sâmbătă, 7 martie 2020

Vaccinarea obligatorie: o analiză juridică asupra proiectului de lege din Parlamentul României


Vaccinarea obligatorie a devenit unul dintre cele mai importante subiecte la ora actuală, în România. Mai multe organizații neguvernamentale au cerut Parlamentului să aducă unele modificări la noua lege, dar se pare că ONG-urile nu sunt luate în seamă, de această dată.

Dacă ONG-urile ar cere închiderea definitivă a lăcașurilor de cult ortodoxe din România, Parlamentul ar fi fost cu mult mai receptiv.

Legea vaccinarii obligatorie încalcă libertatea de decizie a cetățeanului sub pretextul că cetățenii sunt inconștienți, în timp ce singurii conștienți sunt parlamentarii și firmele farmaceutice care își testează produsele în țările medii și slab dezvoltate.
 
În cele ce urmează, vom prezenta o analiză juridică a acestui proiect de lege, realizată de una dintre persoanele implicate în acest demers, av. Marina-Ioana Alexandru:
 

ANALIZA JURIDICA a PROIECTULUI de LEGE privind VACCINAREA PERSOANELOR in ROMANIA

PLx nr.399/2017
votat cu raport in Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor la data de 02 martie 2020


Prezentul document reprezinta analiza juridica efectuata de catre subsemnata Avocat MARINA-IOANA ALEXANDRU – autor al amendamentelor la acest proiect de lege, din anul 2017 si pana in prezent, provenite din partea ONG-urilor care si-au asumat semnalarea tutror ne-legalitatilor cuprinse in acest act normativ ce se vrea de catre autoritatile statului a fi legiferat si care au fost insusite de catre toti acei parlamentari responsabili.

Aceasta analiza este corelata cu argumentele Asociatiei ”MEDICI pentru CONSIMTAMANT INFORMAT” expuse in scrisoarea deschisa adresata Comisiei pentru Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor , inregistrata anterior sedintei de raport din data de 02 martie 2020 (impreuna cu amendamentele mai sus mentionate), cu opiniile unor colegi juristi si raportat la dispozitiile imperative ale legii fundamentale a Romaniei – CONSTITUTIA, Codul Civil, Legea drepturilor pacientului, Codul de etica si deontologie medicala, precum si la Tratatele si Conventiile internationale la care Romania a aderat.

Referitor la proiectul de lege privind „ORGANIZAREA SI FINANTAREA ACTIVITATII DE VACCINARE A PERSOANELOR DIN ROMANIA” ce se doreste a fi adoptat, aduc la cunostinta urmatoarea situatie de fapt si de drept ce este imperios necesar a fi cunoscuta de catre toata populatia tarii, astfel incat sa nu se poata spune ca nu s-au stiut efectele juridice periculoase pe care acest act normativ le produce datorita incalcarii drepturilor si libertatilor omului.

VACCINAREA, asa cum este definita in proiectul de lege la art.3 pct.o), “este un act medical de administrare a unui vaccin”, iar unul dintre principalele obiective ale activitatii de vaccinare este “controlul bolilor prevenibile….” – deci este un act medical profilactic imunologic.

Textul proiectului de lege este superficial si incomplet cu privire la “situatiile epidemiologice speciale” si denota o lipsa de discernamant, prin faptul ca nu se precizeaza nici un fel de detaliu despre procedura aplicabila in aceste de situatii, aceasta lasand loc posibilitatii de a se genera multiple abuzuri din partea statului prin autoritatile desemnate spre a duce la indeplinire vaccinarea populatiei.

In textul proiectului de lege notiunea de “Calendar national de Vaccinare” nu este clarificata, cum un este specificata nici necesitatea informarii corecte si complete cu privire la vaccinare si la riscurile asociate acesteia.



Proiectul de lege transformă vaccinarea dintr-un act medical realizat cu scop preventiv într-un act administrativ prin care medicul va fi obligat sa administreze vaccinuri unui pacient obligat sa le primeasca, fapt ce altereaza pana la disparitie relatia medic-pacient.

Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în românia încalcă convenția de la Oviedo, codul de deontologie medicală, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului.

