Putem preveni educatia sexuala in scoli? O initiativa a asociatiei "Alianta Parintilor" pentru parintii care vor o educatie sanatoasa copiilor lor.

Alianța Părinților, cu susținerea tuturor asociațiilor creștin-ortodoxe din țară, inițiază un demers hotărât de a stopa introducerea educației sexuale în școli și grădinițe.

Vă invităm să copiaţi/descărcați această Declaraţie, să o distribuiţi la toţi cunoscuţii, părinţii, profesorii, asociaţiile de părinţi, ong-urile, comitetele de părinţi din Şcoli.

De asemenea, vă invităm să completaţi formularul şi să îl lăsați la biserică pentru a fi trimise cât mai multe la adresa Ministerul de Educație Naţională, Str. Gen. Berthelot 28-30, Sector 1, Bucureşti, sau daca doriți, îl puteți trimite dvs. direct.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Ulerior vă rugăm să trimteţi o copie și la apel@aliantaparintilor.ro pentru a avea un martor şi o concentrare de forţe.

Pentru a convinge, printaţi pliantul de mai jos şi îl arătaţi celor care nu cred, nu înţeleg, sau refuză!

Să nu uităm că pentru sufletele pruncilor noștri, vom da socoteală în fața lui Dumnezeu.

Descarcati formularul (format imagine):  http://aliantaparintilor.ro/wp-content/uploads/2016/04/Declaratie-Refuz-Educatie-Sex.jpg

Florin Barbu nu vrea sa-si dea copii intr-o familie de homosexuali. Statul Roman ce face? Ne vinde copii?!

 

 

Protest de susținere pentru Florin Barbu și copiii lui,

 luni 30 mai, ora 14:00, la Ministerul de Externe

Ne pasă de un român care e gata să moară pentru copiii lui? 

Fiecărui român trebuie să-i pese! Fiecărui ortodox, mai ales! 

Fiecare dintre noi am putea trece printr-o situație dificilă în viață și daca nu am sărit pentru altul, pentru noi cine va sări? 

Efectele cazului Bodnariu in Scandinavia

Într-un cerc al intelectualilor din Oslo se vorbește despre un scenariu uluitor. O parte a norvegienilor crede că Barnevernet (Serviciul Social de Protecție a Copilului) ar fi unealta prin care Suedia ar încerca să controleze societatea din „Țara Fiordurilor”. Familia Bodnariu, la fel ca multe alte familii, ar fi picat la mijloc într-un război cu mize uriașe.
Evenimentul Zilei a publicat, ieri, mărturiile unei tinere sociolog din România, C.K., stabilită de trei ani la Oslo și căsătorită cu un norvegian. Femeia visează (sau cel puțin visa) să-și întemeieze o familie armonioasă în Scandinavia, ne-a dezvăluit aspecte cutremurătoare din viața de zi cu zi a norvegienilor. Ne-a povestit despre rasism, naționalism, hedonism, homosexualism, des pre copii răpiți de lângă părinți.
 Sociolog de profesie, C.K. studiază, în special, efectele acțiunilor Barnevernet asupra societății în mijlocul căreia a ales să trăiască. Concluziile acestor documentări s-au intersectat, în ultima perioadă, cu o adevărată teorie a conspirației, dezvoltată de un cerc de intelectuali norvegieni din Oslo cu care C.K. a intrat în contact.

Papa Francisc, omul New Age in haina crestina, sustine homosexualitatea si un "nou crestinism" antihristic.

Liderul Statului Vatican si al Bisericii Romano-Catolice

 Papa Francisc a lăudat o carte pentru copii cu poveşti cu iepuroaice lesbiene şi pinguini gay

Papa Francisc a lăudat-o pe scriitoarea italiană Francesca Pardi, care a publicat o carte pentru copii ce include povești cu iepuroaice lesbiene și un cuplu gay de pinguini.

Discutii preliminare pentru sinodul panortodox din 2016. Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy – Geneva.

Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine unor ierarhi ortodocsi sunt date astăzi publicității.

