Parintele Justin Parvu: De ce nu sunt canonizați mucenicii din închisorile comuniste?

Parintele Justin a insistat mult pentru canonizarea sfintilor din inchisorile comuniste. Azi, mesajul sau trebuie sa rasune mai mult ca oricand. Urmasii sai, clerici sau mireni, din actuala obste sau din afara ei, trebuie sa insiste, cu aceeasi tarie, pentru canonizarea acestor sfinti marturisitori. Doar in felul acesta lucrarea parintelui Justin isi gaseste finalizarea mult dorita.

„Tacerea este mormantul pe care il sapam neamului nostru” (Arhimandrit Justin Parvu)

 Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisorile comuniste arată cât de slabi și neputincioși sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveți piatră?  Aveți stânci? Puneți pe mormântul lor și îi păziți cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existența lor. Dar în ciuda tuturor eforturilor lor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămânene putincioși în fața adevărului, iar nedreptățile săvârșite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului și familiilor lor. Ororile săvârșite de acești agenți ai ateismului, ai satanei, apasă pe conștiințele lor și ale familiilor lor, încât putem spune că sunt niște oameni maltratați moralicește.

Vina de altfel o purtăm și noi pentru că am fost surzi la durerile și strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem și azi, încât nici preotul nu pomenește nimic în parohia lor de existența acestor martiri și sfințenia lor. Preotul de azi e surd și la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri și datorii.

De aceea martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în fața Tronului ceresc.

Așa se proslăvesc la noi sfinții mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă și prin suferință. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără sfinți. Și noi să fim atenți la educația copiilor pe care o facem, ca să fie în spiritul neamului din care facem parte. Ce  e neamul? Neamul este tatăl meu, fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, județul meu și toate la un loc formează neamul. Toată jertfa aceasta întrunită formează neamul. Formați copiii în duhul acesta creștin, să poată dărui, nu numai să ia!

Iar faptul că la noi nu sunt canonizați  este lesne de înțeles. Dacă ar recunoaște sfințenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbușesc cu totul. Ei supraviețuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă. 

Dar prin martirii Bisericii trăiește Ortodoxia și va trăi. Cu cât sunt mai mult denigrați și osândiți și după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în fața poporului nostru. Ei sunt oricum canonizați nu numai prin evlavia poporului român, ci și a altor popoare ortodoxe.

Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franța – el este omul care depășește granițele valorilor. E interesant că avem sfinți din secolele XIV, XVI, XVII dar de ce să nu ne scoatem în evidență și mărturiile actuale, mai recente? Sigur e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar de ce ceilalți să stea nebăgați în seamă? Poate toată sărăcia și mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferență pe lângă trupurile martirilor români. Până și catolicii își canonizează mai repede sfinții. Asta nu împrumută ecumeniștii noștri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătușu  - ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi, unde mai e adevărul? Acești tineri au murit pentru un adevăr creștin și național, a fost cu adevărat o mișcare de regenerare a Creștinismului nostru Ortodox. Dar aceeași mafie din trecut este în prezent și va fi și în viitor. Să se prezinte acum partidele politice și să spună câți sacrificați au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toți se protejează. De asta nici poporul nu-i iubește. 

       Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieții politice, a fost foarte implicat în viața societății românești. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viața politică; n-a fost niciodată o conferință a unui guvern în care să nu fie și reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să știți, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”... erau foarte atenți să vadă ce spune Biserica. Dar când a fost vorba să execute pe Codreanu și pe toată elita asta a creștinilor ortodocși, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură nația. Cea mai mare greșeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat “perfect” vieții politice, după cum au fost vremurile.

      Și ce fapte mai mari de canonizare  cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu...? Dar ei nu pot promova acești sfinți, pentru că nu-și pun ei pielea la saramură.

(Text preluat din cartea: „Din învățăturile și minunile părintelui Justin”, Fundația Justin Pârvu, Petru-Vodă, septembrie 2013, p.65)