Fanarul respinge convocarea unui sinod pan-ortodox
Patriarhul Bartolomeu a respins propunerea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Antiohiene de a ține o discuție pan-ortodoxă asupra situației religioase din Ucraina.
Într-o scrisoare către Patriarhul
Ioan X, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Antiohiene, Patriarhul Bartolomeu al
Constantinopolului a declarat că „are motive bune” să se abțină de la o
întâlnire ortodoxă generală pe chestiunea Bisericii Ucrainene, relatează site-ul
oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Patriarhul Bartolomeu a numit
discuția situației religioase din Ucraina „nefolositoare” și a amintit
Întâistătătorului Bisericii Antiohiene de refuzul său de a participa la Sinodul
din Creta din 2016, pe care Constantinopolul l-a pregătit de mult timp.
„După ce patru Biserici Ortodoxe, fără motiv din perspectivă
bisericească și teologică, au refuzat să fie prezente la Sinodul Ecumenic, pentru
care nu există scuze și vechea voastră Biserică a fost una dintre ele,
Patriarhia Ecumenică are motive bune să se abțină de la o astfel de întâlnire
la un nivel pan-ortodox care va fi nefolositoare, de vreme ce va conduce doar
la o înțelegere că participanții nu vor fi în acord unii cu alții”, a scris
Patriarhul de Constantinopol.
Potrivit lui, natura autocefală a
BOdU a devenit o recompensă pentru Biserica din Ucraina și Fanarul a întors „în
sânul Bisericii canonice” pe membrii BOU-PK și BOAU, care erau în afara ei „pe
nedrept”. În același timp, Patriarhul Bartolomeu a dat asigurări că a întors pe
schismatici în sântul Ortodoxiei în mod exclusiv „urmând tradițiile și
canoanele bisericești”. De asemenea, capul Fanarului a amintit că a acționat
„nu în interesul său sau sub presiune”.
Biserica Ortodoxă Ucraineană și
Întâistătătorul ei, Preafericitul Onufrie
al Kievului și a toată Ucraina, nu au fost menționați în scrisoarea
Patriarhului Bartolomeu.
Chiar din 6 octombrie 2018, Sinodul
Patriarhiei de Antiohia a chemat la convocarea unei Adunări extraordinare a
Bisericilor Ortodoxe pentru acordarea autocefaliei Ucrainei. Membrii
Sinodului au fost încrezători că o analiză unilaterală a situației nu servește
la unitatea Ortodoxiei, ci la dezbinarea Bisericii. Patriarhia de
Constantinopol a ignorat apelul Bisericii Antiohiei pe chestiunea ucraineană și
a decis să acorde tomosul în mod unilateral.
În 29 ianuarie 2019, în timpul
întâlnirii cu Patriarhul Kiril al Moscovei și a toată Rusia la Moscova,
Întâistătătorul Bisericii Antiohiene și-a declarat dezacordul cu faptul că se
fac încercări să fie rezolvate unilateral un număr de probleme bisericești care
conduc la separarea întregii lumi ortodoxe. „Am îndemnat și continuăm să îndemnăm Patriarhia Ecumenică și alți
clerici de rang mai înalt să rezolve prin dialog, prin negocieri, prin
conversații obișnuite problemele existente, inclusiv problemele cu care se
confruntă Biserica noastră soră Ortodoxă Rusă”, a remarcat ierarhul.
Pe lângă Patriarhia de Antiohia,
Întâistătătorii și Sinoadele Bisericilor Locale Poloneză, Sârbă, Cipriotă,
Română, precum și a Cehiei și Slovaciei au declarat nevoia de a convoca un
Sinod Pan-Ortodox pe chestiunea ucraineană.
Sursa: https://spzh.news/en/news/60527-fanar-otkazalsya-ot-vsepravoslavnogo-obsuzhdenija-ukrainskogo-voprosa
Traducere de ieromonah Lavrentie Carp
Traducere de ieromonah Lavrentie Carp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.