luni, 26 septembrie 2011

Schitul Huta a rămas fără vieţuitori



Duminică 25 septembrie preotul Schitului Huta, ieromonahul Visarion Tuderici, şi-a luat rămas bun de la fii duhovniceşti spunându-le că va fi transferat la Episcopia Ortodoxă de Gyula din Ungaria. Despre transferul său, părintele Visarion, a spus că nu are nimic de declarat.


În urmă cu aproximativ doi ani cei doi călugări, care atunci încă vieţuiau la Huta, Eftimie şi Visarion, s-au întâlnit cu PS Siluan de la Gyula. Întâlnirea de taină a avut loc în casa unui fiu duhovnicesc al părintelui Visarion, profesorul Adrian Mlendea din Beiuş. PS Siluan le-a propus celor doi monahi să meargă la episcopia de Gyula pentru a face misiune promiţându-le că le va oferi funcţii în cadrul episcopiei şi un salar bun.uH Cei doi monahi au refuzat.
În toamna anului tzrecut (cu două luni înainte de plecarea părintelui Eftimie de la Huta) părintele Visarion a mers în secret la Gyula împreună cu profesorul Adrian Mlendea să vadă cum e în episcopia respectivă iar duminică şi-a anunţat public transferul.

În prezent la Huta e doar Emil Vultur, un prieten apropiat al părintelui Visarion care a frecventat des schitul în ultima perioadă.


L-am contactat telefonic pe ctitorul schitului, părintele Eftimie Mitra, şi povestindu-i de noile schimbări de la Huta ne-a spus că în prezent nu ne poate spune nimic dar, indiferent cine va veni la Huta, îşi doreşte ca acel schit să rămână ortodox. Ctitorul schitului şi-a manifestat şi intenţia de revenire: „în caz că Episcopia Oradiei nu va găsi pe cine să trimită la Huta sunt dispus să mă reîntorc cu obşte pentru a nu lăsa ca totul să se pustiască”.
Vom reveni cu detalii.
Vasilica Morar
Detalii iesite dupa un an la iveala:  
 Cine si de ce vrea sa falsifice istoria schitului Huta http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/12/cine-si-de-ce-vrea-sa-falsifice-istoria.html

40 de comentarii:

  1. Sarmanul Visarion, Sa ii plangem de mila sau sa il felicitam pentru avansarea in rang?
    Asta a platit tradarea fostului sau duhovnic care l-a calugarit si l-a preotit?
    Vai ce copil fara minte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si sa il vezi cum se plangea ca oamenii lui Sofronie vor sa il alunge. Se victimizeaza. Joaca teatru. Cum sa il alunge Sofronie cand Visarion a facut cel mai mare cadou episcopului de l-a "scapat" de parintele Eftimie.
    Cu fiecare sta de vorba in particular si la fiecare ii spune o alta varianta. Se pare ca Jocurile sunt murdare. Pe parintele Visarion il salveaza doar cainta. Sa lase orgoliile si ambitiile si sa se caiasca daca vrea sa scape de aceasta povara, a tradarii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Zvoniti ... cam mult cei care lasati comentarii aici,nu vi se pare?
    Cine se crede fara greseala sa arunce cu pietre si vorbe...
    Ce aveti cu cei doi parinti? eu ii cunosc personal pe amandoi si am ramas cu o parere foarte buna despre parinti.
    Nu va mai irositi timpul degeaba ...rugati-va,rugati-va si iar rugati-va pentru ei.
    Si lasati-l pe bunul d-zeu sa ne lumineze sufletele si mintile si se vom afla cu siguranta si adevarul intr-un final.
    MANCA-VAR RAIUL !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bietul Visarion, vai de capul lui in ce s-a bagat. E terminat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi bine daca ar veni Eftimie inapoi dar nu cred ca il va lasa episcopul Sofronie. Abia a asteptat ca Visarion sa isi faca treaba sa scape de el.
    Parinte Eftimie acum veyi pe cine ai avut langa tine? Ai purtat in spinare un viclean ce te-a sapat pe la spate.
    Altadata sa ai grija ce oameni iti aduni in jurul tau. Sa te fereasca Dumnezeu de ucenici ca Visarion si asa iti vei putea duce misiunea cu bine mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  6. Vedeti, au ajuns blestemele de la Nimaiesti. In al doilea blestem Eftimie spunea ca daca vor fi tradari sau compromisuri totul se va pustii.
    Vedeti si articolul "Blestemele de la Schitul Huta" de pe acest blog.
    Inca de atunci stia Eftimie ce va urma. Se pare ca stia de dedesupturile lui Visarion. Iata ca acum se adevereste ceea ce atunci nu ne venea nimanui sa credem.

