Pe cand se va discuta si despre canonizarea parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa?

        Vestea dezgroparii ramasitelor trupesti ale parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa a adus “caderea” si “ridicarea” multora. Unii s-au “ridicat” osandindu-i pe faptasi si felul in care s-a intamplat evenimentul, iar altii au “cazut” prin felul in care au savarsit fapta. Pana in prezent reactiile privitoare la acest eveniment s-au limitat la pedepsirea faptasilor, la “demascari” publice, comunicate, justificari si la diversiuni mai mult sau mai putin SRI-ste. Toate aceste “vitejii” au creat o valva nemeritata. Nu cred ca cineva poate fi atat de naiv sa creada ca interesul SRI este de a demonstra ca trupul martirului anticomunist a fost gasit neputrezit. Dar iata ca prin excesul de zel al unora (pe care nu il aprobam, dar nici nu putem spune ca a avut scop profanator), azi avem dovada clara, pentru cei care au nevoie de dovezi vizibile, ca trupul parintelui Gheorghe Calciu poarta semnele sfinteniei. 

      Cand vorbim despre parintele Gheorghe Calciu ar trebui sa ne gandim la lucruri mult mai importante, cum ar fi canonizarea sa. Nu stiu daca “vitejiile” sus mentionate au avut ca scop distragerea atentiei spre lucruri minore (caci faptul era deja consumat, nu-si mai avea sensul), dar, printre altele, asta s-a intamplat. Canonizarea individuala a unor martiri din inchisorile comuniste, sau in grup, a tuturor acestor martiri, e drept ca apartine autoritatii supreme a Bisericii, Sfantul Sinod. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ne spalam pe maini si sa ne multumim cu expresii de genul: “Nu noi decidem asta”, “Asta e treaba clericilor, nu a mirenilor” sau “noi suntem monahi si trebuie sa ne vedem de treburile noastre” etc. A cere si a face demersuri nu inseamna si a decide. Exemplul parintelui Justin Parvu a fost cu totul altul. Lupta parintelui Justin a fost canonica si jertfitoare, nu s-a gandit la imagine si nici la repercursiuni. Este de apreciat marturisirea obstei manastirii Petru Voda, reprezentata de parintele Hariton Negrea, in comunicatul din 1 februarie 2014, postat pe siteul oficial al manastirii, care, in incheierea celui de al doilea punct, mentioneaza ca parintele Calciu are sfinte moaste: “si a sfintelor sale moaste”. Aceasta lamureste clar si oficial, chiar daca cu intarziere, ca ramasitele trupesti ale parintelui marturisitor poarta semnele sfinteniei. Sper ca in viitorul apropiat cineva isi va asuma responsabilitatea initierii demersurilor in vederea canonizarii. Asupra acestui subiect va trebui sa reflectam cu totii in viitor. Fiecare, dintre cei care l-au cunoscut, ar putea contribui cu ceva la dosar, iar a lasa aceasta sarcina doar pe umerii unora e un gest de iresponsabilitate.

     Din punct de vedere al canoanelor Bisericii, canonizarea se poate face oricand. Nu este o chestiune legata de canonicitate sa se amane la infinit sub pretextul ca “trebuie sa treaca timp”. Nu timpul, ci viata celor din inchisori, ne spune daca sunt sau nu sunt sfinti. Sunt si alte Biserici ortodoxe care au canonizat sfinti contemporani atat dintre cei care au suferit in inchisori, cat si dintre cei care au dovedit in alte feluri o viata sfanta, cum e si cazul recent al parintelui Porfirie din Grecia. Parintele Dumitru Staniloae exprima destul de clar portretul comunismului spunand: “comunismul nu e o ideologie, ci o satanalogie”. Asupra celor care au suferit din motive strict politice nu ne pronuntam. Este evident ca cei ce au suferit in aceste inchisori, din motive religioase, indiferent de conceptiile politice, sunt martiri. Poeziile, rugaciunile, trairile inalte duhovnicesti care au existat acolo, marturisirea crezului si multe altele, dovedesc ca acei oameni au avut o viata plina de sfintenie.

In ceea ce priveste subiectul “testamentului” parintelui Calciu vin cu urmatoarea precizare:

    Unii, cu sau fara stiinta, au afirmat ca am contestat autenticitatea “testamentului”. Mentionez ca nu am contestat autenticitatea textului scrisorii pe care parintele Calciu a trimis-o parintelui Justin de pe patul spitalului, ci doar existenta unui act oficial testamentar pe care Andrei Calciu, fiul parintelui marturisitor, l-ar fi putut folosi in eventualitatea unui proces cu manastirea, dupa cum s-a vehiculat in mass-media. Scrisoarea nu are valoarea unui document juridic, ci doar o valoare morala privind o dorinta a parintelui marturisitor. Nici nu am auzit pe altcineva sa conteste textul acelei scrisori. De altfel, am si mentionat ca scrisoarea parintelui Calciu poate fi luata ad litteram ori avand caracter profetic, sau ambele. Acestea sunt mentionate si in comunicatul postat pe siteul oficial al manastirii Petru Voda la data de 1 februarie 2014, punctul al doilea si al treilea. Pe cei care au incercat sa deturneze cuvintele mele ii sfatuiesc sa reciteasca discutia referitoare la acest subiect de pe blogul ASTRADROM. Alte interpretari si afirmatii inafara de cele mentionate acolo nu imi apartin si le consider tendentioase. 

ierom. Eftimie Mitra

“Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara” spune parintele Eftimie Mitra

In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

   Afland de vestea neputrezirii trupului parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa nu putem spune decat ca ne-am bucurat. Martirul anticomunist a fost placut lui Dumnezeu pentru viata sa exemplara, cu caderile si urcusurile momentelor prin care a trecut. Indiferent daca, sfintele sale moaste, s-ar fi dezgropat sau nu, cei care i-au cunoscut viata stiau ca e un placut al lui Dumnezeu. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”, cu radacini in manastirea Petru Voda, unde l-a si cunoscut pe preotul marturisitor, spune ca scrisoarea trimisa parintelui Justin Parvu e un act de smerenie fiind interpretata de mass-media in mod fortat ca fiind un act oficial testamentar.

-L-ati cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu?

-Cu mila lui Dumnezeu l-am întâlnit de câteva ori la manastirea Petru Voda. Eram rasofor și am purtat câteva discuții cu sfintia sa. I-am luat si patru interviuri pe care le-am publicat in revista “Puncte Cardinale” si alte cateva publicatii. Nu as putea spune ca l-am cunoscut atat de aproape, dar a fost suficient cat sa imi dau seama ca nu era un om ca noi ceilalti. Avea un duh de pace care se simtea in preajma sa. In acelasi timp se vedea la sfintia sa si o fermitate pornita dintr-o convingere interioara.

-In ce consta aceasta fermitate?

