marți, 15 decembrie 2009

Colindam, colindam

Ninge, ninge,
Fulgi de zăpadă se-aștern iar pe stradă și ninge și ninge mereu.
Afară, pe stradă…

Colindătorii Astradrom au pornit și anul acesta, să aducă bucuria nașterii Mântuitorului pe la casele oamenilor din Beiuș și satele din zonă. Păstrând tradiția, grupul de colindători au fost îmbrăcaţi în costume naţionale specifice portului tradiţional din Ţara Beiuşului.

Pe tot parcursul vestirii marelui praznic al Nașterii Domnului, colindătorii au fost însoțiți de părintele Visarion Tuderici de la Schitul Huta și care a spus:,, Se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, unul dintre marile praznice ale creștinătății. Lumea se pregătește de acest mare praznic printr-un post premergător și cântând colinde preamărind pe Fiul lui Dumnezeu Care s-a făcut Fiu al Omului, născându-se din Sfânta Fecioară și din Duhul Sfânt pentru noi oamenii și a noastră mântuire. Iius Hristos se naște, bucurie la toată lumea!”
Cu ajutorul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu și anul acesta am avut bucuria sufletască să mergem pe la casele creștinilor și să vestim marele praznic al Nașterii Domnului. Nașterea Pruncului Iisus ne descrețește frunțile, ne luminează fețele cu zâmbetul bucuriei, ori cât de grele ar fi suferințele și necazurile noastre. Prin credință, noi auzim mereu glasul mângâietor al îngerului care ne vestește să fim fără teamă căci ne vestește bucurie mare – spune Anca Budău – Astradrom.

Sărbători fericite și pline de bucurii duhovnicești!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.