CONVENŢIA EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, cunoscută cu numele scurt de Convenția de la Oviedo.
România a ratificat această Convenție în anul 2001.

Art. 5 din Convenția de la Oviedo precizează: O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul”.

Art. 2 din aceeași convenție precizează: „Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei”.

Articolul 11 din Codul de Deontologie Medicală:
Acordarea și retragerea consimțământului
(1) Nicio intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.
(2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de persoana vizată.
Articolul 4 din Codul de Deontologie Medicală:
Primordialitatea interesului și a binelui ființei umane
În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în Romania are articole care prevăd obligativitatea vaccinării și prezumă consimțământul pentru vaccinare ca fiind dat. (art.6, art.13 si art.21 din proiectul de lege)

Fiinta umana este o fiinta vie care poseda vointa libera, ratiune si simtire si care are dreptul inviolabil si imuabil de a dispune de ea insasi – principiu fundamental care este statuat inclusiv prin texte de lege, ceea ce determina imposibilitatea supunerii fiintei umane la un act medical impotriva propriei vointe.

Consimtamantul pentru nici un tratament nu poate fi prezumat si mai mult decat atat este interzis a fi viciiat.

Din punct de vedere juridic, consimtamantul nu se poate prezuma nici macar in cazul celor care nu au capacitatea de exercitiu, deoarece in numele acestora isi exprima consimtamantul reprezentantii legali, tutorii si implicit autoritatea tutelara.

UNICUL moment in care se prezuma ca o persoana si-a dat consimtamntul este atunci cand, trebuie sa i se salveze viata in urma unui accident biologic sau mecanic extern, acesta fiind in stare de inconstienta, dreptul la viata, la integritate fizica si psihica a persoanei fiind garantat.
Existenta capacitatii de exercitiu este conditionata de existenta discernamantului, care la randul sau reprezinta aptitudinea psihica a persoanei de a avea reprezentarea consecintelor faptelor si actelor pe care le intreprinde.

***A prezuma consimtamantul populatiei, printr-un text de lege si mai ales in contextul infaptuirii unui act medical, inseamna a declara intreaga populatie a tarii ca fiind total lipsita de discernamant, iar pe cale de consecinta, avand in vedere ca intregul bord al conducerii Romaniei face parte din populatia tarii, implica in mod absolut ca toti guvernantii, parlamentarii, conducerile autoritatilor de stat sa fie declarate ca fiind lipsite de discernamant!!!

A SE RETINE !!! Actul medical este un serviciu oferit (nu impus) la solicitarea oricarei persoane care cere, aflate in nevoia de a-si proteja starea de sanatate, indiferent daca doreste sa o faca preventiv sau terapeutic, motiv pentru care, consimtamantul acesteia trebuie sa reprezinte acordul de vointa informat, liber exprimat, expres, neechivoc si neviciiat prin niciuna dintre formele viciului de consimtamant, respectiv eroarea, violenta, dolul(viclenia) si leziunea.

Prin prezentul proiect de lege astfel cum dolosiv a fost “amendat” de catre Comisia de Sanatate a camerei Deputatilor, se induce ideea ca se renunta la sintagma de “consimtamant prezumat” fara a se spune ca in realitate pretinsele modificari introduc conceptul ascuns de “consimtamant viciiat” al persoanei.

In acest sens, va solicit sa retineti ca urmatoarele aspecte enuntate mai jos si care se regasesc in prezentul proiect de lege, constituie formele absolute ale viciului de consimtamant, respectiv:
-eroarea = falsa prezentare a realitatii,
-dolul(viclenia) = inducerea in eroare a unei persoane cu scopul de a o determina sa incheie un act (in speta medical),
-violenta = amenintarea unei persoane cu un rau (ex.sanctiunile, coercitia) care-i produce o frica ce o determina sa incheie un act (in speta medical) pe care altfel nu l-ar fi incheiat,
-leziunea = disproportia vadita de valoare dintre doua prestatii, prin intermediul carora o minoritate legiuitoare a hotarat in numele nostru sa ne smulga consimtamantul:

-prin obligarea la actul medical al vaccinarii ;

