sâmbătă, 19 decembrie 2015

Schitul privat al preotului Emanuel Oros – sfintenie sau inselare?




Schitul privat de la Prilog Vii functioneaza clandestin la marginea unei paduri in apropierea manastirii Portarita. Vietuitorii de acolo considera ca parintele lor e plin de harisme si tot ce face e cu binecuvantarea lui Dumnezeu, iar cei care nu le impartasesc parerile sunt rauvoitori si inselati de diavol. Biserica Ortodoxa nu a fost solicitata pentru functionarea acestui lacas care, de altfel, functioneaza fara acordul canonic al Bisericii. Fosti vietuitori care au plecat de acolo spun ca nu ii deranja faptul ca e necanonic, ci felul in care conducatorii acestuia “se jucau” cu mintile lor.



 Povestea “schitului” privat de la Prilog Vii a inceput in urma cu aproximativ 8 ani. Tanarul preot Emanuel Oros, justifica intentia spunand ca, impreuna cu cativa adepti cautau o varianta in care sa isi poata desfasura activitatea duhovniceasca intr-o forma de independenta fata de conducerea Bisericii Ortodoxe. Ideea care a generat construirea lacasului monahal privat este bazata pe ingrijorarea rea ca intr-o buna zi ierarhia bisericeasca va fi corupta de mai marii lumii si preotilor li se va impune sa faca compromisuri de credinta. Astfel solutia rezolvarii problemei se contureaza in jurul unui lider, in persoana preotului Emanuel Oros, si adeptii sai care, fiind privati, vor iesi de sub ascultarea ierarhilor apostati. Acest lucru, in opinia sustinatorilor acestei idei, se poate obtine prin realizarea unei autonomii, astfel incat cei implicati sa fie sub acoperire legala.

                Pentru realizarea unui astfel de “proiect” era nevoie mai intai de un teren privat al carui propietar in acte sa fie o persoana de incredere. Preotul Emanuel, fiind in foarte bune relatii cu ieromonahul Spiridon Belei, care pe atunci era staret la manastirea Portarita, au gandit totul ca lucrurile sa fie legale si “proiectul” sa nu dea gres. Cunostinte mai vechi ale preotului Emanuel spun ca acesta a aflat de la fostul staret Spiridon ca langa manastirea Portarita exista un teren de vanzare. Locul e retras si nu deranjeaza pe nimeni, astfel incat nici vietuitorii sa nu poata fi deranjati. “Parintele Emanuel era tanar si nu avea atunci posibilitati materiale. Parintele Spiridon l-a ajutat si cu bani. In acea perioada inca era staret la manastirea din apropiere.” spun cateva persoane cu care am stat de vorba.

                Actuala “stareta” Maria Molnar il cunostea pe ieromonahul Spiridon inainte de infiintarea acelui lacas necanonic. Atat ea, mama ei, cat si cativa fratiori erau in relatii foarte apropiate cu fostul staret incat acesta, de multe ori, ii vizitau acasa la Batarci, iar dupa demararea lucrarilor “Schitului de la Padure” mergea des si pe acolo. Fratele staretei, Ioan Molnar, era fidel intru totul parintelui Spiridon, astfel incat l-a urmat la manastirea Scarisoara noua, langa Carei, dar dupa un timp a plecat si de acolo. “Intr-o perioada auzeam ca a avut vedenii si l-au dus la doctor, cred ca la psihiatrie. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu el”, spune un credincios din Carei care mergea des la Scarisoara. Stim din surse sigure ca Ioan Molnar, fratele “staretei” Maria, in prezent, este vietuitor la “schitul” mixt din Prilog Vii.

                “Vedeniile”, “prorociile”, “clarviziunile”, “harismele speciale” etc., sunt des intalnite in gruparile unor preoti care prin acestea isi fac popularitate intre credinciosi. Astfel e si cazul lui Cristian Pomohaci, si a altor clerici care, fiind psihologi abili, induc adeptilor ca ei ar avea aceste harisme. O parte dintre adepti spun ca stand in preajma acestora, au inceput sa dobandeasca si ei aceste harisme. Unii si-au pus intrebarea daca acestea sunt de la Dumnezeu, sau de la diavol. Altii au luat de bune toate care li s-au spus, pro sau contra. Dar cu siguranta, in preajma unor astfel de harismatici, se poate vorbi de importante venituri materiale, dar si de popularitate.

                Din discutiile cu mai multi adepti care il sustin pe preotul Emanuel Oros, aflam ca in multe situatii acesta le-a spus lucruri care ulterior s-au adeverit. Poate fi un dar special sau o intuitie bazata pe rationament psihologic, nu stim. Stim doar ca acesti oameni sunt gata sa isi urmeze preotul in continuare, indiferent ca acesta este sau nu in concordanta cu canoanele Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe: “Multi ne considera secta si fanatici, dar noi stim ca parintele Emanuel are viata sfanta. Are asa multe sfinte moaste si stie tot despre noi, asta e un semn al sfinteniei. Pe noi nu ne intereseaza daca respecta regulamentul Bisericii. Aceste regulamente au fost facute de oameni corupti ca sa ii tina pe preotii adevarati sub papucul lor, sa-i stapaneasca. Parintele nostru lupta impotriva cipurilor si a ecumenismului si pentru asta acum are de suferit din partea mai marilor lui. Noi nu ne lasam de parintele nostru, sa fie clar!” Nu le cere nimeni sa renunte la parintele lor. Nu are nimeni acest interes. Am fi bucurosi daca l-ar ajuta cineva sa revina la ceea ce parintele lor a fost in urma cu 8-9 ani.

                Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca cel care marturiseste pe Dumnezeu cu scopul de a se inalta pe sine in fata oamenilor, este in inselare. Un preot dintr-o parohie de tara, din protopopiatul Oas, spunea in urma cu doua saptamani: “Nu contest ca parintele Emanuel ar fi vorbit la predici impotriva unor erezii sau probleme contemporane cu care se confrunta Biserica. Asta o facea mereu in biserica din Mesteacan, in fata acelorasi credinciosi care erau mereu in asentimentul sau. Nu l-am vazut iesind pe un post de televiziune sau intr-o confruntare fata in fata cu un adversar al Bisericii. Daca nu a facut-o pana acum, e bine sa nu o faca in viitor, pana nu va reintra in normalitate in ceea ce priveste randuiala bisericeasca. Cand greco-catolicii au vrut sa ia manastirea de la Bixad, care e aici aproape, parintele Emanuel nu a venit sa ne sustina cu nimic sa aparam acel lacas ortodox, desi este canonic. Am mers noi preotii astia pe care ne considera apostati si lasi impreuna cu credinciosi din parohiile noastre. Nu ne-a sustinut cu nimic, nici macar nu l-a interest subiectul. Noi am fost acolo, am facut zid din trupurile noastre in fata jandarmilor, iar dupa ce s-au linistit toate ne-am intors la parohiile noastre, multumindu-i lui Dumnezeu, fara sa facem pe eroii. Multi dintre preotii eparhiei noastre nu aproba compromisul ce se face azi sub forma curentului ecumenist, dar asta nu ne da dreptul sa ne privatizam si sa ne folosim de anumite situatii critice pentru a urmari reclama sau alte interese. In fata unor simpatizanti, pe care ii are, da bine la imagine felul sau de a fi, dar in multe privinte lucrurile lasa de dorit. Nu vreau sa-l injosesc, e colegul meu. Dar sa trambitezi la amvon e una si sa tragi greul cu adevarat, in fata adversarului, e cu totul altceva, cu atat mai mult in conditii grele cand situatia e de asa natura, cum a fost si cazul de la Bixad.

La acel „schit” se punea mult accentul pe „harisme” si „daruri” pe care anumiti lideri ai locatiei le-ar fi dobandit in urma nevointelor duhovnicesti. Printre mentalitătile unora dintre vietuitorii de acolo era ca postul si rugaciunea ii ajuta sa primeasca harisme deosebite pentru vindecarea şi ajutorarea oamenilor. Cand mergeau in pelerinaje, primul lucru pe care il faceau era inchinarea la racla cu sfinte moaste sau la icoane facatoare de minuni. Ucenicii care il insoteau pe preotul Emanuel il venerau spunand celor cu care stateau de vorba ca „parintele Emanuel se roagă mult”, „posteste mult”, „e marturisitor”, „nu se teme de nimeni”, „alunga duhurile rele”, „e clarvazator” etc. Acestea sunt cateva dintre impresiile pe care părintele Emanuel si le facea in jurul sau, mai ales in randul apropiatilor. 

                Asemenea şi cuviosul Gherontie. În data de 12 iulie 2014, la ora 01.34 dimineaţa (noaptea), o vietuitoare a „schitului” trimite mamei sale următorul mesaj: „Cuviosul m-a trezit acum din somn si m-a cam speriat ca a zis ca acum s-a întamplat ceva rau. Si a zis că diavolul a incercat sa-l omoare dar a fost aici Maica Domnului si l-a ferit, aici e o luptă foarte mare... a tot tipat prin curte acum noaptea ca si cum ar alunga duhurile. A zis ca va fi ca la potop si vor muri multi oameni”. Astfel de mesaje sunt multe. Nu contează numărul lor, ci felul în care gandesc vieţuitorii acelui asezămant.

                Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe ne indeamna sa avem rezerve, si intentia de respingere a oricarui gand de aprobare atunci cand ni se pun in fata vedenii, harisme sau descoperiri mistice. Parintele Iustin Parvu indemna mereu pe fii sai duhovnicesti sa nu incurajeze in preajma lor ucenici care le aduc laude si aprecieri pentru a nu cadea in slava desarta care are la temelie slava de sine, cultul personalitatii, mandria. Din acest motiv, duhovnicul de la Petru Voda cauta ca atunci cand facea dezlegari unui posedat sa nu faca senzatie in randul credinciosilor. Mai multi apropiati ai parintelui Justin de la Petru Voda spun ca parintele Iustin facea slujbele de exorcizare noaptea cu usile bisericii inchise pentru a nu cauta popularitate si atractia doritorilor de senzatii si extravagante mistice.

