Manastirea Bixad rezista in fata tavalugului retrocedarilor. Osenii sunt hotarati sa isi apere biserica amenintata de Episcopia Greco-Catolica de Maramures, cu demersuri in justitie. Catolicii ameninta ca vor continua lupta pentru aceasta manastire, chiar daca va trebui sa apeleze la forurile internationale europene si americane.

Se pare ca istoria de la 1700 se repeta pentru ardeleni. Daca in urma cu 300 de ani ortodocsii erau scosi din biserici cu armatele imperiului habsburgic conduse de generalul A. Bukov, astazi acelasi lucru se incearca cu ajutorul jandarmilor - salariati ai Statului Român. Daca atunci legile tarii se dictau de la Viena, astazi se dicteaza din SUA si UE. Daca in urma cu trei secole se foloseau tunurile si sabia, astazi se foloseste, cu acelasi succes, Justitia română. Atunci, dar si azi, Vaticanul si-a urmarit aceleasi interese: PROZELITISMUL in tarile ortodoxe. 

Prin tavalugul retrocedarilor trece si una din cele mai importante asezaminte monahale din nord-vestul Romaniei: Manastirea ortodoxa de la Bixad (SM), reprezentativa pentru ortodocsii din zona. Joi, 7 noiembrie, anul 2013, aceasta manastire a trecut printr-o situatie aproape similara cu cea din perioada ocupatiei Imperiului Habsburgic, cand manastirea a fost luata cu forta de la ortodocsi si data catolicilor. 

 
In urma unei sentinte judecatoresti, Episcopia Greco-Catolica de Maramures a castigat o parte din curtea manastirii ortodoxe din Bixad si cateva cladiri. Decizia judecatoreasca nu a fost pusa in aplicare din doua motive: datorita opozitiei localnicilor si a unor chestiuni legate de procedura juridica. Episcopia Greco-Catolica a actionat in instanta doar Manastirea Ortodoxa Bixad. O parte din cladirile revendicate nu apartineau manastirii ortodoxe, ci Consiliului Judetean Satu Mare care nu facea parte din proces. 

Sentina judecatoreasca a starnit tulburari in popor

Aflandu-se in popor despre existenta unei sentinte judecatoresti care punea in pericol linistea asezamantului monahal de la Bixad, spiritele au inceput sa se incinga. Pe de o parte preotii greco-catolici din zona se laudau ca in curand vor sluji in biserica manastirii: “A venit momentul sa scapam de ortodocsi. De acum Bixadul va fi din nou greco-catolic”, iar pe de alta parte localnicii nemultumiti au amenintat ca daca vor veni cu jandarmi sa ii scoata pe ortodocsi din manastire, va iesi revolta in popor. De la localnici am aflat ca in comuna Bixad sunt doar cateva familii greco-catolice, ceea ce reprezinta un procent foarte mic comparativ cu numarul mare (de ordinul miilor) al ortodocsilor din comuna. Reprezentantii episcopului greco-catolic, Vasile Bizau, care au participat la eveniment spuneau ca “dupa calculele noastre, chiar daca neoficiale, in zona Bixadului ar fi cateva mii de greco-catolici si nu doar cateva familii cum spuneau localnicii”.

Pentru a evita tulburari in popor, autoritatile locale au chemat la o consfatuire toate partile implicate: Episcopia Ortodoxa, Episcopia Greco-Catolica, reprezentanti ai Consiliului Judetean si ai primariei Bixad etc. Dintre toti cei invitati la dialog, singurii care au lipsit au fost reprezentantii Episcopiei Greco-Catolice de Maramures, justificand ca o decizie judecatoreasca nu se mai discuta ci trebuie aplicata numaidecat: “Nu mai avem ce negocia cu partea ortodoxa, am avut deja destule intalniri in instanta. Acum nu au decat sa respecte legea! Maine vom merge cu executorul sa aplicam sentinta”. In urma discutiilor avute la aceasta intrunire Episcopia Greco-Catolica a fost anuntata ca o parte a terenului si cateva cladiri sunt in proprietatea Consiliului Judetean si nu a manastirii ortodoxe. In aceasta situatie, Episcopia Greco-Catolica poate primi de la ortodocsi doar o mica suprafata care constituie o portiune de la intrare, ce cuprinde si un paraclis de vara ridicat de ortodocsi dupa 1989.