-prin aplicarea in mod repetat si fara limita a sanctiunilor excesiv de grave si dure ce se vor a fi luate impotriva acelor persoane fizice si juridice presupuse ca ar urma sa refuze actul medical al vaccinarii;

-prin efectele juridice grave pe care le produc sanctiunile excesive si aplicate in mod repetat si fara limita asupra acelor persoane fizice si juridice care refuza actul medical al vaccinarii;

-abilitarea autoritatilor de a face campanii de convingere periodic, in vederea vaccinarii;

-crearea unei noi categorii de infractori: parintii care opteaza sa nu isi vaccineze copilul (art.73 din proiectul de lege), in conditiile in care vaccinarea isasi prezinta riscuri de imbolnavire sau deces, aspecte mentionate in chiar prezentul proiect de lege, cat si in prospectele vaccinurilor;

-atacul la autoritatea parinteasca si la interesul superior al copilului prin amenzile excesive si invers proportionale cu fapta parintilor care refuza vaccinarea copiilor, fapt ce priveaza intreaga familie si implicit pe copii de mijloacele elementare de existenta (art.71 din proiectul de lege);

-favorizarea de catre statul roman a interesului comercial si economic al companiilor producatoare si distribuitoare de vaccinuri prin faptul ca li se da voie neingradit sa desfasoare campanii de promovare a vanzarii de vaccinuri, fara obligarea acestora de a transmite informatii corecte si complete cu privire la produsul vandut, respectiv de a fi informata populatia in egala masura cu “avantajele” cat si cu dezavantajele vaccinurilor;

-propaganda furnizorilor de servicii media si audiovizual care prin lege vor avea obligatia de a promova gratuit campaniile de vaccinare al Ministerului Sanatatii aflat in parteneriat cu companiile producatoare si distribuitoare de vaccinuri (art.77 din proiectul de lege);

-omisiunea obligatiei furnizorului de serviciu medical de vaccinare de a informa in conditii etice de neutralitate si impartialitate, corect si complet persoana care se vaccineaza, cu privire la raportul risc-beneficiu pentru fiecare vaccin si de a pune la dispozitia acesteia a prospectului substantei vaccinale ce contine compozitia vaccinurilor, reactii adverse postvaccinale si contraindicatii;

-omisiunea obligatiei furnizorului de serviciu medical de vaccinare de a efectua o anamneza familiala detaliata precum si o evaluare completa (inclusiv cu analize imunologice) a persoanei supuse vaccinarii, anterior efectuarii acestei proceduri;

-omisiunea obligatiei furnizorului de serviciu medical de vaccinare de a-si asuma in scris – ianinte de efectuarea actului medical al vaccinarii – inregistrarea si de a raporta toate efectele adverse ale vaccinului administrat suportate si relatate de catre persoana vaccinata, indiferent de momentul survenirii in timp a acestui efect fata de momentul vaccinarii, in conditii de totala confidentialitate si fara teama de consecinte punitive precum cele de la art.59 din acest proiect;

-omisiunea obligatiei medicului vaccinator de a raspunde civil si penal, inclusiv pentru acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate pacientului in cazul survenirii unor efecte adverse, daca nu a informat corect si complet astfel incat subiectul vaccinarii sa poata decide liber si neviciiat;

-omisiunea obligatiei raspunderii civile si penale a producatorilor de vaccinuri, a importatorilor, a distribuitorilor, a decidentilor si a tuturor persoanelor si entitatilor implícate in activitatea de vaccinare a persoanelor;

-infiintarea GTCAV (art.37-38 din proiectul de lege) ca un fel de jandarm sanitar ce urmeaza sa limiteze decizia profesionala a medicului vaccinator, incalcandu-se astfel principiul independentei profesionale a medicului, principiu care ii permite acestuia sa recomande doar acele tratamente medicale care slujesc cel mai bine interesului si starii de sanatate a pacientului;

-sanctionarea medicilor care pe baza studiilor efectuate, cu prorie constiinta, in conformitate cu normele deontologice, isi exprima liber parerea despre vaccinuri (art.60 din proiectul de lege);

