Deoarece am primit mai multe semnale din ţară prin care ni sa relatat o insistentă activitate de prozelitism a cultului baptist în România şi Republica Moldova vom posta un scurt istoric al sectei. Va urma în viitorul apropiat o prezentare şi a sectelor adventiste şi iehoviste. (Marius Drăgan)Ca organizaţie religioasă, a apărut în sec. XVII iar după afirmaţiile unor istorici şi teologi baptişti, originea cultului s-ar afla în creştinismul primar. De fapt, azi toate sectele susţin că originea lor ar fi în însuşi actul de naştere al creştinismului. Cert este că nici una dintre aceste secte nu dovedesc, concret, cu argumente istorice existenţa lor în primele veacuri de creştinism.
Atât izvoare baptiste cât şi nebaptiste, spun că "strămoşii" baptiştilor sunt anabaptiştii secolului al XVI-lea. Din dorinţa de a prezenta originea cultului mult mai bogată, unii teologi baptişti spun că anabaptismul se naşte din unele "curente evanghelice" ale secolelor XII-XV, pe atunci cunoscute sub alte denumiri: bogomili, novaţieni, donatişti, pavlicieni, cathari, albigenzi etc.
În sec. XV, anabaptiştii formau o sectă destul de obscură în Germania şi încă nu aveau o dogmă precisă, binedeterminată; era uniţi nu doar prin opoziţia comună a membrilor sectei, ci şi prin împotrivirea lor faţă de toate clasele stapânitoare având un simbol comun al celui de-al doilea botez.
Principalul "reformator" al anabaptiştilor a fost Thomas Münzer, nascut în jurul anului 1498, la Stolberg, în munţii Hänz. Fiind un erudit teolog catolic şi obţinând de timpuriu titlul de doctor în teologie, Thomas caută mereu lucruri deosebite prin care să se afirme şi să îşi împuna propriile idei. Cu toate că era cleric catolic (diacon la o manastire de maici din Halle), T. Münzer era răzvrătit încă din timpul şcolii împotriva arhiepiscopului de Magdeburg şi a catolicismului în general. Tratează cu dispreţ ritul şi dogmele bisericeşti catolice, devenind mai apoi, unul din adepţii lui Luther, de care se desparte curând, având vederi mult mai radicale, care vizau societatea însăşi şi nu doar reforma religioasa.
În 1520, Thomas Münzer a plecat la Zwickau, unde a fost "primul" predicator evanghelic. Acolo întâlneşte o alta sectă protestatoare (hiliaştii), care negau botezul catolic şi în fruntea căreia era ţesătorul Nicolae Storch. Pe aceştia, Münzer îi atrage de partea sa şi din rândul lor recrutează emisarii revoltei, a cărei izbucnire generală se produce în aprilie 1525. Continuând concepţiilor sale eretice din vremurile trecute, Thomas atacă nu doar principiile de bază ale catolicismului, ci şi formele sale de manifestare în Biserica Apuseană.
Münzer, îl acuză pe Luther că s-a oprit la jumătatea drumului, adică doar la reforma religioasa şi astfel, îl numeşte pe acesta "carne ghiftuita". Declanşându-se razboiul ţărănesc, Luther însuşi strigă împotriva adepţilor lui Münzer: "...să-i sfâşie bucăţi, să-i sugrume şi să-i junghie... ca pe nişte câini turbaţi".
În mai 1525, răsculaţii au fost înfrânţi, Thomas M. a fost torturat şi decapitat, el a păşit spre locul execuţiei cu acelaşi curaj de care daduse dovadă şi în timpul vieţii. Avea pe atunci până în 28 de ani fiind socotit de către sectanţi, o "jertfă neoprotestantă" şi martirul furiei lui Luther[1]. Thomas Münzer a fost podul peste Reforma a tuturor sectelor de azi.
Între anii 1532-1535, anabaptiştii s-au răsculat din nou la Munster, în Westphalia, conduşi de croitorul Johann Bockhold (Johann de Leyde) dar şi de această dată sfârşitul acestora a fost tragic. Acest dezastru pune capăt revoltelor sociale şi politice ale anabaptiştilor şi astfel redevin o sectă pur religioasă punând accentul pe botezul adulţilor şi comunicarea strict personală cu Dumnezeu.
Veriga intermediară între anabaptişti şi baptişti au fost menoniţii iar actul de naştere propriu zis al baptismului a fost semnat în Olanda. În forma în care baptismul se cunoaşte astăzi, a apărut în Anglia la începutul secolului XVII, însă istoria acestei secte din această perioadă este destul de confuză.
În 1608, pastorul John Smith, fondatorul unei congregaţii separatiste (1606), emigrează din Anglia în Olanda după care îşi neagă chiar propriul său botez trecând la menoniţi împreună cu o parte din adepţii săi. Cei rămaşi - în frunte cu Thomas Holwys - revine la Londra unde întemeiază prima organizaţie religioasă pe care ei şi-o autodenumesc biserica baptista. De la început, baptiştii s-au divizat în două grupuri distincte: adepţii lui Holwys (şi ai lui Smith) şi adepţii pastorului Henry Iacob. În 1791, cele două ramuri se unesc sub o singura denumire şi organizare - baptismul. Nu la mult timp după aceea, apar alte disensiuni care au dus la noi ramuri baptiste şi baptismale care continuă şi acum.