Parintele Cleopa Ilie, de la Manastirea Sihastria, indeamna acelasi lucru: “...cred ca te-ai incredintat ca diavolul, pentru a insela pe oameni, se preface in chipul lui Hristos si al Maicii Domnului. Iar ca satana se preface in inger de lumina, aceasta ne-a spus-o Sfantul si Dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand: «si nu este de mirare, pentru ca insusi satana ia chip de inger al luminii» (II Cor. 11,14).[1] Referitor la discutiile purtate cu o vietuitoare a acelui “schit” parintele Eftimie Mitra spunea: „O cunosc de cativa ani, se spovedea la mine de cand eram la Huta, langa Beius. Eu i-am dat binecuvantare sa mearga acolo si acum regret, ma simt vinovat pentru starea ei. S-a schimbat mult, ma tem ca e irecuperabila. Daca incerc sa ii spun ceva imi raspunde ca sa nu ma amestec in viata ei. Parintii ei nu sunt de acord ca ea sa stea acolo, dar ea nu tine seama nici de parerea lor. Ţin minte exact cuvintele pe care i le-am spus: «Nici înger din cer dacă vine să îţi spună altceva decât învaţă Biserica să nu îl asculţi, indiferent că acel înger ar fi Emanuel sau cuviosul». Au deranjat-o mult aceste cuvinte, dar degeaba, pentru ea nu aveau valoare. A luat-o ca pe o jignire adusă de mine cuviosului Gherontie si părintelui Emanuel. Am ajuns la concluzia ca trebuie facut ceva ca acel loc sa nu mai fie asa, pentru a nu mai fi si alte victime”. Parintele Eftimie a primit telefonic si mesaje de amenintare din partea unor persoane de la schitul privat. Publicam un SMS: „Cuviosul a spus k s-au pornit împotriva noastră cei mai răi şi mai periculoşi... si toti cei care sunt împotriva noastră îi va zugruma moartea cat de curand”. Telefoane de amenintare au primit si cativa membrii colaboratori ASTRADROM. Asupra acestora vom reveni doar daca va fi cazul.

                Nu avem indicii care sa ne faca sa credem ca vietuitorii acestui lacas necanonic sa fi cazut in erezie, chiar dimpotriva, sunt adepti ai curentului antiecumenist. Sunt multi preoti care nu aproba forma compromisului prin miscarea ecumenista, dar acestia raman in continuare sub ascultarea Bisericii. Parintele Emanuel spune ca e in ascultarea Bisericii, inca fiind canonic pentru parohia Mesteacan, ceea ce e drept, dar prin ceea ce face la Prilog Vii iese de sub ascultarea superiorilor sai ierarhici. Despre acest aspect, parintele Cleopa Ilie indeamna credinciosii sa nu creada in aceia care incurajeaza la nesupunere si neascultare fata de ierarhia bisericeasca: “...pazeste-te cu toata grija, ca sa nu cazi, din nestiinta, in mreaja unor prooroci mincinosi ca acestia, crezand in prorociile lor cele viclene si in vedeniile lor cele inselatoare si mincinoase. Caci astazi, mai mult ca oricand, s-au ivit fel de fel de eresuri si de proroci mincinosi, care se silesc sa duca in ratacire pe cei binecredinciosi si sa-i scoata de sub ascultarea ierarhiei canonice a Bisericii celei drept maritoare a lui Hristos.[2]

                Un monah, fost vietuitor al “schitului” privat de la Prilog Vii, spune: “Duhul cu care lucreaza cei din gruparea parintelui Emanuel, din pacate, nu pare a fi Cel Sfant, cu ajutorul Caruia lucreaza adevaratii tamaduitori de suflete si trupuri in Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, si mai intotdeauna in ascuns de ochii iscoditori ai oamenilor. Inselatii insa, vor mereu spectacol, vor respect si inchinare de la oameni, iar daca sunt vaditi in inselarea lor se tulbura si cauta prin orice mijloace cel putin sa scape de cel ce i-a dat in vileag. Adevarul il arde pe satana, iar pe slujitorii sai (mai mult sau mai putin constienti) ii tulbura. Daca ar fi fost in Adevar nu s-ar fi tulburat, ci s-ar fi bucurat caci «Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca acelora este Imparatia Cerurilor». Cand le-am spus ca sunt in inselare, m-au alungat rapid de la Padure desi la inceput afirmau cu toata convingerea ca Maica Domnului si Parintele Justin m-au adus la ei. Si acum pr. Emanuel ma considera cel mai mare dusman al sau.”

                O alta persoana care a vietuit acolo spune ca: “Parintele Emanuel ne inducea ideea ca el este in adevar, iar cei care nu-i impartasesc ideile sunt in inselare. Astfel credeam orbeste in ce ni se spunea de catre sfintia sa, sau de catre cuviosul Gerontie. Orice alte pareri le respingeam fara sa cercetam, pentru ca traiam cu impresia ca cei care il contrazic pe parintele Emanuel sunt inselati de diavol. Nu ma deranja ca e necanonic, incepusem sa ma obisnuiesc cu aceasta idee. Ma durea foarte mult cand mi-am dat seama ca se joaca cu mintea mea”.