-raspunderea ( deci nu decizia) parintelui de a prezenta copilul la vaccinarea obligatorie, fara anamneza familiala detaliata precum si o evaluare completa (inclusiv cu analize imunologice), anterior vaccinarii, si fara o informare corecta si completa pro si contra vaccinare;

-prevederile cu privire la raportarea copiilor nevaccinati, conditionarea accesului acestora la sistemul de invatamant in functie de situatia vaccinala si crearea premiselor discriminarii acestora in colectivitati(art.62-66 din proiectul de lege);

-acuzarea parintilor de neglijenta medicala daca nu doresc sa isi vaccineze copilul (art.66 pct.e) din proiectul de lege), fara a se tine cont ca acestia sunt factorul de decizie daca copilul urmeaza sau nu a fi vaccinat, la recomandarea medicului care consulta copilul;

-prezumarea consimtamantului la actul medical obligatoriu, de a fi vaccinat, fara anamneza familiala detaliata precum si o evaluare completa (inclusiv cu analize imunologice), anterior vaccinarii, si fara o informare corecta si completa pro si contra vaccinare;

-ingreunarea procesului de obtinere a eventualelor despagubiri pentru vatamarea postvaccinala prin birocratizare, in defavoarea evidenta a pacientului;

-omisiunea obligarii Ministerului Sanatatii la intocmirea unui plan de predictibilitate bugetara cu privire la súmele pentru decontarea investigatiilor si analizelor medicale efectuate inainte de vaccinare, in baza solicitarii medicului care consulta pacientul, precum si cu privire la súmele necesare pentru despagubirea persoanelor vatamate de vaccinare (art.28 din proiectul de lege);

-obligarea angajatorului la achitarea costurilor vaccinurilor pentru angajatii sai si sanctiunile pentru refuz, in conditiile in care acesta, oricum este obligat prin lege la plata contributiei privind asigurarile de sanatate ale salariatilor (art.35 si 71 din proiectul de lege);

Proiectul de lege îngrădește exprimarea opiniei profesionale a medicilor, asistenților medicali și farmaciștilor.
Practic, personalul medico-sanitar este indirect descurajat să recunoască și să raporteze eventualele reacții adverse postvaccinale, fiind amenințat să se supună obligativității vaccinării. (Art.59 coroborat cu art.71 din proiectul de lege).

Proiectul de lege limitează independența profesională a medicului, birocratizează procesul de stabilire a reacțiilor adverse postvaccinale și a contraindicațiilor la vaccinare. (Art.10 din proiectul de lege)

Recomandarea medicului care consulta pacientul/copilul, care detine toate informatiile cu privire la acesta si care are competenta exclusiva de a certifica contraindicatia la vaccinare, este anulata si inlocuita de catre certificarea realizata de Comisia Judeteana de Vaccinare de pe raza teritoriala a domiciliului pacientului/copilului.(art.22 din proiectul de lege)


Tipurile de reacții adverse postvaccinare si masurile compensatorii se vor stabili prin Hotărâre a Guvernului (art.10 pct.2 din proiectul de lege) si reprezintă practic o metodă prin care Guvernul va alege aleator un mic număr de reacții adverse pe care le va considera eligibile pentru eventuale despăgubiri banești, ignorându-le pe toate celelalte.

Confirmarea reactiilor adverse postvaccinale este data in sarcina unor comisii judetene, infiintate prin aceasta lege, ca si Comisii Consultative ale Ministerului Sanatatii.

Aceste Comisii Consultative ale Ministerului Sanatatii, denumite Grupul Tehnic de Coordonare a Activitatilor de Vaccinare (GTCAV) urmeaza a fi remunerate de la bugetul de stat in paralel cu structurile abilitate, deja existente (art.28 pct.d) din proiectul de lege).

Grupul Tehnic de Coordonare a Activitatilor de Vaccinare (GTCAV) se infiinteaza ca un fel de jandarm sanitar ce urmeaza sa limiteze decizia profesionala a medicului vaccinator, incalcandu-se astfel principiul independentei profesionale a medicului statuat prin art.6 al Codului de etica si deontologie medicala cares pune asa:” medicul este dator sa staruie si sa isi apere independenta profesionala, fiind interzisa orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de retiuni de rentabilitate económica sau de ordin administrativ”.

