vineri, 3 aprilie 2009

Invitaţie la conferinţa cu tema: “De la patimile Creatorului la despătimirea creaţiei”

susţinută de:
ieroschimonahul
NECTARIE APOSTOL
de la mănăstirea Sub Piatră, jud. Alba

Sala mare a Primăriei Municipiului Beiuş
luni, 6 aprilie 2009, începând cu ora 18.oo
teatrul Arcadia sub pasajul Vulturul Negru
(fostul teatru de păpuşi)
marţi, 7 aprilie 2009, începând cu ora 18.oo
- Intrarea libera -


organizatori:
ASTRADROM - secţiunea tineret în colaborare cu
A.M.A.S. (Asociaţia Monah Atanasie Ştefanescu) şi
F.C.O.S.A.M.G. (Fundaţia Creştin Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil).

2 comentarii:

  1. Prin harul lui Dumnezeu am participat la aceasta conferinta sustinuta de ieroschimonahul Nectarie Apostol. Am ramas de-a dreptul impresionata de profunzimea spirituala a cuvintelor sale si de lumina pe care o are in intelegerea Sfintelor Scripturi si a vremurilor. Desi nu fac parte din Biserica Ortodoxa, sunt sigura ca toti care au o credinta reala in Domnul Iisus Hristos si fac fapte bune sunt frati. Fratilor, nu e important numele religiei, ci viata pe care o ai, trairea zilnica ca si Mantuitorul, care S-a dat pe Sine Insusi ca sa ne ierte pe noi de pacate. M-ar interesa datele de contact ale ASTRADROM, daca se poate...Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă doriți să ne contactați o puteți face pe adresa: astradrom@yahoo.com.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.