“Nu acceptam alta varianta”

In dimineata zilei de 7 noiembrie un insemnat efectiv de jandarmi dotat cu scuturi, bastoane si gaze lacrimogene, au insotit executorul judecatoresc si cativa preoti greco-catolici necunoscuti de localnici in vederea punerii in practica a sentintei. Episcopia Greco-Catolica nu a vrut sa renunte cu nimic in favoarea ortodocsilor: “Vrem ca aici sa facem o manastire greco-catolica. Vom aduce cativa parinti franciscani care se vor ruga pentru binele neamului romanesc” spun reprezentantii episcopului unit Vasile Bizau.

Preotul ortodox Marcel Malanca, prezent alaturi de credinciosi la Bixad spune ca nu vede nici o solutie constructiva in intentia Episcopiei Unite: “Mi se pare absurd sa faci o manastire catolica in curtea unei manastiri ortodoxe. In situatia aceasta mereu pot aparea disensiuni intre credinciosi”. Pentru a calma populatia nemultumita, primaria comunei Bixad a oferit alternativa unui schimb de teren in alta parte, oriunde si-ar fi ales greco-catolicii. Episcopia Greco-Catolica de Maramures a refuzat categoric orice alta variant,dorind cu orice pret sa devina  proprietara in incinta manastirii ortodoxe: “Acolo e dreptul nostru oferit de Justitie. Legea e lege si trebuie respectata”.

“Noi suntem victime”

La putin timp dupa tulburarea din 7 noiembrie de la Bixad, Episcopia Greco-Catolica a emis un comunicat de presa in care se victimiza acuzand administratia locala si Biserica Ortodoxa de nerespectarea deciziilor judecatoresti si “implicare activa prin Institutiile sale in epurarea culturala si religioasa a comunitatii greco-catolice minoritare incepute de regimul communist”. In acelasi context, in dimineata zilei de 7 noiembrie, cu putin inainte de a se deplasa la Bixad, protopopul greco-catolic, pr. Feher Iacob, sustinea ca Biserica Greco-Catolica a facut puscarie pentru ca azi sa se poata bucura de aceste clipe: “doar cei care au trait in puscarii pot intelege bucuria zilei de azi. Am suferit atat de mult in puscarii datorita ortodocsilor si acum sa renuntam?!”.

Fostul detinut politic, monahul ortodox Teodor Stanescu de la manastirea Petru Voda, jud. Neamt, spune: “catolicii cat si protestantii si ortodocsii au facut puscarie din aceleasi motive, pentru ca au crezut in altceva decat in materie. Credeau in existenta lui Dumnezeu. Pe langa acest motiv greco-catolicii au facut inchisoare si din motivul ca refuzau categoric sa iasa de sub influienta unor interese politice occidentale. Erau sub ascultare directa de Vatican, motiv pentru care au fost cei mai aprigi opozanti ai desfiintarii concordatului[1]. Suferinta noastra din inchisori nu are nici o legatura cu scandalurile de retrocedari de azi. Stim cu totii destul de bine cum au fost date legile retrocedarilor”. 

“Vrem pace. Suntem biserici surori”

Pentru a impiedica punerea in executie a sentintei, cateva sute de credinciosi impreuna cu cativa preoti ortodocsi din zona s-au asezat in poarta manastirii cantand pricesne. La aparitia executorului judecatoresc si a reprezentantilor episcopului unit Vasile Bizau, populatia nemultumita a scandat: “Suntem ortodocsi!”, “Nu vrem catolici!”, “Lasati-ne in legea noastra!”, “Plecati cu tarusii[2] vostrii de aici” etc. Protopopul greco-catolic, pr. Feher Iacob, facaea mereu apel la pace spunand ca “suntem biserici surori, toti suntem români, si intre noi nu ar fi trebuit sa existe injurii si amenintari. Noi avem ganduri bune si nu am venit aici sa ne certam”.

