Marturia maicii Fotini de la manastirea Petru Voda -Paltin despre implinirea profetiei parintelui Iustin Parvu. Legea antilegionara vine ca o urgie peste România.

 Cutremurătoarea profeţie a părintelui Iustin s-a împlinit la termen: „12 luni de libertate şi vine urgia”. Mărturia maicii care i-a stat alături până în ziua morţii

 

Una dintre maicile de la Mănăstirea „Petru Vodă“ din Neamţ, care a stat la căpătâiul duhovnicului atunci când acesta a vorbit despre urgia ce va veni după 12 luni de linişte, spune că a desluşit profeţia făcută de părintele Iustin pe patul de moarte.

Monahia Fotini a fost unul din puţinii martori care au asistat la ultimul dialog pe care ucenicii părintelui Iustin l-au avut cu duhovnicul de la Mănăstirea Petru Vodă. De altfel, ea a fost cea care a relatat, prin intermediul revistei „Atitudini”, publicaţie a mănăstirii, conţinutul acestor discuţii.

„Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, povesteşte măicuţa. Conform relatării, părintele Iustin a dorit

Azi se implinesc 2 ani de cand parintele Justin Parvu a trecut in ceata sfintilor

Parintele Justin Parvu, duhovnicul neamului, a trecut la cele vesnice in 16 iunie 2013.


Nu gresim sa spunem ca parintele Justin face parte din ceata Sfintilor Romani.


Viata sa a fost inchinata slujirii lui Iisus Hristos.


Vedeti si: 

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/06/plecarea-la-domnul-parintelui-iustin.html

http://www.apologeticum.ro/2015/06/foto-pomenirea-de-2-ani-a-sfantului-parinte-justin/#comment-449420

 http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/06/16/parintele-iustin-parvu-duhovnic-petru-voda-adormit-intru-domnul/

Părintele Justin Parvu despre bogația duhovnicească a României de azi

       “România este o țară binecuvântată și iubită de Dumnezeu, și aceasta nu o spun cu mândrie, și Dumnezeu, așa cum a vrut și până acum să păstreze acest neam neștirbit și credincios Lui, așa și acum vrea să ne păzească de greutățile și nelegiuirile ce se vor abate asupra întregii lumi. Pământul acestei țări este sfânt prin martirii și sfinții pe care îi adăpostește în adânc, iar sângele și rugile lor s-au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a și rămas de altfel țara ortodoxă care și-a păstrat tradițiile și evlavia mai mult decât toate celelalte țări ortodoxe. Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerțul, ne-au luat toate bogățiile și aurul acestei țări, dar nu ne-au luat credința, nu ne-au luat tradițiile și evlavia creștină. De aceste realități dau mărturie și pelerinii străini, chiar episcopi, patriarhi și mitropoliți care rămân impresionați de evlavia acestui popor, ce continuă să își păstreze obiceiurile într-o lume modernă de azi.” (“Ne vorbeste parintele Justin Parvu”,vol. II, pg. 81)

Parintele Justin Parvu despre Mișcarea Legionară

Cei care au apucat sa ii cunoasca pe supravietuitorii temnitelor comuniste pot trage singuri concluzia daca acesti oameni au fost buni sau rai, „dusmani” sau aparatori ai intereselor poporului român. Comunistii au scris o istorie in care ii prezentau pe legionari drept „dusmani ai poporului” in timp ce globalistii ii prezinta „antisemiti”. Fiecare dupa felul in care se simtea amenintat de conceptiile membrilor acestei miscari. (prof. Marius Gavra - istoric)

Inițiatorii Mișcării Legionare erau în primul rând oameni creștini model, erau niște modele ale societății. Ei au adus un mare aport neamului și Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viața bisericească și duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreținut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreținut un spirit viu al jertfei și al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalțe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică și la consolidarea aceasta au contribuit mințile cele mai înalte ale culturii și spiritualității noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reușit să îi dea țăranului o pâine mai ieftină, aceasta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iași steagul roșu deasupra atelierelor din Niculina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat și a aruncat de acolo cârpa aceeea roșie. Atunci mult tineret s-a atașat mișcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupția, în special rușii și evreii, care stăpâneu presa, învățământul și comerțul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulți evrei simpatizanțiai Mișcării, iar Rady Gyr însuș a înființat teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc. 

