Parintele Ioan de la manastirea Rarau - despre moastele parintelui Ilie Lacatusu de la Bucuresti

Parintele Ilie Lacatusu, unul dintre martirii romani din temnitele comuniste are sfinte moaste. Acesta este un lucru pe care cine l-a vazut il marturiseste cu convingere. Parintele Ioan de la Rarau povesteste:

- Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

 

Canonizarea parintelui Arsenie Boca bate la usa.

Biserica Ortodoxa a deschis dosar de canonizare pentru parintele Arsenie Boca.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica,

despre canonizarea parintelui Arsenie Boca:

"Putem vorbi de un fenomen al evlaviei populare, dar trebuie sa facem distinctie intre evlavia autentica si superstitia, bigotismul multora dintre cei care merg la mormant. Parintele Arsenie Boca a fost cel mai mare contestatar al pseudomisticismului."

Pentru detalii vedeti aici

Pe cand se va discuta si despre canonizarea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa?

        Vestea dezgroparii ramasitelor trupesti ale parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a adus “caderea” si “ridicarea” multora. Unii s-au “ridicat” osandindu-i pe faptasi si felul in care s-a intamplat evenimentul, iar altii au “cazut” prin felul in care au savarsit fapta. Pana in prezent reactiile privitoare la acest eveniment s-au limitat la pedepsirea faptasilor, la “demascari” publice, comunicate, justificari si la diversiuni mai mult sau mai putin SRI-ste. Toate aceste “vitejii” au creat o valva nemeritata. Nu cred ca cineva poate fi atat de naiv sa creada ca interesul SRI este de a demonstra ca trupul martirului anticomunist a fost gasit neputrezit. Dar iata ca prin excesul de zel al unora (pe care nu il aprobam, dar nici nu putem spune ca a avut scop profanator), azi avem dovada clara, pentru cei care au nevoie de dovezi vizibile, ca trupul parintelui Gheorghe Calciu poarta semnele sfinteniei. 

      Cand vorbim despre parintele Gheorghe Calciu ar trebui sa ne gandim la lucruri mult mai importante, cum ar fi canonizarea sa. Nu stiu daca “vitejiile” sus mentionate au avut ca scop distragerea atentiei spre lucruri minore (caci faptul era deja consumat, nu-si mai avea sensul), dar, printre altele, asta s-a intamplat. Canonizarea individuala a unor martiri din inchisorile comuniste, sau in grup, a tuturor acestor martiri, e drept ca apartine autoritatii supreme a Bisericii, Sfantul Sinod. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne spalam pe maini si sa ne multumim cu expresii de genul: “Nu noi decidem asta”, “Asta e treaba clericilor, nu a mirenilor” sau “noi suntem monahi si trebuie sa ne vedem de treburile noastre” etc. A cere si a face demersuri nu inseamna si a decide. Exemplul parintelui Justin Parvu a fost cu totul altul. Lupta parintelui Justin a fost canonica si jertfitoare, nu s-a gandit la imagine si nici la repercursiuni. Este de apreciat marturisirea obstei manastirii Petru Voda, reprezentata de parintele Hariton Negrea, in comunicatul din 1 februarie 2014, postat pe siteul oficial al manastirii, care, in incheierea celui de al doilea punct, mentioneaza ca parintele Calciu are sfinte moaste: “si a sfintelor sale moaste”. Aceasta lamureste clar si oficial, chiar daca cu intarziere, ca ramasitele trupesti ale parintelui marturisitor poarta semnele sfinteniei. Sper ca in viitorul apropiat cineva isi va asuma responsabilitatea initierii demersurilor in vederea canonizarii. Asupra acestui subiect va trebui sa reflectam cu totii in viitor. Fiecare, dintre cei care l-au cunoscut, ar putea contribui cu ceva la dosar, iar a lasa aceasta sarcina doar pe umerii unora e un gest de iresponsabilitate.