• Care reprezentanți ai Bisericilor au insistat să susțină homosexualitatea și puțin a lipsit să devină cauze „să se șteargă din Sfânta Scriptură capitolul despre Sodoma și Gomora”?

Dupa o sedinta tensionata de aproximativ sapte ore, ierarhii bisericilor ortodoxe a Serbiei, Bulgariei, Georgiei și României au ramas fideli invataturii lui Hristos pana la final. Datorita pozitiei lor ferme subiectul nu a intrat in temele de dezbatere la sedinta sinodului.

 

Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.

Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre păzitorii Credinței Ortodoxe încearcă să slăbească stâlpii de sprijin ai Ortodoxiei.

PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.

NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR

Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite.

Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord.

Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmează să fie supuse

HUXLEY + ORWELL = LUNACEK

Trădarea elitelor

„Teribilă e singurătatea popoarelor trădate de elitele lor!”, spune într-un interviu Profesorul Ilie Bădescu[1]. Şi continuă, citându-l pe Iezechiil: „Oile Mele s-au risipit din lipsă de păstor… Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”.
Fără îndoială, prorocul veterotestamentar se referea la lipsa unui păstor spiritual care să întoarcă poporul la Dumnezeu. Cuvintele lui aveau sens mesianic. Dar ele sunt valabile şi azi, în general, inclusiv pentru cei ce au răspunderea de a conduce un popor pe drumul său prin istorie…
Rolul acesta revine elitelor. Desigur, pentru a ierarhiza corect, adevărata elită a unui popor sunt în primul rând sfinţii, martirii, marii duhovnici. După ei ar trebui să urmeze elitele spirituale, morale, intelectuale, pe domenii şi niveluri: gânditori, cărturari, ierarhi ai Bisericii, academicieni, clasă politică, guvernanţi, parlamentari, jurişti, filosofi, savanţi, scriitori, artişti, jurnalişti, analişti, lideri de opinie, universitari, clerici, medici, profesori, cercetători ştiinţifici…
Da, aţi ghicit: desigur, şi printre dumneavoastră, care citiţi acum revista „Familia Ortodoxă”, se află mulţi viitori sau actuali membri ai acestor elite. Da, dragul meu cititor elev sau student, te anunţ că eşti viitoarea elită a acestei ţări! Să n-o faci de ruşine!
Elitele înfiinţează şi conduc instituţii, fac politici, legi, norme juridice, creează şi promovează cultură, influenţează opinia publică, mentalităţile, dirijează o societate, îi imprimă direcţiile, îi modelează valorile, criteriile, opţiunile. Dintre ele, o societate îşi alege modele. Prin ele, un popor respiră axiologic. Ele trebuie să fie plămânii prin care el îşi trage aerul curat al valorilor autentice, sursele lui de lumină. Orientarea trebuie să le fie dictată de iubirea de Dumnezeu şi ţară, motivaţia altruistă mergând până la jertfă: domnitori ca Mihai şi Brâncoveanu, conştiinţe ca Eminescu, Paulescu sau Stăniloae, lideri ca Tudor, Horia sau Iancu, martiri ca Gafencu sau Daniil Tudor, duhovnici ca Părintele Iustin Pârvu sau Adrian Făgeţeanu. Sunt acei păstori care-şi „pun viaţa pentru oi”.
Pentru Andrei Pleşu, „elita” cuprinde oamenii cei mai pregătiţi din fiecare domeniu (o elită ţărănească, una a muncitorilor, a medicilor, a gânditorilor etc.), care în meseria lor au atins un nivel de performanţă maxim. E corect, dar trebuie adăugate componentele obligatorii ale Caracterului şi Credinţei. Fără ele, din păcate, „cei mai pregătiţi” adesea devin anti-elite, false elite, pseudo-modele, care-L trădează pe Dumnezeu şi propria menire a bunei călăuziri a unor părţi mai mici sau mai mari ale unei naţiuni. Atunci ea se sufocă, se îmbibă de duhoarea şi gazele îmbâcsite ale unor valori false, ideologii mincinoase, idei deşarte. Ele devin surse de poluare. În loc de păstori devin lupi. Patimile, cinismul, oportunismul, interesele, nasc motivaţii egoiste: putere, bani, sex, glorie. Apar Lenin, Stalin, Mao, Freud, Darwin, Marx. Iar când elitele trădează, poporul suferă de pe urma dezastrului sau piere.
Se va spune că un popor creştin nu este singur, întrucât Îl are pe Dumnezeu de partea sa. E adevărat. Dar Dumnezeu vrea să lucreze prin oameni şi îi trimite oameni. Iar acel popor trebuie să-i recunoască drept ceea ce sunt: oameni trimişi de Dumnezeu, şi să-i susţină. Cum îi va recunoaşte? După mărturia pe care o dau şi faptele lor: „După faptele lor îi veţi cunoaşte” ^{cf. Matei 7:16}.