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creștinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca și atunci, așa cum spunea și Sf. Iustin Martirul și Filosoful, creștinul trebuie să se lepede de imoralitățile păgâne, apoi să învețe legea creștină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităților sufletești și apoi să le aplice practic în viața de zi cu zi. Aceasta a făcut Mișcarea Legionară și munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînțeles că cei care au învins au scris istoria și au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în niște teroriști, naziști, antisemiți.

Este cunoscut faptul că  era o relație  amicală între Codreanu și rabinul șef din România,care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, și se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar și împotriva nazismului. Se știe că atunci când a vrut să cumpere o mașină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o mașină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtășea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mișcarea legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimați de germani, cu protecția papalității cu tot. În fond, atât rușii cât și germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Tinerii români, simpatizanți sau membri si Mișcării legionare, au fost singurii din Europa care sau ridicat fățiș împotriva comunismului. Ei s-au ridicat împotriva abuzurilor totalitariste și păcatelor pe care le promova doctrina comunistă, cu toate nedreptățile și urgiile ei. Acești tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmașii creștinismului și au trezit toată Europa din somnolența în care se afla. Acești martiri incomodează și după moarte. Dar vor ajunge cu toții în fața judecății și vor vedea la cine au fost adevărul și dreptatea. Dacă aici pe pământ nu s-au putut convinge nici cu jertfele noastre, se vor convinge dincolo cu hotărârea lui Dumnezeu. Treceți de la mine că nu vă cunosc pe voi... Acești tineri care au făcut parte din Mișcarea legionară nu aveau nimic în comun și nici o legătură cu hitlerismul. Ei acum sunt acuzați de fascism tocmai pentru a decrebiliza mișcarea, însă toți oamenii mari de cultură ai României din acea perioadă au susținut această mișcare. Pe noi nu ne interesează problema politică. Acești tineri erau închiși în special pentru convingerile lor religioase care puteau influența masele creștine.

M-am bucurat mult de  mulțimea credincioșilor noștri, merg înspre Aiud să-i slăvească pe martiri. Glasul martirilor a chemat pe fiecare să se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generații. Mișcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a șocat întreaga lume, prin curajul și jertfelnicia  lor, dar mai ales prin puterea unității lor. Unitatea lor era așa de rodnică, încât în scurt timp  ar fi câștigat  tot poporul și comunismul a recunoscut  în această mișcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă dați seama ce forță a avut acest tineret, într-un moment  în care, în '44, comuniștii erau stăpâni la noi în țară, Occidentul chiar era potrivnic oricărei mișcări de dreapta și țara era cuprinsă de cele mai puternice gheare? Ei bine, toți au rămas uimiți, până la organele Securității, de puterea organizațiilor noastre de tineret.

(Text preluat din: Din învățăturile și minunile părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu, Petru-Vodă, septembrie 2013, p. 61)

Manastirea Petru Voda recunoaste oficial ca parintele Gheorghe Calciu are sfinte moaste iar scrisoarea un caracter profetic

Ca urmare a unor interventii publice pe anumite bloguri, manastirea Petru Voda recunoaste in mod oficial sub forma de comunicat ca, in cazul ramasitelor pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu, avem de-a face cu sfinte moaste. Redam mai jos intregul comunicat:

Precizări legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu

1. Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
2. Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
3. Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
4. Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
5. La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
6. Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
7. Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.

Stareţ,

Protosinghel Hariton Negrea

Nota Astradrom: 

Ne bucuram ca Manastirea Petru-Voda confirma ceea ce majoritatea dintre noi simteam, atunci cand trateaza ramasitele pamantesti ale parintelui Gheorghe Calciu ca fiind sfinte moaste. 

Vrem sa aducem cateva specificatii:

Autenticitatea scrisorii testamentare a parintelui Calciu consideram ca nu a fost pusa in discutie de catre nimeni, este evident ca aceasta a fost scrisa de catre sfintia sa. Controversa a aparut doar in momentul incercarii de a se interpreta intentionalitatea care se afla in spatele randurilor acestui text. Dupa cum bine se subliniaza si in comunicatul manastirii avem de-a face cu un text in care este exprimata smerenia parintelui in acelasi timp cu un duh care s-a dovedit a fi si profetic, dovezi clare de sfintenie pe langa cele pe care le arata-se deja prin viata sa. Putem vorbi aici de un paradox in privinta caruia ne rugam parintelui sa ne lumineze mintile spre a-l rezolva. Acesta consta in faptul ca, dupa cum suntem cu totii de acord, avem de-a face cu sfinte moaste si ar fi o bucurie pentru noi crestinii sa le avem spre inchinare; pe de alta parte parintele ne transmite insa, prin cuvintele sale testamentare, ca dorinta sa este sa ramana ingropat. Deznodamantul probabil va fi hotarat de vrednicia noastra, dovedind o cu totul alta atitudine decat cea pe care am aratat-o in desfasurarea degradanta a evenimentelor ce au inceput odata cu descoperirea lor.