     Din punct de vedere al canoanelor Bisericii, canonizarea se poate face oricand. Nu este o chestiune legata de canonicitate sa se amane la infinit sub pretextul ca “trebuie sa treaca timp”. Nu timpul, ci viata celor din inchisori, ne spune daca sunt sau nu sunt sfinti. Sunt si alte Biserici ortodoxe care au canonizat sfinti contemporani atat dintre cei care au suferit in inchisori, cat si dintre cei care au dovedit in alte feluri o viata sfanta, cum e si cazul recent al parintelui Porfirie din Grecia. Parintele Dumitru Staniloae exprima destul de clar portretul comunismului spunand: “comunismul nu e o ideologie, ci o satanalogie”. Asupra celor care au suferit din motive strict politice nu ne pronuntam. Este evident ca cei ce au suferit in aceste inchisori, din motive religioase, indiferent de conceptiile politice, sunt martiri. Poeziile, rugaciunile, trairile inalte duhovnicesti care au existat acolo, marturisirea crezului si multe altele, dovedesc ca acei oameni au avut o viata plina de sfintenie.

In ceea ce priveste subiectul “testamentului” parintelui Calciu vin cu urmatoarea precizare:

    Unii, cu sau fara stiinta, au afirmat ca am contestat autenticitatea “testamentului”. Mentionez ca nu am contestat autenticitatea textului scrisorii pe care parintele Calciu a trimis-o parintelui Justin de pe patul spitalului, ci doar existenta unui act oficial testamentar pe care Andrei Calciu, fiul parintelui marturisitor, l-ar fi putut folosi in eventualitatea unui proces cu manastirea, dupa cum s-a vehiculat in mass-media. Scrisoarea nu are valoarea unui document juridic, ci doar o valoare morala privind o dorinta a parintelui marturisitor. Nici nu am auzit pe altcineva sa conteste textul acelei scrisori. De altfel, am si mentionat ca scrisoarea parintelui Calciu poate fi luata ad litteram ori avand caracter profetic, sau ambele. Acestea sunt mentionate si in comunicatul postat pe siteul oficial al manastirii Petru Voda la data de 1 februarie 2014, punctul al doilea si al treilea. Pe cei care au incercat sa deturneze cuvintele mele ii sfatuiesc sa reciteasca discutia referitoare la acest subiect de pe blogul ASTRADROM. Alte interpretari si afirmatii inafara de cele mentionate acolo nu imi apartin si le consider tendentioase. 

ierom. Eftimie Mitra

Manastirea Petru Voda recunoaste oficial ca parintele Gheorghe Calciu are sfinte moaste iar scrisoarea un caracter profetic

Ca urmare a unor interventii publice pe anumite bloguri, manastirea Petru Voda recunoaste in mod oficial sub forma de comunicat ca, in cazul ramasitelor pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu, avem de-a face cu sfinte moaste. Redam mai jos intregul comunicat:

Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu

1. Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
2. Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
3. Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
4. Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
5. La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
6. Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
7. Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.

Stareţ,

Protosinghel Hariton Negrea

Nota Astradrom: 

Ne bucuram ca Manastirea Petru-Voda confirma ceea ce majoritatea dintre noi simteam, atunci cand trateaza ramasitele pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu ca fiind sfinte moaste. 

Vrem sa aducem cateva specificatii:

Autenticitatea scrisorii testamentare a parintelui Calciu consideram ca nu a fost pusa in discutie de catre nimeni, este evident ca aceasta a fost scrisa de catre sfintia sa. Controversa a aparut doar in momentul incercarii de a se interpreta intentionalitatea care se afla in spatele randurilor acestui text. Dupa cum bine se subliniaza si in comunicatul manastirii avem de-a face cu un text in care este exprimata smerenia parintelui in acelasi timp cu un duh care s-a dovedit a fi si profetic, dovezi clare de sfintenie pe langa cele pe care le arata-se deja prin viata sa. Putem vorbi aici de un paradox in privinta caruia ne rugam parintelui sa ne lumineze mintile spre a-l rezolva. Acesta consta in faptul ca, dupa cum suntem cu totii de acord, avem de-a face cu sfinte moaste si ar fi o bucurie pentru noi crestinii sa le avem spre inchinare; pe de alta parte parintele ne transmite insa, prin cuvintele sale testamentare, ca dorinta sa este sa ramana ingropat. Deznodamantul probabil va fi hotarat de vrednicia noastra, dovedind o cu totul alta atitudine decat cea pe care am aratat-o in desfasurarea degradanta a evenimentelor ce au inceput odata cu descoperirea lor.

