Referitor la aceasta, preotul dr. Nicolae Paicu, din Suceava, aduce câteva lămuriri, in cadrul unei emisiuni (realizate de Maricica Pandele), cu titlul "Viaţa după moarte - sufletul si trupul", postată pe canalul SFR TV.

In cele ce urmeaza vom publica transcrierea unui fragment din emisiunea sus amintita:

        Eu vreau să vă dau două citate, din ale profesorului Constantin Dulcan, și nu întâmplător vreu să citez din spusele profesorului  Constantin Dulcan, pentru că susține reîncarnarea, dar în același timp critică credința creștină din acest punct de vedere și aș vrea să comentăm, un pic, dacă se poate, aceste citate. Citatele sunt luate din cartea ”Mintea de dincolo”, editura a II-a, de la Editura ”Școala Ardeleană”, apărută în 2015. Și primul citat spune așa: ”Ni se spune că până la al cincilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din 553 d.H., ideea reîncarnării era acceptată și în creștinism”. În susținerea acestei asecțiuni este invocată, de către toți comentatorii, profeția din Vechiul Testament conform căreia Ilie se va reîntrupa în Ioan Botezătorul, cu scopul de a pregăti calea mântuirii. Acesta este primul citat, de la pagina 229, din cartea de care am amintit. Ce ne puteți spune despre asta?

            V-am spus, fără să știu că veți citi acest lucru, la Sinodul din 553 a fost condamnat Origen[1]. El a fost condamnat tocmai, nu datorită erorilor, să spunem despre care toată lumea știa, ci datorită faptului că au fost unii ucenici de ai săi, care au început să propovăduiască ereziile lui ca fiind ortodoxe. V-am spus de sfinții trei ierarhi, v-am spus de teologii alexandrini, părinții alexandrini, toți au fost tributari operei marelui Origen. Însă niciodată, niciodată nu au preluat ereziile lui. Marea greșeală a lui Origen, nu avem încotro, trebuie să o spunem și pe asta, el s-a aventurat pe un teren nepregătit. Gândiți-vă, la vârsta de 18 ani, era conducătorul Școlii din Alexandria, la 18 ani, deci a fost o somitate. Se socotește până astăzi că este omul care ar fi scris cele mai multescrieri care s-ar fi păstrat, bine, nu scria el cu mâna, avea șapte caligrafi care scriau în timp ce vorbea. Deci, a fost un geniu, un geniu. Problema este că, din dorința lui sinceră de a ridica creștinismul foarte mult a căzut în multe erezii. Ce se întâmpla: creștinismul în primele...el a trăit în secolele 2 - 3, s-a născut la 185, dacă nu mă înșel și a murit la 251, 254, nu vreau să mă înșel, nu mai țin minte cu exactitate. În acea vreme, învățătura de credință era foarte simplă: se rezuma la mărturisirea credinței în Sfânta Treime, învățătura despre, bineînțeles, despre Născătoarea de Dumnezeu. Nu exista un sistem teologic creștin, asemeni sistemelor filozofice din antichitate. Știm: exista platonismul, aristotelismul, neoplatonismul.[2] Curentele acestea filozofice aveau o viziune exhaustivă, adică: învățătura despre Om, învățătura despre Dumnezeu, învățătura despre Creație, aceste sisteme filozofice erau foarte bine clădite, din punct de vedere, să spunem, scolastic. Ori, învățătura creștină se fundamenta pe Învierea lui Hristos, învierea morților, ceea ce am vorbit și, în primul rând, era viață, era mod de viață, nu era un sistem. Pentru că niciodată n-a fost, nici scopul Părinților, să creeze un sistem: cum că ”aceasta este învățătura noastră de credință”, nu, Părinții totdeauna au insistat pe curăție, ce am vorbit adineaori, omul să fie curat și ajungând la curăția inimii, omul să se împărtășească de venirea lui Dumnezeu.

 

            Acesta e ceva practic în viața omului?

            Exact. Acesta a fost scopul creștinilor. De aceea, majoritatea păgânilor au devenit creștini văzând cum trăiesc creștinii,modul lor de viață, modul lor de a-i iubi pe vrășmașii lor, de a-i ierta, deci acesta era scopul. Poruncile lui Iisus, ce spune Hristos: ”cel ce Mă iubește, păzește poruncile mele”. Acesta era scopul creștinului din primele veacuri: să păzească poruncile lui Hristos ca să fie părtaș la împărăția lui Dumnezeu, nu să creeze un sistem doctrinar. Aceasta căuta să facă Origen: adică să pună creștinismul alături de celelalte sisteme filozofice. Deci, el a căutat, a avut o dorință bună: să-l înalțe cumva, să arate cât de superior este creștinismul față de celelalte sisteme filozofice care erau deja la Școala din Alexandria. Ori nu exista o învățătură, în acea vreme nu exista o învățătură despre Dumnezeu, despre moarte, despre...și atunci el a căutat și, pe lângă ce a găsit în Sfânta Scriptură, a completat din altă parte. Ei, din această altă parte, au apărut ereziile. Nu intrăm...sunt foarte multe amănunte în ceea ce privește viziunea lui Origen, pentru că este viciată și în ceea ce privește teologia, pentru că la un moment dat...și este foarte fluctuantă, întâlnești o idee, după aceea se contrazice, la un moment dat are o idee cum că Dumnezeu e ca o sferă, pentru că în antichitate sfera era văzută ca fiind forma geometrică cea mai perfectă; că Dumnezeu a creat spiritele și chiar apare  Dumnezeu ca a fi finit, deci nu infinit, finit. De ce? Pentru că El creează spiritele și aceste spirite se plictisesc de contemplarea lui Dumnezeu și plictisindu-se, cad. Această cădere a spiritelor, de aici el derivă, cuvântul suflet, în limba greacă există psihos (ψύχος - Βικιλεξικό), care înseamnă rece și avem genul psihi, știți, și el spune că psihi (ψυχή), adică sufletul vine de la psihos, rece, adică s-a răcit, s-a răcit de iubirea lui Dumnezeu și a căzut. Ei, această cădere n-a fost la fel pentru toate spiritele, unele au căzut mai puțin și au format Ceata Îngerilor, alții au căzut puțin mai puțin și ca un mod de curățire, Dumnezeu i-a pus în materie, adică oamenii și alții au căzut foarte mult și i-au format pe diavoli. Deci, el așa explică lumea îngerilor, lumea oamenilor și lumea demoilor.