Nu suntem in masura sa ne dam cu parerea in legatura cu fapta celor care au facut dezgroparea si probabil vom avea mai mult de castigat in momentul in care nu vom mai cauta vinovati. Autoritatea testamentara a scrisorii ar trebui sa produca efecte de ordin moral si spiritual, nicidecum juridic. Cei care invoca autoritatea acesteia pentru a pedepsi vinovati consideram ca adopta o perspectiva total gresita. In fond daca "fapta" nu ar fi fost "savarsita", noi nu am fi stiut azi ca parintele Calciu are sfinte moaste.

Regretabile au fost atacurile la persoana care au venit tot printr-un comunicat al manastirii sters mai apoi, dar preluat de alte bloguri.  Mare parte din scandalul creat consideram ca a avut ca si cauza acest gen de raportare prin care s-a aratat cu degetul si s-au nominalizat in mod public "vinovatii". 

In incheiere vrem sa amintim obstii manastirii si tuturor crestinilor ortodocsi ca, dincolo de toate certurile si controversele care au loc acolo si prin alte medii pe marginea acestui subiect, ar trebui sa ne unim cu totii in duhul si linia parintelui Justin Parvu. Sa ramanem doar cu ceea ce este esential dupa toata aceasta desfasurare de evenimente, mai mult sau mai putin nefericita, si anume lupta pentru canonizarea parintelui Gheorghe Calciu si a celorlalti patimitori din inchisorile comuniste. Redam mai jos cateva fragmente din cuvintele parintelui Justin in aces sens:

"Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii „mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea."

"Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: SA II VAD PE ACESTI MARTIRI CANONIZATI. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți şi maici că sfinții izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor."

"Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu... Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură."

Parintele Justin Parvu - un sfant roman facator de minuni

Întâmplări minunate cu Părintele Justin: Câteva minuni săvârşite în timpul vieţii, dar şi după adormirea Părintelui Justin

 

Călătorie minunată

„Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”!

Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars puntea redresoare a alternatorului (întrucât, având căldura pornită, am deschis faza lungă, şi aşa am rămas şi fără căldură, şi fără lumini). Am parcat în curtea mănăstirii şi, lăsând motorul pornit, am intrat în Sfânta Biserică să mă închin. La ieşirea din biserică însă, am constatat că uitasem să scot bucata de carton din faţa radiatorului, motiv pentru care motorul s-a supraîncălzit, şi garnitura de chiulasă a cedat. Sub capotă, lichidul antigel (atât cât mai rămăsese) bolborosea în vasul de expansiune…

Ce sa fac ? Colegul meu, Dadi, (un rocker rebel şi nonconformist prin definiţie, care, la insistenţele mele, mă urmase până aici ) îmi zise: „Cornele, acum să te văd”!  Ce să vadă, că nu aveam decât o soluţie: Părintele Justin!

L-am luat pe Dadi şi am trecut prin mulţimea de credincioşi ce aşteptau liniştiţi în faţa uşii Părintelui Justin, (holul din faţa chiliei era arhiplin, iar afară erau încă pe atâţia credincioşi). Cu scuze şi clasica formulă: ,,Doar pentru o binecuvântare de călătorie!’’, dar şi cu insistenţe deranjante din partea noastră, am ajuns în faţa uşii.

Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până când creştinii care erau la Părintele au ieşit liniştiţi, luminoşi, fericiţi. Am intrat precipitaţi şi ne-am aşezat în genunchi la picioarele Părintelui care, pe scaunul său, ca un voievod din vremuri îndepărtate, parcă ne aştepta.

- Ei, ei, tocmai de la Iaşi aţi venit, pe o vreme ca asta? Cum e?…

- Preacuvioase Părinte, ni s-a defectat maşina şi, totuşi, am vrea sa ne daţi binecuvântare pentru călătoria până la Iaşi. Am venit doar să vă vedem, ne-am închinat în biserică şi acum am vrea să plecăm, dar nu ştim dacă ajungem cu bine la Iaşi pe ninsoarea asta, că-i drumul lung şi greu.