Nu suntem in masura sa ne dam cu parerea in legatura cu fapta celor care au facut dezgroparea si probabil vom avea mai mult de castigat in momentul in care nu vom mai cauta vinovati. Autoritatea testamentara a scrisorii ar trebui sa produca efecte de ordin moral si spiritual, nicidecum juridic. Cei care invoca autoritatea acesteia pentru a pedepsi vinovati consideram ca adopta o perspectiva total gresita. In fond daca "fapta" nu ar fi fost "savarsita", noi nu am fi stiut azi ca parintele Calciu are sfinte moaste.

Regretabile au fost atacurile la persoana care au venit tot printr-un comunicat al manastirii sters mai apoi, dar preluat de alte bloguri.  Mare parte din scandalul creat consideram ca a avut ca si cauza acest gen de raportare prin care s-a aratat cu degetul si s-au nominalizat in mod public "vinovatii". 

In incheiere vrem sa amintim obstii manastirii si tuturor crestinilor ortodocsi ca, dincolo de toate certurile si controversele care au loc acolo si prin alte medii pe marginea acestui subiect, ar trebui sa ne unim cu totii in duhul si linia parintelui Justin Parvu. Sa ramanem doar cu ceea ce este esential dupa toata aceasta desfasurare de evenimente, mai mult sau mai putin nefericita, si anume lupta pentru canonizarea parintelui Gheorghe Calciu si a celorlalti patimitori din inchisorile comuniste. Redam mai jos cateva fragmente din cuvintele parintelui Justin in aces sens:

"Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii „mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea."

"Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: SA II VAD PE ACESTI MARTIRI CANONIZATI. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți şi maici că sfinții izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor."

"Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu... Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură."

“Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara” spune parintele Eftimie Mitra

In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

   Afland de vestea neputrezirii trupului parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa nu putem spune decat ca ne-am bucurat. Martirul anticomunist a fost placut lui Dumnezeu pentru viata sa exemplara, cu caderile si urcusurile momentelor prin care a trecut. Indiferent daca, sfintele sale moaste, s-ar fi dezgropat sau nu, cei care i-au cunoscut viata stiau ca e un placut al lui Dumnezeu. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”, cu radacini in manastirea Petru Voda, unde l-a si cunoscut pe preotul marturisitor, spune ca scrisoarea trimisa parintelui Justin Parvu e un act de smerenie fiind interpretata de mass-media in mod fortat ca fiind un act oficial testamentar.

-L-ati cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu?

-Cu mila lui Dumnezeu l-am întâlnit de câteva ori la manastirea Petru Voda. Eram rasofor și am purtat câteva discuții cu sfintia sa. I-am luat si patru interviuri pe care le-am publicat in revista “Puncte Cardinale” si alte cateva publicatii. Nu as putea spune ca l-am cunoscut atat de aproape, dar a fost suficient cat sa imi dau seama ca nu era un om ca noi ceilalti. Avea un duh de pace care se simtea in preajma sa. In acelasi timp se vedea la sfintia sa si o fermitate pornita dintr-o convingere interioara.

-In ce consta aceasta fermitate?

-In primul rand in crezul sau si in dragostea de neam. Vorbea clar si fara ezitari despre erezia ecumenista, despre cipurile biometrice, despre neam si tot ceea ce este romanesc. Cand am fost prima data la manastire, ca pelerin, am primit de la parintele Iosif Pasca un manunchi de foi xeroxate care cuprindea cele sapte cuvinte ale parintelui Calciu. In acele cuvinte se vedea taria de caracter si puterea cuvantului parintelui Calciu. Asa am inceput sa prind drag de sfintia sa. As recomanda oricui sa le citeasca, chiar daca sunt din perioada comunista, ele sunt valabile si azi, cu atat mai mult cu cat ce se intampla atunci se repeta azi, dar sub alta forma.