Este prevazuta superficial doar posibilitatea acordarii unor eventuale despagubiri persoanelor vatamate de reactiile adverse postvaccinale cu conditia sa fie dovedita relatia de cauzalitate dintre vaccinul administrat si starea ulterioara a pacientului (art.10 din proiectul de lege).

Medicului care consulta pacientul/copilul, prin incalcarea principiului autonomiei profesionale, i se ia dreptul si competenta la diagnosticarea reactiilor adverse postvaccinale si la stabilirea relatiei de cauzalitate dintre vaccinul administrat si starea ulterioara a pacientului (ca si in cazul contraindicatiilor la vaccinare), acest act fiind dat in competenta GTCAV , fapt care conduce inevitabil la ingreunarea procesului de obtinere a eventualelor despagubiri pentru vatamarea postvaccinala prin birocratizare, in defavoarea evidenta a pacientului. (art.10 pct.3 din proiectul de lege)

Prezentul proiect de lege contine o serie de masuri de constrangere si sanctiuni (art.71-73 din proiectul de lege) daca persoana adulta sau parintii copiilor refuza vaccinarea.

Prezentul proiect de lege pune semnul egal si induce confuzia intre decizia parintelui de a alege sau nu vaccinarea copiilor si neglijarea copiilor de catre parinti.

Orice persoana are DREPTUL, nu obligatia, sa acceseze serviciile puse la dispozitie de catre stat, in vreme ce statul are OBLIGATIA de a le furniza si de a le oferi acces cetatenilor la aceste servicii, in schimbul contributiilor platite de acestia la bugetul de stat.

Prezentul proiect de lege prevede obligatii si sanctiuni excesive si abuzive doar pentru populatie - adulti si copii ce urmeaza a fi supusi fara discernamant si in masa la un act medical obligatoriu pentru care, tot prin textul de lege, se presupune ca acestia si-au dat consimtamantul.

Aceasta inseamna incalcarea dreptului si libertatii persoanei de a dispune de ea insasi, in cazul adultilor, iar in cazul copiilor, se incalca dreptul parintelui de a proteja interesul superior al copilului, prin obligatiile ce-i revin de a asigura copilului o dezvoltare fizica normala, veghind asupra sanatatii acestuia.

Prezentul proiect de lege nu contine nici o prevedere imperativa prin care sa se impuna ca autoritatile competente desemnate spre a duce la indeplinire vaccinarea populatiei, sa fie obligate sa efectueze procedurile si investigatiile de specialitate pentru testarea imunitatii fiecarui subiect in parte ce urmeaza a fi vaccinat, anterior vaccinarii, pe cheltuiala exclusiva a statului, in conditiile in care acesta (statul) impune obligarea populatiei la vaccinare in masa.

Actul medical al vaccinarii ar trebui sa fie facut exclusiv in functie si raportat la rezultatele testelor imunologice.

Nu se tine cont de faptul ca fiecare fiinta umana este unica, cu propriile particularitati biologice, patologice, psihologice, emotional-afective, etc.

Prezentul proiect de lege nu contine nici o garanție suficientă și/sau rezonabilă împotriva riscurilor sau reacțiilor adverse ale vaccinarii.
Astfel riscul vatamarii corporale si a starii de sanatate a persoanelor este iminent, daca acestea, la momentul vaccinarii, nu au cunostinta de existenta unor afectiuni in corpul lor, pentru care vaccinarea este total interzisa, conform studiilor publice de specialitate la nivel mondial.

Prezentul proiect de lege nu contine nici o prevedere imperativa prin care sa se impuna ca producatorii de vaccinuri, transportatorii si distribuitorii de vaccinuri, medicii si autoritatile competente desemnate spre a duce la indeplinire vaccinarea populatiei, sa fie obligate sa raspunda in vreun fel in cazul vatamarilor suferite de pacientii care prezinta reactii adverse postvaccinale.

Practic, prin prezentul proiect de lege ce se doreste a fi legiferat, statul nu are nici o obligatie si nu isi asuma responsabilitatea in nici un fel in caz de vatamare corporala si/sau deces al pacientului.

