Arhimandritul Sofronie
Saharov a combătut cu câteva decenii în urmă o stare de dictatură creată recent
de către SS Bartolomeu al Constantinopolului susținut acum și de IPS Ierotheos Vlachos.
Dacă în cazul "Sinodului"
din Creta, mitropolitul Ierotheos, s-a pronunțat clar împotriva
pseudobisericilor, acum susține cu înverșunare o pseudobiserică al cărei lider
este schismatic. Care este miza? De ce această schimbare de atitudine? Când a
fost sincer, atunci sau acum?
Mitropolitul grec Ierotheos susține schisma din
Ucraina si tulburările create în urma recunoașterii acesteia de către "Papa"
Bartolomeu de la Constantinopol. Pentru IPS Ierotheos nu conteaza că se fac
pași mari spre o nouă schism în Biserica Ortodoxă, atâta timp cât sentimentul "patriotic"
grecesc este mai presus decât canoanele Bisericii Ortodoxe.
În contradicție cu opinia mitropolitului Ierotheos este
poziția canonică a duhovnicului său, Arhimandritul Sofronie Saharov de la
mănăstirea Essex din Anglia care combate dictatura de tip papist din Biserica
Ortodoxă.
O analiză a acestui aspect o face Active News, într-un eseu
semnat de Iosif Mihăileanu, pe care îl vom reda integral în cele ce urmează:
Arhim. Sofronie Saharov despre
„neo-papismul Constantinopolului” – explicația mizei dogmatice uriașe a
schismei din Ucraina
Mi-a căzut în aceste zile sub ochi
un articol care pune cel mai clar în lumină gravitatea problemei bisericești
din Ucraina. Autorul lui
este unul dintre marii teologi ai secolului XX și un om sfânt totodată,
părintele arhimandrit Sofronie Saharov.
Problema bisericească din Ucraina este conflictul dintre
Biserica Ucraineană canonică, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse, și
Biserica autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului.
Acest conflict a rezultat și alimentează, totodată, conflictul mai vechi dintre
Patriarhia Rusă și Patriarhia Constantinopolului. Există și o dimensiune
politică: marii susținători ai celor două tabere sunt Rusia și, respectiv, SUA,
aflate în luptă pentru dominație în lume.
Dar cel mai
grav aspect este că în problema bisericească din Ucraina se confruntă două
viziuni dogmatice asupra Bisericii Ortodoxe a toată lumea. Fiecare parte
implicată, și Patriarhia Constantinopolului, și Patriarhia Moscovei, își
fundamentează acțiunile pe câte un model dogmatic al relației dintre bisericile
autocefale care alcătuiesc Ortodoxia mondială, iar aceste modele sunt diferite.
Viziunea
dogmatică a Patriarhiei Constantinopolului este că Patriarhul ei este deasupra
tuturor episcopilor ortodocși din lume, așa cum Papa de la Roma este deasupra
întregului spațiu catolic. Într-un document oficial al Patriarhiei din 2014, un
mitropolit grec a numit acest statut al Patriarhului de Constantinopol prin
formula „primus sine paribus”, adică primul fără egali. Pericolul acestei
viziuni asupra Bisericii este atât de mare încât, așa cum am scris în articolul „În fața
pericolului schismei din Ucraina, patriarhii Antiohiei și Ierusalimului își dau
mâna”, doi patriarhi
au stins un conflict vechi de șase ani pentru a face front comun.
Cealaltă
viziune este împărtășită de majoritatea bisericilor autocefale, care consideră
că Bisericile Ortodoxe autocefale sunt egale în drepturi și responsabilități și
Patriarhul de Constantinopol are doar un primat de onoare.
Acest tip de
primat a fost numit prin formula „primus inter pares”, adică primul între
egali.
Acest conflict
este vechi, s-a manifestat și în secolul XX, de exemplu în legătură cu
autocefalia bisericilor ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, SUA.
