Saptamana Patimilor - Lunea Mare

Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptamana Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor.

Numele de Iosif inseamna "El (Domnul) adauga". Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob si primul al Rahilei.

Sfanta Scriptura ne marturiseste ca intr-o zi, batranul Iacob il trimite pe Iosif sa-i aduca vesti despre fratii lui, care erau plecati cu oile la camp. Fratii sai, erau invidiosi pe acesta din momentul in care le vestise cateva vise: "Eram la camp cu totii si legam snopi. Snopii mei stateau drept, iar ai vostri se plecau spre ai mei", "se parea ca soarele, luna si unsprezece stele se aplecau si se inchinau in fata mea". In urma acestor descoperiri, fratii sai si-au pus in gand sa-l omoare.

Vazandu-l de departe ca vine de la casa tatalui spre ei, acestia au zis: "Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui". Insa Ruben, unul dintre fratii sai, le-a zis: "Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el". Este aruncat in put, insa, este scos de acolo pentru a fi vandut cu 30 de arginti unor negustori.

Pentru a-si acoperi fapta, fratii sai au taiat un ied, au rupt haina lui Iosif si au inmuiat-o in sange. Seara, ajunsi acasa, i-au aratat haina lui Iacob, spunandu-i acestuia ca Iosif a fost mancat de o fiara salbatica.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fratii sai in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Scriptura ne atrage atentia ca fantana era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea darui si intretine viata. Pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii. Nu intamplator, cel demonizat din tinutul Gherghesenilor, locuia in morminte, in locul in care nu mai exista relatie, viata.

Si dupa cum fantana in care a fost pus, ramane goala, la fel se intampla si cu mormantul Domnului. Acest mormant e o marturie a faptului ca si mormintele noastre vor ramane goale. Prin Invierea Domnului, mormantul nu mai este loc de veci.

In acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre invierea trupurilor nu spune: se ingroapa, ci "se seamana". "Se seamana trupul intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc" (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti, este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda. Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif "de cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuirea Domnului".

Haina lui Iosif, muiata in sange si aratata patriarhului Iacov, simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale.

In relatarea vietii lui Iosif, ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai, care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani.

Foametea din vremea lui Iosif, semnifica neputinta neamului omenesc de a atinge asemanarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorita foamei, isi va veni in fire fiul risipitor si va ajunge sa se hraneasca cu vitelul cel gras, chip al lui Hristos.

Iosif daruieste intregului popor grau si hrana, vestind tainic ca si Hristos Se va darui pe Sine ca hrana, in cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul painii si al vinului. Faptul ca Scriptura nu mai aminteste de o alta foamete, de o alta venire a fratilor sai pentru a lua hrana, ni se descopera ca cel ce mananca Trupul lui Hristos, nu mai flamanzeste niciodata. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: "Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata".

Smochinul neroditor

Sfantul Evanghelist Marcu vorbind despre smochinul neroditor spune: "Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el. Venind la el, n-a gasit nimic decat frunze, ca nu era inca vremea smochinelor. Si a zis Iisus smochinului: Nimeni sa nu mai manance rod din tine in veac" (Marcu 11, 12-14), iar Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca: "Indata s-a uscat smochinul" (Matei 21, 19).

In talcuirile unor Sfinti Parinti, acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.

Insa, in talcuirea lui Isidor Pelusiotul el are alt inteles: "Pomul calcarii poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui si-au facut acoperamant stramosii nostri calcatori de porunca. Din pricina ca n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca sa nu mai faca rod, care este pricina pacatului. Iar ca pacatul se aseamana cu smochina este lucrul destul de limpede: Are dulceata placerii, lipiciunea pacatului, iar la urma, usturimea si iutimea constiintei. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute".

Voi reda in incheiere un comentariu al parintelui Nicolae Steinhardt: "Pericopa smochinului se cade sa fie interpretata nu dupa regulile dreptatii naturale si valorile axiologiei elementare, ci la nivelul propozitiilor duhovnicesti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricarui alt arbore fructifer) roade atunci cand nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea inceteaza daca realizam ce este in fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a raspunde ori ba chemarii Sale. Nu de smochin si de smochine se face mentiune in parabola aceasta, ci de om (tot asa si in alte metafore neotestamentare: parca de pasari ori de boi se ingrijeste Atotputernicul !): care nu dispune de scuza valabila spre a-L refuza pe Facatorul sau ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, conditii, clauze, tocmeli: sunt lovite de nulitate absoluta. Chemarii de sus i se poate raspunde numai cu “ Iata-ma” ori cu “Da, Doamne”. Motivarile, fie ele omenesti plauzibile, nu sunt luate in considerare: nu ne este ingaduit a ne eschiva nici macar pentru a ne ingropa tatal ori a ne randui cele din gospodarii; nici pentru a ne duce sa vedem tarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cere boii de curand cumparati; nici pentru a ne desparti de femeia de care abia ne-am insotit prin nunta.

Mereu si in orice clipa este vremea - si acum este – a raspunde “Iata-ma” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe taramul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, sarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile: dincoace, cu totul nesemnificative si nejustificative. Roadele smochinului - produse ale firii, ale naturii naturale - sunt subordonate ciclurilor de rodire, insa devotamentul oamenilor nu cunoaste soroace si pauze. Interpretarea alegorica se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul si el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemarii ceresti. Reactiile "robustului simt comun" nu au ce cauta in citirea formulelor spatiotemporalitatii (sunt date peste cap); si tot asa nici in dezlegarea incifrarilor duhovnicesti. Iata de ce putem afirma ca omul (smochinul, in limbaj codificat) trebuie sa fie oricand gata, oricand disponibil pentru Hristos. Nicaieri teoria disponibilitatii integrale enuntate de André Gide nu se aplica mai la propriu si mai desavarsit decat in relatiile dintre faptura si Ziditorul ei. Iar a fi disponibil inseamna a te nimeri oricand incins, cu toiagul in mana, cu incaltamintea in picioare, pregatit de drum, de actiune, de raspuns afirmativ, de roada".

Adrian Cocosila

sursa: www.crestinortodox.ro