Părintele se uita cu o privire care parcă trecea prin mine şi îmi spune:

-Domnul să vă binecuvinteze!

-Dar o să ajungem cu maşina asta a noastră?

-Ajungeţi, măi, ajungeţi cu bine!

-Rugaţi-vă pentru noi, aşa să fie! Binecuvântaţi şi iertaţi!

-Doamne ajută! Doamne ajută!

Iată-ne afară, lângă maşina care bîr, bîr, bîr, încă mai mergea. Văzând că nu prea mai avem antigel, ne „vine” o idee ,,genială”!

Am turnat conţinutul unei sticle de băutură tonică pe care o aveam pe banchetă, şi, peste câteva momente, a încetat bolboroseala din vasul de expansiune (probabil că zahărul din băutură s-a caramelizat şi a etanşat garnitura fisurată). Am urcat în maşină şi, fără lumini, fără căldură, am pornit la drum.

Noapte, serpentine, munte, parbrizul îngheţat, cu capul scos pe geamul portierei mă orientam cu greu prin ninsoarea abundentă care crea o imagine şi o stare parcă dintr-o altă lume. Îngheţaţi lemn, am parcat maşina cu motorul pornit în spatele gării CFR din Târgu Neamţ. Am intrat în sala de aşteptare şi, aşezându-ne pe caloriferele  fierbinţi, parcă ne-am mai venit în fire. Era trecut de ora 5 dimineaţa.

După doar o jumătate de oră, ne-am ridicat şi am pornit din nou la drum, spre Iaşi. Am ajuns cu greu la Paşcani, cu geamul portierei mele lăsat pentru a mă orienta cu greu (degeaba am răzuit parbrizul pe ninsoarea aceea) şi înaintând cu o viteză redusă. Şansa noastră cea mare a fost că traficul era foarte redus, abia am întâlnit vreo trei autovehicule până acolo.

-Cornele, aici rămânem cu amărâta asta de maşină, mi-a zis Dadi.

-S-o crezi tu! Mergem înainte, cu binecuvântarea şi rugăciunea Părintelui Justin, şi ai să vezi că ajungem cu bine!

-La spital, sau… mai rău! Ce poate să facă Avva aici pentru noi?

Am ieşit din Blăgeşti şi am ajuns la baza dealului către Ruginoasa. Curbă la stânga, curbă la dreapta, şi-n faţă vreo doi kilometri de pantă abruptă. Şi asta nu era totul! De-a latul drumului crestele (digurile) de zăpadă de 40-50 centimetri înălţime fiecare, parapet după parapet, blocau drumul.

-Până aici ne-a fost, Cornele! Mai bine rămâneam la Paşcani şi veneam cu trenul.

-Măi, Dadi, măi, noi o să mergem acum doar cu rugăciunile Părintelui Justin. Nu ne lasă Avva, că-l cunosc eu …

-Cornele, uite, Avva! Ne ajută Avva, e blagoslovenia  lui …

Ce se întâmplase? În faţa noastră avea loc o minune care ne făcea în egală măsură să ne bucurăm şi să ne înspăimântăm. La vreo 5-6 metri în faţa Daciei noastre, zăpada era spulberată de o mână (forţă) nevăzută. Se vedea asfaltul negru, noi înaintam, iar, în spatele maşinii, brazdele de zăpadă se reconstituiau la loc, de parcă nici nu trecuserăm pe acolo.

-Avva, blagoslovenia şi rugăciunile lui Avva Justin! striga fascinat Dadi.

-Lasă-mă, rocker-ule, că nu crezi tu în de-astea.

-Măi, Cornele, dar tu nu vezi?! E o minune.

-Parcă tot drumul la dus mi-ai ţinut tu prelegeri de rocker rebel, fără Dumnezeu, fără rugăciuni şi fără minuni, şi-acum?

-Nu mai spun nimic! De-acum cred şi eu. Chiar cred!…

Am trecut de Ruginoasa, de Târgu Frumos şi până la Iaşi, orice obstacol l-am întâlnit a fost spulberat în mod miraculos având în faţă mereu măturată până la asfaltul negru şoseaua.

La intrarea în Iaşi, pe Şoseaua Păcurari, traficul era blocat de jandarmi şi poliţişti care nu permiteau ieşirea din oraş.