                Mama unei fete care a vietuit acolo spune ca de mult timp fiica ei a vrut sa plece de acolo, dar s-a temut pentru ca mereu i se spunea ca daca pleaca de acolo va avea mari necazuri si va merge in iad: “Am impresia ca oamenii astia se joaca cu mintea fiicei mele. Ea se jertfeste pentru ei in timp ce ei se folosesc de ea. Mereu imi spunea ca i-a spus cuviosul Gherontie ca daca pleaca de acolo va merge in iad. Intre timp n-a mai rezistat si a plecat, dar acum, de aproape doua saptamani, m-a sunat la telefon spunandu-mi ca, la sfatul parintelui Serafim de la Casiel s-a intors iarasi in acel loc.

             Monahul Teodot, care a vietuit acolo timp de sapte luni, dezvaluie cateva din tainele celor din interiorul “schitului” necanonic de la Prilog Vii: “O ucenica a pr. Emanuel care sta de vreun an la Padure i-a pictat o icoana in care era in mijloc parintele Justin Parvu, iar in dreapta si in stanga erau pr. Emanuel si Gherontie (pe numele din buletin George Aldea). Eu am zis atunci cuiva: «pr. Emanuel seamana cu parintele Ilarion Argatu». La auzul acestor cuvinte pr. Emanuel a raspuns: «Intr-adevar, eu am mai ramas». Iata cu ce duh de smerenie “scoate” dracii pr. Emanuel! De aceea, un Duhovnic batran de 60 de ani studiind cazul parintelui Emanuel a afirmat: «Acela mai degraba baga dracii in oameni decat sa-i scoata!». Ucenica care a pictat “icoana”, dupa cateva luni de stat la padure s-a demonizat!!!”

Aceasta ucenica fidela parintelui Emanuel este Bianca Muresan, fata care a facut criza in biserica manastirii Mega Spileo, asupra careia s-a atras atentia celor prezenti, in momentul furtului moastelor. Are talent la pictura. Parintii ei organizeaza interventiile in presa locala de sustinere a preotului Emanuel Oros. Tatal ei Marius Muresan apare in multe reportaje TV si presa scrisa din judetul Satu Mare luand mereu apararea preotului Emanuel, cel care conduce asezamantul necanonic de la Prilog Vii. “Icoana” am vazut-o si noi intr-o inregistrare facuta cu telefonul, cu siguranta nu este canonica. In momentul plecarii in pelerinajul din Grecia, “icoana” era in paraclisul necanonic de la deal, unde statea Serafim, cel care acum e arestat. Unii duhovnici sustin ca din cauza slavei desarte diavolul a reusit sa patrunda in sufletul fetei.

Monahul Teodot dezvaluie si o convorbire intre el si parintele Emanuel: “I-am relatat parintelui Emanuel o discutie cu parintele Justin  in care il intrebam: «In zilele noastre mai este cu putinta de urmat calea duhovniceasca scrisa in Filocalie si anume: ascultare, din ascultare vine smerenia, din smerenie vine dragostea, iar de aici cunoasterea tainelor?» Parintele Justin a raspuns: «Da, dar trebuie statornicie» – adica sa stea calugarul intr-un loc. La aceasta pr. Emanuel cel “smerit” (care nu e calugar dar o face pe staretul la Padure) a talcuit: «statornicie in post si rugaciune». Asadar ei tin post si rugaciune ca sa dobandeasca harisme. Si cineva le livreaza «harismele sale ieftine»?”.

Unii preoti sustin ca lipsa discernamantului duhovnicesc vine din lipsa smereniei si a trairii autentice. Aceasta stare este des intalnita in zonele unde sunt dezechilibre, dar si datorita unor personae care se folosesc de lipsurile spirituale ale credinciosilor. Parintele Eftime Mitra a fost calugarit in Moldova si din anul 2001 slujeste in Ardeal. Ne spune ca: “In Ardeal intalnim mult mai multe superstitii decat in alte parti. Aici multi credinciosi vad credinta prin egoismul omenesc. Ei vor ca preotii sa le faca minuni, sa ii ajute sa le mearga bine, sa li se indeplineasca anumite dorinte si prorocii etc. Sunt foarte usor de amagit de asa-zisi clarvazatori sau descantatori care sunt considerati cu harisme. In Moldova, de exemplu, se simte o mai adanca invatatura ortodoxa autentica, cu mai putine superstitii si cautari de miracole. De obicei credinciosii care cauta miracole cad primii in inselari si exagerari de acest gen. Tocmai de aceea, un duhovnic adevarat, care vrea sa isi calauzeasca ucenicii pe o cale autentica ortodoxa, evita sa ii incurajeze in aceasta directie, a cautarii harismelor si a vedetismelor in materie de misticism. Cu atat mai mult ca unii credinciosi, neavand o baza solida duhovniceasca, cad usor intr-o forma bolnavicioasa a misticismului. Cine are credinta nu are nevoie de minuni sau situatii care sa il impresioneze. In unele parti din Ardeal se simte intens lipsa unui monahism misionar autentic, asa cum e in Moldova, aceasta si datorita saraciei de manastiri datorate perioadei ocupatiei habsburgice cand s-au distrus cu tunul sau au fost luate de catolici majoritatea asezamintelor monahale autentice ortodoxe.  Aceasta lipsa se simte inca si in zilele noastre.”