-In primul rand in crezul sau si in dragostea de neam. Vorbea clar si fara ezitari despre erezia ecumenista, despre cipurile biometrice, despre neam si tot ceea ce este romanesc. Cand am fost prima data la manastire, ca pelerin, am primit de la parintele Iosif Pasca un manunchi de foi xeroxate care cuprindea cele sapte cuvinte ale parintelui Calciu. In acele cuvinte se vedea taria de caracter si puterea cuvantului parintelui Calciu. Asa am inceput sa prind drag de sfintia sa. As recomanda oricui sa le citeasca, chiar daca sunt din perioada comunista, ele sunt valabile si azi, cu atat mai mult cu cat ce se intampla atunci se repeta azi, dar sub alta forma.

-Ati aflat ca a fost dezgropat? Trupul sau a fost gasit neputrezit? Care e cauza nestricaciunii?

-Da, am aflat si m-am bucurat mult cand am vazut acele imagini la televizor. Picioarele erau intacte. Din pacate doar atat s-a putut vedea. Unii spun ca acest lucru se datoreaza substantelor chimice cu care a fost tratat pentru a nu putrezi pana in tara. Trebuia adus din America pentru a fi ingropat la manastirea Petru Voda, conform dorintei sale. A vrut sa fie ingropat in acelasi loc cu parintele Justin si alti colegi de suferinta din inchisori. De asemenea si dorinta parintelui Justin a fost sa fie ingropat tot in cimitir alaturi de camarazii sai de suferinta. Nu sunt in masura sa ma pronunt, nu sunt specialist chimist. Alte motive de neputrezire a trupului pot fi pacatele sau blestemul. In acest caz ar fi trebuit sa creasca parul si unghiile, sa miroase urat, sa se innegreasca si sa se umfle, ceea ce nu s-a intamplat. Asa ca aceasta ipoteza pica din start. Consider ca neputrezirea este datorata sfinteniei vietii sale, a cugetului sau smerit si plin de pietate fata de tot ce poate fi duhovnicesc. Ca sa fie sfant nu trebuie neaparat sa aiba sfinte moaste, asta e o dovada pe langa sfintenia vietii, pe langa tot trecutul sau demn si evlavios. Daca exista si aceasta dovada, cu atat mai mult putem spune ca e sfant. M-as indoi ca aceste substante chimice sa isi faca efectul si dupa sapte ani. Indiferent care ar fi motivele neputrezirii trupului, nu gresim sa spunem ca e sfant.

-Sunt unii care spun ca parintele Teodot si cei care l-au dezgropat sunt infiltrati ai SRI-ului si au avut ca scop profanarea parintelui Calciu.

-Ma tem ca asta e o diversiune a celor ce au vrut cu orice pret sa nu se afle ca trupul parintelui a fost gasit neputrezit. E un fel de a arunca cu noroi in altcineva pentru a nu se vedea mizeria in care te afli. Cine spune acest lucru despre Teodot, ori nu-l cunoaste, ori are anumite scopuri ascunse. Il cunosc pe Teodot de cand a intrat in manastire. E un om onest si ravnitor in cele duhovnicesti si asta se vedea inca de pe vremea cand era frate incepator. Parintele Justin avea mare incredere in el, tocmai pentru ca era foarte sincer in felul in care punea problema vietii monahale si a mantuirii. De profanare nu poate fi vorba. Sunt convins ca a facut-o din evlavie. In Moldova e obiceiul ca la sapte ani dupa decesul cuiva sa se faca dezgroparea. Se intampla ca unii sunt neputreziti din cauza unor pacate grele sau a unor blesteme si in cazul acesta trebuiesc facute dezlegarile de rigoare. Teodot are evlavie la sfintii marturisitori care au patimit in inchisorile comuniste; in acest context, e de inteles ca era cumva nerabdator sa gaseasca sfintele moaste pentru a le pune la inchinare ca si altii sa se poata bucura duhovniceste de acest lucru. Aceasta din respect si nicidecum cu intentii de profanare. Cine gandeste cat de putin isi da seama de aceasta de la sine.

-Cei care sustin asta sunt tocmai din preajma parintelui Justin.

-Sa nu credeti ca toti din preajma parintelui Justin sunt sinceri. Cu durere o spun. Unii au stat pe langa parintele sa isi faca imagine, altii sa-l compromita, iar altii din dragoste sincera si curata fata de sfintia sa. Nu cred ca ar fi bine sa intru in astfel de detalii, cel putin deocamdata nu cred ca e cazul. Din pacate multi au preluat anumite stiri fara sa le verifice.

-Cine sunt aceia?

-Deocamdata nu cred ca e cazul sa dau nume, dar daca va fi nevoie nu voi ezita. Promit.

-Fiul parintelui Calciu a intervenit cerand sa fie reinhumat.

-Daca fiul parintelui Calciu ar avea cat de putina traire duhovniceasca nu ar fi procedat astfel. Din respect fata de parintele Calciu nu doresc sa discut despre acest subiect. Sunt altii mai in masura sa vorbeasca despre acest lucru. Fosti colegi ai parintelui care ii cunosc familia mai de aproape. Totusi cred ca cineva l-a pornit intr-o anume directie. Indiferent ce ar fi fost, nu a procedat corect sa ameninte manastirea cu chemarea in instanta. Cred ca lucrurile se puteau rezolva discutand cuviincios, nu cu scandaluri publice si amenintari.

-Ei spun ca parintele Calciu a lasat in testament sa nu fie dezgropat.

-Ati vazut acest testament? La vazut cineva in original?

-Nu l-am vazut, dar in presa se spune despre un testament in care se specifica acest lucru.