În ceea ce priveşte doctrina baptistă, aceasta începe să-şi cristalizeze primele principii abia pe la anul 1900. Datorită faptului ca ei şi-au stabilit confesiunile de credinţă în diverse date şi locuri, încă nu au un Crez oficial; se pare ca prima confesiune de credinţă baptista a fost adoptată în Anglia, pe la anul 1689. Deşi nascut în Europa occidentală, baptismul s-a extins în mod deosebit pe continentul american. Aici, în anul 1845, se formeaza "Convenţia Baptistă de Sud" cu centrul la Augusta (Georgia) iar în anul 1908 ia fiinţă "Convenţia Baptistă de Nord". Emigranţii s-au constituit în mai multe convenţii - pe naţionalitaţi - şi s-au răspândit pe toate continentele.
În România, primii baptişti nu au fost de naţionalitate română. Prima organizaţie religioasă baptistă din ţara noastră, a luat fiinţă la Bucureşti fiind întemeiată de germanul Karl Scharschmit care emigrează în România pe la anul 1856. Acesta, împreună cu familia sa duce aici o campanie misionară câştigându-şi adepţi mai întâi printre conaţionalii săi iar primul botez baptist are loc în 1865.
În Transilvania, prima organizaţie baptista, se formează în Salonta (judeţul Bihor), prin convertirea unui grup de credincioşi reformaţi maghiari. Cel care face aici prima convertire şi întemeiaza prima organizaţie baptistă este croitorul Antal Novak, de naţionalitate maghiară. Nu la mult timp după aceea iau fiinţă şi alte astfel de organizaţii în judeţele Arad şi Timişoara iar misiunea acestora se extinde - mai apoi - şi peste Carpaţi. Dupa primul razboi mondial, toate comunităţile baptiste din Transilvania se unesc între ele formând astfel "Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste"; şi tot atunci (1921) se înfiinţează un seminar baptist.
În baza Legii Cultelor din 1928, baptiştii sunt recunoscuţi "legal" de către Statul Român, ca "asociaţiune religioasă", dar adevarata lor libertate o primesc doar după 23 august 1944, prin Decret-Lege nr. 553, publicat în Monitorul Oficial nr. 253, când statul român recunoaşte cultul. Biserica Ortodoxa îi consideră în continuare eretici şi schismatici iar prin canoanele Sfinţilor Apostoli (nr. 45, 46, 64, 68) şi ale Sfinţilor Părinţi sunt excomunicaţi din Biserică şi daţi anatema (vezi S. Ec II, can. 1).
ierom. Eftimie Mitra
[1]Sfârşitul său tragic nu poate fi considerat o jertfă, ci o pedeapsă pentru fărădelegile sale (de la Dumnezeu). Daca ar fi fost o jertfa pentru o credinţă dreaptă, Dumnezeu l-ar fi primit între cei drepţi şi ar fi avut sfinte moaşte. Niciodată în istoria creştinismului, ereticii şi ateii nu au avut sfinte moaşte.
Vedeti si broşura "Rătăcirea baptistă"
Despre secta iehovista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/11/secta-martorii-lui-iehova-o-scurta_07.html
Despre secta adventista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/adventismul-azs-o-scurta-prezentare.html
despre secta penticostala: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/scurt-istoric-al-sectei-penticostale.html
Altă durere pe care o aveţi voi mamelor, taţilor, sunt copii lepădaţi. Acesta este un păcat strigător la cer. Este uciderea la mijloc. Nu este cu nimic mai uşoară. Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. Nu vei avea noroc nici cu ceilalţi copii, ci numai plâns şi jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă: ori îţi ia Dumnezeu şi pe ceilalţi copii, ori vor cere ei însăşi capul mamei.Ştiţi bine că aceasta se întâmplă, la multe, atunci pe loc. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă, că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toţi păcătoşii, şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi, tu şi ceilalţi copii pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot aţâţi copii ai altor femei sărace şi să-i botezi (iar dacă nu, ia-i şi botezaţi gata) şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, cu încălţăminte, faină, bani de şcoală, până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea şi ce scoţi din copiii tăi, aceia să iasă şi din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta, fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îţi va ierta păcatul, căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Iar milostenia, cu osteneală, biruie înaintea judecăţii.
Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceţi întocmai, căci faţă de Dumnezeu nu te poţi plăti cu minciuni. Şi-ţi va spune diavolul că ai dat destul, aşa numai ca să te bage dator, ca să-i fii şi lui datornic şi să nu-ţi plăteşti faţă de Dumnezeu datoria. Să înveţi pe cele tinere să nu facă şi ele aşa cum ai făcut tu, pentru că tu ştii cu câtă înfrigurare pătimeşti în sufletul tău.
Vrei copii puţini, nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. Insă ca să puteţi face lucrul acesta, trebuie să vă înfrânaţi cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci trupului acesta de noi nu-i pasă, dacă ne bagă în focul iadului. De aceea, ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică în toate acestea se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceştia sunt izbiţi de toate relele, care de la stomac încep, iar eu vă spun că şi de la brâu în jos.
Prin urmare, să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta împărtăşanie, căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Nu uitaţi însă că postul este poarta iar patrafirul este uşa. Iar, cu acestea, vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic, «"Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea, " şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu » (Psalm 31, 5). Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. "De aceea, toată sluga să se roage la vreme, chiar potop de ar veni să nu-l poată potopi’’. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii, al inimii şi al trupului vostru? Curăţite. Căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte cu vicleşug; iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează şi ne vom bucura.
Dacă veţi fi şi împlinitori, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc şi nici eu nu am bătut toaca la urechile surzilor.
(Caietul Părintelui Petru Vanvulescu; p. 77-78)
Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălţime de Taină,
Editura Agaton, 2003, pag. 50-51.