-Dumneavoastră de unde veniţi? Ne întrebă un poliţist.

-Din Târgu Neamţ, prin Paşcani şi Târgu Frumos.

-Vă arde de glume! Acest traseu e blocat de la miezul nopţii. Fiţi serioşi, pentru că v-am întrebat la modul serios …

-Credeţi ce doriţi, nu ne arde (că suntem îngheţaţi până-n măduva oaselor) de glume. De acolo venim. Ba încă mai de departe… de la Petru Vodă!

-Cu maşina asta?

Am ajuns în faţa blocului meu, am parcat maşina şi, intrând în apartament, soţia ne-a întâmpinat cu câte o cană cu ceai fierbinte. La radio se anunţa imperativ că traficul spre Târgu Frumos şi Paşcani, Roman este închis ….

Maşina nu a mai pornit a doua zi decât după ce am dus-o tractată la service-ul auto unde i-a fost schimbată garnitura de chiuloasă şi puntea redresoare a alternatorului de curent.

De atunci, Dadi a mai recidivat în a-şi expune cultura sa de rocker, dar când venea vorba de credinţă, totdeauna îl auzeai:

-Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? Dacă nu l-aţi cunoscut pe Avva Justin Pârvu, mergeţi la Petru Vodă! O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot!

(Corneliu M., Iaşi)

Vindecător de cancer

Tămăduieşte cancerul de esofag

Cu puţin timp înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, în urma bolii necruţătoare de care suferea, au intrat în chilia Părintelui Justin un tânăr de 22 de ani, Cosmin, cu mama sa. Erau din Brăila şi Cosmin suferea de cancer de esofag într-o fază destul de avansată, încât abia reuşea să mai mănânce acuzând dureri mari la înghiţire. Veniseră la Părintele să îl întrebe dacă să înceapă tratamentul de chimioterapie şi sa ia o binecuvântare, cu multă nădejde în rugăciunile sfinţiei sale. Părintele i-a binecuvântat şi le-a spus să nu înceapă chimioterapia, ci să urmeze un tratament naturist. Cosmin, pe lângă durerea fizică pe care o suferea, mai purta în suflet o durere şi mai mare – părinţii lui erau despărţiţi şi îşi dorea cu tot sufletul ca aceştia să se împace pentru a-şi reîntregi familia, în sânul căreia a crescut. S-a rugat în taină Părintelui şi a plecat.

Cosmin şi mama sa au ascultat întocmai cuvântul Părintelui şi, cu rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au biruit boala. După un nou consult la medic, cancerul dispăruse şi Cosmin putea înghiţi uşor. Nu după mult timp, în săptămâna luminată, Cosmin se întorcea la mănăstire să îi mulţumească Părintelui Justin pentru darul vindecării cu care l-a binecuvântat. Nu l-a mai văzut însă pe părinte. Mare i-a fost uimirea când a auzit că Părintele era internat în spital, suferind de aceeaşi boală, cancerul.

A mulţumit în faţa uşii chiliei Părintelui, nu doar pentru tămăduirea cancerului, ci şi pentru minunea că familia i se reîntregise; părinţii lui se împăcaseră.

Tămăduieşte cancerul de tiroidă

Cu o săptămâna înainte de a trece la Domnul Părintele Justin, aflându-se pe patul de suferinţă din chilia sa, din mănăstirea de maici, Paltin, o femeie plângea sfâşietor la uşa chiliei Părintelui şi o săruta cu multă evlavie.

Maicile au întrebat-o de ce face acest gest iar femeia, cu lacrimi în ochi, a început să povestească modul minunat în care Părintele Justin o vindecase de cancer. Ne-a spus că ea nu mai locuieşte în ţară de multă vreme şi că e stabilită în Barcelona, Spania, unde lucrează. Cu trei ani în urmă fusese diagnosticată cu cancer la tiroidă, aflat în ultima fază de metastază. Doctorii refuzau să o mai opereze, spunând că nu mai are decât maxim două luni de trăit şi că operaţia este în zadar.

Sfârşită de durere, s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute. În noaptea aceea l-a visat însă pe Părintele Justin, pe care nu îl cunoscuse decât din auzite şi de pe internet. Îl vede venind în picioare lângă ea şi îi introduce pe gât nişte metanii cu care îi scoate cancerul afară, după care îi spune: „Operează-te, pentru că eu te voi ajuta”!