Preotul Emanuel nu contrazice ce spun Sfintii Parinti, dar traieste cu convingerea ca invataturile acestora despre inselare nu se refera la el. In toate interventiile sale spune ca este nevinovat, culpabilizand mereu pe altcineva pentru toate acuzele care i se aduc. In ce priveste “schitul” privat de la Prilog Vii, spune ca nu e asezamant monahal, ci doar o simpla locuinta a unor persoane fizice care nu fac parte din cler, dar de acolo nimeni nu poate pleca fara acordul lui, sau al cuviosului Gherontie. Cu toate acestea, preotul Emanuel Oros, isi petrece majoritatea timpului stand in acel “schit”, in timp ce, pe la sotie trece mai rar. Din discutiile cu vietuitoare ale acelui asezamant aflam ca multe dintre problemele intime ale familiei preotului sunt cunoscute de catre cei care locuiesc acolo. Printre altele, vietuitoarele “schitului” au o atitudine de necinstire fata de sotia preotului Emanuel pe care o considera vrajitoare. Daca intr-adevar o fi vrajitoare sau daca doar li s-a indus de catre cineva aceasta conceptie, ramane sa vedem in viitor. Cert este ca vietuitorii acelui “schit” sunt foarte familiarizati cu cele ce se petrec in familia preotului. Preoteasa Copelia Oros este considerata ca fiind unul dintre cei mai mari dusmani ai vietuitoarelor de la “schit”. In acest context mentionam ca sotia preotului Oros spune ca niciodata nu a fost lasata sa mearga la “schitul” privat si nu stie ce este acolo, desi copiii lor merg foarte des.

La “schitul” privat s-au oficiat Liturghii si calugarii, pe care preotul Emanuel nu le mai recunoaste. O tanara care a stat acolo spune ca se imita intru totul viata monahala, desi se observa ca nu e autentica: “Acolo munceam de dimineata pana seara fara sa avem nici macar o pauza. De multe ori nu apucam sa ne facem canonul de oboseala. Trebuia sa ne ocupam de musafirii parintelui pe care mereu ii aducea la Padure. Erau persoane cu ranguri mari in societate si noi trebuia sa ne ocupam de toate pregatelile si sa le aranjam masa. Pe langa asta trebuia sa ne ocupam si de copii parintelui. Daca familia nu era de acord cu statul nostru la schit, ne spunea sa mai rarim cu telefoanele acasa, ca asa e calugareste. Ce sa mai spun ca seara cuviosul Gherontie era beat crita de trebuia sa-l ducem noi la culcare. Alteori si parintele statea la baute cu cuviosul. Despre Liturghiile ce se savarseau acolo ne spunea sa nu vorbim la nimeni, pentru a nu-i face probleme parintelui. E de inteles ca acum nu recunoaste nimic. Si altii sa fi fost in locul sau poate ar fi facut la fel”.

In discutiile cu mama unei fete care locuieste la acel “schit”, parintele Emanuel spune ca parintele Serafim Badila de la manastirea Casiel, judetul Cluj,  i-a promis ca o va calugari pe fiica ei oricand ii va cere. Din marturiile unor persoane care au vietuit acolo aflam ca intre parintele Emanuel Oros si parintele Serafim Badila este o relatie de apropiere, iar parintele Serafim a vizitat “schitul” necanonic de mai multe ori in ultimii ani. Din moment ce acolo s-au savarsit Liturghii si calugarii, cum se poate spune ca acolo nu e un asezamant monahal, chiar daca acesta functioneaza clandestin? Preotul Emanuel Oros nu recunoaste nimic din acuzatiile ce i se aduc, iar in fata adeptilor sustine ca este victima unor defaimari si minciuni aduse de catre unii inselati si rauvoitori.

Ce spun canoanele Bisericii Ortodoxe despre “schitul” privat de la Prilog Vii:

Scrisoarea de aparare a preotului Emanuel, scrisa de fratele sau Adrian Oros, este catalogata de catre teologul Daniel Vladean, drept instigare impotriva ierarhiei bisericesti:


Nota redactiei:
        Din cele prezentate pana acum vedem cateva nereguli care exista la acel “schit” privat si necanonic. Sunt mult mai multe ce se pot spune despre acel loc, dar deocamdata ne oprim aici, lasand autoritatile bisericesti sa isi faca datoria. Aceste reportaje au fost demarate de ASTRADROM cu scopul de a vadi inselaciunea de acolo, pentru a nu se extinde. Trebuie inteles ca Biserica Ortodaxa nu este de acord cu cele ce se petrece in acel loc. Nu trebuie acuzata Biserica deoarece ea nu a dat binecuvantare pentru functionarea acelui asezamant. In prezent Biserica este pusa in fata unei situatii care trebuie gestionata cu intelepciune si corectitudine. Speram! Deoarece se apropie sfintele sarbatori ale Nasterii Domnului, incheiem reportajele despre acest subiect, iar daca va fi cazul vom reveni la momentul potrivit.

