sâmbătă, 14 septembrie 2019

Istoria cinstirii Crucii lui Iisus Hristos


Cinstirea Crucii s-a înfiripat din epoca apostolică. Epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt pline de citate în care este subliniat rolul Crucii pentru mântuirea nea­mului omenesc.

Faptul că sunt pline catacombele de scrijelituri cu Sfânta Cruce arată cum creștinii persecutați se considerau următori ai Domnului Iisus Hristos, Cel care a pătimit pe nedrept. Acest sfânt simbol îi însuflețea și le dădea puterea martiriului.

Cinstirea Sfintei Cruci s-a răspândit după ce puterea ei s-a arătat în chip minunat Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în anul 312, pe când mergea la luptă împotriva lui Maxențiu, aproape de Roma. Istoricii epocii menționează că împăratul a văzut pe cer, ziua la amiază, semnul Crucii format din stele și inscripția `Întru acest semn vei birui”, de asemenea scrisă cu stele. Împăratul a dat ordin ca acest semn să devină simbolul armatei sale. Prin puterea Sfintei Cruci, Sfântul Constantin a repurtat o mare victorie, chiar dacă numeric armata sa era inferioară celei a lui Maxenţiu. Prin această victorie, el a devenit împărat al Romei.

În 326, Sfânta Împărăteasă Elena a plecat la Sfintele Locuri și a început să zidească biserici pe locurile unde s-au petrecut cele mai importante evenimente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, între care cea mai importantă zidire este Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Sfânta Elena este cea care a descoperit Cinstita Cruce şi a dat-o Episcopului Macarie al Ierusalimului, care pe 14 septembrie a anului 335 a înălțat-o pe Golgota și a așezat-o în Biserica Învierii, pe care o construise Sfânta Elena. Această sărbătoare de atunci o ţine întreaga Biserică.

Tot la 14 septembrie ne amintim şi de a doua înălțare a Cinstitei Cruci. În 613, perșii au pus stăpânire pe Palestina și au luat ca pradă Cinstita Cruce și au dus-o în Persia. Din pricina minunilor care se săvârșeau prin Sfânta Cruce, perșii o considerau magică și de aceea o sărutau și se închinau ei, fără să îi cunoască însă adevărata valoare spirituală. Împăratul Heraclie, după ce i-a învins pe perși în urma unui război care a durat mai mulţi ani, a luat Cinstita Cruce și a adus-o la Ierusalim. Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în Biserica Învierii în ziua de 14 septembrie 626.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.