    RăspundețiȘtergere
  7. Visarioane, uite unde te-a adus prietenii si neascultarea de parintele tau.
    Adevaratii prieteni nu te-ar fi incurajat in calea gresita pe care ai urmat-o in ultima perioada. Si daca nu va veti intoarce la Huta ati putea pune un inceput bun in alta parte. Important e sa pastrati duhul pe care l-ati avut la Huta cat timp era si Eftimie acolo. Singur nu poti face nimic, sunt sigur ca te-ai convins de asta.
    Caieste-te. Dute la Eftimie si cereti iertare ca inca nu e tarziu. Asta e solutia salvarii tale.

    RăspundețiȘtergere
  8. SE vede ca autorul articolului a fost ziarist de scandal, macar sa nu semneze cu tot felul de nume fictive, sa si asume raspunderea pentru cele scrise!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma intreb.... Oare doar pr Visarion a gresit. Oare pr Eftimie nu a gresit cu absolut nimic in toata povestea asta???????? hm???
    E intradevar cumplit ce sa intamplat acolo, mai ales faptul ca relatia duhovnicesca dintre cei doi parinti s-a distrus, erau un sprijin pentru noi cei din Bihor, in special pt cei din jurul scitului(aici ma refer la Oradea, Beius si statele din vecinatate).
    Oare o sa mearga cineva pe la cei nevoiasi in ajun de Craciun cu colinda si cu un dar?????? Cu siguranta cei doi au facut lucrul asta. Dar intrebare e cine o sa mai faca fara sa vada vreun interes?????? Grea intrebare, nu!?
    Tare ne-am bucura daca ar lasa fiecare de la el in functie de cat a gresit fiecare si se impace. probabilitatea e mica ca sa mai ramana impreuna la schitul Huta. Dar macar vor fi impacati sufleteste.....
    Ceea ce putem face noi pt dansi e sa-i pomeni in rugaciuni ca poate poate se v-a rezolva ceva.
    Dar nu uitati pomeniti-l si pe PS Sofronie sa-i mai inmoaie furia care o are asupra celor doi dar in special asupra pr Eftimie, ca in cazul in care v-a fi nevoie de dansu aici sa-l primeasca!!! DUMNEZEU SA NE LUMINEZE MINTILE LA TOTI DAR IN SPECIAL MAI MARILOR NOSTRI CA TARE RAU SAU STRICAT!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru Anonim:
    Poate asa spui tu ca a fost ziarist de scandal dar sa sti ca spune adevarul. Poate esti unul de-al celor de la episcopie si nu vrei sa se afle ca vreti sa distrugeti Huta. Normal ca orice dezvaluire pentru voi e un scandal. Dar acest scandal l-ati inceput voi prin intentia de a desfiinta HUTA. Profitati ca Visarion e mai neexperimentat si ca a plecat Eftimie dar informatia e adevarata.
    Scuzati, dar voi m-ati provocat sa v-o spun.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sora Brandusa, eu nu sunt judecator al nimanui, nu stiu cine ce a gresit la Huta. Eu am aflat de foarte departe de ea si de fiecare data vin acolo cu drag, mai ales ca a fost acolo o minune a Maicii Domnului.
    Iubesc Huta si ii iubesc si pe cei 2 monahi. Ii voi sprijini intotdeauna, indiferent unde vor fi. Si pe cei care vor veni la Huta la fel.
    Mai ales pentru ca va pleca si pr.Visarion.
    Nu stiam de faptul ca ei colindau pe la cei nevoiasi cu un dar, ma bucur sa aflu asa ceva. Asta imi intareste pretuirea ce le-o port.
    Daca cei care vor urma nu vor putea sa faca asta, cel putin pentru inceput, ma ofer eu sa duc ma departe acest frumos obicei. Daca puteti veni la Huta pe 26, la Sf.Dimitrie sau Duminica, pe 30, v-as ruga, daca aveti stiinta de acei nevoiasi, cam cati ar fi sau de cati stiti, si veti putea implini chiar fratia voastra aceasta. Pentru ca mie imi va fi cu neputinta sa o fac, fiind departe in preajma praznicului Nasterii Domnului.
    Intrebati de Spaniolu pe preotii care vor sluji. Ce ziceti ?
    Tinem legatura prin intermediul acestui minunat blog. Doamne-ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  12. Brandusa, daca vrei sa sti cunosc bine situatia interna. Visarion in fata oamenilor parea smerit dar daca ai sti cum s-a comportat in particular cu Eftimie nu ai fi pus aceasta intrebare. Tot ce e acolo e munca lui Eftimie. Pe langa asta Eftimie l-a calugarit si l-a preotit iar el, dupa ce si-a adunat cativa oameni in jurul lui, s-a razvratit impotriva celui care l-a facut om, impotriva lui Eftimie.
    Cand Eftimie il mai aducea cu picioarele pe pamant altii il rasfatau si Visarion ii prefera pe aceia. Pentru el aceia care il ridicau in slavi erau adevaratii prieteni si de aici a pornit totul.
    Iata cateva si, daca va fi nevoie iti voi mai spune si altele...
    In legatura cu colindele acelea frumoase tin sa iti spun ca mi-au placut si mie. Am fost si eu cu ei de cateva ori. Si multe altele ca acestea vom mai duce dorul dupa aceasta plecare.
    Speram ca cine va veni sa duca duhul lui Eftimie mai departe.
    Cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  13. Vedeti si articolul "Hram la schitul Huta" din Crisana din 11 august 2011 si trageti singuri concluziile:
    http://www.crisana.ro/stiri/religie-19/hram-la-schitul-huta-113153.html#rate_article