Reprezentantii ierarhului unit Vasile Bizau, aflati la fata locului se disculpau spunand ca “tensiunile au aparut datorita preotilor ortodocsi care instiga la ura interconfesionala si epurare etnica”, mentionand printre altele: “cand a inceput acest proces preasfintitul nostru nu era instalat ca episcop si nu si-a dorit acest proces dar sustine dorinta credinciosilor pe care ii pastoreste. Daca credinciosii ne-au rugat sa le fim alaturi, nu puteam sa ii refuzam. La cererea lor vom continua demersurile necesare pentru a obtine ceea ce ne ofera legea”. Episcopia Greco-Catolica de Maramures are mai multe procese intentate impotriva unor lacasuri de cult ortodoxe: manastiri si parohii. Reprezentantii Episcopiei Unite de Maramures spun ca toate acestea au fost intentate la cererea credinciosilor greco-catolici.

Un alt proces

Ambitia unitilor a fost stopata, cel putin temporar, de o ordonanta de urgenta. Consiliul Judetean Satu Mare a cerut sa fie implicat ca parte in proces deoarece patrimoniul castigat in acea sentinta nu e al manastirii ortodoxe, ci se afla in proprietatea sa. Greco-catolicii spun ca aceasta e o chestiune de termen scurt si, in final, vor obtine sentinta de care vor avea nevoie, bazandu-se pe ajutor din afara granitelor Romaniei: SUA si UE. Reprezentantii episcopului greco-catolic Vasile Bizau spun ca aceasta amanare nu va dura mult: “Veti vedea ca nu peste mult timp vom sluji la manastirea greco-catolica din Bixad. Daca va fi cazul vom apela si la instantele internationale”. 

Fals istoric de tip iezuit

In comunicatul de presa al Episcopiei Greco-Catolice de Maramures este redactat si un istoric al manastirii Bixad in care se spune ca asezamantul monahal a fost ctitorit de catolici la 1700 invocand numele calugarului bazilitan Isaia. In “istoricul” fabricat de Episcopia Greco-Catolica nu se mentioneaza nimic de existenta unui lacas ortodox inainte de 1700 la Bixad, ci doar de faptul ca ea a fost luata de la uniti in 1948 de catre comunisti.

Profesorul de istorie Nicolae Muresan spune ca istoria manastirii prezentata de Episcopia Greco-Catolica de Maramures e falsa, deoarece sunt atestari ale locasului monahal cu mult timp inainte de cucerirea Ardealului de catre habsburgi: “Inainte de impunerea uniatismului in Ardeal, la anul 1614 se stia de schitul de la Bixad ca apartinea manastirii ortodoxe Vetis, iar in 1648 se stie ca aici a exixtat preotul ortodox Popa Ilies. La infiintare avea hramul sfintilor apostoli Petru si Pavel. Aceasta manastire avea un important rol misionar deoarece de aici se distribuiau in mai multe locuri din zona carti ortodoxe”. Referitor la calugarul catolic Isaia mentionat in comunicatul Episcopiei Unite de Maramures, istoricul N. Muresan ne spune ca era venit din Muntele Athos: “A fost trimis de catre patriarhul de Constantinopol sa cerceteze situatia catolicizarii prin uniatism din Rusia si Ucraina. Fiind prins a fost dus la Roma unde pentru a scapa cu viata a acceptat sa treaca la catolicism. Cand Isaia a fost trimis de Biserica Romei ca misionar in Ardeal a ajuns si la manastirea de pe dealul Bixadului care, ulterior, a fost luata fortat de la ortodocsi si data catolicilor”.

