Parintele Dragos Bahrim de la Iasi este demascat in legatura cu minciunile despre asa-zisii "schismatici" inventati peste noapte in ce priveste opoziţia faţă de erezia ecumenistă decretată oficial în Creta.

 

Parintele Dragos Ciprian Bahrim se coteste dupa cuvinte dar refuza sa discute fata catre fata cu traditionalistii. Parintele Dragos Bahrim este director al seminarului teologic din Iasi si educa elevii intr-un duh eretic ecumenist pe care il prezinta ca si cum ar fi unul curat ortodox. Astfel se explica cum elevilor le spune ca sinodul din Creta este ortodox, si “Acolo nu s-a schimbat nimic”. Tuna si fulgera inducand ideea ca cei care se opun ecumenismului decretat in Creta ar fi “schismatici”, dar refuza sa stea de vorba fata catre fata cu opozanti ai sinodului, in fata credinciosilor, despre subiectul “Creta”. 

Mentionam ca, cu ocazia conferintei de la Iasi, schimonahul Sava Lavriotul l-a invitat sa discute public despre documentele sinodului din Creta, dar parintele Bahrim a evitat orice discutie fata catre fata cu monahii athoniti.

Parintele Bahrim este unul dintre cei care a lansat diversiunea ca: aplicarea canonului 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol (anul 861) ar fi schisma. Prezentam in cele ce urmeaza un raspuns teologic prin care se arata felul in care parintele Bahrim rastalmaceste canoanele dupa bunul plac inducand in eroare credinciosii, dar si pe elevii de la seminar:

Un raspuns manipularilor parintelui Dragos Bahrim

Motto: „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; ” (II Petru, 2, 2)

Pe parintele Dragos l-am admirat mult timp, atat pentru munca depusa la Editura Doxologia, studiile teologice, dar si pozitia pe care o avea la un moment dat in chestiunea Sinodului din Creta. Pozitie care subit a devenit diametral opusa pana in punctul in care a inceput sa scoata artificii teologice pentru a justifica comuniunea cu erezia. Un exemplu de astfel de artificiu e ultimul articol postat pe pagina Parohiei Copou (acolo unde este preot paroh):

http://www.parohiacopou.ro/poate-oferi-canonul-15-de-la-sinodul-i-ii-861-legitimitate-pentru-schisma

Inca din titlu se poate sesiza cum parintele se „joaca” putin cu termenii. E evident ca respectivul canon nu ofera in niciun caz legitimitate schismei, dar mai clar este ca leaga episcopatul de dreapta credinta, chestie subliniata si de Sfantul Teodor Studitul (care afirma in scrisoarea 40 ca degeaba un preot este perfect ortodox daca pomeneste un episcop eretic).

Apoi parintele ne prezinta comentariul canonistului Matei Vlastares la canoanele 13, 14, si 15 ale Sinodului I-II din Constantinopol din care vrea sa reiasa ca cine se desparte de epsicopul sau inaintea condamnarii sinodale a respectivului episcop, face schisma.

Afirmatii destul de tendentioase, data fiind istoria Bisericii de care parintele Dragos nu tine cont deloc. Insa nu este primul care apeleaza la procedee de genul acesta, in care sunt selectate anumite surse care par a sustine o cauza, iar surselor respective le fortam intelesul prin interpretari personale.

Astfel, parintele isi incepe expunerea, pe puncte:

1 Este bine de observat mai întîi că în Canonul 15 se spune deschis că cel care nu pomenește pe superiorul său ierarhic care l-a rânduit pentru mystagogia dumnezeiască prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă: dacă […] ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit […] face schismă. De aceea observăm că este greșită interpretarea nouă care circulă astăzi, cum că nepomenirea ierarhului este un avertisment sau sancțiune dată acestuia, dar nu este schismă. Nepomenirea este schismă în toată regula, chiar dacă ea nu este asociată, în cazul preoților, pentru o vreme, cu alipirea de un alt episcop care nu este în comuniune cu cel nepomenit.

Inceputul este destul de „promitator”. Canonul sustine ferm ca se poate intrerupe pomenirea inaintea unei judecati sinodale in momentul in care erezia este predicata „cu capul descoperit” de un episcop, iar parintele Dragos zice ca ba: nepomenirea este schisma. Pe langa aceasta concluzie, se vede ca parintele nu a inteles nici cum sta treaba cu nepomenirea, aceasta actiune pe care o au in comun atatia Sfinti Parinti, care in ziua de azi ar fi fost numiti la fel de „schismatici” de catre apologetii „unitatii” in erezie. Sfantul Vasile cel Mare de exemplu a rupt comuniunea cu mentorul sau, episcopul Dianios desi acesta nici macar nu semnase din convingere marturisirea ariana (Epistola 51, catre Bosforios)

Parintele continua insa si mai halucinant:.