Ulterior, preotul Emanuel Oros a fost somat de episcopie:  http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/01/schitul-privat-de-la-prilog-vii-este.html
               


[1] Arhim. Cleopa Ilie, Despre vise si vedenii”, Editata de Manastirea Sihastria, anul 2011, pag. 163;
[2] Idem, pag. 159;

23 de comentarii:

  1. Foarte buna prezentarea,cat se poate de obiectiva,bazata pe fapte si persoane direct implicate.,,Fenomenul" este complex si trebuie studiat,analizat si rezolvat cu ajutorul teologilor,sociologilor si chiar psihiatrilor.Sa nu uitam aspectul financiar...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ratacire...
    Ne-ascultare, lipsa Harului Duhului Sfant...
    Slujescx Dumnezeului inchipuit de ei si nu Celui revelat.
    Dumnezeu desparte apele si face judecat, nu omul si in nici un caz clericul fata de ierarhii superiori.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru preotul Emanuel nu conteaza ca e inselat de draci. Important e ca are bani sa-si cumpere episcopul si patriarhul. Se lauda cu bogatasii care il sustin, ca asa se cade unui om "duhovnicesc" ca cei de la acel schit. Episcopia daca era corecta fata de ce se intampla acolo ar fi reactionat demult. Doar DNA si politia ar mai putea face curatenie in secta de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sarlatani in haine preotesti gasim si in alte eparhii. In jud. Suceava este un anume preot calugar Varsanufie care aduna bani cu moastele asemenea acestui preot din reportajul de fata. Nu m-ar mira sa fie pe aceeasi frecventa. Banii curg siroaie cand ai moaste, faci exorcisme, sti sa impresionezi adeptii etc. Pomelnicele ce le primesc sunt insotite de bani. O industrie a pomelnicelor la dezlegari a prins contur in randul preotilor cu "haruri" speciale, si atunci cand "harul" unor astfel de sarlatani este doar reclama pentru prosti.

    Nu ei sunt vinovati, ci superiorii lor ierarhici care ii protejeaza.

    Nu m-ar surprinde ca cei doi, Emanuel si Varsanufie, sa fie prieteni. Din cate am observat, se sustin reciproc. Or fi interese la mijloc?

    RăspundețiȘtergere
  5. Am o intrebare pentru mai marii eparhiei noastre. Daca copilul unuia dintre cei din conducerea episcopiei de Maramures si Satu Mare ar fi fost in aceasta "manastire" s-ar fi luat masuri?
    Cati bani ati primit preasfintiilor voastre sa tolerati situatia?
    V-ati gandit vreodata la sufletele victimelor din acest complex mixt "ortodox" pe care il aprobati tacit?

    Pr. Emanuel un om periculos. Oamenii cu dubla personalitate (cum e si acest Emanuel) distrug sufletele si mintile celor creduli si naivi.

    Dupa ce preotul Oros a venit din Grecia, presa locala a tacut cu "generozitate". Cred ca si in presa functioneaza legea banului, nu doar la preasfintitul. De acest lucru ne-am convins si prin cazul de fata.
    Sa nu spuna cineva ca Episcopia e nevinovata ca n-am de gand sa-l cred. Tacerea mai marilor spune TOT.

    Ce ar fi ca fiecare preot sa isi faca propria biserica privata? Ce mai conteaza regulamentul bisericesc, important e sa avem bani si tacerea ierarhilor e garantata. Si cum e cu saracia pe care Emanuel si preasfintia voastra o trambitati de la amvon? Frumoase predici, dar faptele???...

    Imi pun inca o intrebare:
    - Pentru cei doi "ucenici" nu au fost bani de cautiune?
    - Ce spun "ucenicele" Claudia si Maria despre cei doi care au ramas arestati in Grecia? Conteaza pentru ele ca doi oameni stau in puscarie pentru ca dragutul lor Emanuel avea nevoie de moaste sa adune pomelnice cu bani la biserica din Mesteacan?
    Important e ca si l-au adus pe Emanuel acasa, si il tin cu ele la Padure. Dupa parerea lor, sotia preotului tot "vrajitoare" si "bolnava psihic" ramane. Nu ne ramane decat sa "felicitam" Episcopia De Maramures si Satu Mare ca incurajeaza situatia.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pt anonim din 4 ianuarie. Esti un bolnav psihic! Daca vrei iti recomand un psihiatru bun: dr Cozari din Oradea! Cred k nu mai poti sa zici nici "Tatal nostru" de grija pr Emanuel.:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg reactia isterica de care dai dovada. Se poate sa fii din secta popii Oros. Ce treaba are acel psihiatru din Oradea cu noi in Satu Mare. O fi clientul lui Oros la manastirea mixta. O fi cel care spala creierii fetiscanelor de la Prilog Vii?
      Hai las-o balta. Sau esti si tu spalata pe creieri de popa exorcist.

      Ștergere
  7. Pentru aparatorii lui E.O.-De ani de zile aplicati aceeasi metoda cu cei care va contrazic- ii faceti nebuni si posedati de ,,duhuri".Va comportati ca niste sectari adevarati loiali liderului.Pacat de cei doi din inchisoare, vinovatia morala nu este a lor.Daca s-ar dovedi ca fac parte dintr-o secta se va intelege ca ,,au facut doar ascultare".

    RăspundețiȘtergere
  8. De ce nu se spune nimic???

    RăspundețiȘtergere
  9. Stretul Iosif spunea: "Dacă mă va părăsi Harul lui Dumnezeu, voi savarsi cele mai mari nelegiuiri. Si aceasta este cu putință pentru că aveam sadite în sufletul nostru tot felul de semințe, si bune si rele. Tot ceea ce staruieste în sufletul nostru prin libera noastră alegere dobândește stăpânire. Câți oameni nu scoteau demoni, iar apoi au cazut".

