Parintele Justin Parvu: De ce nu sunt canonizați mucenicii din închisorile comuniste?

Parintele Justin a insistat mult pentru canonizarea sfintilor din inchisorile comuniste. Azi, mesajul sau trebuie sa rasune mai mult ca oricand. Urmasii sai, clerici sau mireni, din actuala obste sau din afara ei, trebuie sa insiste, cu aceeasi tarie, pentru canonizarea acestor sfinti marturisitori. Doar in felul acesta lucrarea parintelui Justin isi gaseste finalizarea mult dorita.

„Tacerea este mormantul pe care il sapam neamului nostru” (Arhimandrit Justin Parvu)

 Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisorile comuniste arată cât de slabi și neputincioși sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveți piatră?  Aveți stânci? Puneți pe mormântul lor și îi păziți cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existența lor. Dar în ciuda tuturor eforturilor lor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămânene putincioși în fața adevărului, iar nedreptățile săvârșite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului și familiilor lor. Ororile săvârșite de acești agenți ai ateismului, ai satanei, apasă pe conștiințele lor și ale familiilor lor, încât putem spune că sunt niște oameni maltratați moralicește.

Vina de altfel o purtăm și noi pentru că am fost surzi la durerile și strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem și azi, încât nici preotul nu pomenește nimic în parohia lor de existența acestor martiri și sfințenia lor. Preotul de azi e surd și la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri și datorii.

De aceea martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în fața Tronului ceresc.

Așa se proslăvesc la noi sfinții mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă și prin suferință. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără sfinți. Și noi să fim atenți la educația copiilor pe care o facem, ca să fie în spiritul neamului din care facem parte. Ce  e neamul? Neamul este tatăl meu, fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, județul meu și toate la un loc formează neamul. Toată jertfa aceasta întrunită formează neamul. Formați copiii în duhul acesta creștin, să poată dărui, nu numai să ia!

Iar faptul că la noi nu sunt canonizați  este lesne de înțeles. Dacă ar recunoaște sfințenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbușesc cu totul. Ei supraviețuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă. 

Dar prin martirii Bisericii trăiește Ortodoxia și va trăi. Cu cât sunt mai mult denigrați și osândiți și după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în fața poporului nostru. Ei sunt oricum canonizați nu numai prin evlavia poporului român, ci și a altor popoare ortodoxe.

Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franța – el este omul care depășește granițele valorilor. E interesant că avem sfinți din secolele XIV, XVI, XVII dar de ce să nu ne scoatem în evidență și mărturiile actuale, mai recente? Sigur e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar de ce ceilalți să stea nebăgați în seamă? Poate toată sărăcia și mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferență pe lângă trupurile martirilor români. Până și catolicii își canonizează mai repede sfinții. Asta nu împrumută ecumeniștii noștri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătușu  - ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi, unde mai e adevărul? Acești tineri au murit pentru un adevăr creștin și național, a fost cu adevărat o mișcare de regenerare a Creștinismului nostru Ortodox. Dar aceeași mafie din trecut este în prezent și va fi și în viitor. Să se prezinte acum partidele politice și să spună câți sacrificați au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toți se protejează. De asta nici poporul nu-i iubește. 

       Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieții politice, a fost foarte implicat în viața societății românești. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viața politică; n-a fost niciodată o conferință a unui guvern în care să nu fie și reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să știți, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”... erau foarte atenți să vadă ce spune Biserica. Dar când a fost vorba să execute pe Codreanu și pe toată elita asta a creștinilor ortodocși, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură nația. Cea mai mare greșeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat “perfect” vieții politice, după cum au fost vremurile.

      Și ce fapte mai mari de canonizare  cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu...? Dar ei nu pot promova acești sfinți, pentru că nu-și pun ei pielea la saramură.

(Text preluat din cartea: „Din învățăturile și minunile părintelui Justin”, Fundația Justin Pârvu, Petru-Vodă, septembrie 2013, p.65)

Pe cand se va discuta si despre canonizarea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa?