De curând,
Mitropolitul Ierotheos Vlachos a publicat o declarație de susținere a viziunii
dogmatice a Constantinopolului. Constantinopolul este văzut ca un cap al
tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de la care acestea au autocefalia și
căruia trebuie să i se supună. Autocefalia celorlalte Biserici Ortodoxe, a
scris Mitropolitul Ierotheos, se află la bunăvoința Patriarhiei Ecumenice,
singura care este în realitate deplin autocefală.
Pentru că
Mitropolitul Ierotheos Vlachos are un statut foarte înalt între teologii
ortodocși contemporani, poate cel mai potrivit răspuns la opinia sa este un
articol scris de către arhimandritul Sofronie Saharov, în care părintele
Sofronie arată gravitatea erorii dogmatice pe care se fundamentează pretenția
Constantinopolului de a fi deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.
În esență,
arhimandritul Sofronie arată că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori
urmează modelul relațiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, în care niciuna nu
este deasupra celeilalte și că Patriarhia de Constantinopol alterează aceste
relații dintre Bisericile surori aducând în Biserica Ortodoxă o erezia de tip
papală, în care un episcop, precum episcopul Romei, este deasupra tuturor
celorlalți episcopi și a tuturor credincioșilor.
Articolul
Părintelui Sofronie a fost publicat în Buletinul Exarhatului Patriarhal al
Europei de Vest, nr. 2-3/1950, paginile 8-32, în limba rusă, și poartă numele
„Unitatea Bisericii în chipul Unității Sfintei Treimi (Învățătura ortodoxă
despre Sfânta Treime ca bază a Eclesiologiei Ortodoxe)”.
Articolul a
fost scris în contextul în care mai multe parohii din Exarhatul Patriarhal al
Europei de Vest treceau din Patriarhia Rusă în Patriarhia de Constantinopol.
Până la urmă, Exarhatul va trece în subordinea Patriarhiei de Constantinopol.
În 2018, Constantinopolul a declarat dizolvarea lui, dar deocamdată Exarhatul
nu s-a supus acestei măsuri.
Acest articol a
fost republicat ulterior fără referirile la Patriarhia de Constantinopol.
Părintele
Sofronie Saharov explică întâi că orice deviere în învățătura dogmatică a
Bisericii conduce către o îndepărtarea a oamenilor de Dumnezeu și de mântuire.
De aceea, este foarte importantă învățătura dogmatică. În diferite momente
istorice, un aspect sau altul al învățăturii dogmatice este supus pericolului
de a fi schimbat și atunci acel aspect trebuie apărat cu toată puterea.
Tendința
Constantinopolului de se considera deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe surori
atacă învățătura despre Biserică: „Dogma despre Biserică […] în momentul de
față, chiar în adâncurile Bisericii noastre Ortodoxe, este din nou expusă
marelui pericol de a fi pervertită, ceea ce poate provoca daune inestimabile
lucrării mântuirii și, prin urmare, firește, atenția noastră este concentrată
asupra ei.”
Analiza
greșelii Constantinopolului se face plecând de la relația corectă dintre
Bisericile Ortodoxe autocefale surori. Această relație este modelată după
chipul relației dintre Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
care sunt deoființă și egale în demnitate. De aceea Bisericile Ortodoxe surori
sunt egale în demnitate și ele alcătuiesc împreună Biserica:
„Și iată chipul
acestei ființări triunice trebuie să ne arate Biserica. Și dacă este să
întrebăm în ce forme sau în ce principii ale vieții istorice bisericești putem
vedea acest chip, va trebui să răspundem: în două principii, sobornicitatea și
autocefalia. Traducând aceste principii în alt plan, putem spune: în dragoste
și egalitate, în libertate și deoființime. Aducând toate aceste concepte
împreună, obținem: în libertatea dragostei sobornicești și a egalității
deoființimii.”
În secolul XX,
Constantinopolul a încercat să subordoneze Bisericilor autocefale, iar acestei
subordonări în învățătura despre Biserică îi corespunde în învățătura despre
Sfânta Treime eroarea subordonaționismului, a ereticului Arie, prin care Fiul
era considerat mai prejos decât Tatăl.