-Despre existenta unui testament nu putem vorbi atata timp cat nu exista un document original. Daca acest document exista cu adevarat ar fi bine facut public, fotografiat sau scanat. Poate va referiti la ultima scrisoare catre parintele Justin. Juridic vorbind, aceasta scrisoare nu are valoare testamentara, e o scrisoare plina de piosenie transmisa parintelui Justin in care ii multumeste pentru primire. In scrisoarea respectiva e exprimata trairea intr-un duh profund ortodox, autentic trait. Pocainta si smerenia ca mod de viata nu ca un comportament impus. Sa reflectam putin la ceea ce spun Sfintii Parinti despre constiinta de a fi pacatos. Sfantul Marcu Ascetul spune ca sfintii nu din smerenie spuneau ca sunt pacatosi, ci din convingere. Un sfant este convins despre sine ca e cel mai mare pacatos nefiind nevoie sa recurga la exercitii de smerenie. Pe parintele Justin Parvu nu l-am auzit niciodata sa spuna despre sine „eu, smeritul” sau „eu, pacatosul” dar era convins ca e cel mai pacatos om de pe pamant fara sa exteriorizeze acest simtamant. In aceasta scrisoare parintele Calciu transmite duhul acesta autentic ortodox pentru ca a avut revelatia sfinteniei sale si si-a cautat loc de ingropare in Romania. E clar ca de aceea a fost pe la manastire, pe la parintele Justin. Dupa aceasta intalnire ii scrie o scrisoare, prin care il roaga sa ii fie primit trupul in manastire, in cimitirul manastirii, indiferent daca va pleca din aceasta viata in Romania sau in America. In aceasta scrisoare nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva spune ca daca din diferite ratiuni, cum ar fi de exemplu o noua cladire sau alte cauze, va fi dezgropat si i se va gasi trupul neputrezit atunci sa fie ingropat in alta parte si dat uitarii. Aceasta e o marturie cutremuratoare a parintelui Calciu care a avut revelatia propriei sfintenii, dar in acelasi timp traind profund pocainta. O revelatie asemanatoare a avut si parintele Ilie Lacatusu de la Bucuresti. Cu putin timp inaintea decesului, parintele Lacatusu, aflandu-se pe patul spitalului, a spus ca daca va pleca din aceasta lume in 22 iulie si sotia sa va muri peste 15 ani sa fie ingropata langa el. Daca parintele Calciu vroia sa nu fie descoperit ar fi ramas in America si acolo nimeni nu l-ar mai fi dezgropat. Parintele Calciu stia de acest obicei, al dezgroparii dupa sapte ani, in Moldova. Pentru a sta ascuns, un loc mai potrivit decat America nu s-ar fi gasit. E clar ca acesta e un exemplu de pocainta vie. Scrisoarea respectiva dovedeste fara tagada ca este sfant, dupa felul cum scrie. Interpretarea fortata a scrisorii parintelui Calciu catre parintele Justin este un abuz din partea celor care au vrut sa tagaduiasca neputrezirea trupului parintelui Calciu. In cazul in care am lua continutul scrisorii ad litteram am putea spune ca e o dorinta personala si nicidecum un testament. Parintele Justin a predicat la inmormantarea parintelui Calciu desi in textul scrisorii se specifica dorinta ca nici un preot sa nu rosteasca vreun cuvant despre sfintia sa. "Incalcarea" acestei dorinte dovedeste ca parintele Justin a privit scrisoarea ca pe un gest de smerenie si nicidecum ca pe un testament. Daca vedem scrisoarea in duhul profund ortodox ne dam seama, fara prea multe stradanii, ca e vorba de o inalta traire duhovniceasca pe care o intalnim si la multi dintre sfinti. Uitandu-ne putin in canonul Sfantului Andrei al Cretei de la rugaciunea de iesire cu greu a sufletului, la anumite cantari, vedem o mare asemanare cu felul in care parintele Calciu a scris aceasta scrisoare. E deosebit de frumos felul in care se expune vederea starii de pacatosenie. Desigur nu s-a inspirat de acolo, dar duhul si felul in care se pune problema trecerii din viata aceasta e acelasi. Cred ca in cantarea a sasea sau a saptea, nu imi amintesc exact, Sfantul Andrei scrie intr-un duh foarte smerit, autentic ortodox, ca omului nu-i este de folos ca trupul sa fie cantat de oameni in timp ce sufletul se chinuie in iad. Acest mod de a vedea pacatosenia, in canonul respectiv, seamana foarte mult cu duhul scrisorii parintelui Calciu. De aici se vede clar trairea sfinteniei sale. Desi stia ca trupul ii va fi gasit neputrezit, a preferat sa se considere cel mai mare pacatos spunand ca acest fapt se datoreaza pacatelor si nicidecum din motive de sfintenie. Dorinta ca descoperirea moastelor sale sa fie tainuita e un alt semn de traire profunda pe care doar un om duhovnicesc o poate percepe. O parte a presei s-a hazardat in a-si da cu parerea despre lucruri pe care, practic, nu are cum sa le perceapa in adevaratul lor inteles. Acest exemplu il avem si in Evanghelie. De multe ori, Mantuitorul Iisus Hristos, dupa ce savarseste o minune, a cerut ca aceasta sa fie tainuita.

-Atunci de ce s-au grabit sa il reingroape atat de repede? S-au temut de amenintarile fiului parintelui Calciu?

-Felul in care au decurs lucrurile dovedeste ca s-au temut de ceva. Nu as putea spune exact de ce s-a procedat astfel, dar se vede ca lucrurile au fost putin cam fortate. Cred ca in acea situatie trebuia mai mult discernamant. Cu putin inainte, un an sau doi, au fost gasite moastele parintelui Atanasie Stefanescu. A fost pentru toti o bucurie si nimeni nu s-a scandalizat. De ce a fost nevoie acum de acest circ ieftin? Nu s-a facut nici o cercetare, totul s-a facut in mare graba.  Cine a avut interesul si ce s-a castigat?

-Ce ar fi facut parintele Justin in calitate de staret al manastirii, daca era in viata, tinand cont de situatia de fata?

-Greu de spus. Cine ar putea sti ce decizie ar fi luat? Ce pot sa va spun e ca l-ar fi cinstit ca pe un sfant. Cu siguranta va pot spune ca parintele Justin nu ar fi cedat presiunilor de nici un fel. Ar fi gasit solutia cea mai potrivita. In primul rand cred ca s-ar fi rugat ca Dumnezeu sa il lumineze ce sa faca si apoi ar fi luat o decizie. Ca staret ai responsabilitati uriase. E usor de dat cu parerea, dar cand sa iei decizii trebuie sa cumpanesti bine fiecare amanunt. Chiar daca l-ar fi reingropat, tinand seama ad litteram de cele mentionate in scrisoare, cred ca ar fi facut-o cu cinstea cuvenita unui sfant. Sa presupunem ca ar fi decis sa il ingroape. In acest caz, l-ar fi asezat cu cinstea cuvenita intr-un sicriu pentru inchinare anuntand ca va fi reingropat in data cutare facandu-i si o slujba. In felul acesta, cine ar fi dorit sa se inchine trupului sfintit sa o poata face pana la acea data. Poate l-ar fi lasat mai mult la inchinare, cel putin o perioada. Nu stiu sa spun, e chiar complicat sa raspund la aceasta intrebare. Cealalta varianta ar fi aceea ca spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor care au patimit in inchisori, sa il fi lasat pentru totdeauna la inchinare. Poate ca i-ar fi explicat fiului parintelui Calciu ca tatal sau e un sfant si ar fi bine sa ramana la inchinare. Poate l-ar fi convins sa isi schimbe anumite conceptii si sa urmeze exemplul de viata al tatalui sau. Vedem ca si alti sfinti care au patimit in inchisori au sfintele moaste la vedere. De exemplu parintele Ilie Lacatusu sau cei din osuarul de la Aiud. Aceasta e o marturie in plus prin care se dovedeste vizibil, pentru cei ce au nevoie de dovezi vizibile, ca acei „razvratiti” si „dusmani ai poporului”, cum erau catalogati de stapanitorii acelor timpuri, sunt placuti in fata lui Dumnezeu. Dar mai presus de aceste asa-zise dovezi e vorba de evlavia populara din Romania fata de sfinti. Si in alte tari ortodoxe sfintele moaste sunt puse la inchinare, tocmai pentru acest motiv, evlavia. Indiferent ce ar fi decis parintele Justin in aceasta situatie, parintele Calciu tot sfant ramane. Mai mult de atat nu stiu ce sa va spun.