-Ati aflat ca a fost dezgropat? Trupul sau a fost gasit neputrezit? Care e cauza nestricaciunii?

-Da, am aflat si m-am bucurat mult cand am vazut acele imagini la televizor. Picioarele erau intacte. Din pacate doar atat s-a putut vedea. Unii spun ca acest lucru se datoreaza substantelor chimice cu care a fost tratat pentru a nu putrezi pana in tara. Trebuia adus din America pentru a fi ingropat la manastirea Petru Voda, conform dorintei sale. A vrut sa fie ingropat in acelasi loc cu parintele Justin si alti colegi de suferinta din inchisori. De asemenea si dorinta parintelui Justin a fost sa fie ingropat tot in cimitir alaturi de camarazii sai de suferinta. Nu sunt in masura sa ma pronunt, nu sunt specialist chimist. Alte motive de neputrezire a trupului pot fi pacatele sau blestemul. In acest caz ar fi trebuit sa creasca parul si unghiile, sa miroase urat, sa se innegreasca si sa se umfle, ceea ce nu s-a intamplat. Asa ca aceasta ipoteza pica din start. Consider ca neputrezirea este datorata sfinteniei vietii sale, a cugetului sau smerit si plin de pietate fata de tot ce poate fi duhovnicesc. Ca sa fie sfant nu trebuie neaparat sa aiba sfinte moaste, asta e o dovada pe langa sfintenia vietii, pe langa tot trecutul sau demn si evlavios. Daca exista si aceasta dovada, cu atat mai mult putem spune ca e sfant. M-as indoi ca aceste substante chimice sa isi faca efectul si dupa sapte ani. Indiferent care ar fi motivele neputrezirii trupului, nu gresim sa spunem ca e sfant.

-Sunt unii care spun ca parintele Teodot si cei care l-au dezgropat sunt infiltrati ai SRI-ului si au avut ca scop profanarea parintelui Calciu.

-Ma tem ca asta e o diversiune a celor ce au vrut cu orice pret sa nu se afle ca trupul parintelui a fost gasit neputrezit. E un fel de a arunca cu noroi in altcineva pentru a nu se vedea mizeria in care te afli. Cine spune acest lucru despre Teodot, ori nu-l cunoaste, ori are anumite scopuri ascunse. Il cunosc pe Teodot de cand a intrat in manastire. E un om onest si ravnitor in cele duhovnicesti si asta se vedea inca de pe vremea cand era frate incepator. Parintele Justin avea mare incredere in el, tocmai pentru ca era foarte sincer in felul in care punea problema vietii monahale si a mantuirii. De profanare nu poate fi vorba. Sunt convins ca a facut-o din evlavie. In Moldova e obiceiul ca la sapte ani dupa decesul cuiva sa se faca dezgroparea. Se intampla ca unii sunt neputreziti din cauza unor pacate grele sau a unor blesteme si in cazul acesta trebuiesc facute dezlegarile de rigoare. Teodot are evlavie la sfintii marturisitori care au patimit in inchisorile comuniste; in acest context, e de inteles ca era cumva nerabdator sa gaseasca sfintele moaste pentru a le pune la inchinare ca si altii sa se poata bucura duhovniceste de acest lucru. Aceasta din respect si nicidecum cu intentii de profanare. Cine gandeste cat de putin isi da seama de aceasta de la sine.

-Cei care sustin asta sunt tocmai din preajma parintelui Justin.

-Sa nu credeti ca toti din preajma parintelui Justin sunt sinceri. Cu durere o spun. Unii au stat pe langa parintele sa isi faca imagine, altii sa-l compromita, iar altii din dragoste sincera si curata fata de sfintia sa. Nu cred ca ar fi bine sa intru in astfel de detalii, cel putin deocamdata nu cred ca e cazul. Din pacate multi au preluat anumite stiri fara sa le verifice.

-Cine sunt aceia?

-Deocamdata nu cred ca e cazul sa dau nume, dar daca va fi nevoie nu voi ezita. Promit.

-Fiul parintelui Calciu a intervenit cerand sa fie reinhumat.