Narcis Savescu

Sanda Roxana Baciu

Un scurt istoric al manastirii Bixad: http://www.negresti-oas.ro/turism/manastiri-din-zona/manastirea-bixad/

Cum au impus habsburgii greco-catolicismul in Maramures, vedeti aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/11/biserica-greco-catolica-din-maramures.html

Retrocedarile si prozelitismul catolic in rasaritul Europei: http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2701

Asteptarea executorului:

Sosirea executorului si a reprezentantilor episcopului greco-catolic:

Preotii catolici cu tarusii:

Protestatari scandand lozinci:

---

[1] Concordatul este un act politic incheiat in timpul guvernarii lui Iuliu Maniu intre Statul Vatican si Statul Român. Prin acest act se favoriza cultul catolic in defavoarea Statului Român deoarece catolicismul devenise stat in stat condus de la Vatican prin ierarhii catolici fara dreptul ca autoritatile romane sa intervina, conform anumitor articole prevazute in document. Guvernul lui Petru Groza a anulat valabilitatea acestui concordat.

Detalii despre concordat, vezi aici:   

Concordatul Vaticanului cu România (I)   http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2495
Concordatul Vaticanului cu România (II)   http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2499
Concordatul Vaticanului cu România (III)  http://acasa.biseric...cu-romania-iii/
Concordatul Vaticanului cu România (IV) http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2509
Concordatul Vaticanului cu România (V)  http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2512
  Ce sunt concordatele?  http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2199
  VALERIU ANANIA - PRO MEMORIA. ACŢIUNEA CATOLICISMULUI ÎN ROMÂNIA INTERBELICA:
  http://foaienational...pro_memoria.pdf

[2] Se refereau la tarusii adusi de preotii uniti sa delimiteze terenul ce trebuia pus in posesie.

Fotografiile atasate la acest articol au fost preluate de pe pagina de facebook a lui Remus Tiplea: https://www.facebook.com/tiplea.remus?fref=ts

Biserica Greco-Catolica din Maramures infiintata in perioada ocupatiei Imperiului Habsburgic a lasat amprenta distrugatoare pe vecie dezbinandu-i pe românii din Ardeal

foto: Manastirea Bixad (sursa internet)

Uniaţia în Maramureş de la ultimul episcop ortodox încoace

  Românii maramureşeni rămaşi încă statornici în credinţa lor ortodoxă, au reuşit să-şi mai aleagă episcopi până în anul 1739. O însemnare din acest an pomeneşte pe „episcopul Gavriil din Bârsana”. El şi-a avut reşedinţa la mănăstirea Bârsana, pe valea Izei. S-a opus cu acelaşi curaj propagandei şi silniciilor catolice, în acele condiţii vitrege şi este ultimul episcop ortodox al Maramureşului, până la reînfiinţarea din secolul XX. În anul 1740 episcopia fu definitiv desfiinţată, apoi majoritatea românilor maramureşeni au fost trecuţi cu forţa la Uniaţie de către stăpânirea habsburgică[1]. 

Cei care au rămas ortodocşi, au păstrat legătura cu marile centre ortodoxe din Muntenia şi Moldova, de unde primeau încurajări, cărţi de cult, dar şi preoţi.

Episcopii ruteni de aici (după 1740) vor menţine în Maramureş doar reprezentanţi vicari pentru mai bine de 100 de ani. Abia pe la 1853 românii de aici au fost afiliaţi diecezei unite de Gherla, iar rutenii celei de Muncaci.