Mulţumindu-i Părintelui Justin pentru această încredinţare, femeia s-a dus la doctori să se opereze, convinsă fiind că Părintele Justin o va ajuta. Şi într-adevăr aşa a fost. Operaţia a fost reuşită, iar cancerul a dispărut cu desăvârşire, iar acum femeia revenea în ţară doar pentru a-i mulţumi Părintelui Justin pentru ajutorul minunat.

Tămăduieşte un copil de duhul muţeniei

Cu câteva zile înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, venise la mănăstirea Paltin o femeie cu un copil de 5 ani, mut din naştere. În acea zi Părintele se simţea foarte rău şi nu primea pelerini. Această femeia insista însă cu lacrimi de durere să intre măcar copilul ei, deoarece este bolnav şi Părintele numai să îl atingă şi aşa ar fi plecat împăcată. După îndelungi insistenţe, ucenicii Părintelui îl lasă pe copil să intre numai pentru o binecuvântare. Femeia a plecat mulţumită, împreună cu copilul, nădăjduind că Dumnezeu va face o minune şi pentru rugăciunile Părintelui Justin, copilul ei se va tămădui şi va vorbi. Între timp starea Părintelui Justin s-a agravat, fiind imediat internat în spital.

În timp ce părintele se afla în spital, femeia căuta să sune cu disperare la mănăstire, să mulţumească Părintelui şi să transmită vestea minunată că copilul ei vorbeşte. Aflând că Părintele este în spital, a sunat-o pe măicuţa care o ajutase să intre la Părinte cu copilul, şi i-a relatat acesteia minunea. Copilul ei vorbea!

Atât de recunoscătoare era pentru ajutorul primit de la Părintele Justin, încât femeia suna zilnic să se intereseze de starea de sănătatea a Părintelui, făcând zilnic metanii şi rugăciuni pentru ca părintele să se însănătoşeze. Femeia avea atâta umilinţă încât credea că pentru păcatele ei Părintele s-a îmbolnăvit, dăruind în schimb sănătate copilaşului. Acum are convingerea că Părintele este un sfânt şi că se va ruga din ceruri pentru oricine îi va cere ajutorul, iar ea îi va mulţumi pururi pentru tămăduirea minunată.

Avea darul înainte vederii

Eram venită la mănăstirea de maici Paltin Petru Vodă pentru a lua o binecuvântare de la Părintele Justin. Locuiesc în Italia de mai mulţi ani şi în momentul în care am venit la Părintele, eram într-o relaţie cu un băiat italian, cu care voiam sa mă căsătoresc şi pe care îl iubeam foarte mult. Mai erau mici neînţelegeri între noi, de aceea venisem la Părintele să cer o binecuvântare pentru căsătorie.

În timp ce mă aflam în România, a intervenit o ispită între noi şi eram pe punctul de a ne certa. La un moment dat, chiar când mă aflam în curtea mănăstirii, mă sună şi îmi spune să îmi plătesc singură biletul de avion (biletul costa 130 de euro), pentru că el nu îmi plăteşte şi nici nu mă va aştepta la aeroport, să mă descurc singură. Nu i-am spus nimic. I-am închis telefonul şi, îndurerată, m-am îndreptat spre chilia Părintelui Justin.

De cum m-a văzut, Părintele Justin m-a întâmpinat cu multă dragoste şi cuvinte de mângâiere. Eram convinsă că ştie suferinţa mea. Fără să apuc să îi spun necazul meu, Părintele scoate dintr-un sertar nişte bani şi mi-i dă mie: Ia-i, ai nevoie! Uimită, nu voiam să primesc, dar când mă uit, erau fix 130 de euro, exact cât costa biletul de avion.

Nu aveam nevoie de bani, pentru că aveam posibilitatea să îmi cumpăr singură biletul, dar aveam nevoie de acea mângâiere din partea Părintelui Justin. Căldura lui sufletească m-a întărit în nădejdea că Dumnezeu mă va ajuta. I-am spovedit apoi părintelui necazurile sufletului meu şi cu un umor caracteristic, m-a asigurat că totul va fi bine. Într-adevăr aşa a fost. Prietenul meu m-a sunat apoi să îşi ceară mii de scuze şi nu înţelegea ce se întâmplase cu el. Acum suntem căsătoriţi şi, cu rugăciunile Părintelui Justin, ne iubim şi ne înţelegem foarte bine. Mulţumim, Părinte!

