MARELE MITROPOLIT BARTOLOMEU ANANIA

MARELE MITROPOLIT BARTOLOMEU ANANIA, PILDĂ DE STATORNICIE ÎN DREAPTA CREDINŢĂ ORTODOXĂ A STRĂMOŞILOR.

Încerc, nu fără emoţii, să aştern pe hârtie câteva rânduri despre Înalt Preasfinţitul nostru Mitropolit acum când cu ajutorul bunului Dumnezeu a ajuns la vârstă venerabilă, considerând că în felul acesta, prin intermediul revistei noastre, să facem cunoscută cititorilor noştri, o mică parte a vieţii şi activităţii Î P.S. Sale, mai ales că în primăvara aceasta i-au fost publicate Memoriile de către Editura Polirom din Iaşi (2008).
Pentru început încerc să fac o scurtă prezentare a vieţii sale.
Valeriu Anania, pe numele său de mirean, azi Batrolomeu Anania, este Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (episcopie întemeiată încă de pe vremea când aceste ţinuturi erau sub stăpânirea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu peste 500 de ani în urmă), iar mai nou Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Născut la 18 martie 1921 în Comuna Glăvile-Piteşteana, Judeţul Vâlcea, din părinţii Ana şi Vasile Anania.
A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar la Bucureşti. Între 1933-1941 a urmat cursurile Seminarului Teologic Central din Bucureşti şi, paralel, liceul la Dimitrie Cantemir şi Mihai Viteazul din capitală. Se înscrie la Facultatea de Medicină şi Conservatorul din Cluj, de unde este exmatriculat de autorităţile comuniste. Ulterior îşi continuă studiile de teologie la ,,Academia Andreeană’’ din Sibiu, obţinând titlul de ,,licenţiat în teologie’’ în anul 1948. Se călugăreşte în anul 1942, iar între anii 1966-1976 îndeplineşte diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America În 1990, face parte din Grupul de Reflecţie pentru înnoirea Bisericii. Arhiepiscop în anul 1993, devine Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în anul 2006.
Î.P.S Sa, Bartolomeu Anania este nu numai o proeminentă figură a ierarhiei Bisericii noastre Ortodoxe, ci şi un scriitor de mare forţă, poet şi dramaturg al literaturii române contemporane. În această calitate a publicat numeroase volume de literatură (debutează în anul 1936 în revista ,,Vremea’’), obţinând Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor în anul 1982. Este traducătorul ultimei ediţii a Bibliei 2001, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Î.P.S Sa, retras în singurătate. A lăsat, în felul acesta, posterităţii o traducere de o rigoare fără precedent a Bibliei, precum afirmă toţi cei ce-l cunosc. Iată ce spune despre Î.P.S. Bartolomeu Anania, în Precuvântarea la Ediţia Jubiliară a Bibliei, vrednicul întru pomenire Patriarh al României, P.F. Teoctist Arapaşu:
,,Î.P.S. Ariepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, a desăvârşit o lucrare ce pare mai presus de puterile unui singur om, anume, o nouă versiune a Bibliei revizuită după Septuaginta, redactată şi bogat comentată de Î.P. Sa. Lucrarea aceasta reprezintă încununarea nevoinţelor de o viaţă ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet şi editor...care a adus un suflu nou şi proaspăt vieţii bisericeşti nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci şi în ogorul întregii ortodoxii româneşti’’
Aminteam că, recent, Editura Polirom i-a tipărit Memoriile, care cuprind perioada vieţii lui dintre anii 1930 până în anul 1993 când a fost ales Arhiepiscop al Clujului. Memoriile au fost redactate în două etape: o primă parte cât s-a aflat în S.U.A, până în 1976, iar a doua parte după 2001, când şi-a recuperat vechiul manuscris care se găsea în America, încredinţat, am înţeles, unei persoane de încredere. Volumul ,,Memorii’’ cuprinde peste 690 de pagini şi are două părţi. Partea I are 336 de pagini şi cuprinde viaţa sa până în anul 1947. Partea a II-a reia memoriile după o pauză de 30 de ani, în anul 2004, când însuşi mărturiseşte, era ,,în sfârşit liber!’’, în lumea nouă, şi cuprinde 353 de pagini.
Referitor la personalitatea Părintelui Anania, un teolog şi diplomat al zilelor noastre, Teodor Baconschi, consideră că: ,,tragismul vieţii sale este refluxul voinţei de a reuni contrariile în pofida unei istorii care absolutizează parţialitatea şi partizanatul’’; a refuzat orice încadrare definitivă, fapt ce a provocat deopotrivă, animozităţi, acuzaţii virulente sau, după caz, nedumeriri. Adevărul este unul că: Î.P.S. Anania este prin excelenţă un om liber, care face din demnitate o supremă valoare şi cultivă neatârnarea ca pe un superlativ al smereniei’’.
