joi, 14 februarie 2013

Episcopul Oradiei se disculpă penibil în cazul scandalului de la Voievozi


Episcopul Sofronie a emis o hârtie „în regim de urgență” prin care să o “pună la punct” pe stareța de la Voievozi. Decizia a fost eliberată în ziua când PS Sofronie a aflat că maica Teodora a fost primită în audiență la ÎPS Laurențiu Strezea, mitropolitul Sibiului.

În urmă cu câteva luni, Episcopia Oradiei susținea că Maica Teodora nu a vrut să facă ascultare când i s-a spus să părăsească mănăstirea. După ce s-a aflat că nu există decizie mitropolitană referitor la schimbarea destinației mănăstirii (maici sau călugări), PS Sofronie s-a “răzgândit” și spune că (ex)stareța a fugit din mănăstire. Până la urmă, care este varianta reală?

PS Sofronie vine cu o variantă haioasă de “reconciliere” și se disculpă: “Dumnezeu să vadă și să judece

Maica Teodora și-a făcut ieșirea din eparhie dar, episcopia Oradiei a refuzat să-i dea număr de înregistrare. (Ex)stareța de la Voievozi este hotărâtă să facă contestație la forurile superioare bisericești.

Scandalurile din Episcopia Oradiei continuă ca şi cum aceasta, pentru PS Sofronie, ar fi făcând parte din viaţa firească a unui ierarh. Sinodul BOR se face că nu vede, în timp ce episcopia Oradiei e terfelită în scandaluri ce au la bază ambiţii şi răzbunări personale ale PS Sofronie. Acestea nu fac altceva decât să slăbească unitatea clerului în eparhie.

Așteptând pe coridoarele palatului episcopal din Oradea, doară-doară voi fi primit în audiență de PS Sofronie, am avut ocazia să văd într-o vitrină mai multe anunțuri. Mi-a sărit în ochi unul (redactat în două pagini) mai special pe care nu am ezitat să-l citesc. Era tocmai decizia episcopului Oradiei de pedepsire și “reconciliere” a fostei starețe de la mănăstirea Voievozi, monahia Teodora Dorohoi. Conform acestui act reiese că monahia Teodora a fugit din mănăstire fără voia “chiriarhului”. Dacă nu aș fi cunoscut cazul mai îndeaproape aș fi crezut. În cele din urmă am fotografiat “anunțul”. Nimeni din cadrul episcopiei nu a vrut să discute cu mine pe tema acestuia. La întrebările mele toți se eschivau. Pe fața fiecăruia se vedea o teamă, chiar spaimă, când puneam câte o întrebare despre maica Teodora. După mai bine de două ore de așteptări, mi s-a adus la cunoștință: “Preasfințitul nu vă poate primi. Acum e oboist, încercați altădată”, așa că am plecat.
PS Sofronie Drincec
 În cele ce urmează voi reveni la anunțul de la afișier:

*  *  *  *  *

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei
PS Sofronie,

            Poruncim:

     In urma intrunirii cu arhiereasca binecuvantare a consistoriului monahal eparhial a sfintei si de Dumnezeu pazitei eparhii ortodoxă română a Oradiei din data de 27.11.2012, in sedinta de lucru la centru eparhial având ca obiect judecarea cazului de indisciplină a monahiei Teodora Maria Dorohoi de la Manăstirea Voievozi, protopopiatul Marghita, capetele de acuzare formulate fiind:
                   1. Neglijența si neascultatrea în îndeplinirea îndatoririlor bisericesti – art.3 lit.a.
                   2. Părăsirea cu de la sine putere a mănăstirii și a locului de serviciu – art.3 lit.b.
                         3. Calomnierea si acuzarea de fapte necinstite față de chiriarhul locului, față de arhimandritul si exarhul mănăstirilor din Bihor Mihail Tărău, față de arhandritul Antim Oprea, față de protosinghelul Chesarie Prondros, față de Prea Cuviosul protopop Șugar de la Marghita, față de doamna contabilă Elena Ghiula, fata de alte personae clerice si mireni – art.3 lit.i.
                         4. Neglijarea, neindeplinirea, indeplinirea defectuasă a îndatoririlor impuse de legile BOR – art.3. lit.s.
                          5. Administrarea incorectă a bunurilor bisericesti – art.3 lit.i.
                          6. Furtul de icoane din mănăstire – art.3 lit.s.
                          7. Aparitia în presă fără binecuvantarea cu circumstante agravante prin semnarea de luare la cunostință a interdicției prevazute de legislatia bisericii in vigoare.

