Ziua Eroilor va ramane in memoria neamului romanesc si prin troita de la Motca

Troițe pentru eroii neamului. Părintele Justin Pârvu despre Ziua Eroilor. Înălțarea Domnului, înălțarea unui neam prin eroii săi

Părinte, zilele trecute aţi înălţat în localitatea Moţca o troiţă deosebit de frumoasă şi foarte impunătoare, închinată eroilor care şi-au dat viaţa, în acel loc, pentru neamul românesc luptând împotriva ateismului bolşevic.Însuşi sfinţia voastră aţi participat la evenimentul de sfinţire a acestei troiţe de către Înaltpreasfinţitul Teofan. Ce v-a determinat să înălţaţi această troiţă şi ce impresii v-au lăsat aceste eveniment? 

Am făcut şi eu parte, în tinereţile mele din greutăţile şi suferinţele acestea. V-am mai spus şi în alte rânduri că am fost trimis preot pe acest front, unde încercam să îmbărbătez sufleteşte tinerii aceia care luptau cu un inamic mult mai puternic şi înfiorător. În războiul din 1944 care s-a desfăşurat în zona aceasta a Răsăritului, când au venit ruşii în regiunile acestea, s-au izbit de Carpaţi şi de pădurile noastre, care au fost pentru noi un puternic zid de apărare, ei nefiind obişnuiţi deloc să ducă război în pădure. Erau obişnuiţi mai mult la câmpie. Aceasta era pregătirea lor ca oameni de stepă. Când au dat de Carpaţi, s-au oprit până în momentul 23 august. N-au mai mişcat deloc din M-ţii Neamţului. Au mai încercat pe la 15-16 iulie să dea un atac împotriva românilor, însă au întâlnit o rezistenţă extraordi­nar de mare. Au avut nişte pagube însemnate şi umane şi materiale, încât de atunci ei n-au mai pătruns în ţara noastră decât în urma trădării de la 23 august.

Toate înfrângerile pe care le-a suferit poporul român nu au fost determinate de cuceriri armate de infanterie, artilerie sau aviaţie. Trădarea a fost cel mai mare inamic care ne-a devastat. Eram pe linia întâi a frontului de Răsărit şi toată lumea se aştepta să se încheie un armistiţiu, o pace cu Rusia. Se vedea destul de bine însă că pacea aceasta nu era deloc. Oamenii politici duceau tratative în Marea Neagră la Yalta şi Malta. Se auzise că Maniu şi Brătianu ar fi participat la aceste tratative. Acolo lumea s-a împărţit între cele trei mari forţe: americanii, englezii şi ruşii. La Yalta s-au dat la petreceri încât Churchill cu Roosevelt, care umbla în cărucior, au adormit. Atunci Stalin a luat un creion şi a împărţit lumea. Noi am căzut de la Moscova până la Dunăre că acolo s-a oprit pentru o sută de ani, iar de restul nu l-a mai interesat. Şi aşa am fost noi vânduţi pentru o sută de ani.

Am fost şi eu martor acestor anevoioase evenimente. De aceea am socotit să ridic o troiţă, o cruce în cinstea eroilor din 1944, a strămoşilor noştri care au luptat cu toată vitejia şi sacrificiul, la Moţca, la răspântia de drumuri: Iaşi- Paşcani-Roman, unde s-au dat unele din cele mai grele lupte. Trecând din zona aceasta a Neamţului înspre Iaşi, intram în codrii Paşcanilor şi acolo vedeam tot timpul un cimitir rusesc, cu morminte îngrijite la care veneau, în fiecare an, familii din Rusia. Ruşii au avut dreptul de a-și cinsti ostaşii căzuţi în țara noastră, dar noi nici până în momentul de faţă nu am primit acest drept, decât acum. Nimeni nu s-a gândit să lase o mărturie istorică generațiilor următoare. Pentru cei de până acum aceşti eroi au rămas parcă ai nimănui. Aici la Moţca au căzut atâţia eroi până la copilul din faşă. Pentru că la un moment dat, terminându-se arma­mentul, au intrat la luptă cu baioneta.