    RăspundețiȘtergere
  14. Am vorbit cu parintele Eftimie. Am fost ieri la Petru Voda. A zis ca l-a iertat pe Visarion. Asa ca nu inteleg de ce va mai agitati cu comentariile astea.

    RăspundețiȘtergere
  15. Multi prosti mai scriu aici, Doamne! Unde va e credinta adevarata? Dumnezeu e doar Unul, nu mai faceti zazanie, ca e pacat.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acum e staret unul Macarie care a fost la Stana de Vale. Parintele Eftimie a spus ca e om bun.

    RăspundețiȘtergere
  17. este un preot in Beius care tot lanseaza zvonuri. numele lui e Teodor Tent si s-a amestecat mult intre parintele Visarion si Eftimie. E duplicitar. Stiu ca a colaborat cu securitatea inainte de 1989 si apoi in mod misterios a devenit preot. Cand e cu Visarion il vorbeste pe Eftimie si cand e cu Eftimie il vorbeste pe Visarion. Nu stiu ce sa cred despre acest preot dar mi se pare tare ciudat. implicatia lui intre cei doi parinti e dubioasa.

    RăspundețiȘtergere
  18. Il cunosc pe Tent. E mereu cu linguseala. Se gandeste numai la bani si face fite ca o domnisoara de maritat. Regretabil ca p[rintele Visarion si-a adunat astfel de "personalitati" in preajma sa. Sa ne amintim si de vorba populara: "Cine se aseamana se aduna".
    Tent, Bradau, Ciungan, Covaciu, etc. Astia sunt oamenii din jurul pr Visarion. Pe toti dusmanii lui pr Eftimie si i-a adunat in preajma lui. Asta spune multe nu? Pentru cine vrea sa priceapa...

    RăspundețiȘtergere
  19. i-am cunoscut si eu pe fiecare dintre cei 2 parinti... daca au gresit au gresit pentru ca sunt oameni, daca sunt calugari nu inseamna ca sunt sfinti,... cel putin nu au imbratisat ecumenismul, cum e ”la moda” acum.

    vad ca majoritatea il invinovatiti pe Pr Visarion... dar oare Pr Eftimie a facut un lucru bun ca a pus blestemele alea pe schit? de ce sa se pustiasca schitul pentru greseala oamenilor? e absurd.