   In urma analizării probatoriului administrat (acte si mărturii si a propunerilor consistoriului monahal eparhial) care a constatat săvârșirea cu vinovăție a gravelor abateri disciplinare anterior precizate în duhul iconomiei bisericesti ca o incercare de conciliere poruncim asadar:

-1 intoarcerea tuturor bunurilor sustrase din averea manastirii, mai ales a bunurilor sacre, in speță cele doua icoane mari imbracate in argint masiv si placate cu aur si pietre pretioase de mari dimensiuni si racla cu Sfinte Moaste, dar si a celorlalte bunuri sustrase, iar situatia bunurilor deja instrainate despagubirea manastirii binestiind ca oricine isi insuseste ceea ce nu-i apartine din averea unei manastiri incalca sfintele canoane cazand sub incidenta blestemului arhieresc.
-2 Retragerea dreptului de a purta crucea pectorală.
-3 Întoarcerea grabnică la mănăstirea de metanie, unde si-a început viața monahală si interdicția de a se mai întoarce și a viețui in eparhia Oradiei.

In situatia neatingerii scopului acestei incercari de conciliere prin neindeplinirea celor dispuse, indeplinirea partial, defectuasa sau cu rea credinta, consistoriul monahal eparhial va constata esuarea incercarii de conciliere si va dispune aplicarea masurilor specifice faptelor potrivit sfintelor canoane si legiuirilor BOR.

Dumnezeu să vadă si să judece.
  
 *  *  *  *  *

Conform regulamentului de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată a BOR, capetele de acuzare se încadrează la următoarele articole:
Art.3 – Sunt considerate ca delicte disciplinare şi sancţionate ca atare:
            a.  Săvârşirea cu de la sine putere a lucrărilor sfinte de un preot sau diacon, suspendat sau depus legal;
            b.  Părăsirea cu de la sine putere a locului său de serviciu şi îndeplinirea serviciilor preoţeşti în altă parohie, fără ştirea şi consimţământul autorităţii bisericeşti competente;
            i. Calomnierea şi acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite faţă de orice cleric, faţă de căpeteniile şi superiorii Bisericii, precum şi faţă de corporaţiile, instituţiile şi organele bisericeşti;
            s.  Neglijarea, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea credinţă a îndatoririlor impuse de Statutul de organizare şi de Regulamentele lui de aplicare, cum şi de toate ordinele şi dispoziţiile autorităţilor bisericeşti;

*  *  *  *  *

Pornind de la documentul oficial afișat am contactat-o telefonic pe cea în cauză. În cele ce urmează vom reproduce un fragment din discuția telefonică:

-Ce ne puteți spune de decizia Episcopiei Oradiei din 27 noiembrie, anul trecut, referitor la situația dumneavoastră?
-Ce decizie? Ce se spune în ea?
(După ce am citit textual punct cu punct, maica Teodora a spus:)
-Nu știu despre așa ceva. În 27 noiembrie am fost la ÎPS Laurențiu în audiență. Nu am fost anunțată că sunt judecată.