-Daca fiul parintelui Calciu ar avea cat de putina traire duhovniceasca nu ar fi procedat astfel. Din respect fata de parintele Calciu nu doresc sa discut despre acest subiect. Sunt altii mai in masura sa vorbeasca despre acest lucru. Fosti colegi ai parintelui care ii cunosc familia mai de aproape. Totusi cred ca cineva l-a pornit intr-o anume directie. Indiferent ce ar fi fost, nu a procedat corect sa ameninte manastirea cu chemarea in instanta. Cred ca lucrurile se puteau rezolva discutand cuviincios, nu cu scandaluri publice si amenintari.

-Ei spun ca parintele Calciu a lasat in testament sa nu fie dezgropat.

-Ati vazut acest testament? La vazut cineva in original?

-Nu l-am vazut, dar in presa se spune despre un testament in care se specifica acest lucru.

-Despre existenta unui testament nu putem vorbi atata timp cat nu exista un document original. Daca acest document exista cu adevarat ar fi bine facut public, fotografiat sau scanat. Poate va referiti la ultima scrisoare catre parintele Justin. Juridic vorbind, aceasta scrisoare nu are valoare testamentara, e o scrisoare plina de piosenie transmisa parintelui Justin in care ii multumeste pentru primire. In scrisoarea respectiva e exprimata trairea intr-un duh profund ortodox, autentic trait. Pocainta si smerenia ca mod de viata nu ca un comportament impus. Sa reflectam putin la ceea ce spun Sfintii Parinti despre constiinta de a fi pacatos. Sfantul Marcu Ascetul spune ca sfintii nu din smerenie spuneau ca sunt pacatosi, ci din convingere. Un sfant este convins despre sine ca e cel mai mare pacatos nefiind nevoie sa recurga la exercitii de smerenie. Pe parintele Justin Parvu nu l-am auzit niciodata sa spuna despre sine „eu, smeritul” sau „eu, pacatosul” dar era convins ca e cel mai pacatos om de pe pamant fara sa exteriorizeze acest simtamant. In aceasta scrisoare parintele Calciu transmite duhul acesta autentic ortodox pentru ca a avut revelatia sfinteniei sale si si-a cautat loc de ingropare in Romania. E clar ca de aceea a fost pe la manastire, pe la parintele Justin. Dupa aceasta intalnire ii scrie o scrisoare, prin care il roaga sa ii fie primit trupul in manastire, in cimitirul manastirii, indiferent daca va pleca din aceasta viata in Romania sau in America. In aceasta scrisoare nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva spune ca daca din diferite ratiuni, cum ar fi de exemplu o noua cladire sau alte cauze, va fi dezgropat si i se va gasi trupul neputrezit atunci sa fie ingropat in alta parte si dat uitarii. Aceasta e o marturie cutremuratoare a parintelui Calciu care a avut revelatia propriei sfintenii, dar in acelasi timp traind profund pocainta. O revelatie asemanatoare a avut si parintele Ilie Lacatusu de la Bucuresti. Cu putin timp inaintea decesului, parintele Lacatusu, aflandu-se pe patul spitalului, a spus ca daca va pleca din aceasta lume in 22 iulie si sotia sa va muri peste 15 ani sa fie ingropata langa el. Daca parintele Calciu vroia sa nu fie descoperit ar fi ramas in America si acolo nimeni nu l-ar mai fi dezgropat. Parintele Calciu stia de acest obicei, al dezgroparii dupa sapte ani, in Moldova. Pentru a sta ascuns, un loc mai potrivit decat America nu s-ar fi gasit. E clar ca acesta e un exemplu de pocainta vie. Scrisoarea respectiva dovedeste fara tagada ca este sfant, dupa felul cum scrie. Interpretarea fortata a scrisorii parintelui Calciu catre parintele Justin este un abuz din partea celor care au vrut sa tagaduiasca neputrezirea trupului parintelui Calciu. In cazul in care am lua continutul scrisorii ad litteram am putea spune ca e o dorinta personala si nicidecum un testament. Parintele Justin a predicat la inmormantarea parintelui Calciu desi in textul scrisorii se specifica dorinta ca nici un preot sa nu rosteasca vreun cuvant despre sfintia sa. "Incalcarea" acestei dorinte dovedeste ca parintele Justin a privit scrisoarea ca pe un gest de smerenie si nicidecum ca pe un testament. Daca vedem scrisoarea in duhul profund ortodox ne dam seama, fara prea multe stradanii, ca e vorba de o inalta traire duhovniceasca pe care o intalnim si la multi dintre sfinti. Uitandu-ne putin in canonul Sfantului Andrei al Cretei de la rugaciunea de iesire cu greu a sufletului, la anumite cantari, vedem o mare asemanare cu felul in care parintele Calciu a scris aceasta scrisoare. E deosebit de frumos felul in care se expune vederea starii de pacatosenie. Desigur nu s-a inspirat de acolo, dar duhul si felul in care se pune problema trecerii din viata aceasta e acelasi. Cred ca in cantarea a sasea sau a saptea, nu imi amintesc exact, Sfantul Andrei scrie intr-un duh foarte smerit, autentic ortodox, ca omului nu-i este de folos ca trupul sa fie cantat de oameni in timp ce sufletul se chinuie in iad. Acest mod de a vedea pacatosenia, in canonul respectiv, seamana foarte mult cu duhul scrisorii parintelui Calciu. De aici se vede clar trairea sfinteniei sale. Desi stia ca trupul ii va fi gasit neputrezit, a preferat sa se considere cel mai mare pacatos spunand ca acest fapt se datoreaza pacatelor si nicidecum din motive de sfintenie. Dorinta ca descoperirea moastelor sale sa fie tainuita e un alt semn de traire profunda pe care doar un om duhovnicesc o poate percepe. O parte a presei s-a hazardat in a-si da cu parerea despre lucruri pe care, practic, nu are cum sa le perceapa in adevaratul lor inteles. Acest exemplu il avem si in Evanghelie. De multe ori, Mantuitorul Iisus Hristos, dupa ce savarseste o minune, a cerut ca aceasta sa fie tainuita.