-Credeti ca va fi canonizat?

-Cine credeti ca isi va asuma aceasta responsabilitate? Nu vedeti ca cei ce ar trebui sa faca primele demersuri in acest sens dau din umeri cand aud de sfintii din inchisori? Cat a fost in viata parintele Justin nu au zis prea multe impotriva, dar acum incep sa iasa la iveala. In ce priveste Sinodul nostru, nu cred ca se grabeste, cu atat mai mult ca se fac presiuni mari pe cai politice sa se ascunda trecutul legionarilor. Aceasta ca, in mod oficial, sa se dea noi interpretari, aceleasi pe care le-au dat si istoricii din perioada comunista.

-Ce interpretari?

-Din pacate istoria oficiala a Romaniei e facuta dupa cum poruncesc puternicii zilei. Cam asta e istoria oficiala. Chiar parintele Calciu spunea in acest sens: „adevarata istorie o are doar Biserica”. Crin Antonescu a incercat, sa propuna o lege prin care daca cineva vorbeste pozitiv despre legionari sa fie pedepsit cu inchisoarea. Nu stiu daca s-a reusit, dar in aceasta directie se tinde. Parintele Gheorghe Calciu, parintele Ilie Lacatusu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Justin Parvu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii care au suferit in inchisori cunoscuti sau necunoscuti au fost membri ai fratiilor de cruce. Asta asa ca sa intelegeti de ce mai marii nostri spun ca nu e cazul sa discutam inca despre canonizarea celor care au patimit in inchisori. Nu trebuie sa-i judecam, sunt si ei oameni, au greutatile lor, dar cam asta e situatia.

-Ce ati dori sa ii transmiteti parintelui Hariton?

-Ce sa ii spun? Daca am sa ii spun ceva am numarul de telefon al manastirii. Acum trece prin grele incercari. Nu e usor sa fii in pielea lui. Dumnezeu sa ii ajute sa tina flacara credintei mai departe, sa isi poata duce crucea, ca nu e usoara, sa poata mentine dragostea si unitatea in obste. Mai degraba le-as aminti parintilor din manastire ca printre ultimele cuvinte ale parintelui Justin a fost si acela catre obste in care a subliniat de cateva ori cuvantul unitate. Cine il iubeste cu adevarat pe parintele Justin sa nu nesocoteasca acest cuvant, acest indemn la dragoste si unitate, cel putin in acest caz e foarte necesar sa se tina seama de el.

Anca Budau, ASTRADROM – Bihor

Redam mai jos scrisoarea integrala a parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa catre parintele Iustin Parvu:

 Prea Cuvioase Parinte Staret Iustin,

Prea Cuviosi Parinti Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi si frati ai obstii

Sfintei Manastiri a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,

Vine o vreme cand oamenii trebuie sa se opreasca din goana lor si sa se gandeasca macar o clipa la drumul pe care l-au facut si la ceea ce a mai ramas de implinit.

Dupa toate aparentele, Dumnezeu a hotarat sa puna capat zilelor mele pamantesti si sa ma cheme la El, sa-mi ceara socoteala pentru toate faptele pe care le-am facut in viata aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, ca multe sunt pacatele mele, dar nu sunt deznadajduit. Inaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrima o farama… Si El ia in seama nu numai faptele noastre, ci si stradaniile noastre. Si cred cu tarie in cuvintele Mantuitorului „mila voiesc, iar nu jertfa”. Fara mila lui Dumnezeu, cine se poate mantui?!…

Multumesc lui Dumnezeu ca inainte de a muri mi-a dat sa vin pe la Manastirea Petru-Voda, sa ma mai adap o data la duhul crestin ortodox din care ati facut telul suprem al lucrarii acestei manastiri si al traitorilor ei, ca am primit mangaierea Sfantului Maslu si podoaba binecuvantarilor.

Prea Cuvioase Parinte Staret si Prea Cuvioasa Obste, introducerea aceasta lunga a fost fàcuta in ideea de a-mi da binecuvantarea ca sa fiu inmormantat in cimitirul manastirii, printre cei smeriti si printre cei nevrednici, desi smerit n-am fost indeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinta.

Curand dupa moartea mea va veni si preoteasa Adriana, caci este in varsta ca si mine. Mi-a fost tovarasa de o viata in lupta pe care am dus-o, in suferinta prin care am trecut, in lacrimile pe care le-am varsat impreuna si niciodata nu m-a parasit in timpul vietii. Prea Cuvioase Parinte Staret, binecuvantati sa fie langa mine si-n viata eterna de dincolo!

Crucea sa fie foarte simpla, numai numele si data nasterii si a mortii, cu un indemn scurt catre tot crestinul care va trece pe acolo sa se roage pentru noi.

Daca voi muri in Romania, tot procesul inmormantarii va fi mult simplificat. Daca voi muri in America, lucrurile vor fi mai complicate, dar oricum va fi, doresc, Parinte, sa ma primiti in cimitirul manastirii.

Stiu ca inmormantarea mea va fi inconjurata de o anumita valva, pe care n-o merit in moarte, precum n-am meritat-o nici in viata.

Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevarul de legenda si ma va arata asa cum am fost, ca un pacatos si nevrednic.

Daca la inmormantarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca, caci Dumnezeu a dat arhiereului duhul invatarii, si daca el va tacea, cine va vorbi pentru noi in fata lui Dumnezeu?… Daca insa nu va veni nici un ierarh, nimeni sa nu vorbeasca, pentru ca mai de folos este rugaciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decat toate laudele pe care o minte omeneasca le poate constitui in fraze frumoase, dar care valoreaza mai putin decat un simplu „Dumnezeu sa-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populara care poate gresi, care poate crea false minuni. De aceea Va rog, Prea Cuvioase Parinte Staret, sa gasiti o cale prin care sa impiedicati asemenea lucruri: fie ca veti lasa la manastire un document, fie ca veti pune acest document in sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de aceasta mitologie populara spre a impiedica putrezirea trupului meu si atunci ar putea fi ratacirea din urma mai mare ca cea dintai.

Daca peste ani, din anumite nevoi de constructie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat si, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preotii sa citeasca peste el rugaciuni de desfacere a blestemului, ca trupul sa se risipeasca in cele din care fost alcatuit, ca nu de la Dumnezeu se va fi facut minunea aceasta, ci din inselarea celui rau.