Dubla distopie în care trăim: fuziunea dintre „Minunata lume nouă” şi „1984”
În anul 1949, imediat după publicarea cărţii sale „1984”, George Orwell i-a trimis un exemplar lui Aldous Huxley, aşteptând verdictul autorului celeilalte anti-utopii („Minunata lume nouă”), apărută în 1931. Huxley i-a răspuns într-o scrisoare: „E îndoielnic că, în realitate, politica cizmei puse pe faţă ar putea merge la nesfârşit”.
Într-adevăr, politica brutală a cizmei pe faţă, de tipul descris de Orwell, a încetat în 1989. Căderea comunismului a părut a-i da dreptate lui Huxley. Azi, triumful unei societăţi consumeriste cu hipermarket-uri, fast food, fast love şi Playboy pare a confirma mai curând viziunea acestuia din urmă decât pe a lui Orwell. Lumea pare a se îndrepta mai degrabă spre un model de societate hedonistă de tip capitalist, controlată prin principiul plăcerii, decât una totalitară de tip comunist, controlată prin teroare. În lumea de inspiraţie marxistă, a unui Big Brother gen Stalin sau Mao, din „1984”, oamenii sunt dominaţi prin frica de ceea ce se tem. În cea de inspiraţie freudian-darwinistă, bio-capitalisto-erotică, a unui Ford gen… Ford-comasat-cu-Freud, din „Minunata lume nouă”, ei sunt dominaţi prin dependenţa de ceea ce le place. Nu mai e nevoie ca omul să fie urmărit şi controlat permanent prin micul ecran instalat la el în dormitor; poate fi mai eficient manipulat prin filmele, ştirile şi emisiunile de divertisment de la televizor.
Din confruntarea celor două sisteme, al doilea pare să fi ieşit definitiv învingător. În aparenţă, Ford şi Freud l-au învins pe Marx. Banii, drogul şi sexul au învins tortura, „glonţul şi puşcăria”[2], „Soma” şi plăcerile „pneumatice” (în sensul personajului Lenina al lui Huxley) i-au învins pe Big Brother şi Poliţia Gândirii. Ingineria genetică rafinată a învins represiunea rudimentară. Huxley pare să fi văzut mai bine şi mai departe decât Orwell. Comunismul terorist de stat a murit, iar cei ce se mai înverşunează să vadă peste tot un complot comunist se luptă doar cu fantasma unui trecut mort şi îngropat. Capitalismul a triumfat. Punct. Trăim într-o lume guvernată de marile corporaţii transnaţionale şi de FMI, potrivit principiilor neoliberale ale lui Milton Friedman şi ale „Consensului de la Washington”.[3] Dacă ceva nu merge, exclusiv acolo sunt vinovaţii.
Aşa să fie oare? Să fie oare chiar atât de simplu?
Nu cumva e mai complicat? Oare nu cumva comunismul continuă să trăiască în forme reziduale şi hibride, amalgamat cu capitalismul, printr-o mutaţie genetică ce duce la o ideologie de nouă generaţie, încă şi mai virulentă? Nu cumva cele două sisteme fuzionează sub ochii noştri? Nu cumva se naşte un nou tip de totalitarism sofisticat, o „dictatură a confuziei” (Bertrand Vergely) impusă prin revoluţia sexuală, folosind vectori publici şi mijloace coercitive instituţionale de stat (sau chiar suprastatale, de exemplu Parlamentul European sau O.N.U.), dar bazate pe subversiune ideologică şi manipulare în masă? Nu cumva diferenţele între „stânga” şi „dreapta” devin de tot difuze? Nu cumva există o altă ideologie, mai cuprinzătoare, care le subsumează şi le transcende?
Credem că aşa stau lucrurile. Şi vom invoca în acest sens două exemple care se constituie în argumente: „Raportul Lunacek” şi „modelul chinez”.