În vara anului 1740 era vicar protopopul unit Vasile din Giuleşti. Toate parohiile româneşti din Maramureş şi Sătmar au fost puse sub oblăduirea episcopiei de Muncaci. Aceasta păstorea românii şi rutenii din Maramureş, Bereg, Sătmar, Ugocea, Ung, Sabolci şi Zemplen, cu 44 protopopiate, 376 parohii, 1065 filii şi 742 preoţi. Din clerul superior, opt aveau titlurile vechilor biserici şi mănăstiri maramureşene, titluri luate, bineînţeles, abuziv şi ilegal: Sf. Fecioară Maria din Uglea, Sf. Mihail din Peri, Sf. Nicolae din Bocicoiu, Sf. Dimitrie şi Mihail din Bedeu, Sf. Mihail din Horneţ, Sf. Maria din Crişăneşti, Sf. Petru şi Pavel din Ariniş şi Sf. Ştefan din Remeţi. Limba oficială în administraţia eparhiei şi în seminarul teologic era maghiara. Limba latină a fost înlocuită din registrele parohiale cu cea maghiară, iar vicarul Petru Anderco se intitula începând cu anul 1835, „Anderko Péter”. Preoţii români, apoi sate întregi s-au rutenizat. După rutenizare a început maghiarizarea lentă a românilor, în special a celor din judeţele Sabolci şi Hajdu, care au ajuns în 1837 sub păstorirea episcopiei maghiare din Hajdudorog. Viaţa mănăstirească a fost sistată în aceste ţinuturi în anul 1787, de împăratul Iosif al II-lea. Mănăstirile formau o arhimandrie sub conducerea celui de la Uglea[2].

Datorită acestor episcopi, unii dintre ei maghiarizaţi, ca Andrei Bacinski – parohiile româneşti au fost declarate unite, iar în unele parohii rutene şi în câteva româneşti din Sătmar, s-a ajuns la oficierea unor slujbe în limba maghiară. Se urmărea astfel maghiarizarea românilor şi a rutenilor. Parohiile din Sătmar, cu un grad mare de maghiarizare, au fost ataşate abia în 1824 episcopiei Oradiei (unite). Se urmărea întărirea puterii habsburgice prin curmarea legăturii sufleteşti dintre românii de aici şi cei de peste munţi, de aceeaşi credinţă.

Unirea cu catolicii le-a paralizat instinctul de viaţă proprie, pregătindu-i pentru asimilarea lor de către unguri, astfel că viaţa românească a ajuns într-o stare de letargie şi somnolenţă, întreruptă o singură dată, când românii de aici s-au solidarizat cu fraţii lor din Ardeal: în anii 1760-1761, „când flăcările revoluţiei lui Sofronie treziră şi aici instinctul de viaţă românească”[3] (Silviu Dragomir).

În anii 1759-1761 s-a desfăşurat o adevărată răscoală religioasă antiunionistă condusă de ieromonahul Sofronie de la Cioara. Mişcarea s-a extins până în Sătmar şi Maramureş unde circulau scrisori de la Sofronie. S-au ţinut mai mule adunări (soboare) în care preoţii şi credincioşii declarau că revin la Ortodoxie (Santău, Dorolţ, Corni, Gherdani, Dengheleg – Satu Mare, Budeşti – Maramureş). Dar comitele Sătmarului a luat măsuri energice pentru oprirea mişcării de revenire. A ordonat să fie închisă graniţa spre Transilvania, aducând unităţi militare de-a lungul ei. Numeroşi credincioşi au fost arestaţi şi întemniţaţi, iar preoţii uniţi alungaţi din parohiile lor de credincioşii reveniţi, au fost chemaţi înapoi, dându-li-se iarăşi bisericile.

         În mai 1761 a venit în Satu Mare episcopul de la Muncaci, Manuil Olszavski, pentru a face o vizită canonică şi pentru a impune din nou îmbrăţişarea uniaţiei, ajutat de autorităţile de stat. La 21 mai 1761 a convocat la Carei pe toţi preoţii, primarii şi curatorii satelor româneşti din Sătmar şi Maramureş, apoi, însoţit de comite, a cercetat toate satele sătmărene, silind pe credincioşi să semneze o declaraţie de respectare a unirii cu Roma.

         În Satu Mare propaganda catolică a înregistrat succese după ce legăturile cu vlădicii ortodocşi din Maramureş au fost desfăcute. Sătmărenii au fost declaraţi „convertiţi în bloc”, dar propaganda iezuită nu reuşi aceasta decât după moartea ultimului episcop ortodox şi desfiinţarea eparhiei Maramureşului (1740).