Sa fie legati preotii care m-au vazut sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta minune falsa si trupul pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna.

Prea Cuvioase Parinte Staret, pentru viata mea ati fost o mare binecuvantare, si obstea, si manastirea. Pentru toate dau slava lui Dumnezeu si-L rog sa ma ierte pe mine pacatosul ca mi-a dat dulceti duhovnicesti pentru care eu n-am miscat un deget si oameni pe care nu i-am meritat.

Va sarut dreapta cu smerenie, cu lacrimi si cu pocainta,

28 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu

Spitalul Militar Bucuresti

ÎN AMERICA, CONVERTIŢII LA ORTODOXIE SPORESC ÎN FIECARE AN

                La începutul lunii aprilie (1998 -n.n.), cunoscutul luptător anticomunist, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, a revenit în ţară pentru câteva săptămâni. Tinerii, pe tot parcursul acestor zile au încercat să stea cât mai aproape de dânsul. Publicăm aici o parte din răspunsurile pe care părintele Calciu le-a dat studenţilor în cadrul unei conferinţe  în Aula Magna a Universităţi precum şi cu ocazia unor discuţii într-un cerc mai restrâns. Cei care vor încerca să facă o legătură între răspunsurile incomode ale Părintelui Calciu şi încercarea, la puţin timp după această conferinţă, a se interzice manifestările religioase din Universitatea Bucureşti, se pare că nu vor fi departe de adevăr...(Red.)

                Ce ne puteţi spune despre campania de denigrare care se duce împotriva Bisericii Ortodoxe din România ?                              

Părintele Calciu: Dacă într-o lume a negaţiei Biserica Ortodoxă ar fi lăudată, ar fi foarte grav. Intr-o lume a negaţiei Biserica lui Hristos nu poate fi decât detestată, votul nostru este suferinţa; să nu fugim de ea! In această luptă noi trebuie să afirmăm adevărul. Dacă nu afirmăm adevărul credinţei înseamnă că suntem oameni care nu iubim cu adevărat Biserica noastră. Să nu ne temem de atacurile vrăjmaşilor, au fost altele şi mai grave, nu este un atac mai dur sau mai criminal decât atacul comunist. Rugăciunea este suficientă. Post, mărturisirea păcatelor şi iarăşi rugăciune .

                O parte din colegii noştri spun că este ceva anacronic, stupid să te rogi astăzi, când poţi foarte bine să faci atâtea fapte bune în social!...

Părintele Calciu: Inainte să fiu arestat am mers la Sibiu la Mitropolitul Nicolae Bălan şi am avut o convorbire cu el şi cu câţiva preoţi. Dânsul ne spunea aşa: ”In regimul comunist poţi să înaintezi în sus oricât vrei, dar să nu te extinzi, dacă te-ai extins, te-a tăiat”. În condiţiile actuale nu trebuie să mergi în sus. Cei care ridiculizează Biserica şi spiritualitatea vor să te extinzi în societate, să fii membru al societăţii cu toate problemele ei, să nu mai ai putere să-ţi înalţi spiritul spre Dumnezeu. E ciudat, este exact invers. Asta nu înseamnă că trebuie să fim indiferenţi la ce se întâmplă în jurul nostru. Insă nimic nu este anacronic în practica adevărată a rugăciunii. Petre Ţuţea spunea ca toate ştinţele au ajuns la bacalaureat, numai teologia - care înseamnă în special puterea de a te ruga - a ajuns la licenţă întrucât posedă adevărul absolut.

                După căderea comunismului care este noul câmp de batălie despre care ne-aţi vorbit, sau acum toate lucrurile sunt bune?

Părintele Calciu: Nu! Nu sunt bune deloc. Câmpul de bătălie rămâne tot inima noastră. Mai mult decât în trecut, când se putea distinge clar între bine şi rău, astăzi suntem atacaţi într-un mod mult mai subtil. De aceea va trebui ca trezvia noastră să fie mai mare, lupta noastră mai subtilă, mai dificilă. Din această cauză am făcut apel la citirea Bibliei şi la rugăciunea permanentă.

                Cum se vede mişcarea ecumenică din Statele Unite?

Părintele Calciu: Mişcarea ecumenică este un curent iniţiat de cei ce încearcă nivelarea religiilor, nivelarea popoarelor. Este o acţiune pe care masoneria o încearcă de multă vreme. Eu sunt împotriva ecumenismului. Îl socot cea mai mare erezie a secolului nostru. Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu faptul că Biserica Sârbă  a cerut ieşirea din ecumenism. Până în prezent din mişcarea ecumenistă au ieşit: Biserica Sârbă, Biserica Georgiană şi Biserica Ierusalimului. Cred că cel mai bine este să fim prudenţi cu acest fel de ecumenism care încearcă o relativizare spirituală la nivelul cel mai de jos, distrugând specificul ortodoxiei.

                Dacă respingeţi ecumenismul, înseamnă că nu sunteţi de acord cu apropierea dintre biserici?

Părintele Calciu: Nu! Mişcarea ecumenică contemporană este altceva decât relaţiile frăţeşti dintre biserici. Ea este o organizaţie supraecleziastică ce îşi impune punctele ei de vedere care de cele mai multe ori, vin în contradicţie cu specificul nostru. În acest fel se creează treptat o nouă religie comună, fără nici un fel de rădăcină spirituală.

                Aveţi de gând să vă scrieţi memoriile? Ar putea fi un document deosebit

Părintele Calciu: Am început să-mi scriu memoriile înaintea celei de-a doua arestări şi cu cât scriam mai mult, cu atât simţeam că intram într-o posesiune demonică. Înainte de arestare am distrus vreo 80 pagini, fără să mă gândesc că voi fi arestat. Dar când am început predicile mele am simţit că era un conflict mortal între ceea ce voiam să fac pe linia lui Hristos şi ceea ce scriam, pentru că lucrurile acelea mă răscoleau. Am scris o carte în Occident care a fost publicată la editura Mănăstirii Sfântului Paisie Velicicovski în care am evitat acele grozăvii şi care se numeşte “Hristos te cheamă”. Este foarte cunoscută în toate mediile ortodoxe din America.

                Ce atitudine trebuie să aibă studenţii teologi faţă de actele de corupţie din învăţământul teologic, acte ce pun în primejdie procesul de selecţie a preoţilor şi procesul de învăţământ însuşi?

