Liderul AUR din Beiuș, Liana Dumitrache, s-a adresat publicului pe rețelele de socializare exprimânmdu-se ca fiind susținătoare a protestului din 2 octombrie 2021 care va avea loc, la București, în fața Universității, începând cu ora 17:00.
Omul politic beiușean susține că urmează o dictatură în fața căreia nu trebuie să se cedeze cu ușurință.
Astfel, în textul postat pe profilul personal de facebook spunea:
"Democrația și drepturile fundamentale nu se negociază.
Dacă cedezi azi, vei ceda și mâine.Dacă nu ieși în stradă pentru drepturile tale, te vor călca în picioare.
Dacă îți pasă de viitorul copiilor tăi, ieși în stradă.
Să nu-i lăsăm să ne transforme din cetățeni liberi în supuși.
Dacă nu protestezi împotriva abuzului, data viitoare vei accepta dictatura."
În acest context, Liana Dumitrache spunea că se intenționează instaurarea unei dictaturi:
"Toate restricțiile care se fac în alte țări vor urma și la noi, suntem doar cu un pas în urma lor. Se încearcă o instaurare a dictaturii la nivel mondial, dar populația din alte țări ripostează, ceea ce va trebui să facem și noi. Dacă nu ne trezim și să ieșim masiv în stradă, să strigăm după drepturile și libertățile noastre, într-un timp scurt vom avea voie să ieșim din casă doar cu acordul autorităților."
Marius Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.