        Vestea dezgroparii ramasitelor trupesti ale parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a adus “caderea” si “ridicarea” multora. Unii s-au “ridicat” osandindu-i pe faptasi si felul in care s-a intamplat evenimentul, iar altii au “cazut” prin felul in care au savarsit fapta. Pana in prezent reactiile privitoare la acest eveniment s-au limitat la pedepsirea faptasilor, la “demascari” publice, comunicate, justificari si la diversiuni mai mult sau mai putin SRI-ste. Toate aceste “vitejii” au creat o valva nemeritata. Nu cred ca cineva poate fi atat de naiv sa creada ca interesul SRI este de a demonstra ca trupul martirului anticomunist a fost gasit neputrezit. Dar iata ca prin excesul de zel al unora (pe care nu il aprobam, dar nici nu putem spune ca a avut scop profanator), azi avem dovada clara, pentru cei care au nevoie de dovezi vizibile, ca trupul parintelui Gheorghe Calciu poarta semnele sfinteniei. 

      Cand vorbim despre parintele Gheorghe Calciu ar trebui sa ne gandim la lucruri mult mai importante, cum ar fi canonizarea sa. Nu stiu daca “vitejiile” sus mentionate au avut ca scop distragerea atentiei spre lucruri minore (caci faptul era deja consumat, nu-si mai avea sensul), dar, printre altele, asta s-a intamplat. Canonizarea individuala a unor martiri din inchisorile comuniste, sau in grup, a tuturor acestor martiri, e drept ca apartine autoritatii supreme a Bisericii, Sfantul Sinod. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne spalam pe maini si sa ne multumim cu expresii de genul: “Nu noi decidem asta”, “Asta e treaba clericilor, nu a mirenilor” sau “noi suntem monahi si trebuie sa ne vedem de treburile noastre” etc. A cere si a face demersuri nu inseamna si a decide. Exemplul parintelui Justin Parvu a fost cu totul altul. Lupta parintelui Justin a fost canonica si jertfitoare, nu s-a gandit la imagine si nici la repercursiuni. Este de apreciat marturisirea obstei manastirii Petru Voda, reprezentata de parintele Hariton Negrea, in comunicatul din 1 februarie 2014, postat pe siteul oficial al manastirii, care, in incheierea celui de al doilea punct, mentioneaza ca parintele Calciu are sfinte moaste: “si a sfintelor sale moaste”. Aceasta lamureste clar si oficial, chiar daca cu intarziere, ca ramasitele trupesti ale parintelui marturisitor poarta semnele sfinteniei. Sper ca in viitorul apropiat cineva isi va asuma responsabilitatea initierii demersurilor in vederea canonizarii. Asupra acestui subiect va trebui sa reflectam cu totii in viitor. Fiecare, dintre cei care l-au cunoscut, ar putea contribui cu ceva la dosar, iar a lasa aceasta sarcina doar pe umerii unora e un gest de iresponsabilitate.

     Din punct de vedere al canoanelor Bisericii, canonizarea se poate face oricand. Nu este o chestiune legata de canonicitate sa se amane la infinit sub pretextul ca “trebuie sa treaca timp”. Nu timpul, ci viata celor din inchisori, ne spune daca sunt sau nu sunt sfinti. Sunt si alte Biserici ortodoxe care au canonizat sfinti contemporani atat dintre cei care au suferit in inchisori, cat si dintre cei care au dovedit in alte feluri o viata sfanta, cum e si cazul recent al parintelui Porfirie din Grecia. Parintele Dumitru Staniloae exprima destul de clar portretul comunismului spunand: “comunismul nu e o ideologie, ci o satanalogie”. Asupra celor care au suferit din motive strict politice nu ne pronuntam. Este evident ca cei ce au suferit in aceste inchisori, din motive religioase, indiferent de conceptiile politice, sunt martiri. Poeziile, rugaciunile, trairile inalte duhovnicesti care au existat acolo, marturisirea crezului si multe altele, dovedesc ca acei oameni au avut o viata plina de sfintenie.