După afirmarea
teoretică a primatului său, căruia trebuie să i se subordoneze Bisericile
autocefale, Patriarhia Constantinopolului a trecut la diferite măsuri practice,
intervenind în diferite patriarhii și luând decizii pan-ortodoxe fără să
consulte celelalte Biserici autocefale. Aceste acțiuni, în 1950 aflate la
început, dar care apoi au sporit ca număr și importanță, i-au dat atunci prilej
Părintelui Sofronie să constate indice clar problema „neo-papismul din
Constantinopol, care încearcă să treacă extrem de rapid de la etapa teoretică
la cea practică.”
Părintele
Sofronie este conștient că tendința înălțării lumești nu este nouă: „În
general, tendințele papiste în lumea noastră căzută sunt firești. Ele sunt
specifice nu numai Romei antice, ci și Estului, unde au apărut de mai multe ori
în Bizanț. Cu toate acestea, Dumnezeu a păzit până acum Biserica din Răsărit și
aceste tendințe s-au stins fără a încălca pacea adâncă a Bisericii”.
Părintele a
identificat tendința Constantinopolului de a introduce în Biserica Ortodoxă
statutul de Papă într-un moment în care lucrurile nu erau atât de avansate ca
în prezent: „Papismul din Constantinopol, contemporan cu noi, se află încă
într-o stare rudimentară”.
El observă că
susținătorii poziției speciale a Constantinopolului au evoluat de la a vorbi
despre un primat de onoare al lui la „dreptul de instanță supremă de justiție
în Biserica Universală, uitând lupta seculară împotriva pretențiilor Romei la
acest drept; uitând că tocmai aceste pretenții ale Romei au dus la marea și
finala schismă a Bisericilor (1054)”. Profetic, Părintele Sofronie arată
legătura dintre pretenția de dominare absolută a Bisericii și Marea Schismă de
la 1054, iar astăzi vedem că pretenția Constantinopolului de dominare absolută
a Bisericii Ortodoxe poate duce la cea mai mare schismă
după cea din 1054.
Un alt punct de
actualitate despre care Părintele Sofronie vorbește încă din 1950 este
pretenția Constantinopolului de a i se supune întreaga diasporă ortodoxă. În
Tomosul de recunoaștere și autocefalie acordat structurii autocefale din
Ucraina, Constantinopolul a dispus ca toată diaspora acesteia să intre sub
jurisdicția lui. „Proclamând principiul de dezvoltare romano-catolic, ei au
rezervat pentru Constantinopol dreptul exclusiv asupra întregii diaspore
ortodoxe din lume, negând aceste drepturi pentru alte Biserici autocefale, în
raport cu diaspora fiecăreia dintre ele. Neavând niciun motiv pentru aceasta,
nici în organizarea canonică a Bisericii, nici în practica ei seculară, ei,
asemenea Romei celei dintâi, au început să afirme aceste drepturi nu pe baza
canoanelor, ci pe baza poruncilor lui «Dumnezeu Însuși»” – spunea arhimandritul
Sofronie.
Gravitatea
acestei poziții este aceeași cu gravitatea erorii săvârșite de catolici:
„papismul roman a adus structura ierarhică la extrem, evidențiind din întreg
trupul Bisericii un anumit episcop ca fiind singurul purtător al
infailibilității și, prin aceasta, a pierdut în viața Bisericii chipul
existenței Sfintei Treimi, a faptului că aceasta este de o ființă și a
egalității Ipostaselor”. Or, dacă Biserica nu mai este după chipul lui
Dumnezeu, ea nu mai poate sluji omului să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.
Părintele
Sofronie citează din Enciclica Patriarhului Atenagora al Constantinopolului din
Duminica Ortodoxiei din anul 1950, în care acesta a făcut un pas uriaș înspre
afirmarea Constantinopolului ca Romă a Ortodoxiei:
„Să trecem la
ultima și cea mai importantă expresie a papismului Constantinopolitan, la
Enciclica Patriarhului Atenagora, publicată în Duminica ortodoxiei din 1950.