Părintele Calciu: Bineînţeles că noi luptăm împotriva corupţiei, oriunde ar fi ea. Corupţia din Ţara Românească a atins toate mediile; noi trebuie să refacem, prin spiritualitatea ortodoxă, prin preoţi, prin Biserică, sufletul moral al fiinţei neamului nostru. De aceea sunt întristat să aud că există o corupţie în învăţământul teologic şi sper ca aceasta să fie ultima. Sper că ierarhii vor lua măsuri pe viitor, să nu mai existe aşa ceva; dacă este adevărat, eu nu ştiu, pentru că se scriu multe lucruri şi nu ştiu dacă sunt adevărate sau nu. Poate că sunt adevărate, poate că sunt încercări de a lovi încă o dată ortodoxia, dar dacă lucrurile sunt adevărate, sunt convins că ierarhii vor lua măsuri şi că se va vindeca fiinţa Bisericii noastre pentru ca apoi sănătatea morală să se răspândească asupra întregii societăţi.

                Nu există un pericol prea mare să ne risipim în activităţile sociale atâta timp cât nu avem clară o “politică“ a rugăciunii?

Părintele Calciu: Rugăciunea este unită cu fapta. A te concentra numai pe rugăciune sau numai pe faptă înseamnă că eşti incomplet; credinţa şi faptele sunt salvatoare pentru fiinţa umană. Rămâneţi în societate, luptaţi sau căutaţi, rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va salva.

                Ne puteţi oferi alte amănunte despre convertirile la ortodoxie din America?

Părintele Calciu: În afară de monahii de la Mănăstirea Sfântul Paisie Velicicovski mai avem convertiri, sunt sute. Dacă sunt sute de convertiri nu înseamnă nici măcar o picătură într-un ocean, pentru o suprafaţă imensă ca Americii. Oricum, de când am ajuns în America am văzut cum convertiţii la ortodoxie sporesc din ce în ce mai mult. Mai este o altă mănăstire care  se cheamă Platina situată sus de tot, în Munţii Californiei aproape de San Francisco. Se numeşte astfel de la faptul că acolo s-a exploatat platină. Părintele Serafim Rose a întemeiat această mănăstire împreună cu părintele Herman. Viaţa în această  mănăstire este extrem de dură. Nu au apă curentă, nu au lumină, chiliile sunt numai din lemn, aşezate pe stâncă, fără izolare. Aceşti călugări trăiesc în frig, în nişte condiţii de vieţuire foarte aspre. Ei publică o revistă “Cuvântul Ortodox”. Sunt convertiţi din oameni care au avut experienţa străzii sau care au avut o experienţă satanică. Probabil că unii dintre voi aţi auzit de grupul Nirvana din California, care prin ritmul şi textele muzicii lor au distrus sufletele multor tineri. Solistul vocal s-a sinucis şi a lăsat o scrisoare în care a spus că viaţa lui este pustie, că nu găseşte nici un fel de punct de orientare şi că sub picioarele lui nu este nimic, iar din punct de vedere spiritual a ajuns la concluzia că viaţa lui nu are vreun sens. Prietenul lui i-a citit scrisoarea şi a început să-şi pună întrebări: “Ce se întâmplă cu noi? Unde mergem?” Ajungând întâmplător la mănăstirea Platina s-a convertit. Este unul din cei mai fervenţi rugători şi mai adânci cugetători duhovniceşti. Un alt exemplu tot acolo la Platina: am întâlnit un inginer de sistem, era milionar, avea patruzeci de ani - a renunţat la tot, a venit la mănăstire, s-a convertit şi el era fratele care servea la masă. Aceşti călugări din mănăstire sunt în haine murdare şi majoritatea dintre ei sunt intelectuali, care au avut în viaţa socială poziţii uluitoare. Au renunţat la tot şi au venit acolo. Acest lucru l-au făcut sub influenţa ortodoxiei şi vă rog să fiţi convinşi de valabilitatea ortodoxiei în America.

                Cum aţi reuşit să întemeiaţi comunitatea ortodoxă din Washington?

Părintele Calciu: Biserica din Washington am înfiinţat-o dându-i o vigoare nouă pentru că Dumnezeu a trimis nişte tineri în biserică - aşa cum am cunoscut câţiva din A.S.C.O.R. - cu angajament spiritual, cu credinţă puternică.

                Ce părere aveţi despre proiectul privind construirea Catredralei Mântuirii Neamului?

Părintele Calciu: Eu cred că este un proiect foarte bun. Niciodată populaţia nu a fost înfometată pentru că a zidit o biserică. Faptul că se construieşte o biserică este foarte bine venit. În 1945, când Franţa a fost divizată în două grupuri vrăjmaşe de moarte, un episcop a avut ideea construirii unei catedrale - care să fie catedrala reunificării spirituale a Franţei - în cea mai săracă zonă, într-o vreme de sărăcie cumplită. În fiecare vineri, cetăţeni francezi umpleau trenurile purtând învelite într-o hârtie o sapă, un hârleţ; veneau să lucreze la catedrală intelectuali, tineri, femei, muncitori şi catedrala a fost construită într-o perioadă de criză şi de dezbinare care ar fi putut duce Franţa la dezastru. Noi nu putem să facem o catedrală? O catedrală este ca un templu măreţ al lui Dumnezeu.

          Ce ne puteţi  spune despre recenta  implicare a politicului în problemele bisericeşti? Ne referim la legea părintelui (catholic-n.n.) Boilă de la Cluj în privinţa bisericilor greco-catolice şi luarea cu forţa a catedralei “Schimbarea la Faţă” din Cluj.

Părintele Calciu: Am spus într-un articol intitulat “Despre iubirea creştină” punctul meu de vedere. Nici o decizie judecătorească nu rezolvă un conflict spiritual, dimpotrivă. Nu se pot rezolva nişte conflicte decât prin iubire. Dacă tu greco-catolicule eşti lovit de fratele tău ortodox inundă-l cu iubirea ta, dacă tu ortodoxule eşti lovit de fratele tău greco-catolic inundă-l cu iubirea ta, pentru că numai dragostea rezolvă conflictele. Iubirea trece înaintea justiţiei. Faptul că ortodocşii au strigat “papistaşilor!” iar greco-catolicii au strigat în altarul bisericii: “duceţi-vă la Moscova!” este o dovadă că acolo nu Dumnezeu a lucrat.

                Ce părere aveţi despre atitudinea asociaţiilor studenţeşti care au protestat împotriva ratificării tratatului cu Ucraina atunci când eram oarecum şantajaţi pentru a intra în N.A.T.O.?

Părintele Calciu: Pe vremea aceea am scris primului ministru o scrisoare cu caracter absolut confidenţial în care scriam nişte adevăruri care nu erau ale mele, ci le discutasem cu câteva personalităţi. Nu ştiu în ce împrejurare, scrisoarea a ajuns în presă. Acest lucru a dus la stricarea relaţiilor mele cu acei oameni, numiţi în scrisoare, care erau pentru noi, pentru ţara românească. Între altele scriam acolo că nu era nevoie să semneze acest tratat. O declaraţie de bună vecinătate era suficientă; şi totuşi tratatul a fost semnat. Trebuie păstrată iubirea pentru pământul tău, altfel poţi face orice compromis, trebuie să-ţi păstrezi principiul tău şi sentimentul de dreptate.