Prin prezentul proiect de lege se favorizeaza interesul comercial si economic al companiilor producatoare si distribuitoare de vaccinuri prin faptul ca li se da voie neingradit sa desfasoare campanii de promovare a vanzarii de vaccinuri, fara mentiunea clara si expresa a modului de transmitere a informatiilor, ceea ce presupune o informare a populatiei exclusiv cu efectele “benefice” ale produsului vandut, prin omiterea contraindicatiilor si a efectelor adverse cauzatoare de prejudicii, fapt ce constituie un factor garantat de viciu de consimtamant al consumatorului de vaccin.(art.11 din proiectul de lege)

Prin prezentul proiect de lege furnizorii de servicii media si audiovizual au obligatia sa promoveze gratuit campaniile de vaccinare al Ministerului Sanatatii (art.77 coroborat cu art.11 din proiectul de lege) care este in parteneriat cu companiile producatoare si distribuitoare de vaccinuri.

In concluzie, prin obligarea la vaccinarea in masa si fara discernamant din partea autoritatilor de specialitate abilitate, a persoanelor din Romania, precum si prin sanctiunile aplicate persoanelor fizice, juridice si parintilor care refuza vaccinarea, desi aparent, la nivel declarativ, scopul prezentei legi este acela de a “asigura dreptul la sanatate individuala si colectiva”, in fapt , prin insasi cuprinsul ei se incalca in mod flagrant dreptul pretins a fi aparat .

Pe langa viciierea consimtamantului in aproape tot cuprinsul textului de proiect de lege, sunt incalcate drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, statuate in Constitutia Romaniei, dupa cum urmeaza :

Art.22 –(pct.1)Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
Art.23 - (pct.1)Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
Art.24 - (pct.1)Dreptul la aparare este garantat.
Art.26 – (pct.2)Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi.
Art.29 – Libertatea constiintei (pct.1) - ….nimeni nu poate fi constrains sa adopte o opinie….contrar convingerilor sale. (pct.2) Libertatea constiintei este garantata.
(pct.6)Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
Art.30 – (pct.1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Art.31 - (pct.1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(pct.2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(pct.4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Art.32 - (pct.1) Dreptul la invatatura este asigurat prin….
Art.34 – (pct.1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat .
Art.48 – Familia (pct.1)….parintii au dreptul si indatorirea de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

Coroborate cu:
LEGEA 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Art.2 pct. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socioafectiv si la viata de familie.
(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal.
(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
(5) Persoanele prevazute la alin. (4) sunt obligate sa implice familia in toate deciziile, actiunile si masurile privitoare la copil si sa sprijine ingrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea acestuia in cadrul familiei.
Art.5 pct.2 – raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rand parintilor;
Pct.4 – interventia statului este complementara

CODUL CIVIL: Continutul autoritatii parintesti este prevazut de dispozitiile imperative ale art.487 din Codul Civil, care spune :Parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului; ei sunt datori sa dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia”.

In ceea ce priveste interventiile medicale asupra unei persoane, Codul Civil, la art. 67, dispune imperativ ca ,,nici o persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.’’

LEGEA nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ;

TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE referitoare la protecţia sănătăţii umane şi dreptul la respectarea statutului, identităţii religioase si cofesionale a bisericilor, asociatiilor si comunitatilor crestine.

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A  DREPTURILOR OMULUI  cu privire la dreptul la viaţă şi libertate, dreptul la protecţia vieţii personale şi de familie împotriva oricăror imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi de religie dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării;

CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi dreptul la libertatea de exprimare;

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale copilului.

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI referitoare la dreptul inerent la viaţă, dreptul la libertatea de opinie, dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la protecţia copilului împotriva oricăror forme de violenţe şi vătămări;

TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.

Nu pentru ideea vaccinarii se ridica opozitia, ci efectiv datorita faptului ca decizia omului de a se vaccina sau nu, in totala si reala cunostinta de cauza, este un act de dispozitie personal care priveste existenta si integritatea fizica a acestuia, conferindu-i dreptul inviolabil si inalienabil la viata si sanatate.


                                                      Avocat MARINA-IOANA ALEXANDRU
                                                                             

Sursa:






















Un comentariu:

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.