    RăspundețiȘtergere
  20. Pentru a4m,
    Cand era pr Eftimie la Huta erau afisele despre ecumenism puse pe usa bisericii. Eftimie si-a spus in public crezul, nu a lasat sa se creada fiecare ce vrea.
    Visarion a luat afisele despre ecumenism jos si a lasat loc de interpretari. Daca nu si-a spus crezul pe fata a dat posibilitatea interpretarilor. Prin faptul ca a dat jos acele afise si-a oferit posibilitatea de a fi duplicitar. Astfel sa intamplat ca daca statea de vorba cu oamenii lui Sofronie spunea ca e de acord cu ecumenismul iar cand statea de vorba cu cei ce frecventau Huta spunea ca nu e de acord cu ecumenismul. Cand a fost sincer, cu Sofronie sau cu Eftimie.
    Referitor la acele blesteme sa sti ca daca nu au temei Dumnezeu nu le va indeplini. Daca Dumnezeu le va asculta inseamna ca Eftimie a avut dreptate. Iata ca daca Visarion nu a fost sincer si a facut compromisuri acele blesteme s-au indeplinit si Huta a ramas cam pustie. Visarion a ramas doar cu cei pe care si-a ales in preajma sa.

    RăspundețiȘtergere
  21. Daca cineva trimite un comentariu fara vorbe vulgare,de ce nu-l postati pe sait. ATUNCI MAI BINE AL DESFINTATI. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  22. La care comentariu va referiti? In caz ca nu a aparut va rugam sa il mai scrieti inca o data.
    Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
  23. La schitul Huta totul a reintrat in normalitate. Parintele Macarie a pus piciorul in prag si a interzis mirenilor sa se implice in treburile manastirii. La ultima slujba a fost biserica plina asa cum era in timpul parintelui Eftimie. Se vad schimbari majore in bine si speram ca totul va fi un nou bun inceput asa cum spune si in articolul despre noul egumen: parintele Macarie.
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/schitul-huta-la-un-nou-inceput.html

    RăspundețiȘtergere
  24. Pr Eftimie a fost si anul acesta cu colinda la Beius.

    RăspundețiȘtergere
  25. Cand a plecat Eftimie din Huta a lasat peste 10.000 euro si peste 500.000 RON. Cand a plecat Visarion a lasat doar 9.000 euro si 2.000 lei.
    Unde e diferenta?
    De ce sa ascundem adevarul ca "blandul" Visarion a dus cu sine si un logan albastru inmatriculat pe numele fratelui sau: Alin Tuderici de pe strada Leonardo Davinci din Oradea. Acest logan il detine practic "smeritul" Visarion.
    Sa nu uitam ca de multe ori "corectul" Visarion trimitea mamei sale bani (de la Huta) sa cumpere aragaz, frigider, masina de spalat sau alte nevoi personale la apartamentul din Oradea.
    Cand am fost la Gyula l-am vazut cam abatut. Oare il mustra constiinta pentru ce a facut?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o corectare la leii RON:
      500.000 lei vechi a lasat Eftimie si 200.000 lei vechi a lasat Visarion.

      Ștergere
    2. Sunt mama parintelui Visarion, vreau sa-ti spun Gicu oradeanu ca daca esti sigur de cele afirmate mai sus il rog pe Bunul Dumnezeu sa-ti de-a atatia bani cati a luat parintele de la manastire pentru a-mi da mie si sa traiesti de-acum incolo numai din acei bani. Un sfat: nu va hazardati sa scrieti barfe ca s-ar putea sa va treziti cu niste procese pentru defaimare.Ma rog sa va lumineze Dumnezeu, e prea multa rautate .

      Ștergere
    3. Justificarile dumneavoastra nu sunt credibile doamna. Se stie bine ca si-a dat bani imprumut mamei sale, a recunoscut-o chial fiul dumneavoastra intr-o discutie mai veche la Huta. Bine ca nu ne spuneti ca Dumnezeu va este martor...
      Hai sa fim seriosi.