Aici vedem o asemănare tot mai mare cu prima Romă, în esență ideea că, dacă
Roma cea dintâi a căzut, atunci îi ia locul cea de-a doua Romă, cu aceleași
drepturi și aceleași argumente. În această enciclică, Patriarhul Atenagora
numește Patriarhia din Constantinopol, „stâlp purtător de lumină”, „bastionul
strălucitor al Ortodoxiei și stâncă creată de Dumnezeu”, „veriga, care leagă
într-un întreg toată istoria Bisericii Ortodoxe”, „Tronul Universal și Centrul
spre care sunt îndreptate privirile întregului cerc al Bisericilor lui
Dumnezeu” - centru care grupează și ține toate Bisericile Ortodoxe”.
Părintele
Sofronie citează și fragmente în care Patriarhia de Constantinopol este
indicată ca o Biserică-Mamă care asigură în mod exclusiv legătura cu Dumnezeu a
celorlalte biserici: „doar prin această Biserică-Maică, adică prin comuniunea
și contactul cu ea […] se unesc cu trupul Unei, Sfintei, Sobornicești și
Apostolicești Biserici”. Și aceasta are dreptul să le ceară spunere celorlalte.
Tot în această
Enciclică, se vorbește explicit despre obligația Bisericilor Ortodoxe surori de
a-și împlini „îndatoririle” față de Patriarhia de Constantinopol:
„Biserica-Mamă, a cărei întreagă existență a fost o luptă neîncetată pentru a
păstra credința și virtuțile strămoșilor, pentru bunăstarea Sfintelor lui
Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea fiecărei comunități creștine, are tot
dreptul să ceară față de sine respectul cuvenit al propriilor copii și să
aștepte îndeplinirea completă și de bună voie a îndatoririlor lor în raport cu
ea”.
Părintele
Sofronie remarcă cum Constantinopolul consideră că celelalte biserici ortodoxe
sunt inferioare lui: „Constantinopolul – e totul, el este Biserica Universală,
iar ceilalți sunt niște părți, și fac parte din Biserica Universală doar pentru
că sunt legate de Constantinopol.”
În continuare,
Părintele Sofronie pune punctul pe i, scriind explicit că viziunea Patriarhiei
Constantinopolului este o erezie ecleziologică, de același tip cu papalitatea
romano-catolică și că ea pune în pericol existența Ortodoxiei:
„Trebuie, oare,
să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi
papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce
în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței
noastre? Legând, asemenea primei Rome, cu un element local (iar referitor la
Constantinopol trebuie să adăugăm, și rasial - grec), dreptul exclusiv la
autoritate și dreptul de a învăța în Biserică, el (papismul) ne întoarce la
acele vremuri despre care citim în Evanghelie: «Părinții noștri s-au închinat
pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne
închinăm” (Ioan 4:20)»”.
Dar Mântuitorul
a răspuns la întrebarea femeii samarinence de la Fântâna lui Iacob că nu locul
este important, ci adevărul închinării: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când
nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui […] Duh
este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în
adevăr” (Ioan 4, 21, 24)
De aceea
Părintele Sofronie scrie că Patriarhul Atenagora greșește atunci când
transformă Patriarhia de Constantinopol, adică un element geografic și un
element etnic, în garantul Ortodoxiei: „Patriarhul Atenagora pune apartenența
la Biserica Universală în dependență de legătura cu Constantinopolul. Altfel am
învățat demult să gândim și să credem.”
Citându-l pe
Sfântul Pavel, Părintele Sofronie arată că unitatea Bisericii nu se datorează
subordonării unui centru unic de conducere, așa cum se dorește
Constantinopolul, ci comuniunii în Hristos, prin trăirea într-un unic trup care
este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos:
„Când Apostolul
Pavel vorbește despre unitatea Bisericii, el nu o face dependentă de
subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceeași pâine a
Trupului și a Sângelui Domnului (1 Corinteni 10, 14-17) și de conducerea
(cuvântul original vine de la: a sta în capul) Bisericii de către un singur Cap
- Hristos (Efeseni 4, 15-16)”.
