Rusaliile sunt o straveche sarbatoare preluata din mitologia romana (Rosalia, Sarbatoarea Trandafirilor, era o zi inchinata cultului mortilor, se aduceau ofrande: alimente si trandafiri pentru imbunarea sufletelor celor disparuti). Din punct de vedere bisericesc, aceasta sarbatoare este considerata ca fiind ziua de nastere a Bisericii crestine.
Nasterea Bisericii crestine
Praznicul Rusaliilor este de o covarsitoare insemnatate, deoarece in ziua Pogorarii Sfantului Duh, Petru – cel mai in varsta dintre Apostoli – a tinut o inflacarata cuvantare, in urma careia s-au convertit la credinta crestina 3.000 de suflete ce au alcatuit prima Biserica crestina la Ierusalim, numita si Maica tuturor Bisericilor. De aceea, Duminica Rusaliilor este socotita ziua nasterii Bisericii crestine.
Conform Sfintei Scripturi si invataturii cuprinse in Sfinta Traditie, in aceasta zi, Duhul Sfint, Una din Persoanele Sfintei Treimi, s-a pogorit asupra Sfintilor Apostoli, dandu-le darurile spirituale necesare propovaduirii Evangheliei in toate colturile lumii.
“Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa“ (Fapte 2, 1-6).
Duhul Sfânt
Atunci, pentru prima data in istoria lumii, S-a aratat cu putere, in public, Sfantul Duh – Duhul Adevarului, pe Care lumea, prin simturile, prin puterile si prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste, pentru ca nu stie de unde vine si unde merge (Ioan 3, 8), cum spune insusi Mantuitorul Hristos.
El este Mangaietorul, Duhul Adevarului, Izvorul harului si Vistierul bunatatilor.
De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfant a grait prin Prooroci, pregatind omenirea pentru venirea Mantuitorului in lume. Noul Testament adevereste ca Sfantul Duh este mereu prezent in viata pamanteasca a Mantuitorului. Astfel, cand
Iisus Hristos se intrupeaza, Duhul Sfant ii este premergator -la Buna Vestire a Fecioarei. Cand Domnul Hristos se boteaza, Duhul ii este marturisitor.
Cand Iisus Domnul invata pe oameni si savarseste minuni, Duhul Sfant il insoteste. Dupa inviere si mai ales dupa inaltare, Duhul Sfant ii este urmas, continuand in lume lucrarea de luminare, de sfintire si de indumnezeire a oamenilor.
Pentru ca El lucreaza nedespartit de Tatal si de Fiul este numit si Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul insusi, Duhul infierii si Duhul libertatii. El inspira pe Profeti, intareste pe Apostoli, hirotoneste preotii Bisericii, lumineaza si calauzeste pe pastorii si invatatorii nostri sufletesti.
Nenumarate si nemasurate sunt darurile, puterile si influentele Sfantului Duh asupra lumii intregi si asupra fiecarui suflet in parte. Toate aceste generoase revarsari de dumnezeiasca dragoste se ofera in dar tuturor oamenilor si indeosebi crestinilor, care prin Taina Sfantului Botez s-au inscris in familia sfanta a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant, desi este prezent in viata noastra pretutindeni si in orice vreme, El nu se face simtit noua decat daca il vrem, il chemam, il dorim. Daca nu vrem si nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.
Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.Duhul Sfânt:
Atunci, pentru prima data in istoria lumii, S-a aratat cu putere, in public, Sfantul Duh – Duhul Adevarului, pe Care lumea, prin simturile, prin puterile si prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste, pentru ca nu stie de unde vine si unde merge (Ioan 3, 8), cum spune insusi Mantuitorul Hristos.
El este Mangaietorul, Duhul Adevarului, Izvorul harului si Vistierul bunatatilor.
De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfant a grait prin Prooroci, pregatind omenirea pentru venirea Mantuitorului in lume. Noul Testament adevereste ca Sfantul Duh este mereu prezent in viata pamanteasca a Mantuitorului. Astfel, cand
Iisus Hristos se intrupeaza, Duhul Sfant ii este premergator -la Buna Vestire a Fecioarei. Cand Domnul Hristos se boteaza, Duhul ii este marturisitor.
Cand Iisus Domnul invata pe oameni si savarseste minuni, Duhul Sfant il insoteste. Dupa inviere si mai ales dupa inaltare, Duhul Sfant ii este urmas, continuand in lume lucrarea de luminare, de sfintire si de indumnezeire a oamenilor.
Pentru ca El lucreaza nedespartit de Tatal si de Fiul este numit si Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul insusi, Duhul infierii si Duhul libertatii. El inspira pe Profeti, intareste pe Apostoli, hirotoneste preotii Bisericii, lumineaza si calauzeste pe pastorii si invatatorii nostri sufletesti.
Nenumarate si nemasurate sunt darurile, puterile si influentele Sfantului Duh asupra lumii intregi si asupra fiecarui suflet in parte. Toate aceste generoase revarsari de dumnezeiasca dragoste se ofera in dar tuturor oamenilor si indeosebi crestinilor, care prin Taina Sfantului Botez s-au inscris in familia sfanta a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant, desi este prezent in viata noastra pretutindeni si in orice vreme, El nu se face simtit noua decat daca il vrem, il chemam, il dorim. Daca nu vrem si nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.
Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.
La Rusalii s-a infiintat Biserica Ortodoxa. Atunci Sf Ap Petru a spus sa se boteze toti cei de fata si copii. "A voastra este fagaduinta si a copiilor vostri" spune sf Ap Petru, iar Sf Ap Pavel spune ca fagaduinta care o faceau evreii (in a opta zi de la nastere) in Vechiul Testament a fost inlocuita cu botezul din Noul Testament.
RăspundețiȘtergerePrin primirea botezului celor prezenti s-a intemeiat Boseroca Ortodoxa. Asta se poate dovedii si cercetand istoria. Ortodocsii sunt singurii care au continuitate istorica dovedita de la cincizecime pana azi si istoric dar si dogmatic.