      Ștergere
  26. Dupa ce a trecut un an ne-am dat seama ce s-a intamplat cu adevarat. Cuviosul Visarion a urmat calea calugariei de birou in cabinetul episcopal de la Gyula unde sta la internet si scrie hartogarii, iar p Eftimie a mers la un schit izolat de lume unde se roaga pentru noi.
    Cine are ochi de vazut sa vada si cine are urechi de auzit sa auda etc.
    Care am fost la Sarmisegetusa am constat ca pr Eftimie e acelasi, iar viata in preajma sa e ca atunci cand era la Huta.
    Nu vreau sa dezgropam mortii dar cineva este responsabil pentru alungarea acestui parinte de la Huta, pentru ca a fost sters din randul ctitorilor schitului la putin timp dupa plecarea sa, si pentru impactul asupra Beiusului si a imprejurimilor. Atat preotii cat si mirenii care au sustinut razvratirea "ucenicului" Visarion sunt direct responsabili pentru pierderea acestui parinte pe care beiusenii nu l-au meritat. De ce sa nu o spunem direct ca pr Teodor Tent si pr Ionel de la Delani au fost alaturi de "preacuviosul" Visarion incurajandu-l in atitudinea sa razvratita fata de pr Eftimie. Trist e ca acesti doi preoti se pretind a fi ortodocsi...

    RăspundețiȘtergere
  27. Ca a plecat pr Visarion nu am pierdut nimic, dar ca a plecat pr Eftimie se simte mult. Oare il va aduce cineva inapoi? Oare de ce Dumnezeu ne-a lasat fara el? ... Pentru ca asta meritam. Acum ii ducem dorul dar cand a fost aici nu am stiut sa il apreciem.

    RăspundețiȘtergere
  28. Cum explicati ca doua ucenice a pr Visarion au fost la Petrani sa il intampine pe PS Sofronie impreuna cu maica Pavelida de la Man Buna Vestire din Oradea. Aceasta maica Pavelida e o foarte buna prietana a pr Visarion. De hram 21 martie 2012 pr Visarion si-a trimis ucenicii sa ajute la organizare. La festivitatile fastuase ale PS Sofronie participa mereu ucenice a parintelui Visarion. Am fost la Petrani si am vazut-o pe Magdalena (cea care dormea cu Emil in chilia de langa pr Visarion) si pe Anastasia sora (sau cumnata) lui Marioara Covaci sotia pompagiului (Florin - repara pompe de injectii) din Beius care lucreaza la ape.
    Nu e ciudata aceasta colaborare tacita intre pr Visarion, maica Pavelida si Mina, PS Sofronie, arhimandritul Mihail de la Izbuc, protopopul Beiusului etc...

    RăspundețiȘtergere
  29. Am scris un comentariu ,pentru ce nu l-ati publicat? A, sigur sunteti din gloata lui Eftimie, si nu va intereseaza adevarul. Dumnezeu sa va lumineze mintile si sufletele .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul in care va justificati a aparut stimata doamna. Va rog priviti cu atentie in raspunsul de mai sus la comentariul lui Gicu.
      Interesanta expresia "gloata lui Eftimie". Aceasta caracterizeaza pe toti apropiatii fiului dumneavoastra care au provocat prin astfel de afirmatii doar ura si dezbinare.

      Ștergere
    2. Nelutu din Finis12 martie 2013 la 13:29

      Ai dreptate Nicoleta, cum isi explica mama parintelui Visarion ca ucenicii sai (Bradau si Mlendea) vorbeau despre o ruptura la Huta inainte cu aproape an de plecarea parintelui Eftimie. De unde stiau ei ce va fi? Culmea, tocmai acesti oameni sunt cei care incercau sa ne convinga pe toti sa ne alaturam lor in ponegrirea si apostrofarea parintelui Eftimie. Ce i-a determinat si cine sta in spatele acestor oameni? Ce scopuri aveau? Rezultatele se vad destul de bine...
      Ce spune mama parintelui Visarion despre falsul din pictura de la Huta? Cu cata ipocrizie fiul sau a sters orice urma a celui care a intemeiat schitul scriindu-si numele sau. Cine nu crede ii recomand sa urce la Huta si sa citeasca deasupra usii la intrarea in biserica.
      Asta doar asa, apropoo de "gloata..."