In ceea ce priveste subiectul “testamentului” parintelui Calciu vin cu urmatoarea precizare:

    Unii, cu sau fara stiinta, au afirmat ca am contestat autenticitatea “testamentului”. Mentionez ca nu am contestat autenticitatea textului scrisorii pe care parintele Calciu a trimis-o parintelui Justin de pe patul spitalului, ci doar existenta unui act oficial testamentar pe care Andrei Calciu, fiul parintelui marturisitor, l-ar fi putut folosi in eventualitatea unui proces cu manastirea, dupa cum s-a vehiculat in mass-media. Scrisoarea nu are valoarea unui document juridic, ci doar o valoare morala privind o dorinta a parintelui marturisitor. Nici nu am auzit pe altcineva sa conteste textul acelei scrisori. De altfel, am si mentionat ca scrisoarea parintelui Calciu poate fi luata ad litteram ori avand caracter profetic, sau ambele. Acestea sunt mentionate si in comunicatul postat pe siteul oficial al manastirii Petru Voda la data de 1 februarie 2014, punctul al doilea si al treilea. Pe cei care au incercat sa deturneze cuvintele mele ii sfatuiesc sa reciteasca discutia referitoare la acest subiect de pe blogul ASTRADROM. Alte interpretari si afirmatii inafara de cele mentionate acolo nu imi apartin si le consider tendentioase. 

ierom. Eftimie Mitra

Parintele Justin Parvu despre necesitatea canonizarii mucenicilor din temnitele comuniste

Lupta parintelui Justin nu trebuie sa se opreasca odata cu plecarea sa din lumea aceasta. Dorinta parintelui, de a-i vedea canonizati pe sfintii din inchisorile comuniste, trebuie sa fie urmasilor, clerici sau mireni, o cauza pentru care sa lupte mai departe.

“Mai am o neliniste: sa ii vad pe acesti martiri canonizati.” (arhimandrit Justin Parvu)

Acesti sfinti ai inchisorilor, de la Aiud, Pitesti, Gherla, din toate puscariile noastre, formeaza cea mai mareata si frumoasa coroana pentru impodobirea tarii noastre inaintea lui Dumnezeu. Ei sunt solutia graitoare, numai nu striga de acolo. Izvorarea sfantului mir din osemintele lor, asa dupa cum se cunosc minunile acestea, e asa de graitoare incat nu ne ramane decat sa le urmam sfaturile, fapta si eroismul vietii lor. Acesta este defapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Acestia sunt ultimii dintre sfintii romani care izvorasc mireasma si vindecari in toate colturile lumii – mesajul este sa le urmam viata, curajul marturisirii. Tacerea este mormantul pe care il sapam neamului nostru. Ei vin sa ne arate calea.

Mai am o neliniste: sa ii vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la inchinare pana si in Tara Sfanta, in Sfantul Munte Athos si in multe locuri ale pamantului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiintalnita. Vreau sa vad ziua cand nu ne vom mai teme ca avem in bisericile noastre la inchinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decat in tara lor.

Dumnezeu cred ca a trecut cu vederea greselile noastre si a lucrat in neamul acesta, pentru credinta poporului si martiriul mucenicilor nostri din inchisori si de prin munti. Nu ierarhii si preotii au tinut ortodoxia romaneasca, ci mucenicii din inchisori si mamele crestine care si-au crescut copii in duhul acesta al adevarului ortodox.

(text preluat din cartea: “Din invataturile si minunile Parintelui Justin”, editata de fundatia Justin Parvu, Petru Voda, septembrie 2013)

Avram Iancu comemorat la Beius

 

Parastas pentru eroul Avram Iancu la Biserica din centrul Beiusului

Prin grija presedintelui Viorel Ianc, Asociatia “AVRAM IANCU BEIUS”, a organizat in data de 01-02 februarie 2014 in Municipiul Beius, comemorarea trecerii prin Beius a lui AVRAM IANCU.

In Biserica Ortodoxa din centrul orasului in 02.02.2014, la orele 12,00 s-a oficiat parastas pentru CRAISORUL MUNTILOR – AVRAM IANCU.

Au participat membrii ai acestei asociatii, cadre militare in rezerva, multe personae din orasul nostru precum si un grup de copii frumos imbracati in port popular.

S-a trecut la inmanarea diplomelor pentru cei care au activat sau au ajutat asociatia dupa care programul manifestarilor a continuat cu depunerea unei jerbe de flori la bustul acestui mare erou national din parcul oraslui. 

 Astăzi, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, iar memoria lui este cinstită în mod deosebit de români și îndeosebi de moti, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848.

S-a nascut in 1824,  Vidra de Sus  si a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania.

A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare.

Devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice încă din timpul vieţii, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania.