(Daniela M., 30 de ani, Lecco, Italia)

Părintele Justin, un sfânt grabnic ajutător

Mă numesc Ioana. Sunt din Buzău şi am 16 ani. Doresc să împărtăşesc tuturor minunea pe care Părintele Justin a făcut-o cu mine, nevrednica.

În luna martie a acestui an, am primit cadou, de ziua mea, un telefon Samsung Galaxy S3 din partea surorii mele. Telefonul era „de ultimă generaţie” şi era foarte scump. Cum eram foarte mândră de telefonul meu, l-am pierdut în câteva zile, într-unul din cluburile pe care le frecventam, împreună cu prietenii mei. Am făcut reclamaţie la poliţie, rugându-i insistent să îmi găsească telefonul. Toţi prietenii mă sfătuiau să îmi iau gândul că poliţia îmi va găsi vreodată telefonul. Eu nu mi-am luat gândul, pentru că ţineam foarte mult la telefonul meu şi mă rugam la mulţi sfinţi ca să îl găsesc.

În iunie am aflat cumplita veste că Părintele Justin a trecut la Domnul, sfârşind această viaţă pământească. Am fost foarte întristată, deoarece îl iubeam mult pe părinte şi veneam deseori la mănăstirea de maici, Paltin Petru Vodă. În ultimii 3 ani toate vacanţele mi le-am petrecut la mănăstire, unde este şi un cămin de copii. Aflând de pe internet, că trupul Părintelui Justin izvorăşte mir şi miresmă deosebită, am început să mă rog şi eu: Părinte Justin, dacă eşti sfânt, ajută-mă, te rog, să îmi găsesc telefonul. M-am rugat aşa în gând toată ziua. Şi, minune! A doua zi primesc telefon de la poliţie că mi-au găsit telefonul!

M-am bucurat mult şi i-am mulţumit părintelui că mi-a adus telefonul înapoi, dar bucuria mea cea mai mare a fost că Părintele Justin m-a ascultat pe mine, o păcătoasă şi mi-a arătat că este sfânt!

Minunea Părintelui Justin cu ornamentele florale de la înmormântarea sa

Sunt o ucenică mai veche a Părintelui Justin şi adeseori mă îngrijeam să împodobesc biserica mănăstirii Petru Vodă cu ornamente florale, ori de câte ori era un eveniment mai important sau când mă ruga Părintele Justin. În seara zilei de marţi, când Părintele era privegheat de mulţime de oameni veniţi din toată ţara să îl însoţească pe ultimul său drum, am primit un telefon din partea mănăstirii ca urgent, a doua zi dimineaţa, să vin să împodobesc baldachinul în care urma să fie mutat trupul neînsufleţit al Părintelui Justin, spre închinare.

Pentru mine era o mare cinste, dar ştiam că florăria cu care colaboram nu primeşte comenzi decât joi şi vineri. Sun dimineaţa la prietena mea de la Florăria Floral Couture din Suceava, spunându-i că am nevoie urgent de sute de flori albe pentru împodobirea sicriului şi baldachinului Părintelui Justin. Prietena mea s-a întristat pentru că nu mai avea în magazin atâtea flori, era miercuri dimineaţa când comenzile se epuizaseră.

Nu ştiam ce să facem, când deodată, la 40 de minute după ce vorbisem eu la florărie, primesc un telefon de la florărie că a venit o comanda de 600 de trandafiri albi, fără ca cineva să facă comanda. Sigur, Părintele Justin cu duhul lui, făcuse comanda de flori, pentru a ne împlini dorinţa şi pentru a ne întări pe noi în credinţă. Pentru că această minune a produs o schimbare şi în sufletele celor din administraţia Florăriei.

(minuni adunate şi consemnate de maicile mănăstirii Paltin Petru Vodă)

Nota Redacţiei ATITUDINI: Rugăm pe această cale, pe toţi cititorii revistei Atitudini – dacă au cunoscut în viaţa lor întâmplări minunate cu Părintele Justin şi doresc să ni le împărtăşească, spre publicare în Revista noastră, să ne scrie pe adresa Redacţiei sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com Mulţumim!

articol apărut în nr. 29 al revistei ATITUDINI

 sursa: http://atitudini.com/intamplari-minunate-cu-parintele-justin-cateva-minuni-savarsite-in-timpul-vietii-dar-si-dupa-adormirea-parintelui-justin/#more-3380