-Nu cumva această decizie s-a dat după ce PS Sofronie a aflat că sunteți la Sibiu? Pe document nu se vede altă semnătură decât a episcopului. Nimeni din consistoriul respectiv nu a mai semnat documentul.
-Tot ce se poate, nu m-ar mira. S-ar putea să fie cum spuneți din moment ce nu m-au anunțat și totul s-a făcut așa în grabă. Asta înseamnă că până ce m-am întors de la Sibiu hotărârea era deja luată. Aș fi vrut să fiu acolo pentru a mă putea apăra, deși nu știu dacă ar fi îndrăznit unul din cei din consistoriu să-mi ia apărarea. Care ar fi făcut așa ceva ar fi ajuns ca mine.

-Ce ne puteți spune despre cele enumerate mai înainte?
-Acolo sunt prezentate sumar și nimic concret. Vreau să știu exact faptele pentru care sunt acuzată, nu așa la general. Că am dat informații în presă despre ce au făcut cu mine. Nu aveam ca să mai fac pentru că nimeni nu mă mai asculta. Toți se temeau să stea de vorbă cu mine, iar părintele Mihail și preasfințitul nu vroiau niciodată să mă asculte, să vin și eu cu un răspuns la ceea ce mi se aduce în cârcă. Am văzut că sunt puși să mă mazilească cu orice preț și astfel am acceptat să dau detalii și în presă.

-Mai spun că ați furat icoane, că ați părăsit mănăstirea fără binecuvântare, că ați calomniat anumite fețe bisericești, că nu ați administrat corect gestiunea mănăstirii. Am foaia în față, vi le pot reciti.
-Nu e cazul că le țin minte. Domnule, ascultați vă rog cu atenție ce vă spune Teodora. Odată să știți că acestea nu sunt motive, ci pretexte. Am luat două icoane care erau ale mele personale. Nu au o valoare material deosebită, ci doar o valoare duhovnicească. Sunt icoane de Soflino, dacă știți dumneavoastră cum sunt alea. De alea ieftine de tablă. Când l-au hirotonit pe fratele lui Antim, au luat din mănăstire două icoane valoroase pe care nu stie nimeni unde le-au dus. Pentru că nu am vrut să i le dau, m-au amenințat și până la urmă am cedat, așa că le-au dus. Am primit de la mama fețe de masă și cearceafuri cusute cu mâna, și pe alea le-au luat. Nu am mai zis nimic că altfel mă zvântura, și până la urmă tot au făcut-o.  Am fost făcută stravoforă de preasfințitul. Crucea de stravoforă pe care am adus-o de la Kiev, mi-a dispărut după o vizită a lui Mihail. Când au constatat că nu e din aur, mi-am găsit-o aruncată pe aici (caz similar cu cel de la Piatra Petranilor de lângă Beiuș -n.n.). Acum imi interzic și să o mai port, în schimb mi-au pus o altă cruce mai grea pe spate. Au mințit cu nerușinare. Nu am părăsit mănăstirea, ci ei m-au scos afară mințind că s-a hotărât la sinodul mitropolitan că mănăstirea se transformă în mănăstire de călugări. M-au scos cu forța, mă înțelegeți domnule! Am fost și bătută, iar acum nu mai recunosc nici unul și spun că am fost eu o proastă, că am plecat de capul meu, după ce am muncit ca robul atâta amar de ani. Aici se vede cât sunt de sinceri. În 17 noiembrie anul trecut au venit cu câteva mașini să mă scoată forțat afară din mănăstire. Dintre cei care m-au agresat pentru a mă scoate din mănăstirea construită de mine cu sudoare și jertfă sunt și cei pe care mi i-ati citit de pe lista aia. Nu am calomniat pe nimeni, ci am spus doar adevărul despre cum și-au bătut joc de mine și interesele ce se ascund în spatele faptelor ce le-au făcut cu mine. Dacă am administrat bine sau nu mănăstirea, puteți să trageți singuri concluzia mergând să vedeți ce am făcut acolo. Tot ce este la Voievozi s-a făcut după ce am ajuns eu acolo.