Părintele
Sofronie revine la denumirea de „Biserică-Mamă” pe care Constantinopolul o
folosește în raport cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale și pe care se
bazează o parte din argumentarea poziției dominante a Constantinopolului. Mai
întâi arată că acesta numire, chiar dacă ar fi adevărată (deși nu este), nu ar
da un drept special Constantinopolului față de alte Biserici, pentru că între
mama care naște și copilul care se naște este egalitate de demnitate:
„Patriarhul
Atenagora, în această chemare a sa, adresată, după exemplul papilor de la Roma,
direct tuturor creștinilor ortodocși din lume de a i se supune, argumentează
această cerere categorică cu faptul că Constantinopolul este Maica Bisericilor.
Nu vom spune acum în legătură cu cine și în ce măsură Constantinopolul s-a
arătat a fi Mamă, să presupunem că el se poate numi cu adevărat Biserică-Mamă
pentru toate Bisericile. Oricum, dacă am deduce faptul subordonării din cel al
maternității istorice – ar fi o abatere de la triadologia ortodoxă potrivit
căreia Paternitatea sau Filiația nu anulează deplinătatea egalității. Cel
Născut din ființă este egal cu cel ce Naște. Așa au crezut sfinții părinți
(Grigorie Teologul)”.
Părintele
Sofronie oferă ca argument foarte clar statutul Patriarhiei Ierusalimului,
care, deși este locul de unde a pornit creștinismul, totuși nu are prima
poziție în ierarhia onorifică a patriarhiilor, ci a patra poziție:
„Faptul că în
viața Bisericii, maternitatea nu a fost recunoscută ca bază nu doar a puterii,
dar nici a cinstei, fiecare poate vedea cu cea mai mare claritate din exemplul
Bisericii din Ierusalim, care este singura Mamă incontestabilă a tuturor
Bisericilor, chiar și a Primei Rome.
Roma se laudă
cu mormântul lui Petru. În Ierusalim se află Prealuminatul Mormânt al Însuși
Mântuitorului Lumii. Roma se laudă cu „sângele purpuriu” al lui Petru și Pavel.
În Ierusalim Și-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge Răscumpărătorul lumii. Roma se
laudă cu slava „orașului veșnic”. În Ierusalim a învățat, a pătimit și a înviat
Marele Împărat al Slavei - Domnul. Tot acolo, pe Muntele Eleonului, El i-a
binecuvântat pe Ucenici și întru slavă S-a înălțat la cer. În același loc, în
foișorul din Sion, Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a celor care
erau cu ei, adică asupra Bisericii Universale. Acolo s-a desfășurat viața
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot acolo a avut loc primul Sinod
Apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. Și totuși, în ciuda tuturor
acestor lucruri, în perioada premergătoare Primului Sinod Ecumenic, el și-a
pierdut chiar și independența și era subordonat Mitropolitului Cezareei
Palestinei.”
Părintele
Sofronie arată că urmarea firească a dorinței de dominație a Constantinopolul
este lupta acestuia pentru anularea autocefaliei Bisericilor Ortodoxe
surori.
„Faptul că deja
Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră
nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se
împacă nici romano-catolicismul.”
În continuare,
el citează un teolog catolic care se exprimă împotriva autocefaliei bisericilor
locale în același mod precum Constantinopolul:
„Iată ce spune
S. Tâșkevici în a sa «Învățătură despre biserică»: «În biserica universală,
bisericile locale sunt permise ca părți ale unui singur organism, ca niște
ramificări care depind de un trunchi central, dar nu ca formațiuni bisericești
autocefale complet independente, integrale, autocefale [...] În Biserică este
permisă consolidarea și slăbirea «centralizării» în funcție de condițiile
timpului și ale locului; dar în nici un caz nu vom permite autocefalia completă
a Bisericilor Locale: Biserica ar deveni atunci policefală, cu multe capete,
ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al naturii ei divino-umane
[...] Nu poate exista decât o singură ierarhie în Biserică; o federație a mai
multor ierarhii complet independente contrazice însăși firea ei»”.