      Ștergere
    3. un preot de langa Huta28 mai 2013 la 19:29

      Doamnei Rodica Purdea,

      Cu tot respectul si consideratia ce o am pentru o mama indurerata, v-as propune sa nu va grabiti in a face comentarii de acest gen. Nu vrea nimeni sa il acuze pe fiul dumneavoastra, dar trebuie sa recunoastem ca e principalul vinovat pentru ce a ajuns schitul Huta in momentul de fata. Nu cred ca a facut-o cu intentie, dar in copilaria lui, la varsta sa a avut impresia ca e stapan pe situatie si poate continua fara parintele Eftimie. I-ata rezultatul.
      Am purtat cateva discutii pe aceasta tema cu ambii si am ajuns la concluzia ca "altii" s-au folosit de fiul dumneavoastra sa il indeparteze din zona pe pr. Eftimie. Parintele Visarion s-a cam inaltat cu parerea de sine si socotindu-se a fi intelept a considerat ca in acest schit doar el are dreptate, motiv pentru care in inima sa nu este gram de cainta (smerenie). Aceasta este rodul unor laude aduse fiului dumneavoastra de catre unii ucenici si de mai marii nostri din Episcopie. Aici e radacina problemei, la starea duhovniceasca smerita pe care unii au lasat-o pentru a aduna oameni in preajma sa. Pr. Visarion a incercat sa isi creeze un cult al propriei personalitatii fara a tine seama de schit si marturisirea ortodoxiei in aceasta zona. Fiind sustinut de o parte de ucenici si de mai marii ierarhici a capatat tot mai multa indrazneala fata de pr Eftimie.
      Rezolvarea problemei nu e a arunca cu noroi pentru a ne acoperii greselile. Privind la fapte - nu la vorbe si barfe - oricine isi da seama ca omul sfinteste locul. Cei care au fost la noul schit al parintelui Eftimie observa ca acolo e o noua Huta, acolo e un loc unde pr. Eftimie a continuat ceea ce a inceput la Huta, sub alt episcop si cu alti oameni - dovada ca se poate... acest lucru releveaza totul.

      Recomandarea mea ar fi:
      -daca doriti ca intr-adevar sa il ajutati pe fiul dumneavoastra primul lucru ce trebuie sa il faceti e sa il despartiti de acei ucenici care, in orgoliile lor, s-au folosit de el pentru a "dovedi" ca "dreptatea" e de partea lor. Lui i-a placut compania acestor persoane caci l-au cocolosit si rasfatat, ia dat dreptate in toate si l-a sustinut in lupta dusa impotriva celui care a dus greul acestui schit, dar nu asa trebuie sa gandeasca un monah. Aceste persoane nu au facut altceva decat sa il duca la ruina; vedeti unde s-a ajuns? Cat timp parintele Visarion va mai continua prietenia cu aceste persoane nu va avea sprijin de la Dumnezeu in nimic. V-as recomanda sa nu va lasati antrenata in dusmanii si intrigi, si sa fiti mai atenta la persoanele care sunt in preajma fiului dumneavoastra. Ar fi pacat de el sa se piarda caci a inceput bine, parintele Eftimie l-a invatat multe si l-a sustinut in cele ale preotiei... in multe, practic el l-a propulsat. Sunt sigur ca daca ii veti cere sfatul in aceasta privinta nu va va intoarce spatele caci l-a iubit mult si acest lucru nu il poate sterge asa usor indiferent de ispitele ce au aparut intre timp.
      Va rog tineti seama de ce v-am spus si credeti-ma ca expresii de genul "gloata lui Eftimie" nu sunt fondate, cu atat mai mult cu cat cei din aceasta "gloata" au chipurile senine si sunt impacati cu constiinta lor. V-as propune sa vedeti si parerile celorlalti.
      Cu respect,
      Un preot pacatos de langa Beius.

      Ștergere
  30. Nu intram zilnic pe internet, si din acest acest acest motiv nu putem modera comentariile exact in momemtul in care apar.

    RăspundețiȘtergere
  31. SUNT O PACATOASA A ACESTEI LUMI :VREAU SA VA SPUN CELOR DIN BEIUS CA DUMNEZEU VA BINECUVANTAT CU VENIREA PREOTULUI MACARIE LA SCHITUL HUTA
    A FOST ALES DE DUMNEZEU DE MIC. VA SCRIU ACESTEA : AM COPILARIT ALATURI DE EL SI AN RUGACIUNILE SALE ASI DORI SA FIU SI EU POMENITA CU FAMILIA MEA .

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.