sâmbătă, 11 mai 2013

Idei de predici al PS Ioan Mihălţan al Oradiei la duminicile şi sărbătorile de peste an



Duminica a Doua după Paşti.

Ev. Ioan XX, 19-31.







1.După Înviere Mântuitorul avea alt trup, un trup îndumnezeit pe care o să-l avem şi noi după înviere şi în viaţa veşnică.

2.Un asemenea trup putea intra prin uşile încuiate, se putea deplasa dintr-un loc în altul şi putea dispărea.

3.Firea omenească poate învinge greu ispita fricii.

4.Cuprins de această frică devine un om pierdut sufleteşte, fără curaj, fără echilibru lăuntric.

5.Spre deosebire de acest sentiment al fricii este pacea lăuntrică care nu se rezumă la liniştea ce o dau lucrurile, plăcerile, satisfacţiile, ci ea se referă la puterea ce o dă harul, puterea dumnezeiască. Această deosebire o face Mântuitorul când zice: ”Pacea Mea o dau vouă nu cum o dă lumea”. Valoarea ei e incomparabilă. O astfel de pace doreşte Mântuitorul mereu şi e foarte des folosit cuvântul „Pace vouă”.

6.Ca să treacă din frică la bucurie nu puteau trece decât în întâlnirea cu Hristos. Numai în întâlnirea cu harul dumnezeiesc suntem în stare să alungăm frica, îngrijorarea, ca şi Apostolii când s-au întâlnit cu Mântuitorul.

7.Faptul că se prezintă cu semnul cuielor e semnificativ pentru mântuire. Însemnează că jertfa Sa care este permanentă în ceruri se actualizează în Sfânta Liturghie, marea taină a Sfintei Cuminecături prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului.

8.Nu e de mirare deloc că dragostea dumnezeiască înzestrează fiinţa omenească în neputinţele slăbiciunilor ei cu mari puteri dumnezeieşti chiar şi iertarea păcatelor aşa cum reiese din:”Luaţi Duh Sfânt cărora veţi ierta păcatele...”

9.Nu e de mirare: ce nu poate dragostea? Să ne gândim la micimea dragostei noastre pentru copii în comparaţie cu dragostea lui Dumneeu pentru noi şi totuşi această dragoste pentru copii e capabilă de mari jertfe.

10.Orice am crede sau n-am crede în slăbiciunea noastră providenţa divină rămâne prezentă în viaţa noastră, neînţelegându-i uneori rostul ei. Lipsa Sf. Apostol Toma de la aceasta este providenţială.

11.Foarte greu convingem pe cineva prin teoriile noastre chiar şi-n problemele credinţei. Experienţa primează peste orice teorie. Apostolul Toma voia o experienţă personală, nu o teorie de la ceilalţi Apostoli.

12.Cât de categoric a fost Toma cînd a fost vorba de experienţa lui personală şi ceea ce i-au spus alţii.

13.A doua întâlnire a Mântuitorului cu Sfinţii Apostoli a fost din nou prividenţială. De data aceasta nu numai pentru folosul lui Toma sau al Sf. Apostoli, ci pentru folosul multora sau al tuturor.

14.Din nou le împărtăşeşte dorinţa Lui pentru binele lor – „Pace vouă!”.

15.Mare cunoscător al gîndurilor şi al inimilor noastre este Dumnezeu. El a citit frământarea lăuntrică a lui Toma cu puterea Sa pătrunzătoare şi l-a lăsat să facă o experienţă personală. În urma exerienţei Toma are o cu totul altă convingere, convingere inexplicabilă, neteoretizată, ci exprimată într-un adânc nepătruns de cunoştinţă doar din două cuvinte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” care înregistrează o istorie întreagă de gânduri şi simţăminte a persoanei lui Toma.

16.Este o mare diferenţă între a vedea şi a simţi. Cele văzute se uită uşor, cele simţite se sapă mai adânc – „Domnul meu şi Dumnezeul meu” – este mai presus de orice vedere, este o convingere a sentimentului lăuntric.

17.Câte minuni n-au văzut Sf. Apostoli şi cu toate acestea nu le-au întărit credinţa aşa cum s-ar fi căzut. Sf. Apostol Petru stăpânit de simţământul fricii rămâne fără simţământul credinţei şi al recunoştinţei. De aceea e o mare taină şi realitate puterea simţămintelor lăuntrice. Ele înlocuiesc unele pe altele uneori şi datorită puterii lor se schimbă convingerile. O mare grijă trebuie să avem ce simţăminte ne stăpânesc, că mare e puterea lor: spre lumină sau întuneric, spre adevăr sau minciună.

18.Niciodată literele, cărţile nu vor putea cuprinde simţămintele din fiinţa umană. Însuşi poporul a păstrat acest adevăr în experineţele sale zicând:”De s-ar afla cineva/Să-mi citească inima/Ar tot scrie şi-ar citi/Şi nimic n-ar isprăvi.”

19.Cât de slabă este susţinerea să accepţi numai ce este scris în Sfânta Scriptură. Implicit Sfânta Tradiţie trebuie acceptată. Poate Sfânta Scriptură să cuprindă tot ceea ce a gândit, tot ce a făcut Mântuitorul ? Mare rătăcire !

20.Deci nu s-au scris pentru totala convingere ci „să credeţi” şi nu oricum să credeţi, să se întărească şi să se adâncească şi să se statornicească credinţa, să nu rămânem doar la începutul credinţei cum se spune:”voi să credeţi.” Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre acest început şi întărire în ale credinţei care are strânsă legătură cu lupta şi învingerea păcatelor şi a fărădelegilor. Înmulţindu-se fărădelegile scade credinţa şi crescând credinţa scad fărădelegile.

21.Deci şi credinţa nu este aşa principală în comparaţie cu viaţa veşnică, care este o realitate mult mai puternică decât credinţa. Prin ea intrăm în viaţa veşnică şi când ajungem în viaţa veşnică credinţa dispare.

22.Scopul adevărat nu este credinţa, ci viaţa veşnică.

23.În viaţa marilor bărbaţi duhovniceşti trăirea vieţii veşnice de aici de pe pământ este o realitate care în fiinţa lor e mai puternică decât orice credinţă. O realitate pentru care sunt înstare să-şi dea viaţa.



Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999,p. 13-16







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.