-Unde vă este mănăstirea de metanie? Din decizia afișată la sediul episcopiei reiese că sunteți obligată să vă întoarceți la mănăstirea de metanie.
-Domnule, îmi vine să râd. Am fost călugărită la Voievozi. Asta e mănăstirea mea de metanie. Ce mi-ați citit e o prostie. Mă obligă să merg la mănăstirea unde am fost călugărită și în aceași hârtie spune că nu am voie să mai vin în eparhia Oradiei. Din asta se vede clar că hârtia a fost făcută în grabă. Eu și părintele mi-am făcut cererea de ieșire din eparhie, dar încă nu mi-au aprobat-o. Am trimis-o recomandată prin poștă. În caz că nu ne dau răspuns vom merge personal la Oradea. În eparhia asta nu mai pot sta că nu mai am liniște cu cei mari. Se pare că nu vor să mă lase să plec până nu mă mazilesc întâi.

-Din consistoriu cine fac parte?
-Nu știu, nici nu m-a interesat.

-Cum comentați această decizie? Credeți că e o modalitate de a acoperi un abuz.
-Dar ce altceva ar putea fi. Această hârtie nu poate să o facă decât cineva cu mintea tulbure.

-Veți face contestație?
-Bineînțeles, chiar dacă voi ajunge la patriarch, nu se poate așa ceva.

   Din informațiile pe care le deținem, din consistoriul monahal, fac parte călugări de la mănăstirea Izbuc și de la catedrala din Oradea, oameni fideli ai preasfințitului Sofronie dintre care: exarhul Mihail Tărău, arhim. Iorest Grebenea, arhim. Antim Oprea etc. Poate că nu se cade să întrebăm de mașinile de lux sau de apartamentele pe care unii membrii ai consistoriului le dețin, dar care pentru PS Sofronie nu contează, ca în cazul de față. Totuși deocamdată le amintim pe scurt, urmând ca altă dată să revenim cu detalii asupra lor.

   Referitor la enunțul “administrarea incorectă a bunurilor bisericești” putem spune că, ceea ce a construit maica Teodora la Voievozi depăsește cu mult ceea ce a zidit PS Sofronie de când e ierarh. Unde s-au dus fondurile pentru catedrala episcopală din Oradea și ale mănăstirii Izbuc și cum sau administrat acestea nu vede nimeni? Dar să mai punem la socoteală administrarea averii lui Emanuil Gojdu, pe care a lăsat-o românilor din Ardeal? La ce articole din regulament s-ar încadra toate acestea precum luxul și traiul îmbelșugat al preasfinției sale, abuzurile în funcție și aroganța, chefurile și alte lucruri ieșite din tiparul monahal, pe care preasfinția sa le săvârșește fără jenă. Toate acestea pe banii personali sau ai eparhiei? 
   
Marius Pop

   Obs. Discuția cu maica Teodora a avut loc la începutul lunii ianuarie. Ulterior, într-o discuție mai recentă cu maica, am aflat că a fost la sediul episcopiei pentru a depune personal cererea de ieșire din eparhie, prilej cu care a văzut și decizia de la afișier. Secretarul eparhial a refuzat să îi dea număr de înregistrare. Subiectul rămâne deschis. Așteptăm o eventuală replică a Episcopiei Oradiei pe care să o publicăm.

Legaturi la acest subiect:

PS Sofronie a generat un nou scandal in Bihor:
 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/12/ps-sofronie-drincec-generat-un-nou.html

PS Sofronie este acuzat de diversiune si fals:
 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/12/episcopul-sofronie-este-acuzat-de.html

5 comentarii:

  1. Usurel, usurel, domnule Marius Pop. Cuvioasa face pe nevinovata. Cum ziceti despre poveste ca o cunoasteti, va zic eu... nu o cunoasteti deloc, nici povestea nici pe cuvioasa. A primit ce a meritat, pentru ca totul (lucrurile materiale) este facut din delapidare de fonduri. are zeci de procese cu oamenii din comuna, dar si cu familia ei. e disperata dupa avutie. Si-a ucis mama in manastire ( a privat-o de medicamente), a interzis familiei sa o viziteze, si-a ucis tatal (i-a provocat atac de cord(constatare de catre medicul legist)), dar interesant e cum a reusit sa scape bazma curata. pana acum. Sa trecem cu vederea faptul ca a fost urmarita penal de cateva ori pentru "corectii" aplicate unor crestini. multe din ele sunt la arhiva politiei Popesti, daca sunteti interesat am si imagini in care bruscheaza inclusiv pe seful de post din popesti, alteori cand da cu bata in oameni. astea vrea toata lumea sa le faca uitate, dar eu le tin in arhiva. din cauza lor nu face ea mai multe. pe privat o sa va trimit cateva mostre daca doriti ca sa vedeti ca descriu realitatea.

    Am uitat sa va zic ca este luata in evidenta bolnavilor mintali, asta e cu 2 taisuri, 1 nu se poate lua nimeni de ea 2. nu are prea multe drepturi. ar trebui sa investigati si aceste lucruri. sau punet-o sa va arate permisul de conducere (probabil anulat din aceste cauze).

    va rog nu o mai disculpati !!!

    Icoanele si toate lucrurile care zice ea au fost cumparate cu sprijinul familiei, sunt povesti. a rupt legatura cu toata familia de multa vreme, este o renegata. Poate doar ce a cumparat din pensia mamei ei. Contul ei de la banca inca probabil il foloseste, pentru ca asa nu se pot urmari banii.

    stiu cam multe nu ?

    Spers a nu stergeti acest post.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marius Pop - ASTRADROM5 aprilie 2013, 17:41

      Nu va contrazic si nici nu va aprob. In discutiile avute cu un angajat al postului de politie local am fost informat ca lucrurile nu sunt chiar cum le prezentati dumneavoastra.
      Daca ceea ce sustineti poate fi dovedit va rog sa ne contactati.
      Episcopia Oradiei a facut un comunicat in care si-a spus pozitia. Dupa cum se vede s-a dovedit ca cele prezentate in comunicatul respectiv au fost falsuri. Maica Teodora si-a spus punctul de vedere si noi l-am publicat. Daca Episcopia va dori sa aduca noi lamuriri asupra subiectului o poate face pe siteul episcopiei, pe blogul nostru si ori unde doreste. De ce nu a facut-o?
      Asteptam orice informatie de la dumneavoastra legata de acest subiect cu rugamintea sa fie insotita de dovezi. Multumim.
      Adresa noastra de email este: astradrom@yahoo.com

      Ștergere
  2. Sa vedem ce reactie va avea episcopul Sofronie la cazul de coruptie si spalare de bani a maicii Mina de la man. Sf. Cruce din Oradea ce a fost dat in vileag in urma cu cateva zile (televiziune, ziare locale etc.).
    Despre musamalizarea cazului cu pamantul de la marginea Oradiei am vazut. Nu ne mira, ca doar cine se aseamana se aduna si o mana spala pe alta.
    In cazul Teodorei de la Voievozi nu sunt dovezi si au persecutat-o.
    In cazul maicii Mina sunt atatea dovezi clare si PS Sofronie o protejeaza.
    E clar. Asta e mafia din eparhia Oradiei!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. in ceea ce priveste afirmatia ca maica teodora a fost calugarita la voievozi, e falsa pt ca ea a fost stareta la manastirea Sub piatra din arhiepiscopia de alba iulia, de unde a trebuit sa plece tot pt ca a batut maicile. deci manastirea de metanie nu e voievozi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu de la Sub Piatra a plecat impreuna cu obstea de maici. Acolo era rasofora si la Voievozi a primit calugaria. Va propun sa cercetati mai bine aceste aspecte. Manastirea unde a fost calugarita e manastirea ei de metanie. Nu?
      Spuneati ca aveti dovezi compromitatoare la adresa maicii Teodora. In caz ca le aveti cu adevarat va rugam sa le trimiteti pe adresa asociatiei. Le asteptam de cateva luni... sau probabil ati "uitat" sa ni le trimiteti?

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.