Mă durea foarte tare de câte ori mergeam din Neamţ la Iaşi şi vedeam cimitirul acesta bolşevic (pentru că acolo în loc de cruci sunt stelele bolşevice) atât de aranjat, iar noi nu aveam nici măcar un semn cât de mic de amintire a ero­ismului nostru românesc. Atunci am ridicat această troiţă. Aprobările au venit cu greu, dar am mers înainte gândind că dacă am să ridic o cruce nu va sta nimeni împotrivă. Şi aşa a şi fost. Evenimentul a fost de o frumuseţe impresionantă pentru că toată lumea venită acolo, şi nu au fost puţini, au avut parte şi de oblăduirea I.P.S. Teofan, care a participat la sfinţirea troiţei şi a ţinut un cuvânt important. Am fost impresionat de dragostea şi râvna credincioşilor din această parohie. În biserică preotul paroh a dat cu mult curaj lămuriri asupra faptelor petrecute pe locurile acestea.

Astfel această cruce va sta mărturie pentru orice călător care va trece pe acolo şi care poate se va întreba: „Ce o fi cu crucea asta aici?” De aceea am scris deasupra: „14 aprilie 1944, în memoria ostaşilor căzuţi la datorie în lupta împotriva comunismului ateu”. Urmând apoi un mic citat din Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor:

„Sufle­tul unei ţări părăsite de cei în viaţă se lasă în voia morţilor, marilor morţi, şi se reface prin ei”.

În acelaşi an când s-au retras nemţii şi ungurii din zonele noastre, fiind urmăriţi de ruşi, am dus lupte puternice de trecere a munţilor din Moldova în Ardeal. La Tulgheş a fost o altă cheie puternică de apărare. Nemţii şi ungurii s-au aşezat pe vârful munţilor şi au atacat noaptea pe români şi pe ruşi. A doua zi vedeai trupurile şi nu se mai ştia ale cui sunt: români, nemţi, unguri şi s-au făcut gropi comune unde au fost acoperiţi şi fără cruce zac până în zilele noastre. Această cruce aş vrea să rămână ca o legătură spirituală între o generaţie şi alta.

Spuneaţi altă dată că şi în zona aceasta a noastră, în Poiana Largului, au fost mulţi români care au căzut în luptă.

Da şi mi-as dori să mai înalţ o troiţă şi la Poiana Lar­gului. Pentru că datorită retragerilor din Moldova înspre Ardeal, Valea Bistriţei a fost punct cardinal între cele trei zone: Basarabia, Moldova şi Ardealul. Aici unde vrem să înălţăm crucea aceasta s-au petrecut evenimente foarte sălbatice din partea nemţilor în 1944. Aici nemţii observau din partea viaductului, de la înălţimile munţilor, cu aparatele lor de observare, tot ce mişcă în spatele frontului lor. Când au ajuns trupele sovietice pe aici, românii ca de obicei au sărit cu mâncare, cu băutură pe care să le dea ostaşilor. Pe român nu-l interesează dacă este inamic sau amic. El tre­buia să-şi aplice omenia lui. Şi au dat de mâncare ostaşilor ruşi care se simţeau ca la casa lor. Nemţii, văzând, au dat un atac, i-au respins pe ruşi până departe în Moldova, iar în cele din urmă, într-o mânie extraordinară, au adunat tot ce se găsea pe şosea, prin case, vreo 30-40 de familii pe care le-au băgat în beci cu tot cu copii şi au aruncat vreo trei-patru grenade, omorându-i pe toţi. A scăpat o femeie cu un copilaş în braţe, care a rămas dedesubt, pentru că celelalte trupuri au căzut grămadă peste ea şi ea însăşi, din familia Tărâţă, povesteşte de aceste evenimente.

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol. II)

Sursa: https://www.atitudini.com/2018/05/troite-pentru-eroii-neamului-parintele-justin-parvu-despre-ziua-eroilor-inaltarea-domnului-inaltarea-unui-neam-prin-eroii-sai/