    RăspundețiȘtergere
  10. Cei din secta lui Emanuel Oros se dau drepti si corecti, dar din fapte ii vedem cine sunt cu adevarat...
    Au ramas doi fraieri in puscarie pentru ca seful lor Emanuel sa scape basma curata. Daca sunt fraieri e treaba lor. Mentorul lor doarme linistit pentru ce s-a intamplat?
    Dar ucenicii mentorului Oros dorm linistiti?
    Sa vezi ca mai au pretentia ca Biserica sa-i apere... Pe cine? Pe cei care arunca cu noroi in preotii din satele invecinate si in episcopul locului? Pe cei care ignora canoanele si "marturisesc" credinta dupa bunul plac si interese?
    Cat de josnici!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inselarea lor are la temelie mandria. In discutiile purtate cu membrii ai gruparii amintite constati cu usurinta ca in opinia lor toti ceilalti sunt vinovati, iar ei sunt singurii care ar avea dreptate.
      Conteaza pentru ei ca incalca canoanele? Sau ca fac sminteala in jurul lor?
      Sunt perfect de acord cu ce spune anonimul din 4 ianuarie in comentariul de la ora 12,17.
      Mai conteaza pentru ei ca au ramas doi membrii ai gruparii in puscarie. Important e ca a scapat liderul, restul poate fi inlocuit oricand...
      Comentariul isteric postat de "diana" e vizibil din interiorul gruparii conduse de popa Oros.

      Ștergere
  11. Nu ar trebui sa se autosesizeze episcopia si alte institutii ale satului pentru a rezolva problemele pentru linistea tuturor.Duhovnicul preotului Oros a fost preotul Spiridon care l-a indrumat spre infiintarea acelei manastiri mixte?

    RăspundețiȘtergere
  12. Parintele Arsenie Papacioc indemna sa rabdam cand avem necazuri cu aproapele, insa cand e vorba de sfintele taine ar trebui luata o atitudine, asa am inteles eu, daca gresesc iertati ma. Preotia e una dintre cele 7 taine randuite de Mantuitorul in Biserica sa.Cazul preotului Emanuel Oros cine il poate rezolva?Pana cand indirect se discuta negativ la adresa bisericii?Daca episcopia nu ia atitudine clara cine poate finaliza aceste probleme? In definitiv ce e acea asezare ?Proprietate privatasau manastire mixta? Cine are legal datoria de a rezolva aceasta situatie? Cum se vietuieste acolo, ce prevede constitutia? Au acte de identitate acei vietuitori la acea adresa?Va rog lamuriti ma si pe mine ce se intampla in biserica ortodoxa?

    RăspundețiȘtergere
  13. Referitor la speculatiile aparute in randul unor preoti din Satu Mare prin care se inducea ideea conform careia Episcopia Ortodoxa de Maramures si Satu Mare ar fi aprobat tacit functionarea locasului necanonic de la Prilog –Vii, va aducem la cunostinta faptul ca preotul Emanuel a primit ultimatum din partea mai marilor ierarhici ca pana la data de 1 martie 2016 trebuie sa indeplineasca 3 conditii:
    1.sa predea toate moastele pe care le are fara binecuvantare
    2.sa indrume vietuitorii(vietuitoarele) de la asezamantul necanonic sa se intoarca la familiile lor sau se intre in manastiri canonice
    3.sa predea asezamantul pentru a se face acolo un azil de batrani

    Anca Budau – secretar ASTRADROM

    RăspundețiȘtergere
  14. Doamne, ar fi bine să nu vă mai băgați unde nu trebuie! Oameni creduli ... ' Nu tot ce zboară se mănâncă '. Din canoanele sfinților Părinți se știu de dezlegări / exorcizări. E O DIFERENȚĂ IMENSĂ de la EXORCIZARI până la DEZLEGĂRI. Ciți cu atenție, nu mai speculați. Iar despre cele 3 condiții ce pot să spun?! nu inteleg cum conditia 2. sa indrume vietuitorii(vietuitoarele) de la asezamantul necanonic sa se intoarca la familiile lor sau se intre in manastiri canonice - UNA DINTRE viețuitoarele de acolo, e chiar proprietara locului, adică din banii munciți de ea, voi vreți să o dati afară? NICI GÂND! Adevărații credincioși vom sta alături de părintele O. Emanuel.

    Despre comentarii, nu mai vorbesc. Oameni care nici nu îl cunoașteți, l-ați judecat. Presa va fi dată în judecată, iar site-ul ASTRADROM inchis în câteva zile pentru speculațiile enunțate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cumva faci parte si tu din secta de la Prilog Vii?
      Ai curajul sa iti dai numele real? Vad ca te deranjeaza punctul 2. De unde a avut "proprietara" Maria bani, influenta, sprijin politic, etc. sa construiasca acel schit obscur. I-a dat cumva maica-sa si taica-sau miliarde de lei? Nu uita ca mai are 8 frati acasa. Cei 8 nu au dreptul la nimic din partea parintilor, numai Maria?...
      In privinta exorcismelor sunt multi care le fac, dar cu usile inchise, fara spectacol, asa cum face Ioan Comaneci de la Posaga si acum ucenicul sau Emanuel de la Mesteacan.