-Atunci de ce s-au grabit sa il reingroape atat de repede? S-au temut de amenintarile fiului parintelui Calciu?

-Felul in care au decurs lucrurile dovedeste ca s-au temut de ceva. Nu as putea spune exact de ce s-a procedat astfel, dar se vede ca lucrurile au fost putin cam fortate. Cred ca in acea situatie trebuia mai mult discernamant. Cu putin inainte, un an sau doi, au fost gasite moastele parintelui Atanasie Stefanescu. A fost pentru toti o bucurie si nimeni nu s-a scandalizat. De ce a fost nevoie acum de acest circ ieftin? Nu s-a facut nici o cercetare, totul s-a facut in mare graba.  Cine a avut interesul si ce s-a castigat?

-Ce ar fi facut parintele Justin in calitate de staret al manastirii, daca era in viata, tinand cont de situatia de fata?

-Greu de spus. Cine ar putea sti ce decizie ar fi luat? Ce pot sa va spun e ca l-ar fi cinstit ca pe un sfant. Cu siguranta va pot spune ca parintele Justin nu ar fi cedat presiunilor de nici un fel. Ar fi gasit solutia cea mai potrivita. In primul rand cred ca s-ar fi rugat ca Dumnezeu sa il lumineze ce sa faca si apoi ar fi luat o decizie. Ca staret ai responsabilitati uriase. E usor de dat cu parerea, dar cand sa iei decizii trebuie sa cumpanesti bine fiecare amanunt. Chiar daca l-ar fi reingropat, tinand seama ad litteram de cele mentionate in scrisoare, cred ca ar fi facut-o cu cinstea cuvenita unui sfant. Sa presupunem ca ar fi decis sa il ingroape. In acest caz, l-ar fi asezat cu cinstea cuvenita intr-un sicriu pentru inchinare anuntand ca va fi reingropat in data cutare facandu-i si o slujba. In felul acesta, cine ar fi dorit sa se inchine trupului sfintit sa o poata face pana la acea data. Poate l-ar fi lasat mai mult la inchinare, cel putin o perioada. Nu stiu sa spun, e chiar complicat sa raspund la aceasta intrebare. Cealalta varianta ar fi aceea ca spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor care au patimit in inchisori, sa il fi lasat pentru totdeauna la inchinare. Poate ca i-ar fi explicat fiului parintelui Calciu ca tatal sau e un sfant si ar fi bine sa ramana la inchinare. Poate l-ar fi convins sa isi schimbe anumite conceptii si sa urmeze exemplul de viata al tatalui sau. Vedem ca si alti sfinti care au patimit in inchisori au sfintele moaste la vedere. De exemplu parintele Ilie Lacatusu sau cei din osuarul de la Aiud. Aceasta e o marturie in plus prin care se dovedeste vizibil, pentru cei ce au nevoie de dovezi vizibile, ca acei „razvratiti” si „dusmani ai poporului”, cum erau catalogati de stapanitorii acelor timpuri, sunt placuti in fata lui Dumnezeu. Dar mai presus de aceste asa-zise dovezi e vorba de evlavia populara din Romania fata de sfinti. Si in alte tari ortodoxe sfintele moaste sunt puse la inchinare, tocmai pentru acest motiv, evlavia. Indiferent ce ar fi decis parintele Justin in aceasta situatie, parintele Calciu tot sfant ramane. Mai mult de atat nu stiu ce sa va spun.