Lunacek
Aşa cum se ştie, în decembrie 2013 Parlamentul European a trebuit să respingă „Raportul Estrela” (pro-avort, pro-LGBT), în urma protestelor masive ale cetăţenilor U.E. care, în cadrul Iniţiativei Cetăţeneşti Europene „One of us”, au trimis sute de mii de mesaje europarlamentarilor, cerându-le să voteze împotriva criminalei rezoluţii.
Totuşi, puternicul şi excepţional-finanţatul lobby homosexual, ce acţionează intens la nivelul instituţiilor U.E., a recidivat.
Pe 4 februarie 2014 Parlamentul European a adoptat Rezoluţia Lunacek, cu titlul „Foaia de parcurs U.E. împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen”. Propusă de eurodeputata austriacă Ulrike Lunacek, activistă pro-lesbianism, membră în grupul euro-parlamentar LGBT, rezoluţia consideră în mod abuziv „drepturile pentru homosexuali” asemeni drepturilor omului universal recunoscute. Fără precedent e însă desconsiderarea de către P.E. a campaniei masive de proteste: o petiţie cu 200.000 semnături a cerut respingerea raportului, iar zeci de mii de cetăţeni, sute de ONG-uri, chiar unii membri ai P.E., şi-au exprimat dezacordul privind drepturile speciale pentru LGBT create de rezoluţie.
Ea cere ţărilor membre U.E. să-şi modifice legislaţia naţională „anti-homofobă” şi să aplice sancţiuni penale celor ce exprimă critici faţă de propaganda homosexuală (etichetate drept „crime de incitare la ură”), deschizând drumul către un nou tip de societate, în care familia e desfiinţată. Libertatea de exprimare a majorităţii e îngrădită, pedepsită ca infracţiune, vizând suprimarea oricărei opoziţii. În schimb, agenda LGBT trebuie promovată în şcoli, exprimări publice (media), întruniri şi parade ale „mândriei gay”, ca drept inerent, nesupus nici unei restricţii! Cu alte cuvinte, toţi suntem egali, dar, vorba lui Orwell, „unii sunt mai egali decât alţii”. Acestei minorităţi i se dă privilegiul exclusiv al unui „mecanism de veto” legal, de care majoritatea tradiţională e lipsită. Este din nou, în mod clar, „politica cizmei puse pe faţă”. Personajul din „1984” care a enunţat-o, cinicul torţionar O’Brien, ar fi probabil mândru de discipolii săi din P.E.!
Întrucât s-a scris mult despre cele două Rapoarte, Estrela şi Lunacek, nu vom detalia aici conţinutul lor. Dar dorim să subliniem că ele depăşesc cu mult cadrul problematicii strict homosexuale. Din păcate există tendinţa generală, reducţionistă, de a ignora tot ce ţine de această problematică, de a o privi ca o chestiune minoră, marginală, confundând-o cu locul – într-adevăr, marginal din punct de vedere strict numeric – al grupului vizat. „Dă-i încolo, ce ne interesează pe noi ce fac ei?!” e replica inconştientă ce se aude mult prea frecvent. În realitate, ne interesează, deoarece tema are vaste implicaţii politico-ideologice, filosofice, religioase, antropologice, sociale, juridice, medicale.
De pildă, legalizarea aşa-zisei „căsătorii” homosexuale implică legalizarea adopţiei de copii şi a reproducerii asistate medical, deci problema filiaţiei „sociale” în locul celei naturale. Or, aşa cum arată un medic, filiaţia socială creează cadrul pentru o nouă ordine antropologică, de fapt o dez-ordine, care nu mai ţine cont de sex, ci de gen.[4] „Copilul nu e o jucărie pe care să o fabricăm când dorim, din «materiale» alese de noi”. Legalizarea „filiaţiei sociale” preconizează o lume care aminteşte puternic de cele două distopii menţionate. În ambele, filiaţia naturală dispare şi copiii sunt crescuţi de stat. De altfel, socialista Laurence Rossignol nici nu se sfieşte să decreteze: „Copiii nu aparţin părinţilor, ei aparţin Statului”[5] – și ne amintim că în „Manifestul comunist” al lui Marx şi Engels din 1847, în secţiunea „Principiile comunismului”, se spune: „Copiii sunt educaţi în comun, fiind eliminate bazele căsătoriei tradiţionale… dependenţa copiilor de părinţi”.[6]
Ne aflăm deci în plină utopie negativă, de tip neo-marxist. Vedem cum cele două viziuni de coşmar fuzionează sub ochii noştri.

