Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova

Aspecte legate de dialogul dinte Patriarhia României și Patriarhia Moscovei despre Mitropolia Basarabiei

Sfârșitul secolului al XX-lea a prins spiritualitatea ortodoxă din spațiul pruto-nistrean nu doar divizată, ci și conflictuală. Cea mai mare, mai grea și mai dureroasă problemă este conflictul creat în sânul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Este mai grea și mai dureroasă deoarece Biserica noastră Ortodoxă, considerată un cult majoritar, este antrenată într-un conflict lăuntric de amploare, care afectează puternic atât viața bisericească (misiunea, disciplina, educația, etc), cât și întreaga societate. Când vorbim despre conflictul din cadrul Bisericii ortodoxe din Moldova avem în vedere procesele judiciare care au avut loc pentru recunoașterea de către Guvernul Republicii Moldova a Mitropoliei Basarabiei.

Mitropolia Basarabiei nu este o invenție creată ad-hoc de patrioții basarabeni, această structură bisericească s-a constituit după Marea Unire de la 1918, prin ridicarea Arhiepiscopiei Chișinăului la rangul de mitropolie. Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la data de 15 noiembrie 1923, având la bază cererea Congresului Extraordinar Eparhial de la Chișinău de ridicare a Arhiepiscopiei Chișinăului la treapta de Mitropolie, autentificat prin semnăturile celor prezenți la data de 8 iulie 1923[1]. Organizarea propriu-zisă s-a desfășurat legal, în baza Legiuirilor de Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925. Arhiepiscopul de Chișinău, ÎPS Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei, pe 21 aprilie 1928, tot atunci, jurisdicția Mitropoliei Basarabiei s-a reorganizat în: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Bălțului și Episcopia Cetății Albe – Ismail, devenind astfel o eparhie organizată la rang de Mitropolie după standardul Bisericii Ortodoxe Române. Această Mitropolie a activat până-n anul 1944. În timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi sub regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului, sub autoritatea Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei și a Întregii Rusii. Această încetare nu s-a făcut benevol, în acest context, Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică a Patriarhiei Ruse, iar aceasta din urmă niciodată nu solicitat permisiunea și acceptul acestei transferări.

Unii discipoli ai Mitropoliei Moldovei au solicitat recunoașterea Mitropoliei Basarabiei prin reactivarea celei din perioada interbelică. Prin reactivarea ei se dorea recunoașterea oficială drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv, încât teritoriul Mitropoliei Basarabiei solicitante este cel al Republicii Moldova. În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei cerea jurisdicția canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit (fosta Uniune Sovietică, mai ales pentru românii din Nordul și Sudul Basarabiei, azi în Ucraina). La data de 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la Chișinău din preoți și mireni, a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, numind ca locțiitor de mitropolit pe PS Episcop Petru de Bălți, și trimiterea la București a unei delegații, alcătuită din intelectuali basarabeni, pentru a adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea de a fi primiți sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române. Pe drept cuvânt, putem considera dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei, drept un factor important în trezirea conștiinței spirituale românești a basarabenilor din acea perioadă, ținând cont și de Războiul armat pe Nistru, care a practic a minimalizat încrederea poporului credincios față de Biserica Ortodoxă Rusă, care a sfințit și binecuvântat instrumentele militare separatiste implicate în acest conflict armat. Această eroare „spirituală” s-a repetat și în cazul războiului din Crimeea, de această dată în raport cu poporul ucrainean.

Drept răspuns la cererile Adunării Eparhiale o noii reactivate Mitropolii a Basarabiei din 14 septembrie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința plenară din 19 decembrie 1992 a hotărât reactivarea acesteia. PS Petru Păduraru, fostul Episcop de Bălți al Mitropoliei Chișinăului a devenit mai întâi locțiitor, iar apoi, din octombrie 1995, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, cu drept de jurisdicție extrateritorială asupra românilor ortodocși din diaspora de răsărit.

Odiseea recunoașterii statutului juridic și canonic al Mitropoliei Basarabiei o caracterizează cele trei etape, care s-au desfășurat paralel, intercalându-se:

Prima etapă este cea mai ușoară și a fost realizată cu mult succes, dând imbold și curaj inițiatorilor. Această etapă include următoarele evenimente: propunerea din partea clericilor și mirenilor intelectuali dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei și a Eparhiilor sufragane, trecerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova la modelul misionar-pastoral interbelic, caracterizat prin: formarea preoților misionari, reactivarea activităților cultural-editoriale, formarea activităților educativ-pastorale (Facultatea de Teologie, Seminarele, Școlile de cântăreț, etc) și a activităților filantropice. Această propunere se obiectivizează mai întâi în „Declarația Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel Mare”[2] expuse prin cele patru puncte generale. Este evidentă dorința intelectualilor și a unor preoți de a readuce în acest teritoriu suflu ortodox românesc, silnicit de armata bolșevică în anul 1944. Primul Parlament după declararea independenței a fost și el sensibilizat de aspirația intelectualilor de a reactiva Mitropolia Basarabiei și la 3 aprilie 1992, a trimis un memoriu ambelor Biserici Ortodoxe, și pentru cea Rusă și pentru cea Română. Acest scurt memoriu a fost semnat de 52 de deputați, dar niciun cleric între semnatari, fiind cunoscut faptul că în acel parlament au activat cinci clerici[3]. Acest memoriu nu a rămas fără impact, pe deoparte se înăspresc relațiile dintre Federația Rusă și conducătorii tânărului stat independent, Republica Moldova, mai târziu se reușește demiterea Parlamentului și a Guvernului, iar din alt punct de vedere, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române prinde curaj, și emite un comunicat la doar șase zile de la semnarea Memoriului celor 52 de deputați. Prin acel comunicat, din 9 aprilie 1992, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române își exprimă public dezideratul că dorește să reactiveze Mitropolia Basarabiei, pentru că „niciodată nu a recunoscut desființarea ei […] și nu a acceptat și nu poate accepta consecințele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”[4]. Mai mult ca atât, în acel comunicat se afirmă că reprezentații ambelor Biserici Ortodoxe surori au discutat despre situația Bisericii Ortodoxe Basarabene la întâlnirea din 15 martie 1992, desfășurată la Constantinopol. În vâltoarea evenimentelor petrecute în acel moment pe teritoriul Republicii Moldova, pe deoparte izbucnirea vulcanică a războiului pe Nistru și demiterea primului Legislativ și Executiv, iar pe de altă parte, persecutarea PS Episcop Petru de Bălți și a unor preoți pro români au dus la formarea unui front civic în societate, constituit din 275 personalități, neafiliați politic structurilor pro moscovite, care se solidarizează și emit o declarație. Comunicarea conține cinci puncte, prin care se solicită reactivarea Mitropoliei Basarabiei și primirea creștinilor ortodocși sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române[5]. O copie tradusă în limba rusă a fost trimisă și Sanctității Sale, Patriarhului Alexei al II-lea, reprezentatul Bisericii Ortodoxe Ruse

Indiferent de Comunicatele și Declarațiile circulare pe teritoriul Republicii Moldova, războiul armat de pe Nistru și-a continuat traseul, iar persecutarea preoților și PS Episcop Petru de Bălți nu s-a finalizat. Pe data de 14 septembrie 1992, un grup format din clerici și mireni pun bazele Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei, de remarcat că în formularea celor trei procese verbale ale ședinței de constituire[6], membrii acesteia s-au ghidat de Legiurile Bisericii Ortodoxe Române. Pachetul de acte constitutive privind reactivarea și funcționarea Mitropoliei Basarabiei au fost trimise la București pentru a primi oblăduirea canonică. În acest context, pe datat de 27 septembrie 1992, Episcopul Petru Păduraru, trimite o solicitare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca să fie primit sub oblăduirea canonică în care nu se evidențiază dorința PS sale de a fi conducătorul Mitropoliei Basarabiei în procesul de reactivare, așa cum va fi învinuit mai târziu[7]. În baza actelor de constituire și dorința credincioșilor de a reactiva Mitropolia Basarabiei, la ședința ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se votează propunerea de a fi reactivată Mitropolia Basarabiei, astfel emițându-se Actul Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea reactivării[8]. Aceasta se întâmplă la data de 20 decembrie 1992, ședința fiind prezidată de PF Teoctist, dar la procesul dezbaterilor au participat, pe deoparte, înalții prelați de origine basarabeană: ÎPS Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului și ÎPS Nestor Vornicescu - Mitropolitul Olteniei, pe de altă parte preoții și reprezentanții Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei reactivate. Acesta a fost pasul decisiv în procesul tuturor proiectelor anevoioase de reabilitare istorică, dar și cel mai ușor, fiindcă de acum începe odiseea propriu-zisă de afirmare și supraviețuire a noii structuri a Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia. Necesită de menționat că, în acea perioadă, majoritatea partidelor de guvernământ au avut o înclinare specială în fața Bisericii Ortodoxe Ruse din Republica Moldova.

A doua etapă, intercalată cu prima, se raportează la corespondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori: Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Rusă. Acest aspect s-a caracterizat printr-o serie de polemici diplomatice între Înalții Prelați ai acestor două Biserici Ortodoxe Surori, dar tot nu s-a reușit soluționarea definitivă a conflictului nici până azi. Fără a fi surprinși, statul recent (in)dependent, Republica Moldova, prin acțiunile lui a ținut parte Bisericii Ortodoxe Ruse. Iată, într-o formă cronologică corespondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori:

-                  Chiar dacă nu se referă direct la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a trimis câteva scrisori de încurajarea atât a independenței Republicii Moldova, cât și un mesaj de felicitare la deschiderea Facultății de Teologie la Chișinău, iar la jumătatea anului 1992 s-a identificat o scrisoare a PF Teoctist adresată Secretariatului General a Consiliului Mondial al Bisericilor, dar și la Consiliul Ecumenic, unde solicită apărarea integrității și securității poporului ortodox basarabean prin retragerea de pe teritoriul tinerei republici a armatei a 14-a a Rusiei[9].

-                  La 1 septembrie 1992, PF Teoctist trimite o scrisoare Sanctității Sale Alexei al II-lea, prin care solicită încetarea persecuțiilor Episcopului Petru de Bălți[10]. Această scrisoare prezintă informații succinte despre persecuțiile preoților pro moscoviți față de PS Petru Păduraru, amintind de discuțiile desfășurate în acel an la Constantinopol, unde ambii patriarhi s-au angajat la soluționarea pașnică a conflictului. Este o scrisoare pașnică.

-                  La 24 septembrie 1992, PF Teoctist primește răspuns de la omologul Său de la Moscova, de la Sanctitatea Sa Alexei al II-lea[11]. În această scrisoare Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse își exprimă neliniștea din Eparhia Chișinăului și decide că e o problemă internă ce trebuie soluționată în spațiul canonic basarabean, propunând ca PS Episcop Petru să-și rezolve chestiunile cu ierarhul Său, iar agresiunile, chiar dacă s-a deschis o anchetă specială nu prea sunt veridice.

-                  A doua zi după emiterea Actului Sinod și Patriarhal, privind reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pe data de 20 decembrie 1992[12], PF Patriarh Teoctist trimite o scrisoare Sanctității Sale Alexei al II-lea. Această scrisoare are o semnificației deosebită, deoarece în primul rând îl anunță pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse despre reactivarea Mitropoliei Basarabiei, justificând canonic și juridic acest fapt, apoi îi exprimă nemulțumirea că nu a luat act decizional privind încetarea persecuțiilor față de PS Petru Păduraru și alți clerici, apoi îl anunță că fostul Episcop de Bălți, PS Petru, din data de 19 decembrie 1992, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și în final, această scrisoare a fost trimisă tuturor Bisericilor Ortodoxe Surori[13], pentru a cunoaște decizia Sfântului Sinod.

-                  Răspunsul Patriarhului Moscovei a urmat imediat, pe data de 24 decembrie 1992, la București ajunge scrisoarea-răspuns a Sanctității Sale Alexei al II-lea[14]. Acest răspuns exprimă nu doar îngrijorarea Sanctității Sale, ci și indignarea că PF Teoctist face public unele subiecte discutate la Istanbul (Constantinopol) în luna martie, același an, iar în special, finalul acestei scrisori ne duce cu gândul că Biserica Ortodoxă Rusă nu-și onorează promisiunile „... deși, cu acel prilej, nu s-au luat nici o măsură în legătură cu viitorul comunităților ortodoxe din Moldova”. Scrisoarea mai include o serie de canoane, care ar fi fost încălcate de Biserica Ortodoxă Română și o vagă justificare istorică, iar scrisoarea se încheie cu o inteligentă afirmație privind dorința continuității comuniunii euharistice.

-                  Pe data de 19 mai 1993, Prea Fericitul Patriarh Teoctist mai adresează o scrisoare omologului Său de la Moscova[15]. Această scrisoare conține succinte, dar valoroase informații despre istoria creștinismului ortodox basarabean, în dorința de a convinge partea ortodoxă slavă că ea nu a respectat canoanele nici în  anul 1812 și nici în 1944. În vâltoarea evenimentelor de independență s-a văzut limpede implicarea conducerii Eparhiei de la Chișinău în împiedicarea obținerii independenții Republicii Moldova și a dezvoltat un curent antiromânesc, prezent până azi. Tot aici, sunt expuse comentariile și afirmațiile privind invocarea incorectă a canoanelor bisericești de către partea slavă. Deci, această scrisoare bine documentată este un răspuns justificat, de apărare la scrisoarea Sanctității Sale Alexei la II-lea din 24 decembrie 1992.

A urmat și alte replici diplomatice între cele două Bisericii Ortodoxe Surori, toate alimentându-se din conflictul Mitropoliei Basarabiei în raport cu Statul Republicii Moldova. Pe lângă această corespondență, Patriarhia Ortodoxă Română a mai trimis și alte scrisori, atât Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cât și unor Organizații Internaționale, prin care justifica dreptul ei de a reactiva vechea Mitropolie a Basarabiei, ca act reparator al consecinței Pactului Ribbentrop-Molotov.

A treia etapă, ce s-a desfășurat concomitent cu cele două analizate anterior și ține de recunoașterea juridică a Statutului Mitropoliei Basarabiei câștigând dreptul de funcționalitate. Aceasta conține una dintre cele mai dureroase pagini ale acestui parcurs ce a durat în jur de 10 ani. Patriarhia Ortodoxă Română s-a ocupat de procedura recunoașterii canonicității Mitropoliei Basarabiei de către celelalte Biserici Ortodoxe Surori a Mitropoliei Basarabiei, iar reprezentanții de la Chișinău s-au îndeletnicit de înregistrarea juridică a noii eparhii românești, ce a durat până-n anul 2002, când Consiliului Europei a condiționat înregistrarea Mitropoliei Basarabiei și includerea ei în lista cultelor din Republica Moldova.

Adunarea Eparhială constituită la 14 septembrie 1992 a început demersurile către Guvernul Republicii Moldova, astfel la data de 8 octombrie 1992, conform Legii despre Culte din 24 martie 1992, s-au prezentat spre înregistrare Statutul de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei, în aceeași perioadă Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ortodoxe Ruse trimite și ea actele ei spre înregistrare, primind actul confirmativ la 17 noiembrie 1993, iar Mitropoliei Basarabiei neîntemeiat i se refuză recunoașterea[16]. La pachetul de acte constitutive prezentate de Mitropolia Basarabiei pentru înregistrare se adaugă și scrisorile Preafericitului Patriarh Teoctist, prima din 29 decembrie 1992, adresată Dlui Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova și Dlui Andrei Sangheli, Prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova[17], și a doua, din 17 mai 1993, adresată Prim-ministrului Andrei Sangheli[18], ca răspuns la Scrisoarea Dlui Andrei Sangheli către Preafericitul Teoctist[19]. Această din urmă scrisoare, puțin spinoasă, relevă obediența conducerii Republicii Moldova față de Kremlin și învinuirea Bisericii Ortodoxe Române de implicarea în treburile interne ale unui stat străin, iar faptul că Patriarhia Română fiind acuzată că nu a solicitat acceptul reactivării nici Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ortodoxe de la Moscova este cu totul aberantă. Guvernul Republicii Moldova, nu a dorit recunoașterea reactivării Mitropoliei, chiar dacă la 10 martie 1993, Comisia pentru Drepturile Omului și Relațiilor Naționale[20], iar la 11 martie 1933, Comisia Parlamentară pentru Problemele Culturii și Cultelor[21], dau un aviz pozitiv proceduri de înregistrare a Mitropoliei Basarabiei.

Legislativul și Executivul Republicii Moldova au ignorat toate recomandările naționale și internaționale, neglijând o serie de scrisori diplomatice, în care se solicita recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, au respins toate cererile trimise de ÎPS Mitropolit Petru Păduraru, din: 6 decembrie 1993, 11 septembrie 1995[22], 13 martie 1996[23], 20 august 1996[24], 4 martie 1997[25], 25 august 1998, 15 martie 1999. Într-un Comunicat de presă al Serviciului de Stat pentru Culte, condus de Dl Gh. Armașu, publicat la 22 februarie 1994, enumera cauzele ce împiedică recunoașterea Mitropoliei Basarabiei:

„1. Nu există o unitate teritorial-administrativă Basarabia;

2. Mitropolia Basarabiei a fost transformată în eparhia Chișinăului și a Moldovei. Toate parohiile ortodoxe din R. Moldova au fost înregistrate ca părți componente ale Mitropoliei Moldovei;

3. Mitropolia Autonomă a Basarabiei (stil vechi) este alta decât Mitropolia istorică a Basarabiei, deoarece se deosebește prin titulatură și prin sfera de activitate;

4. Pentru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei nu există bază juridică, deoarece nu a fost prezentat procesul verbal de constituire a Mitropoliei Basarabiei și nu au fost nominalizați fondatorii”[26], la acest punct se solicita actele constitutive din perioada interbelică, lipsea să mai ceară și prezența membrilor Centrului Eparhial Chișinău din anul 1923. Tot Dl. Gh. Armașu, pe data de 25 februarie 1995, îi trimite PS Petru Păduraru o scrisoare (nr. 30) mai puțin prietenoasă, prin care îl avertizează că atât PS Sa cât și ceilalți preoți desfășoară o activitate ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, deoarece, doar Mitropolia Moldovei a fost înregistrată, iar la final recomandă: „Vă propunem, repetat, să întrerupeți activitatea ilegală și distructivă care se poate solda în viitor, spre nefericirea tuturor, cu repercusiuni extrem de negative”[27].

După multe și anevoioase procese judiciare cu sentințe pro și contra, conflictul dintre Guvernul Republicii Moldova și Mitropolia Basarabiei a ajuns la expunerea jurisprudenței Curții de Apel, și la 19 august 1996[28], această instanță a pronunțat hotărârea că „acțiunile Guvernului sunt recunoscute ca nelegitime, astfel că Executivul este obligat să pună în legalitate Mitropolia Basarabiei, prin înregistrarea Statutului pentru organizarea și funcționarea ei[29]. Bucuria victoriei nu a fost atât de mare, deoarece la 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiție, ultima instanță judecătorească, anulează hotărârea Curții de Apel, motivând precum că a fost omis termenul de adresare în judecată și caracterul neîntemeiat și nelegal al plângerii[30]. Administrația Mitropoliei Basarabiei, epuizând toate mijloacele juridice interne împotriva politicii statului, privind recunoașterea Mitropoliei Basarabiei a apelat la forurile internaționale pentru a-și face dreptate[31].

Necesită menționate și poziția diverselor comisii internaționale, care au emis rezoluții pozitive privind recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. Atât Patriarhia Română, cât și reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au informat cele mai înalte foruri europene despre procesul îndelungat privind discriminarea Mitropoliei Basarabiei[32]. La 14 ianuarie 1995, Dl David Atkinson, Președintele Comisiei Consiliului European pentru Țările nemembre a avut întrevedere la Chișinău cu toate cele trei părți prezente în conflict: Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Moldovei și Guvernul Republicii Moldova, în urma căruia a solicitat Executivului să soluționeze urgent problema fără nicio discriminare[33]. Drept răspuns la această intenție, Guvernul Republicii Moldova a acuzat Consiliul Europei de greșeli de ordin principal, evitând recunoașterea de jure a Mitropoliei Basarabiei[34].

Republica Moldova a debutat în justiția internațională în anul 1998 prin dosarul pe care i 1-a intentat Mitropolia Basarabiei[35]. Procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg fusese anticipat de o întreagă odisee în fața instanțelor naționale, acoperind ca timp mandatul a trei șefi de stat (Snegur, Lucinschi, Voronin) și a șapte guverne (Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiș, Tarlev). La 22 iunie 1998, Ministerul de Justiție din Republica Moldova informează Guvernul că, în opinia sa, Statutul Mitropoliei Basarabiei nu încalcă legile Republicii. Guvernul Republicii Moldova, prin instrumentul politic Serviciul de Stat pentru Culte nu a recunoscut nici un moment Mitropolia Basarabiei, răspunzând la toate solicitările oferite cu o evidentă înclinare rusească. Tocmai din acest motiv, în disperare de cauză, la 3 iulie 1997, a fost întocmit proiectul de rezoluție nr. 7871 al Consiliului Europei[36]. La 7 iunie 2001, Camera având drept sarcină examinarea cauzei, constituită de Secția întâi a CEDO, a declarat cererea admisibilă. Audierile publice au avut loc la data de 2 octombrie 2001, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. La originea dosarului se află o cerere (nr. 45701/99) îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei și 12 cetățeni ai acestui stat, Dnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eșanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ionița, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici și Alexandru Magola, au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale. Petiționarii acuză în particular faptul că refuzul autorităților Moldovei de a recunoaște Mitropolia Basarabiei a adus atingerea libertății lor de religie și celei de asociere și că Biserica petiționară a fost victima unei discriminări bazate pe religie, în sens diametral opus, reprezentantul Guvernului Republicii Moldova, Dl I. Morei, ministrul Justiției a reiterat că soluționarea pozitivă este o lovitură sigură la independența Republicii Moldova[37].

La 13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză petiționarilor - Mitropoliei Basarabiei și credincioșilor, persoane fizice - și a condamnat statul Republica Moldova, obligându-1 să înregistreze și să recunoască oficial Mitropolia Basarabiei la aproape 10 ani de la reactivare, timp în care aceasta a activat în ilegalitate, în condiții vitrege[38].

La 27 martie 2002 CEDO s-a pronunțat asupra cererii guvernului de la Chișinău de reexaminare a Hotărârii sale din 13 decembrie 2001 și a respins-o ca ne fondată[39]. Astfel, la 30 iulie 2002, Dl. Serghei Iațco, directorul Serviciului de Stat pentru Culte a înmânat oficial ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor certificatul de înregistrare a Mitropoliei Basarabiei Autonome de stil vechi cu nr. de înregistrare 1651[1]. Această biruință încă nu a soluționat definitiv conflictul între cele două Mitropolii Ortodoxe, iar lupta de menținere sau aderare a preoților la Mitropolia Basarabiei a fost permanentă. Cu siguranță, printre diversele acte de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei există și unele care ar forma un dosar integru: „Dosarul prigoanei”, unde să se stocheze toate abuzurile făcute asupra slujitorilor și credincioșilor Mitropoliei românești din Basarabia[1]. Azi, reprezentanții diferitor parohii, care doresc benevol să adere la Mitropolia Basarabiei întâmpină obstacole din partea statului. O implicare ilegală și discriminatoriu realizată în timpul președintelui Vladimir Voronin ține și de procesul ilegal de intabulare a lăcașelor de cult din partea Mitropoliei Moldovei, astfel că unele biserici devine proprietatea acestei structuri ecleziastice, iar comunitatea, care a construit, păstrat și reparat edificiul nu are nici un drept de proprietate asupra lui. Întrebări enigmă: Cine a permis înstrăinarea lăcașelor de cult de la comunitate, la Mitropolia Moldovei? De ce a fost atât de necesară această procedură? Oare credincioșii și administrația Publică Locală sunt la curent cu acest furt? Cum a permis Ministerul Culturii să înstrăineze atât de ușor unele biserici care fac parte din patrimoniu național? Cum se va proceda oare în condiția în care succesor de drept al Mitropoliei Moldovei devine o persoană fizică (indiferent de gen) și numai dorește biserici, cum vor proceda enoriașii comunității, când mereu particpă cu bani la reparația locașului de cult?

Mitropolia Basarabiei dorește să-și revendice restituirea în întregime a imenselor sale proprietăți confiscate, naționalizate, spoliate sau ridicate în orice alt fel de către regimul sovietic de ocupație și deținute în prezent de Guvernul Republicii Moldova sau Mitropolia Moldovei. În acest context, Mitropolia Basarabiei a adresat o nouă plângere Curții Europene a Drepturilor Omului[1].

Mitropolia Basarabiei și-a reactivat eparhiile istorice sufragane, iar autoritățile Republicii Moldova le-au admis în legalitate în perioade diferite: Arhiepiscopia Chișinăului (în 2004), Episcopia de Bălți (fosta Episcopie a Hotinului, în 2004), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie a Cetății Albe - Ismail, în 2006) și Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria, în 2006). Statutul de Exarhat al Plaiurilor este recunoscut de autoritățile Republicii Moldova.

Odiseea Mitropoliei Basarabiei a înscris o pagină nouă în istoria Republicii Moldova, iar angajații publici și politicienii ar fi oportun să ne răspundă la întrebarea: De ce procesul de recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei a durat tocmai 10 ani?, când pe teritoriul actual al Republicii Moldova activează șase structuri ecleziastice ortodoxe (Mitropolii sau Episcopii).

 

 

COJOCARU Viorel,

Preot, doctor în filosofie, Mitropolia Basarabiei

 

---

[1] Cererea Congresului Extraordinar Eparhial de la Chișinău de ridicare a Arhiepiscopiei Chișinăului la treapta de Mitropolie. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993, pp.14-16.

[2] Declarația Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel Mare”. În: Luminătorul, 1992, nr. 6, pp. 26-28.

[3] Memoriul a 52 de deputați de la Chișinău adresat Sanctității Sale Alexei II, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitului Teoctist, patriarhul bisericii Ortodoxe Române. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 21-22.

[4] Comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod al bisericii Ortodoxe Române din 9 aprilie 1992. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 23-24.

[5] Declarația oamenilor de știință, cultură și artă din Republica Moldova. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 25-28.

[6] Documentele ale Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei, prezentate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 44-49.

[7]Solicitarea Prea Sfințitului Episcop Petru de Bălți, din 27 septembrie 1992, de a primi oblăduirea canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 33-35.

[8] Act Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 50-53; Act Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În: Luminătorul, 1993, nr. 1(7), pp. 4-6.

[9] Apelul Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În: Luminătorul, 1992, nr. 4, pp. 32-33.

[10] Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei al II-lea. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 29-30.

[11] Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, răspuns Prea Fericitului Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 31-32.

[12] Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie 1992, adresată Sanctității Sale Alexei al II-lea. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 54-57; Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie 1992, adresată Sanctității Sale Alexei al II-lea. În: Luminătorul, 1993. nr. 1(7), pp.7-9.

[13] Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, adresată Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 68-71.

[14] Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, către Prea Fericitul Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 58-61; Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, către Prea Fericitul Patriarh Teoctist. În: Luminătorul, 1993, nr. 3(9), pp. 21-23.

[15]Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei II. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 85-101; Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei II. În: Luminătorul, 1993, nr. 3(9), pp. 21-23.

[16] Romeo Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei: interferența politice și religioase. Chișinău: Edit. „Alfa și Omega”, 2004, p.73.

[17] Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 29 decembrie 1992, adresată Domnului Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova și Domnului Andrei Sangheli, Prim-Ministru al Guvernului Republicii Moldova. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 62-67.

[18] Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 17 mai 1993, către Domnul Prim-Ministru Andrei Sangheli. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 81-84.

[19] Scrisoarea Domnului Prim-Ministru Andrei Sangheli, din 1 martie 1993, către Prea Fericitul Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 77-78.

[20] Hotărârea Comisiei pentru Drepturile Omului și Relațiile Naționale cu privire la demersul unui grup de parlamentari referitor la oficializarea Mitropoliei Basarabiei. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 72-76.

[21] Hotărârea Comisiei Parlamentare pentru Problemelor Culturii și Cultelor cu privire la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 79-80.

[22] [22] Scrisoare deschisă nr. 06-359, din 11 septembrie 1995, către Guvernul Republicii Moldova. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 5(27), 1-15 martie, p. 2.

[23] Scrisoare deschisă nr. 06-458, din 13 martie 1996, către Guvernul Republicii Moldova. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 6(28), 16-31 martie, p. 2

[24] Scrisoare deschisă prim-ministrului Andrei Sangheli. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 15(37), 1-15 august, p. 2.

[25] Cererea Mitropoliei Basarabiei nr.97/1 din 4 martie 1997 către Guvernul Republicii Moldova, Dlui Prim-ministru ion Ciubuc, privind aprobarea și înregistrarea Statutului de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 5(51), 1-15 martie, p. 2.

[26]  Romeo Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei..., Idem, p.74.

[27] Scrisoare Dlui Director Gheorghe Armașu către PS Episcop de Bălți, Petru Păduraru. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 3, 1-15 martie, p. 7.

[28] Hotărârea Curții de Apel a Republicii Moldova din 16 august 1996. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 18(64), 16-30 septembrie, p. 2

[29] Nina Șerban. Mitropolia obține o nouă victorie în lupta cu Guvernul. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 10(56), 16-31 mai, p. 1; Vasile Malanețchi. Va fi recunoscută oficial Mitropolia Basarabiei? La un pas de victoria finală. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 16(62), 16-31 august, p. 5

[30] Valeriu Cojocaru. Serviciul de Stat pentru crearea problemelor de cult. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 8.

[31] Vlad Cubreacov. Inchiziție a la Russe sau despre încă un soldat al interesului imperial. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 19(65), 1-15 octombrie, p. 2; Iurii Ababii. Regimul Lucinschi va compărea în fața justiției europene. Problema Mitropoliei Basarabiei se internaționalizează. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 3.

[32] Scrisoare deschisă a PS Petru, locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, adresată Excelenței Sale, Lordului Finsberg, vicepreședinte al Adunării Parlamentare as Consiliului Europei, membru al Comitetului Politic și al Comisiei Juridice. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 5, 1-15 mai, p. 6; Alexandru Magola. Problema Mitropoliei Basarabiei în atenția Ambasadei Americane. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 20, 16-30 noiembrie, p. 2.

[33] Iurii Ababii. Regimul Lucinschi va compărea în fața justiției europene. Problema Mitropoliei Basarabiei se internaționalizează. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 3.

[34]Consiliul Europei preocupat de situația Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 17(67), 1-15 septembrie, p. 3.

[35] Silvia Manole. Moldova în atenția Curții Europene pentru drepturile omului. Cazul Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1999, nr. 22(116), 16-30 noiembrie, p. 3.

[36] Acte Oficiale. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 17(67), 1-15 septembrie, p. 2.

[37] E. Buzdugan. Ministrul Justiției a scandalizat C.E.D.O. printr-un discurs halucinant. În: Țara, 2001, nr. 109(941), 4 octombrie, p. 1.

[38] Decizie CEDO. În: Țara, 2001, nr. 140(972), 14 decembrie, p. 1.

[39] Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată. În: Curierul Ortodox, 2002, nr. 8(133), 17 august, p. 2.