A rămas mereu acelaşi om ,,de dreapta’’, după cum însuşi mărturiseşte, căci marile caractere rămân stabile, nu se întorc după cum bate vântul. Şi nu puţine au fost vânturile şi viscolele care i-au răscolit fiinţa, după cum aflăm din memorii. M-au impresionat profund torturile suferite din partea celor doi călăi: Enoiu şi Bânzaru. Mă întreb, oare ce spun adversarii P.S Sale când îi citesc memoriile? Cum se simt în faţa unui asemenea om?
Ştiu că sunt mulţi cei care au suferit pe nedrept. De aceea noi cei ce n-am cunoscut aceste lucruri venim azi cu smerenie să ne plecăm fruntea în faţa unor asemenea oameni, şi nu uităm să cerem binecuvântarea arhierească a unui Mare Mitropolit.
Zic ,,Mare” şi nu greşesc pentru că, după modesta mea apreciere, îl văd ca un demn urmaş al vrednicul întru pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală. Nădăjduim ca bunul Dumnezeu îl va ţine încă mulţi ani sănătos spre folosul Bisericii şi al neamului nostru românesc.
E mare pentru vasta sa cultură folosită spre slava lui Dumnezeu şi nu spre slava sa proprie. E mare pentru principiile sale şi viaţa demnă de care a dat dovadă. E mare pentru că nu se înalţă pe sine atunci când alţii îl slăvesc şi pentru că nu cade atunci când alţii vor să-l doboare. E mare pentru tot ceea ce face pentru ortodoxie spre a o apăra de impostori şi de prozelitismul catolic şi sectar. E mare pentru că iubeşte semenii mai mult decât pe sine. E mare pentru că respectă pe cei mici la fel ca şi pe cei mari. E mare pentru că se teme de Dumnezeu mai mult decât de oameni. E mare pentru că face ceea ce e nevoie nu ce i se impune şi spune ce gândeşte şi nu ce i se dictează. Face ce spun Biserica şi Sf. Părinţi nu ce spun puternicii zilei. E mare pentru că îşi iubeşte credinţa şi neamul şi nimic nu e mai demn şi sfânt pe acest pământ decât să-ţi iubeşti neamul şi credinţa străbunilor. E mare pentru Biblia ce-i poartă „numele” (Biblia lui Bartolomeu), care va rămâne pentru posteritate. E mare pentru hotărârea Sinodului Mitropolitan de sub conducerea sa care s-a pronunţat categoric şi în unanimitate împotriva paşapoartelor biometrice şi a cipului (ceea ce Sf. Sinod al B.O.R. n-a făcut). E mare şi pentru faptul că se opune falsului ,,Ecumenism” venit din apus şi căruia îi cad pradă, din păcate, unii dintre ierarhii noştri. E mare şi pentru faptul că la ora actuală este unul dintre cei mai mari propovăduitori ai Ortodoxiei. Îmi face o deosebită plăcere să-i ascult în linişte predicile înregistrate şi transmise pe internet.
Rămâne stâlpul ortodoxiei noastre în aceste vremuri de restrişte când ea este împânzită de tot felul de rătăciri ale celor şcoliţi în apus pe când Î.P.S. Sa suferea chinurile închisorilor comuniste. Cei ce vă consideraţi, voi, puternici, plecaţi-vă în faţa unui uriaş.
Iar, faptul că este considerat un tradiţionalist şi un conservatorist, nu-i face decât cinste. Valoarea sa, în sine, îi conferă imaginea ideală a unui adevărat Patriarh.
Voi încheia cu propriile sale aprecieri asupra Memoriilor şi a vieţii sale însăşi.
,,Vine o vreme când viaţa ta se cere rostită şi altfel decât în graiul convenţiilor sociale, mai adevărat adică şi mai de-a dreptul, şi atunci, în lipsă de altceva, ţi-o iei de la capăt pe amintite, de-a rostogolul, ca apa muntelui poticnită’n pietre, şi o duci până unde poţi. Memoriile mele sunt departe de a fi complete, mai cu seamă în ultimele capitole, pe care le-am scris biciuit de timp. Dar aşa cum sunt, ele se vor şi se propun o mărturie nu numai a unei lumi, ci şi a unui suflet. E vorba de sufletul meu.’’ Aşa mărturisea autorul la 9 mai1974, la Detroit.
Mi-e drag pentru că este un om demn şi drept. E suflet din sufletul neamului românesc!
Rămâne în istorie pentru că a făcut lucruri mari şi minunate. Un model demn de urmat pentru clerul nostru, dar şi pentru tot românul.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l mai ţină printre noi mulţi ani.
Pr. prof. Teodor ŢENŢ – Beiuş

(Articol apărut în Buna Vestire nr. 5-6/2009 pag. 3)