      Ștergere
    2. O sa" tremure "redactia Astradrom pt ca dezvaluie obiectiv cazul unui preot ce a iesit din randuiala.Dar daca tot vreti sa cunoasteti acest preot ar trebui o lista cu cei ce au vietuit acolo, cu cati bani au contribuit fosti vietuitori la schit, iar acum dra Maria declara ca e proprietara, dar ceilalti ce au contribuit financiar ce sunt?

      Ștergere
    3. Ar fi bine să nu vă 'dați atât de interesați' pentru că vorbiți pe lângă subiect! Părintele e bine, nu spală minți, ne ajută și ne va ajuta mereu! Doamne ajută! Intrați în Post fără de păcate.

      Ștergere
  15. Ce sa mai spun ca seara cuviosul Gherontie era beat crita de trebuia sa-l ducem noi la culcare. Alteori si parintele statea la baute cu cuviosul. Despre Liturghiile ce se savarseau acolo ne spunea sa nu vorbim la nimeni, pentru a nu-i face probleme parintelui. E de inteles ca acum nu recunoaste nimic. Si altii sa fi fost in locul sau poate ar fi facut la fel”. SERIOS?! CHIAR A BĂUT? VAI DE VOI, ABIA CĂ BEA UN PAHAR DE APĂ ...SI VOI AVETI NEVOIE DE 'EXORCISME'

    RăspundețiȘtergere
  16. "LUPI IN PIEI DE OAIE"27 ianuarie 2016, 01:22

    ATENTIE! Din pacate, in zilele noastre traiesc “lupi in piei de oaie “ ex: Emanuel, Gherontie si Maria care sunt un pericol public pentru persoanele din jurul lor. In ultimii ani si cu mare, mare viclenie a reusit sa atraga tineri care poate chiar si-au dorit o viata monahala, dar din pacate nu au gasit pe cine trebuia sa–i indrume. Prin falsa lui “smerenie” si-a facut adepti ai predicilor sale si a slujbelor de exorcizare pe care le facea ca un teatru... desi nu era voie sa procedeze asa cu demonizatii ci intr-un cadru restrins, doar cu fam lor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Bucura-te Emanuele, lider al razvratitilor,
    Bucura-te cel ce cu ucenicii moaste ai furat,
    Bucura-te cel ce cu bogatasii pelerinaj ai organizat,
    Bucura-te cel ce mintea la toti ai sucit-o
    Bucura-te mare exorciste ce mintile le-ai intunecat
    Bucura-te cel ce creierele le-ai spalat
    Bucura-te cel ce sotia ti-ai neglijat
    Bucura-te cel ce cu „maicile” la fortareata dupa ziduri ai stat
    Bucura-te cel ce cultul personalitatii ti-ai creat
    Bucura-te cel ce ucenicii la inaintare ti-ai bagat
    Bucura-te cel ce impotriva ierarhilor ai instigat
    Bucura-te cel ce pe multi i-ai fanatizat
    Bucura-te cel ce dupa tine doi preoti ai incuiat
    Bucura-te smerite care popularitate ai cautat
    Bucura-te viteazule care pe toti i-ai denigrat
    Bucura-te eroule care imaginea Bisericii ai patat
    Bucura-te Emanuele care pe multi ne-ai dezamagit
    Bucura-te Emanuele care nadejdea in bani ti-ai pus
    Bucura-te cel plin de ravna care cu masini de lux ai umblat
    Bucura-te cel ce intre credinciosi ai dezbinat
    Bucura-te mare Emanuele care slava lumii ai cautat
    Bucura-te cel ce pe toti ne-ai sucit de cap
    Bucura-te cel ce cu cipul pe mana ai furat
    Bucura-te cel ce prin cip ai fost depistat si de aceea impotriva lui ai luptat
    Bucura-te antiecumenistule barbat
    Bucura-te cel ce cu asta te-ai afirmat
    Bucura-te cel ce cu stilistii ai umblat
    Bucura-te ca cu ei afaceri ai realizat
    Bucura-te ce-l ce in predici teatru ai jucat
    Bucura-te cel ce adevarata fata ai ascuns
    Bucura-te cel ce fara de pata esti
    Bucura-te cel ce de ucenici te-ai folosit
    Bucura-te cel ce mare mosie ti-ai dobandit
    Bucura-te ca la fortareata te-ai imbogatit
    Bucura-te preacucernice Emanuele care imaginea Bisericii ai patat.

    RăspundețiȘtergere
  18. Mai dar voi chiar nu ati obosit? Dar m.ai lasati.l in pace pe parinte....nu va ajuns? dar pe cei ce se roaga cu catolicii la diferite evenimente nu.i vedeti..? Si ei au vile cu piscine si masini de lux....si astea chiar jegmanesc oamenii de bani....Oare asa ne indeamna sfintii parinti sa ne adunam cu catolicii si sa slujim impreuna....asta nu vedeti nu? ar fi cazul sa va uitati si la altii in ograda si apoi sa vorbiti....daca va spalat creerul bravo lui....inseamna ca e destept....

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.