Părintele
Sofronie arată că motivul pentru care a scris articolul este păstrarea
adevărului în Biserica Ortodoxă, iar lupta cu neo-papismul Constantinopolului
reprezintă efortul de păstra corectă învățătura despre Biserică, în fața
oricărui centru de putere lumească care ar încerca vreodată să își impună
dominația asupra întregii Biserici Ortodoxe:
„Luptând
împotriva neo-papismului care a apărut în adâncurile Sfintei noastre Biserici,
luptăm doar pentru adevărul în sensul bisericesc și veșnic al acestui cuvânt.
Noi respingem orice «Romă»: și prima și a doua și a treia, atunci când este
vorba de introducerea principiului subordonării în viața Bisericii noastre. Noi
respingem atât papismul Roman, cât și Constantinopolitan, și Moscovit, și
Londonez, și Parizian, și New Yorkez, și orice tip de papism ca pe o erezie
ecleziologică care distorsionează creștinismul”.
El arată că
niciun creștin adevărat nu va accepta această dominație a Constantinopolului:
„Dacă acum, în
enciclica sa, Preafericitul Patriarh al celei de-a doua Rome vorbește despre
legătura cu catedra din Constantinopol și supunerea față de ea ca despre o
condiție obligatorie a aflării în Biserica Universală, atunci cine dintre
adevărații creștini, care se închină «în duh și în adevăr», va accepta acest
cuvânt?”
Pretenția
Constantinopolului este la fel de absurdă precum pretenția Romei, arată
Părintele Sofronie, căci orice centru de putere lumească poate dispărea și,
dacă el ar fi unica legătură cu Dumnezeu, atunci ar însemna că această legătură
dispare odată cu acel centru:
„Dar dacă, să
presupunem că, din cauza uneia sau a altei catastrofe, ar dispărea de pe fața
pământului prima și a doua Romă, ar rămâne oare lumea fără o legătură adevărată
cu Dumnezeu, pentru că verigile care ne fac legătura cu El au dispărut? Nu,
acesta este un glas străin (Ioan 10, 5). Aceasta nu este credința noastră
creștinească.”
Spre finalul
articolul, Părintele Sofronie reamintește că învățătura despre Biserică nu
poate să contrazică învățătura despre Sfânta Treime, deoarece Biserica poartă
chipul Sfintei Treimi și trebuie să Îl transmită credincioșilor:
„În acest eseu
am încercat să vorbim despre faptul că învățătura despre Biserică nu poate
contrazice învățătura ortodoxă despre (Sfânta) Treime; că și în existența Sa
istorică ea trebuie să poarte chipul unității Treimice Dumnezeiești”.
Articolul
Părintelui Sofronie lămurește foarte clar care este adevărul despre relațiile
între Bisericile Ortodoxe locale. Deși Părintele Sofronie este un teolog uriaș
și un mare sfânt, de 70 de ani de la scrierea acestui articol clar și puternic,
argumentele lui sunt ignorate de toți teologii Patriarhiei Constantinopolului
și de unii din alte Biserici, în special grecofone, între care
Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos. Aceasta arată cât de adâncă este această
problemă și cât de greu va fi ca ea să se rezolve.
Nota redactiei:
Filetismul este concepția, socotită în Creștinismul Ortodox erezie,
care pune specificul particular, în cazul de față pe cel național,
deasupra binelui comun. Altfel spus, în filetism sunt incluse toate
concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai
presus de rânduielile dumnezeiești.
Creștinismul Ortodox a condamnat filetismul ca erezie, ca rătăcire față de învățătura ortodoxă și cuvântul lui Dumnezeu, la Sinodul
de la Constantinopole din 1872, sinod acceptat în timp de toate
Bisericile Ortodoxe locale și devenit astfel cu valoare universală. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filetism)
Trădare, numai trădare.
RăspundețiȘtergere