                În unele ziare masoneria este prezentată ca fiind ceva pozitiv. Ce părere aveţi?

Părintele Calciu: Masoneria nu poate să fie pozitivă pentru noi creştinii. După cum afirmă James Hollie, un fost mason, baptist american din statele sudice, într-una din cărţile lui “masoneria este o creaţie satanică”. Şi eu cred acest lucru. Singurul lucru cu adevărat pozitiv este biserica lui Hristos.

                Dar se spune că masonii sunt credincioşi, că păstrează credinţa creştină!

Părintele Calciu: Nu este adevărat. Dacă aţi veni la Washington unde sunt eu, puteţi vedea o clădire imensă, cel mai mare templu masonic din lume. Este templu naţional. Este o clădire uriaşă, demonică şi aşa ca o curiozitate, numai pentru întreţinerea templului se cheltuiesc anual circa cinci milioane de dolari. Acolo puteţi vedea că sunt reprezentate toate religiile, nu numai creştinismul, care este cel mai de jos, la baza templului. Este descris acolo evenimentul cu Constantin cel Mare, este chiar şi o piatră de atunci, apoi vin celelalte religii, dar deasupra tuturor este iniţierea iudaică. Acolo găsiţi reproducerea actului făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam, psalmii lui David, muzică ebraică, ceea ce înseamnă că pentru masoni peste toate credinţele stă această credinţă iudaică. Masoneria nu este creştină. Ei spun că orice membru al masoneeriei trebuie să creadă în ceva, dar Dumnezeul lor este Marele Meşter, nu este un Dumnezeu Creator, este Dumnezeul care, din materia ce exista înaintea lui, modelează lumea.

          În SUA, prostituţia şi homosexualitatea sunt legalizate, lucru care se încearcă şi în România. Are rost să ne opunem legalizării acestora ţinând cont că SUA şi UE fac presiuni mari pentru a le impune?

Părintele Calciu: Bineînţeles că trebuie să ne opunem. Nu putem intra într-o organizaţie ca UE sau NATO prin lepădarea totală a credinţei noastre. Dacă Dumnezeu vrea să intrăm, vom intra cu afirmarea credinţei şi moralităţii creştine, dacă nu vrea, nu vom intra. Şi, practic vorbind, nu ştiu care ar putea fi avantajul nostru de a intra în Comunitatea Europeană. Ni se vor impune legi din afară, nu vom mai avea suveranitate naţională etc.

                Ce părere aveţi despre construcţia comunistă a lumii de astăzi?

Părintele Calciu: Uniunea Europeană şi toate celelalte organisme comunitare nu sunt decât alte creaţii ale izvorului care a născut comunismul. Este aceeaşi Mărie cu altă pălărie!

                Conceptele de neam şi naţiune sunt puternic contestate atât în occident cât şi la noi. Cum vă explicaţi acest lucru?

Părintele Calciu: Ideea de neam este atacată în mod intenţionat, deoarece forţele mondializării încearcă să distrugă ideea unităţii naţionale pentru că naţiunile, atâta vreme cât îşi păstrează identitatea lor, nu sunt guvernabile de către organismele internaţionale. FMI, Banca Mondială, UNESCO, ONU, toate sunt instituţii masonice declarate, adică masoneria recunoaşte că a înfiinţat toate aceste organisme internaţionale. Ei o spun, nu alţii din afară. Ei nu pot să guverneze naţiuni care au conştiinţa identităţii lor, de aceea vor să distrugă ideea de naţiune. Naţionalismul este ciuca bătăilor pe plan internaţional. Cum pot să controleze de afară o naţiune care crede în destinul ei, care zice: ”eu am istoria mea de 2000 de ani şi nu mă pot lăsa condus de nişte indivizi care nu ştiu de unde vin şi care s-au uns ei înşişi conducători ai lumii”? Nu putem lăsa un “guvern” internaţional să ne dicteze să facem sau nu copii sau în ce sens să folosim averea naţională, dacă ne păstrăm tradiţia creştină sau nu. Asalturile acestea pornesc de la instituţii internaţionale obscure care vor să distrugă naţiunea, să facă din individ un tip singuratic care poate fi condus de la New York, de la Paris etc. fără nici un fel de reacţie. Există un complot în privinţa aceasta. Or, tinerii trebuie să înţeleagă că fără neam, care este creaţia lui Dumnezeu, eşti o jucărie în mâna tuturor, aşa cum s-a întâmplat în comunism. Noi, românii, avem trei mari iubiri: de Dumnezeu şi de Biserică, cea de neam şi de patrie şi iubirea de aproape. În creştinism toate acestea încap fără contradicţii. Contradicţiile sunt introduse de anticreştini, de indivizi care vor să conducă lumea.

                Care este situaţia familiei în America?

Părintele Calciu: Familia este instituţia de bază a vieţii creştine şi, bineînţeles, primul obiectiv al forţelor distructive este descompunerea familiei. Tot sistemul educativ din America este destinat să convingă pe copil, adult sau adolescent că este fiinţă absolut liberă, că nu are nici un fel de obligaţii faţă de părinţi, că familia este un sistem provizoriu în viaţa lui şi astfel de la 11-12 ani independenţa copilului este absolută. De aici începe tragedia.În general, familia americană caută să-şi păstreze formele tradiţionale. Iubirea pentru copil este foarte mare, însă descompunerea familiei se face sub influenţa factorilor externi: învăţământ, televiziune etc., care distrug relaţiile de familie. Dacă familia este bine închegată, ea dă o direcţionare socială bună. În America însă, din păcate totul este direcţionat ca să distrugă familia.

                Se spune, în general pentru a motiva contracepţia, că este mai binesă ai un singur copil, căruia să-i oferi mult, decât să ai mai mulţi copii cărora să nu le poţi oferi necesarul. Ce credeţi?

Părintele Calciu: Acesta este un mod pragmatic de a judeca situaţia, dar care nu are nimic de a face cu ideea divină despre copil. În Dreptul Roman copilul conceput era cetăţean roman. N-ai dreptul să ucizi pe nimeni. Este  îngrozitor să vezi cum în America se practică omorârea pruncilor chiar din clipa din care se nasc. În legea americană, dacă pruncul ce se naşte este ucis, te declară criminal. Atunci, medicii întorceau pruncul, si atâta vreme cât era în uterul mamei îl omorau cu o înţepătură în ceafă. Deci pruncul era unul “avortat”, nu unul ucis. A fost o mare acţiune în America, pornită de bisericile creştine de acolo, împotriva acestei practici criminale şi în mometul de faţă este interzisă. Dar ani de-a rândul, copii au fost ucişi chiar la nouă luni, în uterul mamei cu un ac în ceafă. Toate bisericile fac un marş, odată pe an, de la Congres pînă la Curtea Supremă din Washington, încercând să pună capăt acestor crime, pentru că sunt crime. Sigur că şi conducătorii unei ţări trebuie să asigure condiţii familiilor să-şi poată creşte copii. Dar sunt oameni săraci care-şi cresc copiii. Acţiunea părintelui Tănase de la Vălenii de Munte, în care o femeie ţărancă a luat în grijă 14 copii de care nu a vrut să se mai despartă pentru că îi iubeşte, este un exemplu concret de iubire socială.