-Credeti ca va fi canonizat?

-Cine credeti ca isi va asuma aceasta responsabilitate? Nu vedeti ca cei ce ar trebui sa faca primele demersuri in acest sens dau din umeri cand aud de sfintii din inchisori? Cat a fost in viata parintele Justin nu au zis prea multe impotriva, dar acum incep sa iasa la iveala. In ce priveste Sinodul nostru, nu cred ca se grabeste, cu atat mai mult ca se fac presiuni mari pe cai politice sa se ascunda trecutul legionarilor. Aceasta ca, in mod oficial, sa se dea noi interpretari, aceleasi pe care le-au dat si istoricii din perioada comunista.

-Ce interpretari?

-Din pacate istoria oficiala a Romaniei e facuta dupa cum poruncesc puternicii zilei. Cam asta e istoria oficiala. Chiar parintele Calciu spunea in acest sens: „adevarata istorie o are doar Biserica”. Crin Antonescu a incercat, sa propuna o lege prin care daca cineva vorbeste pozitiv despre legionari sa fie pedepsit cu inchisoarea. Nu stiu daca s-a reusit, dar in aceasta directie se tinde. Parintele Gheorghe Calciu, parintele Ilie Lacatusu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Justin Parvu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii care au suferit in inchisori cunoscuti sau necunoscuti au fost membri ai fratiilor de cruce. Asta asa ca sa intelegeti de ce mai marii nostri spun ca nu e cazul sa discutam inca despre canonizarea celor care au patimit in inchisori. Nu trebuie sa-i judecam, sunt si ei oameni, au greutatile lor, dar cam asta e situatia.

-Ce ati dori sa ii transmiteti parintelui Hariton?

-Ce sa ii spun? Daca am sa ii spun ceva am numarul de telefon al manastirii. Acum trece prin grele incercari. Nu e usor sa fii in pielea lui. Dumnezeu sa ii ajute sa tina flacara credintei mai departe, sa isi poata duce crucea, ca nu e usoara, sa poata mentine dragostea si unitatea in obste. Mai degraba le-as aminti parintilor din manastire ca printre ultimele cuvinte ale parintelui Justin a fost si acela catre obste in care a subliniat de cateva ori cuvantul unitate. Cine il iubeste cu adevarat pe parintele Justin sa nu nesocoteasca acest cuvant, acest indemn la dragoste si unitate, cel putin in acest caz e foarte necesar sa se tina seama de el.

Anca Budau, ASTRADROM – Bihor

Redam mai jos scrisoarea integrala a parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa catre parintele Iustin Parvu:

 Prea Cuvioase Parinte Staret Iustin,

Prea Cuviosi Parinti Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi si frati ai obstii

Sfintei Manastiri a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,

Vine o vreme cand oamenii trebuie sa se opreasca din goana lor si sa se gandeasca macar o clipa la drumul pe care l-au facut si la ceea ce a mai ramas de implinit.

Dupa toate aparentele, Dumnezeu a hotarat sa puna capat zilelor mele pamantesti si sa ma cheme la El, sa-mi ceara socoteala pentru toate faptele pe care le-am facut in viata aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, ca multe sunt pacatele mele, dar nu sunt deznadajduit. Inaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrima o farama… Si El ia in seama nu numai faptele noastre, ci si stradaniile noastre. Si cred cu tarie in cuvintele Mantuitorului „mila voiesc, iar nu jertfa”. Fara mila lui Dumnezeu, cine se poate mantui?!…

Multumesc lui Dumnezeu ca inainte de a muri mi-a dat sa vin pe la Manastirea Petru-Voda, sa ma mai adap o data la duhul crestin ortodox din care ati facut telul suprem al lucrarii acestei manastiri si al traitorilor ei, ca am primit mangaierea Sfantului Maslu si podoaba binecuvantarilor.

Prea Cuvioase Parinte Staret si Prea Cuvioasa Obste, introducerea aceasta lunga a fost fàcuta in ideea de a-mi da binecuvantarea ca sa fiu inmormantat in cimitirul manastirii, printre cei smeriti si printre cei nevrednici, desi smerit n-am fost indeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinta.

Curand dupa moartea mea va veni si preoteasa Adriana, caci este in varsta ca si mine. Mi-a fost tovarasa de o viata in lupta pe care am dus-o, in suferinta prin care am trecut, in lacrimile pe care le-am varsat impreuna si niciodata nu m-a parasit in timpul vietii. Prea Cuvioase Parinte Staret, binecuvantati sa fie langa mine si-n viata eterna de dincolo!

Crucea sa fie foarte simpla, numai numele si data nasterii si a mortii, cu un indemn scurt catre tot crestinul care va trece pe acolo sa se roage pentru noi.

Daca voi muri in Romania, tot procesul inmormantarii va fi mult simplificat. Daca voi muri in America, lucrurile vor fi mai complicate, dar oricum va fi, doresc, Parinte, sa ma primiti in cimitirul manastirii.

Stiu ca inmormantarea mea va fi inconjurata de o anumita valva, pe care n-o merit in moarte, precum n-am meritat-o nici in viata.

Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevarul de legenda si ma va arata asa cum am fost, ca un pacatos si nevrednic.

Daca la inmormantarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca, caci Dumnezeu a dat arhiereului duhul invatarii, si daca el va tacea, cine va vorbi pentru noi in fata lui Dumnezeu?… Daca insa nu va veni nici un ierarh, nimeni sa nu vorbeasca, pentru ca mai de folos este rugaciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decat toate laudele pe care o minte omeneasca le poate constitui in fraze frumoase, dar care valoreaza mai putin decat un simplu „Dumnezeu sa-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populara care poate gresi, care poate crea false minuni. De aceea Va rog, Prea Cuvioase Parinte Staret, sa gasiti o cale prin care sa impiedicati asemenea lucruri: fie ca veti lasa la manastire un document, fie ca veti pune acest document in sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de aceasta mitologie populara spre a impiedica putrezirea trupului meu si atunci ar putea fi ratacirea din urma mai mare ca cea dintai.

Daca peste ani, din anumite nevoi de constructie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat si, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preotii sa citeasca peste el rugaciuni de desfacere a blestemului, ca trupul sa se risipeasca in cele din care fost alcatuit, ca nu de la Dumnezeu se va fi facut minunea aceasta, ci din inselarea celui rau.

Sa fie legati preotii care m-au vazut sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta minune falsa si trupul pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna.

Prea Cuvioase Parinte Staret, pentru viata mea ati fost o mare binecuvantare, si obstea, si manastirea. Pentru toate dau slava lui Dumnezeu si-L rog sa ma ierte pe mine pacatosul ca mi-a dat dulceti duhovnicesti pentru care eu n-am miscat un deget si oameni pe care nu i-am meritat.

Va sarut dreapta cu smerenie, cu lacrimi si cu pocainta,

28 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu

Spitalul Militar Bucuresti