Victoria catolicismului coincide cu suprimarea revoluţiei racoţiene antihabsburgice şi anticatolice (prin pacea de la Satu Mare), în care românii de aici au dat cel mai mare număr de recruţi. Lipsiţi de conducători bisericeşti şi naţionali, răscoala sau revoluţia lui Sofronie a fost „o reînviere a vechii conştiinţe religioase”, „un gest de solidarizare cu sufletul întregului popor românesc de dincoace de Carpaţi” (S. Dragomir)[4].

Dintre preoţii ortodocşi care s-au distins, cunoaştem pe popa Gavrilă din Csoge şi viceprotopopul  Buteanu din Bixad. 

Proporţiile uriaşe ale mişcării au umplut de groază autorităţile locale, ceea ce a făcut ca în patru luni să se restabilească situaţia de mai înainte, prin măsuri drastice. Toate temniţele s-au umplut de români, iar aceştia obligaţi să ia parte la slujbele săvârşite de preoţii uniţi. Prin silnicii şi violenţe demne de epoca persecuţiilor primare, s-a făcut înăbuşirea revoltei şi s-a restabilit „sfânta Unire”, cu concursul „apostolilor” ruteni de la Muncaci care au lăsat „o pată de ruşine în istoria Bisericii lui Hristos” (S. Dragomir).

Cei care au refuzat, au fost trataţi în consecinţă, cum o recunoaşte însuşi episcopul  Olszavski: „am rugat pe comitele suprem din Maramureş că deoarece nu am alt mijloc de a constrânge populaţia temerară din Maramureş să se îngrijească a aresta cu ajutorul forţei judecătoreşti atât pe mirenii revoltaţi, cât şi pe preoţii sfinţiţi aiurea care seduc poporul, a-i lega, şi întocmai cum s-a făcut în judeţul Satu Mare a-i înfunda în temniţe şi a-i chinui cu sete şi cu foame”[5].

         Uniaţia a fost impusă astfel în districtele Carei, Satu Mare şi Borleşti, în afară, se pare, de opt comune care au refuzat să se prezinte la adunări. În districtele Baia Mare şi Oaş, unirea s-a făcut condiţionat, cu anumite rezerve – de a-şi păstra ritul răsăritean: „iscălim că, precum am fost până acum, sub puterea şi ascultarea unui episcop de Muncaci, în unitatea credinţei cu românii, dar nu uniţi în rit, tot asemenea stăruim şi acum, şi vom stărui şi pe viitor, în unitatea credinţei, dar nu a ritului şi ne-om păstra până la moarte ritul bisericii răsăritene”[6].

După alte convulsii care au mai ţinut încă pe Valea Şomcutei, la 13 iulie1761 se raporta că şi ultimele sate s-au întors la unire. Se pare că în toamnă un singur sat  mai stătea încă neclintit în vechea credinţă: Tiream. Deci nu toate satele, iar înăuntrul lor nu toţi locuitorii au aderat la unire, după cum arată şi statistica românilor din Transilvania făcută de generalul Bukow, între anii 1760-1762 din care lipsesc Maramureşul şi Satu Mare (Transilvania fără Partium) dar în satele districtului vecin, Solnocul de Mijloc, sunt trecute sate aflate (astăzi) în Satu Mare.

Dintre cele 21 de sate, doar unul singur (Săuca), era în întregime unit la 1761, un altul (Tămăşeşti, maghiarizat), era în majoritate unit, iar restul erau în majoritate covârşitoare ortodocşi. La fel stăteau lucrurile şi cu un alt district vecin, Chioar: 1005 familii unite, cu 89 de preoţi şi 3607 de familii neunite cu 90 de preoţi[7].

Tot referitor la Satu Mare, gradul de maghiarizare a crescut vertiginos, în acelaşi secol, prin intermediul preoţilor români (sau nu) rutenizaţi şi maghiarizaţi. Cercetând arhivele parohiale ale bisericilor, s-a constatat o matricolă (registre cu botezaţi, cununaţi şi morţi) veche de la 1772 şi alta nouă de  la 1777 încoace. Cea veche era scrisă cu litere chirilice, iar cea nouă cu litere latine.