                Lumea americană, lumea nouă, în toate sensurile ei este aproape mitologizată în mass-media românească. Care este situaţia tînărului american, problemele sale...?

Părintele Calciu: Vedeţi, tânărul american are probleme foarte  mari, mai mari decât aici, pentru că în România copilul încă mai provine dintr-o familie cu tradiţie. În America  familia nu are tradiţie. De aceea tinerii -probabil că aţi auzit de bandele rebele- se răscoală împotriva principiilor societăţii americane. Dar toţi acşti tineri care se revoltă, care ies în stradă care preferă să doarmă pe sub poduri constituie “materiale” din care biserica  îşi recrutează cei mai buni parteneri. Şi mulţi dintre aceşti tineri provin din familii bune. Tinerii din Mănăstirea Sfântul Paisie din America  provin din aceşti tineri revoltaţi. Ei caută ceva, trec chiar prin experienţa budhistă, brahmană şi nu găsesc nicăieri consolare şi un teren ferm. Printr-o întâmplare Dumnezeu îi aduce în contact cu ortodoxia. Cred că în momentul de faţă ortodoxia este confesiunea care face cele mai mari convertiri în America, fiindcă protestantismul nu oferă nimic, iar catolicismul este prea instituţionalizat. Ortodoxia este abia în naştere şi aduce un focar de credinţă. Ceea ce oferă ea este o viaţă austeră, dedicată lui Hristos. Cei convertiţi au ochii aţintiţi în special spre ortodoxia românească, pentru că au găsit aici părinţi spirituali pe care alte biserici nu i-au oferit. Aceasta este soarta tânărului: sau se axează pe profesiune şi devine foarte bun, dar viaţa lui devine pustie fiindcă familia nu are un conţinut sacru, sau aleargă după plăcerile vieţii sau, în sfârşit, găseşte pe Hristos.

                Două concepte se pare că sunt fundamentale pentru existenţa în societatea modernă: drepturile omului şi toleranţa. Întrebarea este: care ar fi limitele toleranţei şi ce înseamnă drepturile omului ?

Părintele Calciu: În perioada dictaturii comuniste toată problema drepturilor omului se referea  la aceste interdicţii pe care regimul comunist le punea în faţa persoanei. După ce a dispărut tot acest câmp de exercitare a drepturilor omului, a venit timpul minorităţilor, adică homosexualii, lesbienele, minorităţile celelalte. Cei care aveau atunci direcţionare, să zic bună, nu erau axaţi pe principii creştine. Astăzi îşi caută satisfacţie în alte părţi şi toate elementele acestea, care altă dată erau pozitive, devin distructive pentru societate. Toleranţa se întinde până la limita bunului simţ, iar toleranţa creştină este bine stabilită. Altfel se ajunge la ceea ce se întâmplă în multe locuri şi anume  că bunul plac sau decizia personală sunt cele care conduc societatea.

          Vă rugăm să ne vorbiţi despre suferinţă.

Părintele Calciu: Eu am fost în închisoare; suferinţa ne aştepta în fiecare zi, sistemul de tortură era din ce în ce mai atroce. Diavolul le dădea torţionarilor cuvintele cele mai extraordinare ca să te rănească în suflet. În fiecare zi strigam lui Dumnezeu “Doamne, uşurează-mi suferinţa!”. Şi în loc de răspuns noi aveam suferinţa şi mai mare ani de zile şi zeci de ani de zile. Vedeam oameni cum mor în jurul nostru. Este mult mai uşor să spui decât să suferi. Am ieşit afară, am trecut în Occident şi am mers în biserici şi oamenii m-au întrebat: ”De ce suferinţă?! De ce suferinţă?!” Ce păcate a făcut poporul român, poporul rus ca să sufere aşa de atroce în timp ce noi, cei din Occident trăim în belşug, avem viaţă bună, suntem păcătoşi, practicăm perversiuni ş.a.m.d.” Într-o mănăstire protestantă din Elveţia am găsit o cărticică cu citate din diverşi autori şi am găsit un citat care pentru mine a fost o revelaţie: “Dumnezeu nu a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane, n-a venit în lume nici măcar ca să explice suferinţa, Dumnezeu a venit în lume ca să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”. Atunci am înţeles de ce ne era dată suferinţa, deoarece cu cât era mai mare suferinţa, cu atât Dumnezeu era mai mult în inimile noastre.

                Ce ne puteţi spune despre icoanele făcătoare de minuni?

Părintele Calciu: La Chicago, într-o biserică ortodoxă albaneză, Maica Domnului a început să lăcrimeze şi vreme de un an de zile Maica Domnului a lăcrimat. Câteodată rochia Maicii Domnului era udă de lacrimi şi eu am slujit o vreme împreună cu un preot călugăr în această biserică în timpul plângerii Maicii Domnului; când am slujit pentru neamul românesc Maica Domnului a plâns cu trei rânduri de lacrimi; au venit tot felul de indivizi, de la televiziune, toţi au încercat să vadă dacă nu este înşelăciune, au cercetat-o dacă nu cumva este injectat ceva în lemnul icoanei, a fost şi pictorul care pictase icoana (un om de 80 de ani) şi spunea că nu este icoana pe care a pictat-o el, că el a pictat o Maica Domnului fericită, cu prunc în braţe; dacă te uitai la ochii Maicii Domnului vedeai cum ochii erau înroşiţi de lacrimi. Cineva a tras cu un pistol în ea, după aceea a fost pusă o sticlă în faţa icoanei prin care să nu poată trece glonţul. Un an de zile Maica Domnului a lăcrimat. A început din ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie) şi până la Sfântul Nicolae din anul următor. Sigur că ne-am întrebat care era mesajul lacrimilor Maicii Domnului. Eu am fost de faţă şi mărturisesc în bună credinţă adevărul lăcrimării Maicii Domnului. Care este mesajul? Poate al suferinţei, poate al decadenţei umane, poate al decadenţei bisericilor şi Maica Domnului plânge pentru păcatele noastre.

          Vă rugăm să adresaţi tinerilor un cuvânt de încheiere, ţinând cont că în curând vom sărbători Învierea Domnului.

Părintele Calciu: Hristos a înviat!

                Adevărat a înviat!

* 

 *             *

interviul prezentat a fost preluat din “Schimbarea la Faţă”, Iulie-August 1998, nr. 6, pag. 8.

 publicaţie editată de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români