joi, 18 mai 2023

Pastorul calomniator Eugen Olaru refuză să discute față către față cu un preot ortodox. "Chiar nu știu unde au dispărut. Parcă i-a înghițit pământul.", spune preotul ortodox.

Demascarea diversiunilor neoprotestante legat de lăcrimarea icoanei Maicii Domnului de la Nicula.

Pastorul neoprotestant Eugen Olaru din Constanța minte spunând că a fost preot ortodox.

Deși i s-a cerut dovezi în acest sens, acesta se face că nu aude. Pe rețelele de socializare protestante din România a apărut o filmare de la o adunare sectară, din satul Roit, județul Bihor, în care un pastor neoprotestant pretindea că a fost preot ortodox și a făcut trucuri prin care să lăcrimeze icoana de la mănăstirea Nicula din județil Cluj. Într-un comunicat al mănăstirii Nicula, se arată că Eugen Olaru nu a făcut niciodată parte din rândul clerului monahal de acolo, iar afirmațiile acestuia sunt minciuni. La final vom anexa și documentul oficial emis de conducerea Mănăstirii.

De asemenea, icoana a lăcrimat în anul 1699, timp de 28 de zile, fapt confirmat de autoritățile austriece ale timpului, într-un document ce se află la arhivele din Cluj. Aceasta este singura dată când icoana a lăcrimat, dar au mai fost făcute minuni de-a lungul timpului.

Eugen Olaru în Roit (Bihor)
 Preotul ortodox Eftimie Mitra din jud. Hunedoara, a l-a invitat pe pastorul Eugen Olaru (în foto) poarte un dialog (dezbatere) publică față către față, cu telefoane în direct, în care să se discute despre cele afirmate de acesta în mod public la evenimentul petrecut în Bihor, satul Roit. Vedeți filmarea de mai jos, începând cu minutul 11.

  

Am încercat să îl contactăm pe pastorul care a făcut afirmațiile, dar până în prezent nu a răspuns mesajelor noastre. Într-o discuție ulterioară avută cu părintele Eftimie Mitra, ne-a relatat că și dânsul a dorit să aibă o întrevedere personală cu acest pretins fost preot Eugen Olaru: Am încercat să îl contactez pe acel pastor, dar nici un rezultat. Am încercat să iau legătura cu cei care au postat înregistrarea, dar la fel fără rezultat. Cineva mi-a răspuns în cele din urmă și mi-a zis că mă vor contacta. Încă nu m-au căutat. Am resunat, dar nu îmi mai răspunde nimeni. Am făcut și un apel public, dar nici un răspuns. Chiar nu știu unde au dispărut. Parcă i-a înghițit pământul. Ar fi un gest responsabil din partea acestui pastor să accepte să discutăm față către față acest subiect. Văd că mă evită. Să aibă curajul și demnitatea să discutăm despre afirmațiile sale, care nu sunt altceva decât calomnii și defăimări aduse Bisericii Ortodoxe în scop prozelit. Dacă acestea sunt metodele lor de a racola oameni, le spun de pe acum că ce fac ei este o lucrare demonică, nicidecum Dumnezeiască. Totuși aștept să ne vedem față către față. Insist în acest sens.

 

Prezentăm și comunicatul oficial emis de arhimandritul Nicolae Moldovan Vasile, starețul mănăstirii Nicula: 



15 comentarii:

  1. Un nebun de legat care face sminteală împotriva ortodocșilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine va vă încurca pe toți aicea voi ce trebuie să faceți să luați la răspundere pe ce minte mai este un vedeo făcut în 2011 ăla dc nu l-ați analizat sunt mulți mâncători de 💩 da să fimi

      Ștergere
  2. Cum sa stea in fata unui preot ortodox. Nici vorbă de asa ceva. Minciuna nu stă în fața adevărului.

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce a facut publică acea predică mincinoasă, dacă nu vrea să o dezbata în public?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca sunt mulți neștiutori și neinformați care accepta orice apare public fără niciun discernământ

      Ștergere
  4. Un om iresponsabil. Vai de capul lui.
    Asa invată în Biblie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vreți să spuneți ca preoți nu bea vreți să spuneți ca preoți nu , vă cere banii? Ce nu-i adevărat din ce a spus omul ăsta? Nu preoți l-a dat pe Isus la moarte ??? Degeaba deavolul vrea să ascundă adevărul dar nu va putea iar preotul asta pe fața lui se vede ca e plin de indraciti

      Ștergere
    2. Oare de ce nu poate ridica privirea? De ce nu privește lumea în ochi când o spune ?

      Ștergere
  5. Ce interesante metode de a atrage adepți... Dai cu noroi în BOR ca de acolo să mai pescuiești câțiva fraieri.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eugen Olaru e un mincinos. Nu a dovedit nimic din ce a spus denigrator la adresa ortodocșilor.
    Un ipocrit ieftin care prinde la oameni fără cultură.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu a auzit nimeni de el, un nimeni în drum plin de praf. Acum e vedetă cu minciunile sale. O vedetă a diavolului. Minciuna e de la diavol.

    RăspundețiȘtergere
  8. Atata timp cat preotii si episcopii vor neglija spunand "Nu ne punem mintea cu ei", acesti mincinosi vor avea sorti de izbanda. Acesta este avantajul sectelor, indiferenta preotilor si a episcopilor care spun: "Nu ne coboram la nivelul lor".
    de fapt acesti preoti, constient sau inconstient, joaca pe placul sectelor care fac prozelitism in voie libera, asemenea lupului care fura oile cand ciobanul doarme... Ei vor da seama pentru sufletele pierdute din turma lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Acesta e duhul pastorilor sectari. Critică ortodoxia cu minciuni și calomnii, dar nu au curajul să stea față către față cu preotii ortodocși referitor la aceste subiecte.

    RăspundețiȘtergere
  10. Aici este video original a ținut prin căutarea inversă a imaginii videoclipului. https://youtu.be/gzgL8344Ezw?si=b4FgLg-RTSSHIRP_

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga anonim, care nu iti dai numele,
      Link-ul tău este filmarea in care pastorul minte. Este preluat de pe un site al sectarilor .
      Situl unde a fost publicată minciuna se numește RADIO PSALMI

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.