A decedat in  10 septembrie 1872, la Baia de Criș, Hunedoara.

Avram Iancu a devenit erou printre moţi cu ocazia evenimentelor din 1848-1849, considerat un simbol al luptei românilor pentru drepturi politice încă din timpul vieţii, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi emoţii puternice pentru orice român din Transilvania. A participat si la intrunirile de rezistenta romaneasca in timpul impunerii uniatismului de catre habsburgi.

Manastirea Petru Voda recunoaste oficial ca parintele Gheorghe Calciu are sfinte moaste iar scrisoarea un caracter profetic

Ca urmare a unor interventii publice pe anumite bloguri, manastirea Petru Voda recunoaste in mod oficial sub forma de comunicat ca, in cazul ramasitelor pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu, avem de-a face cu sfinte moaste. Redam mai jos intregul comunicat:

Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu

1. Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
2. Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
3. Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
4. Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
5. La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
6. Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
7. Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.

Stareţ,

Protosinghel Hariton Negrea

Nota Astradrom: 

Ne bucuram ca Manastirea Petru-Voda confirma ceea ce majoritatea dintre noi simteam, atunci cand trateaza ramasitele pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu ca fiind sfinte moaste. 

Vrem sa aducem cateva specificatii:

Autenticitatea scrisorii testamentare a parintelui Calciu consideram ca nu a fost pusa in discutie de catre nimeni, este evident ca aceasta a fost scrisa de catre sfintia sa. Controversa a aparut doar in momentul incercarii de a se interpreta intentionalitatea care se afla in spatele randurilor acestui text. Dupa cum bine se subliniaza si in comunicatul manastirii avem de-a face cu un text in care este exprimata smerenia parintelui in acelasi timp cu un duh care s-a dovedit a fi si profetic, dovezi clare de sfintenie pe langa cele pe care le arata-se deja prin viata sa. Putem vorbi aici de un paradox in privinta caruia ne rugam parintelui sa ne lumineze mintile spre a-l rezolva. Acesta consta in faptul ca, dupa cum suntem cu totii de acord, avem de-a face cu sfinte moaste si ar fi o bucurie pentru noi crestinii sa le avem spre inchinare; pe de alta parte parintele ne transmite insa, prin cuvintele sale testamentare, ca dorinta sa este sa ramana ingropat. Deznodamantul probabil va fi hotarat de vrednicia noastra, dovedind o cu totul alta atitudine decat cea pe care am aratat-o in desfasurarea degradanta a evenimentelor ce au inceput odata cu descoperirea lor.

Nu suntem in masura sa ne dam cu parerea in legatura cu fapta celor care au facut dezgroparea si probabil vom avea mai mult de castigat in momentul in care nu vom mai cauta vinovati. Autoritatea testamentara a scrisorii ar trebui sa produca efecte de ordin moral si spiritual, nicidecum juridic. Cei care invoca autoritatea acesteia pentru a pedepsi vinovati consideram ca adopta o perspectiva total gresita. In fond daca "fapta" nu ar fi fost "savarsita", noi nu am fi stiut azi ca parintele Calciu are sfinte moaste.

Regretabile au fost atacurile la persoana care au venit tot printr-un comunicat al manastirii sters mai apoi, dar preluat de alte bloguri.  Mare parte din scandalul creat consideram ca a avut ca si cauza acest gen de raportare prin care s-a aratat cu degetul si s-au nominalizat in mod public "vinovatii". 

In incheiere vrem sa amintim obstii manastirii si tuturor crestinilor ortodocsi ca, dincolo de toate certurile si controversele care au loc acolo si prin alte medii pe marginea acestui subiect, ar trebui sa ne unim cu totii in duhul si linia parintelui Justin Parvu. Sa ramanem doar cu ceea ce este esential dupa toata aceasta desfasurare de evenimente, mai mult sau mai putin nefericita, si anume lupta pentru canonizarea parintelui Gheorghe Calciu si a celorlalti patimitori din inchisorile comuniste. Redam mai jos cateva fragmente din cuvintele parintelui Justin in aces sens:

"Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii „mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea."

"Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: SA II VAD PE ACESTI MARTIRI CANONIZATI. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți şi maici că sfinții izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor."

"Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu... Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură."

Idei de predici la dum. a XVII-a după Rusalii și la Întâmpinarea Domnului ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.