 

            Deci, e oricum o altfel de explicație.

            De asta vă spun, asta nu există nicăieri în Sfânta Scriptură, deci nu are legătură cu tradiția creștină.

 

            Și atunci ceea ce spune domnul Dulcan...

            Ceea ce spune domnul Dulcan este foarte eronat pentru că n-a fost niciodată în învățătura Bisericii credința în reîncarnare a fost credința lui Origen care nu a fost schimbată... să spunem că credința creștin ortodoxă a fost schimbată la Sinodul 5, ci a fost condamnat Origen, care mărturisea, printre alte erezii, și credința în reîncarnare. El mai avea și credința cum că la sfârșitul veacurilor, toate aceste, să spunem ființe: îngerii, oamenii și deavolii se vor întoarce în monada[3] inițială. De aceea apare acea învățătură eretică apocatastasis ton panton (αποκαταστασις των παντων), adică revenirea tuturor la starea inițială.

 

            Și mai spune domnul Dulcan, tot legat de reîncarnare: "Aluta Molijani a mai spus ceva în cartea sa autobiografică: În spațiul celest i s-au relevat și viețile pe care le-a avut până atunci. Intrăm acum într-o adevărată dilemă, acolo sus în înaltul cunoașterii totale i s-a spus că se va vindeca, dar i s-au arătat, cu lux de amănunte și o parte din viețile trecute. Astea nu sunt adevărate? Biserica creștină respinge această idee. Cineva a decis, la același Sinod al 5 –lea Ecumenic de la Constantinopol din 553 că nu avem dreptul aici decât la o singură viață și așa a rămas."

            ”Cineva a decis la câte vieți avem dreptul?!” În primul rând sa revenim puțin la ce discuntam anterior: v-aș aduce ca rgument acel cuvânt din Sfânta Scriptură care spune că va veni altcineva cu reâncarnarea lui Ilie, nu va veni cu duhul și cu puterea lui Ilie, este cu totul altceva, cu duhul și cu puterea, adică același Duh sfânt care a lucrat în Ilie, același Duh sfânt va lucra și în sfântul Ioan, că de el era vorba.

 

            E cu totul și cu totul altceva.

            Da, e cu totul și cu totul altceva. Vorbim de lucrarea Duhului sfânt, nu de reîncarnarea unui suflet. Da, este cu totul altceva. Noi știm că Ilie a fost ridicat la cer, și după învățătura biblică și vechitestamentară, dar, mai ales noutestamentară, el va veni la sfârșitul veacurilor alături de Elisei ca să primească martori. Cei doi martori ai mei, cum se spune în Apocalipsă. Deci, nu are nicio legătură învățătura Sfintei Scripturi cu învțătura despre reâncarnare sau că încearcă unii să-și fundamenteze această erezie pe Sfânta Scriptură.

            Și cred că domnul Dulcan trebuie citit cu foarte multe rezerve și aș recomanda celor care nu cunosc foarte bine învătătura de credință creștin ortodoxă, să-l ocolească. Pentru că este foarte alunecos și printre multele lucruri bune pe care le spune strecoară foarte multă otravă care este dăunătoare sufletului.

 

 

(Fragment dintr-un intrerviu realizat de Maricica Pandele împreună cu pr.dr. Nicolae Paicu din Suceava)

Sursa: https://fb.watch/dlS5mcZvZk/

După: https://www.youtube.com/watch?v=PqU8CpZERes, incepând cu minutul 31,30.

 

-      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -      -

 Despre rătăcirile ezoteristului Constantin Dulcan, ASTRADROM a mai scris si în trecut.

Detalii vezi aici:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2016/06/trinitas-tv-promoveaza-misionari-new.html

---

[1]Origen(e) (185-253 d. Hr.), conform DEX: scriitor bisericesc din perioada patristică, născut la Alexandria. După studii cu străluciți învățați ai vremii, este numit la 18 ani conducătorul școlii catehetice din Cezareea (240 d. Hr.). Este creatorul teologiei științifice în Răsărit. A scris aproximativ 2.000 de lucrări cu caracter exegetic, apologetic, dogmatic etc. Spre sfârșitul vieții a fost închis în timpul persecuției lui Deciu. Utilizând metoda alegorică în interpretarea Bibliei, a avut unele erori de credință și concepție, care au provocat în Biserică cearta origenistă, încheiată la Sinodul 5 ecumenic (552 d. Hr.) prin condamnarea sa;

[2]platonismul, aristotelismul, neoplatonismul, conform DEX: Doctrine filosofice din sec. III-VI care reformulau filosofia prin introducerea unor elemente în strânsă legătură cu religia;

[3]MONÁDĂ, conform DEX: Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte.