Ezoterismul și misterele de la Sarmizegetusa Regia (1).

 Femeia guru și energia strămoșilor daci "benefică" în situații speciale...

   Încărcarea cu energie a femeilor, prin vagin, o tehnică energoterapeutică prin care crește fertilitatea la femei. Așa spune una dintre guru-istele care țin cursuri plătite la locurile sacre ale strămoșilor daci. Unii râd, iar alții o iau în serios. Unii se îmbogățesc, iar alții își golesc buzunarele. Depinde de nivelul de cultură și educație al fiecăruia, dar mai ales de nivelul de gândire. Mai multe detalii puteți afla în cele prezentate mai jos, extras din cartea "Îndăcitul" scrisă de Vladimir Brilinski:

     Un octombrie târziu, din acela care atunci când e soare e bine, când se bagă după nori, cauți călură, bântuia acea zi. Era luni și de dimineață băieții lucraseră la lemne. Tăiat, aranjat,  nu pe grabă ci liniștit și ordonat.  Îmi făcusem rondul de dimineață și către amiază mă alăturai băieților la lemne.  Munceam, ne mai opream, mai un banc, mai o țigară și stiva de lemne creștea frumos aranjată. Înainte de două am dat pauza de masă. Ne-am strâns toți la casa de bilete și pentru că fuseseră harnici băieții am zis că n-o fi foc un „douășcinci”.  Aia era porția înainte de masă. Câteodată se făceau și cinzeci sau o sutică, dar atunci nu se lucra, ploua sau ningea prea tare și stăteam la adăpost și făceam planuri sau hârtii. Când ne pregăteam să turnăm în pahare îl aud pe Milu spunând, vin turiști. Iute, țuica după sobă fiecare la locul lui și cei cu paza să meargă la posturi. Scot capul pe geam și văd un șir de femei, aliniate, mergând agale, cu capetele în jos, ca într-o procesiune. Fiecare avea sub braț câte un neopren, făcut sul. Grijă băieți că ăstea îs de ălea. Iar îi bai. Fiecare să meargă la postul lui și stați după ele dar nu faceți nimic, dați prin stație dacă ele nu vor să se ridice de pe iarbă. Regulamentul spunea că nu e voie să te așezi pe iarbă. Era o prevedere controversată cu adversari și partizani dar una necesară. De mii de ori am explicat grupurilor sau individual că ceea ce un om are dreptul, are dreptul și restul, adică miile de vizitatori care vin la Sarmizegetusa. Nefiind un loc de odihnă sau de pic nic, nici de joacă și nici de ritualuri, nu se putea permite așezarea pe iarbă a sute de oameni care fiecare ar fi făcut altceva. Vedeam bine imaginile de dinaintea administrării când zona sacră era plină de cearceafuri neoprene, corturi, cu oameni la plajă sau la meditație, unii jucând cărți, alții dormind, alții mâncând sau bând bere sau țuică. Monumentul are nevoie să fie vizitat și gata. Aici nu este Vama Veche.  le spuneam de multe ori turiștilor și unii înțelegeau. Alții, mai ales trăgătorii pe nas vuiau și se rățoiau de parcă le-ai fi luat dreptul la viață. În țara mea vine cineva și face un regulament care să-mi interzică să mă așez pe pământul meu sfânt urla Oreste când nu-i dădusem voie să-și facă ritualurile întins pe iarbă.

Așa stând lucrurile, femeile noastre înaintau ușor pe drumul către poartă. Ca la un semnal s-au oprit la fel de aliniate. Iar cea din frunte a venit la bilete. Băieții erau deja la locurile lor. 24 de bilete vă rog. Milu, tacticos muie degetul în burete și începu să numere. Doamnă, să știți că nu aveți voie să vă întindeți pe iarbă că văd că aveți neoprene. Biletele vă rog, replică calmă și absentă  femeia care nici nu păru să fi auzit ce-i spusese casierul. Luă biletele cu o mișcare bruscă și se întoarse în coloana ce o aștepta. Ca la un semnal, coloana se urni din loc și se îndreptă în liniște deplină spre zona sacră. Parcă erau în transă femeile. Trecură pe lângă primul paznic și așteptam, cu stația în mână, ca următorul să ne anunțe că au ajuns  în zona militară, o zonă împădurită cu fagi falnici. Stăm cinci minute și nimic. Ioane, au ajuns ? Nu șefu, nu-s. Nu le văd. Mai stăm vreo două minute și hai după ele. Cum biruim panta de intrare în cetate pe paltoul zonei militare ni se înfățișă o imagine care ar fi lăsat pe oricine cu gura căscată. Femeile erau prin pădure, fiecare lângă un copac. îmbrățișând-ul cu putere. Toate stăteau într-un picior, cu celălat încolăcind copacul, ridicat aproape la orizontală. Mergem direct la șefa, cea care cumpărase biletele. Bună ziua doamnă, vă rog să reveniți pe traseul de vizitare,  îi spusei cu un ton calm și moale. Mă rog, cât puteam eu fi de calm și moale. Ea nimic. Cu fața îndreptată spre  vârful copacului, nemișcată, cu ochii larg deschși parcă scoși din orbite nu schiță niciun gest. Doamnă, vă rog să respectați regulamentul de vizitare. Doamnă dacă nu vreți cu vorba bună ne adresăm colegilor jandarmi. Tot nimic. După câțiva pași încerc să vorbesc cu altă femeie pe care am văzut-o mișcând. Își alesese un copac prea gros,  iar picioarele ei mici și butucănoase nu reușeau să se plieze pe trunchi. Doamnă vă rog să mergeți pe traseul de vizitare. Ea, mormânt. Apăs butonul de emisie, colegii jandarmi vă rugăm să veniți până la poarta de vest în interior.  Nu am mai zis nimic. Priveam concentrarea femeilor și relația cu fiecare fag luat în brațe. Ceilalți râdeau, pentru că Marius le evalua femeilor posterioarele care se bombau copios datorită poziției. Și ceilalți își dădeau coate și își mutau privirea de la una la alta. Jandarmi apărură imediat. Sunt plutonier major Costea, vă rog actele la control. Șefa, nimic. Doamnă v-am rugat ceva. Încălcați o lege și vă rog să vă legitimați. Femeia se dezlipi ușor de trunchiul fagului, își dădu jos rucsacul și fără niciun cuvânt, scoase din el cartea de identitate. Jandarmul luă actul îl notă în carnet. Vă rog să le spuneți doamnelor să intre pe traseul de vizitare. Dacă nu, o să fie sancționate fiecare în parte. Un singur semn făcu femeia și celelalte se desprinseră de copaci și se încolonară pe aleea ce ducea în zona sacră.  Nu păreau nervoase dar se uitau pline de dispreț către noi. Vă rugăm să ne urmați la post zise jandarmul pe un ton extrem de oficial. Dar chiar trebuie replică femeia? Da,  și ne îndreptarăm către căpișta jandarmilor unde urma să se întocmească un proces verbal. Preț de cinci minute nimeni nu scoase niciun cuvânt îndreptându-ne către postul jandarmilor iar odată ajuns acolo trebuia să desemnez două persoane care să semneze procesul verbal ca martori. Am mers eu și cu Ionuț un copil de pădurar angajat la pază. Era un băiat tare liniștit Ionuț, ascultător, conștiincios și tare sfios. Nu vorbea mult. Ba chiar foarte puțin. Doar strictul necesar. Într-un an nu-l auzisem scoțând o sută de vorbe la un loc. Bine, am înțeles, nu știu, da sau mulțumesc și cam atât. Jandarmul se apucă de întocmit actul. Tacticos puse cele două foi de indigo între foi și privi cu atenție buletinul și se începu să scrie. Rubrici pe un proces verbal cât să completezi vreo cinci minute. Nimeni nu vorbea Cele două femei priveau pixul jandarmului umplând hârtia la fel de impasibile ca până atunci. La sfârșit la rubrica sancțiuni jandarmul ridică privirea și pe sub ochelari mă întrebă amendă sau avertisment. Nu era treaba mea să hotărăsc. Le priveam pe femei și păreau la locul lor, fără scandal sau miștocăreală dâmbovițeană cu care eram obișnuiți. Nu-și clamaseră drepturi închipuite de ele, nu făcuseră scandal, nu jigniseră. Mă pregăteam să spun avertisment și gata. Privirea mea se întâlni direct cu privirea femeii ce părea șefa. Avea niște ochi negrii, pătrunzători, iar mimica ei era una mai degrabă de superioritate decât de teamă sau una care cerea clemență. Nu știu ce mi-a venit atunci, pe loc.

    -Doamnă, începui eu, vă rog, spuneți-mi ce făceați acolo,  la fagii pe care i-ați îmbrățișat ?

        Cunoșteam zeci de ritualuri pe care căutătorii de energii sau șarlatanii de profesie le inventau pentru a stoarce bani de la fraieri. Să fi întâlnit de-alungul timpului vreo șaizeci de lideri de grup, așa ziși guru care își formau echipe întregi de creduli pe care îi storceau de bani vânzându-le iluzii. Cu cei mai mulți am avut conflicte deschise, verbale și fizice. Cu alții foarte puțini am ajuns și la concluzia comună că un monument UNESCO nu poate fi folosit drept sursă de venit pentru cei pe care Biblia îi amintește ca "mulți falși profeți se vor arăta". Acum aveam în față un astfel de guru, o femeie frumoasă, atrăgătoare chiar, demnă și sigură pe sine. Nici nu poți deveni guru dacă nu știi să te arăți puternic în fața oricui. Schiță un zâmbet superior și fixându-mă cu privirea începu rar, răspicat și cu o dicție impecabilă.

     - Domnule, noi suntem cazate la pensiunea Dacilor și participăm la un seminar care se numește atingere vaginală cu specii de foioase la Sarmizegetusa Regia.

   - Ce atingere, întrebai eu, cu o mutră tâmpă, crezând că nu am înțeles ce a spus.

    - Vaginală, domnule da. Acesta este subiectul seminarului pe care eu l-am organizat. Eu sunt energoterapeut cu diplomă și țin acest seminar pentru colegele mele care după absolvirea întregului curs vor putea să îndrume pe alte femei care sunt dispuse să înțeleagă faptul că energia arborilor de la Sarmizegetusa este binefăcătoare iar vaginal este cea mai ușoară cale de pătrundere a energiei în corp.

       Jandarmii priveau holbați la explicațiile femeii iar Ionuț, cu mânile încrucișate la piept părea că nu pricepe nimic din ce spune femeia. 

           - Și dacă sunteți în stare să înțelegeți să știți că prin această terapie se poate trata nu numai fertilitatea la femei ci o multitudine de alte afecțiuni care chinuie lumea. Poate vreți să mă întrebați de ce numai la Sarmizegetusa foioasele își fac efectul pe care eu l-am descoperit acum zece ani. Vă spun eu fără să întrebați. Rădăcinile fagilor sunt înfipte în corpurile strămoșilor daci care zac în pământul sfânt al acestui loc. Cum credeți că fagii de aici și paltinii și frasinii au crescut așa de mari fără să fi beneficiat de energia străbunilor care erau cei mai curați oameni ai antichității. Se pare că sunteți cam ignorant, domnule și chiar dacă vă pretindeți că administrați aici, de fapt nu aveți habar ce comoară păziți.

      Nu eram capabil să replic ceva. Îmi venea să râd spre deosebire de alte momente în care simțeam că explodez la auzul unor tâmpenii și mai ales la tonul și la felul în care erau demonstrate.  Ea explica, nu jignea, nu era agresivă. Mă simțeam în inferioritate dar nu furios.  Am încercat să-i explic că eu nu judec credința cuiva dar că nu se poate  face rabat de la regulamentul de vizitare și să înțeleagă acest lucru, mai mult că în preajma acelui loc sunt și alte păduri cu fagi la fel de înalți. și cu rădăcinile la fel de înfipte în istoria strămoșilor.

     -Bine spuse lidera absentă. Pentru ea nu conta niciun cuvânt din ce îi spuneam. Hai să terminăm odată. Amendă sau avertisment e totuna pentru noi. Avertisment, mormăi jandarmul care abia își masca râsul. Se așternu din nou liniștea până jandarmul completă rubrica sancțiuni după care trecurăm la semnături. Legea e lege.

    - Hai Ionuț semnează aici zise jandarmul. Ionuț luă pixul și se aplecă peste procesul verbal. Brusc se ridică și sfios se uită către femeie.

    - Doamnă, zise el molcom, po’ să vă întrăb și io ceva?

    -Da, cum să nu, veni răspunsul.

     - Da cu specii de rășinoase nu mere ?

       Din nou stupoare și imediat, un potop de râsete. Jandarmul își trase o palmă peste genunghi râzând 

    - No, să-mi bag, mă Ionuț tu nu ești tont .

     Și eu hohoteam mai degrabă de spontaneitatea lui Ionuț pe care nu o cunoșteam deși trăisem alături de el atâta timp. Femeia m-a fixat crunt și cu o voce schimbată mă repezi. Doar pe mine.

       -De ce râdeți domnule, dânsul a pus o întrebare de bun simț și dumneavoastră râdeți. Nu domnule și se întoarse către Ionuț. Nu se poate. Rădăcinile bradului nu ajung acolo unde pătrund cele ale foioaselor, Dar aveți dreptate, bradul are o energie incomparabil mai mare ca a fagului dar este greu să ajungi la ea din cauza rășinii. Între lemnul de o valoarea energetică uriașă  și vagin va sta totdeauna rășina care protejează lemnul. Vremea rășinoaselor nu a sosit încă. Ea va veni atunci când vom ști să ne contopim cu lemnul pătrunzând prin rășina sa.

      Ionuț, o privi lacom luă pixul încet și când semnă îl auzirăm mormăind.

   - Păcat, că aveam eu un brad, acasă, de tătă frumusețea.

     De data asta mi-am înhițit râsul. Jandarmul separă indigoul violet de filele albe și îi întinse liderei una dintre ele. Fără să o privească, ea o împături tacticos, netezind-o la muchii cu unghile vopsite într-un maro violent, o băgă în buzunar.

      -Pot să plec, întrebă fixându-l pe jandarmul ce mustăcea mai departe bântuit de gânduri erotice.

     - Da, dar vă avertizez că dacă mai produceți astfel de evenimente vom aplica alte sancțiuni mai severe care poate o să vă doară la buzunar, rosti cazon și oficial jandarmul, mustăcind a ironie.

    -Pe mine nu mă doare nimic în lumea asta, în afară de ignoranță și intoleranță și întorcând brusc privirea către mine, fixându-mă superior,

    -Nu-i așa domnule ? și părăsi căbănuța tacticos, urmărită de privirile noastre care-i măturau trupul cu lăcomia vulpii care nu poate ajunge la struguri spunând că sunt acrii.

 

Vedeti si: https://newshd.ro/index.php/2022/06/11/cartea-saptamanii-indacitul-vladimir-brilinsky/?fbclid=IwAR2Q9aoPyoDAkZWE5tSkoXF3p_tgtpTDUadoVUmRAoNKBzwtuQsXsAPmFSU

 

Nota: Fotografia e preluată de pe internet