Vestea dezgroparii ramasitelor
trupesti ale parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a adus “caderea” si “ridicarea”
multora. Unii s-au “ridicat” osandindu-i pe faptasi si felul in care s-a
intamplat evenimentul, iar altii au “cazut” prin felul in care au savarsit
fapta. Pana in prezent reactiile privitoare la acest eveniment s-au limitat la
pedepsirea faptasilor, la “demascari” publice, comunicate, justificari si la diversiuni mai mult sau mai
putin SRI-ste. Toate aceste “vitejii” au creat o valva nemeritata. Nu cred ca cineva
poate fi atat de naiv sa creada ca interesul SRI este de a demonstra ca trupul
martirului anticomunist a fost gasit neputrezit. Dar iata ca prin excesul de
zel al unora (pe care nu il aprobam, dar nici nu putem spune ca a avut scop
profanator), azi avem dovada clara, pentru cei care au nevoie de dovezi
vizibile, ca trupul parintelui Gheorghe Calciu poarta semnele sfinteniei.
Cand vorbim despre parintele
Gheorghe Calciu ar trebui sa ne gandim la lucruri mult mai importante, cum ar
fi canonizarea sa. Nu stiu daca “vitejiile” sus mentionate au avut ca scop
distragerea atentiei spre lucruri minore (caci faptul era deja consumat, nu-si
mai avea sensul), dar, printre altele, asta s-a intamplat. Canonizarea
individuala a unor martiri din inchisorile comuniste, sau in grup, a tuturor
acestor martiri, e drept ca apartine autoritatii supreme a Bisericii, Sfantul
Sinod. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne spalam pe maini si sa ne multumim
cu expresii de genul: “Nu noi decidem
asta”, “Asta e treaba clericilor, nu
a mirenilor” sau “noi suntem monahi
si trebuie sa ne vedem de treburile noastre” etc. A cere si a face
demersuri nu inseamna si a decide. Exemplul parintelui Justin Parvu a fost cu
totul altul. Lupta parintelui Justin a fost canonica si jertfitoare, nu s-a
gandit la imagine si nici la repercursiuni. Este de apreciat marturisirea
obstei manastirii Petru Voda, reprezentata de parintele Hariton Negrea, in comunicatul
din 1 februarie 2014, postat pe siteul oficial al manastirii, care, in
incheierea celui de al doilea punct, mentioneaza ca parintele Calciu are sfinte
moaste: “si a sfintelor sale moaste”.
Aceasta lamureste clar si oficial, chiar daca cu intarziere, ca ramasitele
trupesti ale parintelui marturisitor poarta semnele sfinteniei. Sper ca in
viitorul apropiat cineva isi va asuma responsabilitatea initierii demersurilor
in vederea canonizarii. Asupra acestui subiect va trebui sa reflectam cu totii
in viitor. Fiecare, dintre cei care l-au cunoscut, ar putea contribui cu ceva
la dosar, iar a lasa aceasta sarcina doar pe umerii unora e un gest de
iresponsabilitate.
Din punct de vedere al canoanelor
Bisericii, canonizarea se poate face oricand. Nu este o chestiune legata de
canonicitate sa se amane la infinit sub pretextul ca “trebuie sa treaca timp”. Nu timpul, ci viata celor din inchisori,
ne spune daca sunt sau nu sunt sfinti. Sunt si alte Biserici ortodoxe care au
canonizat sfinti contemporani atat dintre cei care au suferit in inchisori, cat
si dintre cei care au dovedit in alte feluri o viata sfanta, cum e si cazul recent
al parintelui Porfirie din Grecia. Parintele Dumitru Staniloae exprima destul
de clar portretul comunismului spunand: “comunismul
nu e o ideologie, ci o satanalogie”. Asupra celor care au suferit din
motive strict politice nu ne pronuntam. Este evident ca cei ce au suferit in
aceste inchisori, din motive religioase, indiferent de conceptiile politice, sunt
martiri. Poeziile, rugaciunile, trairile inalte duhovnicesti care au existat
acolo, marturisirea crezului si multe altele, dovedesc ca acei oameni au avut o
viata plina de sfintenie.
In ceea ce priveste subiectul “testamentului”
parintelui Calciu vin cu urmatoarea precizare:
Unii, cu sau
fara stiinta, au afirmat ca am contestat autenticitatea “testamentului”.
Mentionez ca nu am contestat autenticitatea textului scrisorii pe care
parintele Calciu a trimis-o parintelui Justin de pe patul spitalului, ci doar
existenta unui act oficial testamentar pe care Andrei Calciu, fiul parintelui
marturisitor, l-ar fi putut folosi in eventualitatea unui proces cu manastirea,
dupa cum s-a vehiculat in mass-media. Scrisoarea nu are valoarea unui document
juridic, ci doar o valoare morala privind o dorinta a parintelui marturisitor. Nici
nu am auzit pe altcineva sa conteste textul acelei scrisori. De altfel, am si
mentionat ca scrisoarea parintelui Calciu poate fi luata ad litteram ori avand caracter
profetic, sau ambele. Acestea sunt mentionate si in comunicatul postat pe
siteul oficial al manastirii Petru Voda la data de 1 februarie 2014, punctul al
doilea si al treilea. Pe cei care au incercat sa deturneze cuvintele mele ii
sfatuiesc sa reciteasca discutia referitoare la acest subiect de pe blogul
ASTRADROM. Alte interpretari si afirmatii inafara de cele mentionate acolo nu
imi apartin si le consider tendentioase.
ierom. Eftimie Mitra
Cine are urechi sa auda...
RăspundețiȘtergere