Noua Mucenica Lidia si soldatii Chiril si Alexei

Lidia s-a născut în oraşul rusesc Ufa în 1901 şi a murit pentru adevăr în 1928. Înainte să fie arestată, ea făcea parte din Biserica catacombelor din Rusia, lucrând în Industria Colectivă a Lemnului împreună cu cei mai prost plătiţi muncitori.

Lidia a fost arestată la 9 iulie 1928. Departamentul pentru Operaţiuni Secrete îl căutau de mult pe un dactilograf care le dădea muncitorilor de la Departamentul Silvic broşuri bătute la maşină conţinând vieţile sfinţilor, rugăciuni, predici şi cuvinte ale vechilor şi noilor ierarhi ai Bisericii. Fusese remarcat faptul că, la maşina de scris folosită de acest dactilograf, partea de jos a literei ,,K" era stricată; şi astfel Lidia a fost descoperită.
G.P.U. a înţeles că le căzuse în braţe un indiciu cu care putea desconspira întreaga Biserică a catacombelor. Zece zile de interogatoriu continuu nu au reuşit să o înfrângă pe martiră; pur şi simplu ea refuza să spună ceva. Pe 20 iulie interogatorul, pierzându-şi toată răbdarea, a trimis-o pe Lidia spre interogare la ,,comandamentul special". Acest ,,comandament special" funcţiona într-o cameră dintr-un colţ al temniţei G.P.U. Un paznic permanent era staţionat pe coridorul temniţei; în această zi de pază era Chiril Ataev, un soldat de 23 de ani. El a văzut-o pe Lidia pe când aceasta era adusă în temniţă. Cele zece zile de interogatoriu o vlăguiseră pe martiră şi nu mai era în stare să coboare treptele. Soldatul Ataev, la ordinul şefilor săi, a ţinut-o şi a condus-o până la camera de interogatoriu.
"Hristos să te salveze", i-a mulţumit Lidia paznicului, simţind la soldatul Armatei Roşii o sclipire de compasiune în blândeţea delicată a braţelor sale puternice. Şi Hristos l-a salvat pe Ataev. Cuvintele martirei, ochii ei plini de durere şi de perplexitate, i-au străpuns inima. Acum nu mai putea asculta cu indiferenţă urletele şi strigătele ei neîntrerupte, aşa cum înainte ascultase aceleaşi strigăte de la alţii care erau interogati şi torturaţi.
Lidia a fost torturată mult timp. Torţionarii din G.P.U. erau de obicei atenţi să nu lase niciun semn particular pe trupurile celor torturaţi, dar în cazul interogatoriului Lidiei nu au acordat nicio atenţie acestui lucru. Urletele şi strigătele Lidiei au continuat neîntrerupte timp de mai mult de o oră şi jumătate.
,,Dar nu te doare? Urli şi ţipi, asta nu arată că te doare?" întrebară neobosiţii torţionari într-un moment liber.
,,Doare! Doamne cum doare!" a răspuns Lidia cu un geamăt spart.
,,Atunci de ce nu vorbeşti? Va fi şi mai dureros!" ziseră torţionarii perplecşi.
,,Nu pot vorbi … nu pot … El nu îngăduie", gemu Lidia.
,,Cine nu îngăduie?"
,,Dumnezeu nu îngăduie!"
Torţionarii născociseră ceva nou pentru martiră: asaltul sexual. Ei erau patru - mai era nevoie de unul. L-au chemat pe paznic să-i ajute. Când Ataev a intrat in cameră, a văzut-o pe Lidia, a înţeles care va fi viitoarea tortură şi rolul său în ea - şi acolo s-a lucrat o minune precum convertirea neaşteptată a torţionarilor din vechime. Întreaga fiinţă a lui Ataev a fost răscolita de oribilitatea satanica, şi un sfânt entuziasm l-a cuprins. Nedându-şi deloc seama ce face, soldatul Armatei Roşii, cu propriul revolver, i-a omorât pe loc pe cei doi torţionari care erau în faţa lui. Chiar înainte ca al doilea foc să se audă, bărbatul din G.P.U. care stătea în spate l-a lovit pe Chiril în cap cu mânerul de la pistolul său. Ataev a avut totuşi suficienta tărie să se întoarcă şi să-l apuce de gât pe atacatorul său, dar un foc de la al patrulea l-a doborat la pământ.
Chiril a căzut cu capul către Lidia, care era întinsă cu chingi. Domnul i-a dat ocazia de a asculta încă o data cuvinte încurajatoare de la martiră. Iar Chiril, uitându-se în ochii Lidiei, cu sângele ţâşnind din el, şi-a gâfâit unirea cu Domnul:
,,Sfântă, ia-mă cu tine!"
,,Te voi lua", zâmbi Lidia, radiind.
În vreme ce sunetul şi înţelesurile acestei conversatii deschideau uşa către cealaltă lume, groaza a întunecat conştiinţa celor doi oameni din G.P.U. care rămăsesera în viaţă. Cu ţipete nebune au început să tragă în victimele neajutorate, şi au tras până când ambele lor revolvere au fost golite. Cei care au venit alergând la auzul focurilor de armă i-au scos afară, ţipând nebuneşte, şi ei insişi au fugit din cameră, cuprinşi de o teroare necunoscută.
Unul dintre oamenii G.P.U. a înnebunit complet. Celălalt a murit curând de şoc nervos. Înainte de a muri, acesta a povestit totul prietenului său, sergentul Alexei Ikonnikoff, care s-a întors către Dumnezeu şi a adus această mărturie Bisericii; pentru răspândirea cu zel a ei, el însuşi a suferit moarte mucenicească.