Cât timp matricola a fost scrisă în chirilică toate numele au fost respectate şi s-a scris româneşte cu o fonetică desăvârşită. De la 1777, însă, totul s-a schimbat  şi introducerea limbii latine a avut un rezultat paradoxal: în timp ce scrierea slavonă ne-a respectat şi conservat numele româneşti, literele latine au început maghiarizarea lor[8].

Revenind la revoluţia lui Sofronie: în vara anului 1761 au fost prinşi în Maramureş zece ţărani români refugiaţi din Ardeal, iar Curtea stăruia pe lângă comitele suprem să le facă o cercetare amănunţită pentru a constata dacă sunt schismatici. Declaraţia acestuia este surprinzătoare: „mărturisesc sincer măritului consiliu locotenenţial că n-aş îndrăzni să formulez o asemenea întrebare pentru valahii şi rutenii mei, căci e sigur că toţi orientalii urăsc mai rău numele unirii decât al şarpelui”[9].

 De altfel, maramureşenii au păstrat neîntrerupt legături cu Moldova de unde veneau adeseori candidaţii lor hirotoniţi. La 13 mai 1761 se arăta că au fost prinse nişte scrisori ale protopopului ortodox din Bixad către vicarul unit din Maramureş care se declara adept al lui Sofronie.

Tot acum se recunoştea că cea mai mare parte a românilor şi rutenilor consimte şi corespondează (menţin legătura) cu conducătorii mişcării. De asemenea, că majoritatea populaţiei era formată din români şi ruteni, iar situaţia a devenit „nu ca o chestiune religioasă ci ca o tulburare a ordinii şi liniştii publice şi că cei care dovedesc că ţin cu ei sau cultivă corespondenţă şi îi proteguesc [protejează] vor fi consideraţi ca vinovaţi de înaltă trădare şi în consecinţă vor fi pedepsiţi cu moarte şi cu confiscarea averii”[10]. Cei mai îndârjiţi erau locuitorii satelor Săpânţa şi Rodna de Jos (care erau ortodoxe şi la începutul sec. al XIX-lea!) pe care episcopul rutean recomanda comitelui să-i trateze ca şi colegul său din Satu Mare (vezi citatul de mai sus). Lupta împotriva ortodocşilor maramureşeni a ţinut vreme îndelungată. În 1765 se arată că delegaţi din Dorog au fost la Carlovitz cerând preot ortodox, iar femeile din aceeaşi localitate mergeau pentru mărturisire la preotul ortodox din Tokay[11].

În urma acţiunilor de reprimare, în 1769 aşa numita „universitate nobilă” din Maramureş putea declara că aici nu mai existau ortodocşi, ci numai catolici şi calvini. Afirmaţia nu este adevărată, căci lupta pentru Ortodoxie a existat şi a continuat în tot cursul secolului al XVIII-lea, deşi fără sorţi de izbândă. Despre satul menţionat, Săpânţa, istoricul rutean Dulişcovici spunea la începutul secolului următor, că nu s-a reuşit convertirea locuitorilor la unire.

         Mişcarea lui Sofronie a ajuns până în părţile Homonei sau Zemplenului, la frontiera de nord cu Ungaria, unde oamenii au lăudat opera acestuia  şi se constată că în rândul rutenilor a izbucnit chiar o revoltă, înăbuşită similar celei din Satu Mare[12].

Fabian Seiche

 Vedeti si:

http://eresulcatolic.50webs.com/decenubenevol.html

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CFgQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.unibuc.ro%2Fprof%2Fmoldoveanu_i%2Fdocs%2Fres%2F2012ianAtitudinea_fata_de_uniatism.doc&ei=i697UvagG8rBtQaKtICgCg&usg=AFQjCNGwWAFI46dMVfvIdyML5GhZvSppSw&sig2=gv26YYT3q93cyoZITrLTAg&bvm=bv.56146854,d.Yms

---

[1] Pr. Vasile Augustin, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului de la 1391 la 1740, în rev. Ortodoxia maramureşeană, nr. 3/1998, p. 170 ş.u.

[2] Al. Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Ed. Universul, Bucureşti, 1940, p.161-165; Tit Bud, Disertaţiune  despre episcopii şi vicarii români din Maramuresiu, Gherla, 1891, p.28 ş.u., mai pe larg despre vicarii ruteni. Aici se arată că Petru Anderco, fiind român din comitatul Satu Mare, românii şi-au pus mari speranţe, l-au iubit foarte mult şi a avut o mare autoritate printre ei, dar şi printre ruteni. Românii îl priveau ca pe „părintele şi patriarhul său”. Care a fost „recunoştinţa” sa? În 1853 când s-a înfiinţat episcopia unită de Gherla, au fost adăugate şi parohiile româneşti din Maramureş. Anderco a rămas la Muncaci împreună cu Sighetul pe care a refuzat să-l predea românilor. Sighetul deci, a rămas în afara episcopiei de Gherla, iar primul episcop de aici, Ioan Alexi (1854-1865) a ales ca vicar pe Mihail Pavel, viitorul episcop de Gherla (1872-1879) şi Oradea (1879-1902). Această urmare tristă a adus rutenizarea şi maghiarizarea unor renegaţi ca P. Anderco.

[3] Silviu Dragomir, Istoria deszrobirii religioase a românilor din Ardeal…, vol. 2, Ed. Dacia, Cluj, p.193; şi la S. Reli, Biserica-Ortodoxă Română din Maramureş în vremurile trecute, Cernăuţi, 1938, p.181.

[4] Istoria dezrobirii…, p.194; despre impactul mişcării lui Sofronie, v. şi la Pr. Prof.dr. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, p. 386, 539; idem, Istoria Bisericii româneşti din Transilvania, p.255; idem, Uniaţia din Transilvania în trecut şi astăzi, Sibiu, 1994, p.26; Gheorghe Moisescu, Ş. Lupşa, Al. Filipaşcu, Istoria Bisericii Române, vol. 2, Buc, 1958, p. 236-237; S. Reli, op.cit., p.178 ş.u.

[5] La S. Dragomir, op.cit., p.201.

[6] Ibidem, p.202.

[7] Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal, Cluj, 1926 şi la S. Orha, Monografia comunei Sânmiclăuş, jud. Satu-Mare, Oradea, 2004, p.184.

[8] Dariu Pop, Mărturii strămoşeşti, Satu Mare, 1938, p.122.

[9] La S. Dragomir, op.cit., p.204.

[10] Ibidem, p.205.

[11] I. Ruşdea, Biserica Ortodoxă din Maramureş. Continuitatea episcopilor maramureşeni şi reînfiinţarea episcopiei, Teză de Licenţă în Teologie, Cluj, 1951, p.38. Aici se arată că lupta românilor s-a alimentat din: dragostea pentru ortodoxie, slujbele frumoase, groaza de iobăgie, pentru că preotul ortodox trăia alături de credincioşii săi iobagi, în sărăcie şi necazuri, pe când cel unit trăia din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, ca un domn, cu porţiunea canonică, (eclejia sau averea parohială) mai mult decât preocuparea pentru cele spirituale; de altfel stoalele sau dările erau foarte mari în Maramureş, în raport cu alte părţi. Pe de altă parte, preoţii uniţi doreau să-şi câştige merite în direcţia maghiarizării pentru care primeau recompense. Au mers până acolo încât au cerut schimbarea limbii liturgice, în 1848 oficiindu-se şi Liturghia în ungureşte. Iar episcopul maghiarizat de la Muncaci, Andrei Bacinski (1772-1809), a tradus cărţi de slujbă în ungureşte. Nici chiar intervenţia Papei Pius al IX-lea  (1846-1878), de a nu se mai întrebuinţa aici limba maghiară în cult, n-a fost ascultată; cf. şi la Pr. Prof. dr. M. Păcurariu, Istoria Bisericii româneşti din Transilvania…, p.325.

[12] S. Dragomir, op.cit., p. 206.