2 Conform aceluiași canon, separarea/delimitarea prin nepomenirea unui episcop sau a patriarhului, pentru conștiință, se poate face, chiar până la emiterea unei decizii sinodale în ce-i privește, doar în cazul în care aceștia propovăduiesc cu capul descoperit, adică public/vădit/evident pentru toată lumea, o erezie deja condamnată de Sinoade și de Sfinții Părinți. În contextul istoric al anului 861 această erezie vizată, condamnată de un Sinod (Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, 787), ale cărei rămășițe nu se stinseseră, era iconoclasmul. Potrivit unor bizantinologi, „condamnarea iconoclasmului a fost motivul dogmatic cel mai important pentru convocarea Sinodului din 861”

3 Canonul 15 are în vedere, așa cum scriam anterior, doar adeziunea la erezii deja condamnate și mărturisirea publică a lor, încât el devine inutilizabil în cazul unor erezii noi. Aceasta pentru că el nu a fost scris cu intenția de a fi un panaceu universal pentru tot felul de posibile probleme bisericești viitoare, care să deschidă discuții ulterioare interminabile, ci a fost dat într-un context istoric concret. Soluția universală rămâne tot Canonul 31 Apostolic, și cele care l-au completat și întărit ulterior, care interzic cu desăvârșire schisma.

Sincer sa fiu, nu stiu cum o avea parintele Dragos relatie cu propria constiinta din moment ce emite astfel de idei, iar apoi merge sa slujeasca la o biserica ce are hramul Sfantului Maxim Marturisitorul.

Unul din aspectele cele mai importante din viata Sfantului Maxim este ca a intrerupt orice fel de comuniune cu Patriarhia Constantinopolului inaintea oricarei judecati sinodale in primul rand  si in al doilea, pentru o erezie care nu fusese condamnata inainte. Condamnarea oficiala a monotelismului a venit, culmea, dupa moartea sfantului.

Cazul Sfantului Teodor Studitul e identic: nu a asteptat Sinodul VII Ecumenic (pe care initial nici macar nu l-a recunoscut ca fiind ecumenic), ci a intrerupt pomenirea din momentul formularii ereziei. Interesant este ca in ambele situatii, daca ambii sfinti ar fi recurs la laxismul propavaduit de parintele Dragos, erezia ar fi avut de castigat. Asa, Sfintii Parinti au preferat sa fie „schismatici”.

Este insa si ciudat cum de parintele forteaza nota atat prin adaosul personal la comentariul lui Vlastares, incercand cu disperare sa arate ca trebuie sa intelegem ca sfintia sa canonul 15 si talcuirea aleasa, dar omite si alte comentarii (cum ar fi cele din Pidalion sau cele ale parintelui N. Floca) care nu insista in niciun caz pe faptul ca erezia trebuie musai sa fie deja condamnata clar. Adica, ar trebui sa asteptam acum ca ecumenistii sa se condamne pe ei insisi? Asa cum au facut-o in Creta?

Apoi, nu este putin evident ca ecumenismul este deja condamnat de Sfintii Parinti? Daca Sfantul Maxim Marturisitorul are vedea documentul B.E.M. al C.M.B. sau acordul de unire cu monofizitii semnat de BOR, ar trata situatia relaxat pentru a nu deveni „schismatic”? Dar daca mai adaugam si deciziile din Creta in care eclesiologia ortodoxa se imbina cu cea ecumenista?

Aici se naste o intrebare: parintele Dragos ne invata sa nu devenim schismatici sau mai degraba ne invata sa avem partasie cu erezia in mod constient de dragul „unitatii” (adica in stilul ecumenist cel mai pur)? Probabil ca parintele nu constientizeaza ca partasia constienta cu erezia (atunci cand aceasta e pe fata si fara echivoc) este extrem de grava si include in ea inclusiv pacatul schismei (pentru ca a incuraja erezia inseamna a incuraja si schisma). Adica parintele cade fix in groapa pe care el o sapa altora facandu-se avocatul ereziei si a comuniunii cu erezia.

Este problema parintelui daca are nevoie de o certificare oficiala ca ecumenismul este o erezie, cetificare ce nu va veni in mod sigur in urmatorii ani (ca d-aia Creta e atat de problematic si nimeni nu intelege asta – pentru ca nici nu a anatemizat ecumenismul, nici nu l-a negat explicit). In mod cert insa, linia patristica este total alta. Niciun Parinte nu si-a gasit argumente pentru a sta in comuniune constienta cu erezia. S-au facut eforturi de indreptare a celor rataciti, s-a recurs la iconomie pentr o vreme, dar niciodata nu au ales calea de care vorbeste parintele Dragos. Sfantul Teodor afirma clar: „Ştiţi, prea sfinţite, că prin acordul comun al duhovnicilor în viață şi al celor ce au trecut de curând la Domnul, s-a hotărât să interzicem de la slujire pe cei care au fost chiar şi o dată seduşi să intre în comuniune cu ereticii – ceea ce este de la sine înțeles, până la momentul pedepsei din partea Proniei dumnezeieşti, adică, pâna la convocarea unui sinod ce restabileşte ortodoxia.” (Scrisoarea 212)

E clar ca Sfintii Parinti nu au inteles separarea de eretici asa cum o intelege parintele. Nici ca distrugand vreo unitate (unitate care e data de adevar) si mai ales, ca fiind schisma.

Iar daca tot vrea parintele baze pentru a se intrerupe pomenirea in caz de ecumenism, pe langa elementele dogmatice absolut clare pe care doar orbii nu le vad (Biserica este Una, iar crestinii nu si-au pierdut unitatea) exista condamnari explicite al ecumenismului din alte secole (Lyon, Ferrara-Florenta). Sa mai spunem ca ecumenismul este o creatie a lumii protestante care de altfel sta si la baza a a ceea ce se numeste C.M.B. (atat de laudat la Sinodul din Creta)?

Sursa: https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/11/02/un-raspuns-manipularilor-parintelui-dragos-bahrim-partea-i/#more-1488