marți, 23 ianuarie 2018

Părinţi şi tineri: Atenţie la curentele neodaciste. Regretele pot fi târzii.

Căinţă şi regret. Conştientizarea unei înşelări...

    Curentele neodaciste, aparent inofensive, duc în înşelare tot mai muţi tineri din România, sub pretextul unui fals românism, practicat în numele strămoşilor daci. 
    Cu siguranţă adevăraţii daci nu au legături cu aceste curente New Age -iste. Ei aveau felul lor de a crede, conform concepţiilor primitive din antichitate. Asta nu înseamnă că trebuie să-i condamnăm, dar nici să-i transformăm în obiect de cult cu influenţe neopăgâne. (prof. Cristian Marc)

    Un caz, trist este cel prezentat de Sorana Bălan, în care o tânără din Bucureşti, sub influenţa unei psiholoage practicante a curentelor neopăgâne, a ajuns în această rătăcire. Nu se ştie dacă a avut timp să revină la credinţa în Iisus Hristos, deşi era conştientă că trebuie să facă acest pas. Detalii, în mărturia de mai jos:


    În urmă cu un trei ani, prietena mea Adelina Comănescu m-a invitat la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Mi-a spus că acolo sunt energii speciale, că Cerul are canale energetice directe cu pământul, că pot fi întâlniţi oameni cu puteri paranormale şi multe altele care nu semănau cu felul ei de a gândi pe care îl avea în copilărie când ne jucam la bunici prin grădini şi în poieniţa din pădure.

    Era cu totul alta. Locuia în Bucureşti, era studentă la limbi străine şi începuse să fie pasionată de „trăirile înalte” cum le numea ea. Pe această cale a adus-o o psiholoagă din Bucureşti cu care se împrietenise. Am fost cu ele la cetăţi, dar sincer, nu am simţit nimic, probabil şi pentru faptul că nu căutam astfel de „trăiri”. A fost o excursie frumoasă, dar am rămas cu semne de întrebare faţă de noile concepţii ale fostei mele prietene.

    În urmă cu un an am întâlnit-o la Satu Mare. Era într-o vizită la bunicii din partea mamei. Am chemat-o cu mine la biserica din sat pentru că era duminică. A refuzat categoric, chiar s-a iritat. În cele din urmă a venit, doar de dragul meu. Am observat că nu vrea să arate nimănui că are alte concepţii faţă de cele pe care mi le-a spus mie. Preotului îi vorbea ca şi cum ar fi o practicantă ortodoxă. Parcă era alta. Nu mai era ea, iar acest lucru mă îngrozea. Vedeam la ea o atitudine duplicitară şi am început să discut cu ea despre aceasta.

    După ore de discuţii mi-a spus plângând că a intrat într-o grupare unde a fost învăţată să creadă în zei. Ea îl considera pe Zalmoxe ca un dumnezeu al românilor şi practica ritualuri sângeroase la sanctuarele dacice. M-am îngrozit. Ceea ce era mai grav mi s-a părut că guru lor îi îndemnau să nu mai meargă la biserică, să nu mai creadă în Iisus Hristos ca fiind cel ce a făcut Cerul şi pământul. Parcă discutând cu ea îi venea să regrete pentru că s-a băgat în această sectă. Cuvintele ei mi-au intrat adânc în memorie: "Ni se scoteau mereu în evidenţă păcatele unor preoţi, despre care nu ştiu dacă erau adevărate. Cel mai grav era că a reuşit să ne convingă să nu mai mergem la Biserică, dar în schimb veneam la cetăţi pentru a săvârşi diferite ritualuri care ne erau prezentate a fi sacre. Începusem să am o repulsie, chiar negare, faţă de Biserică şi preoţi".

    A spus că îi este frică să iasă din această grupare. Nu ştia cum să procedeze, cum să se despartă de ei, dar simţeam că vrea să iasă din acest cerc vicios. Au fost cazuri care s-au retras, iar liderii grupurilor îi ameninţa şi îi căuta acasă şi la telefon. Nu ştiu ce a făcut, dar ieri am aflat că a murit într-un accident. Vă rog să o pomeniţi şi voi. Sunt convinsă că Dumnezeu îi va primi sufletul. Nu ştiu dacă a reuşit să iasă din acea grupare, dar din ultima discuţie pot să spun că îşi dorea acest lucru.




Sursa: pagina personala Facebook, 23. 01. 2018:

Un comentariu:

  1. Neodacismul este erezie și satanism. A-l considera zeu pe Zamolxe este foarte grav. Se pare că și Gheorghe Funar ar fi căzut în această ispită. Să-și revină cât de repede, până nu e prea târziu!

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.