Azi, vineri, 20 aprilie 2012, Biserica ortodoxă sărbătorește Izvorul Tamaduirii. Această sărbătoare este ținută de fiecare dată în prima vineri dupa Sfintele Pasti. Sărbătoarea âși are originea în a doua jumătate a primului mileniu creștin. Credincioşii se grăbesc să se trezească de dimineaţă, se spală, se închină şi, lăsând deoparte veselia sărbătorii celei mari, se grăbesc spre biserica înţesată de lume şi pregătită ca pentru o a doua Boboteaza, find ziua în care slăvim Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare legată de Maica Domnului. Azi, preoţii săvârşesc a doua sfinţire a apei. Nu este vorba, cum cred unii, de o celebrare biblică a scăldătorii din Videzda, ci de un miracol săvârşit în urmă cu sute de ani.
Această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătran însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu". Minunea s-a petrecut în clipa în care tânărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască".
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!", a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată... Aici este Izvorul Tămăduirii... fântâna dătătoare de sănătate". Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.
Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni. Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stârnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strânsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mâinile Ei de aer biserica, până ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor. În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvârşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului - iubită ca un „izvor" binefăcător revărsat peste oameni. Maica revărsându-se peste noi, prin mijlocirea apei.
De acest izvor făcător de minuni mai sînt legate şi alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj la izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a reamenajat zona, transformând-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrandu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugandu-ne Maicii Domnului, cum zice o cantare bisericească. „Izvor eşti cu adevărat stăpană, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire...".
Astradrom
Această mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe, are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare, evlavios şi binecredincios. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătran însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu". Minunea s-a petrecut în clipa în care tânărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască".
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!", a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată... Aici este Izvorul Tămăduirii... fântâna dătătoare de sănătate". Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.
Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Constantinopole, oraş cunoscut acum ca Istanbul. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit de la izvor vindecare. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Iar în vremea urmaşilor lui, izvorul şi-a continuat darul de minuni. Iar după alţi mulţi ani, la izvor s-a arătat un semn încă şi mai mare! Căci s-a stârnit atunci un cutremur crunt, iar biserica cea mare a început să se surpe cu totul, pe mulţimea strânsă înăuntru. S-a arătat atunci chiar Fecioara Maria, care a ţinut cu mâinile Ei de aer biserica, până ce oamenii s-au salvat toţi, spune cartea cu vieţile sfinţilor. În amintirea acelui izvor miraculos de la Constantinopole, izvor ce dăinuieşte şi azi şi mai săvârşeşte încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului - iubită ca un „izvor" binefăcător revărsat peste oameni. Maica revărsându-se peste noi, prin mijlocirea apei.
De acest izvor făcător de minuni mai sînt legate şi alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj la izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.
Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a reamenajat zona, transformând-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrandu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugandu-ne Maicii Domnului, cum zice o cantare bisericească. „Izvor eşti cu adevărat stăpană, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire...".
Astradrom
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.