Nu despre gay e vorba!
De fapt, paradoxal, şi aceasta este ideea pe care vreau să o transmit, în toată nebunia aceasta homosexualii nici nu contează. Nu despre ei este vorba. Ei sunt doar pretextul, instrumentul, „calul troian”. În numele lor ni se vâră pe gât o ideologie totalitară, ce merge mult dincolo de cazul lor special. La fel cum nici marxismul n-a fost cu adevărat niciodată despre proletariat, ci despre o ideologie politică totalitară impusă în numele clasei muncitoare. Marii lui beneficiari n-au fost niciodată muncitorii (cu excepţia celor deveniţi activişti), ci nomenclatura de partid. Tot aşa, nici beneficiarii homosexualismului nu sunt gay-ii de rând (tot aşa, cu excepţia celor ce devin activişti), ci o anume falsă elită economică, politică şi culturală, care, în numele lor şi al corectitudinii politice, deţine, sau doreşte să parvină la putere, ori la încă şi mai multă putere: la una globală.
Cu titlu de exemplu al implicării elitei din sfera economică o menţionăm pe Vicky Claeys (care admite public că e co-autoarea Raportului Estrela), directoare pentru Europa a International Planned Parenthood Federation. IPPF e cel mai mare business mondial de avort şi contracepţie, cu profituri uriaşe din promovarea acestei agende (filiala IPPF din România e Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală – SECS)[7]. Finanţarea din partea unor asemenea corporaţii, ca şi a Comisiei Europene şi altor organizaţii supranaţionale, explică enorma forţă şi influenţă a „Internaţionalei LGBT-iste” şi a grupurilor ei de presiune şi lobby.
Trebuie aici clarificată o confuzie frecvent întâlnită: homosexualismul este o ideologie, care nu e totuna cu homosexualitatea în sine. Cei mai mulţi homosexualişti nu sunt homosexuali. E un sistem politico-ideologic promovat adesea de politicieni, activişti civici, oameni de cultură, de afaceri sau media, care nu sunt ei înşişi gay, dar care profită (politic, profesional, financiar) din susţinerea acestui curent.

Homosexualismul ca utopie milenaristă
Ideologia homosexualistă este „vară bună cu feminismul radical şi strănepoată a marxismului”[8].
În esenţa ei, este o utopie de tip milenarist, ca şi marxismul din care descinde. Ea păstrează dimensiunea eshatologică a comunismului, evidenţiată de Berdiaev[9], ambiţia marxistă de a instaura un „paradis” terestru. Doar că ideologia utopică egalitaristă nu mai este aplicată în sfera economică, precum în marxismul clasic, ci e transpusă în planul sexualităţii. Ingineria socială nu mai vizează relaţiile de producţie, ci, după eşecul utopiei economice, acum vizează o utopie sexuală.
Oricât v-ar suna de bizar şi incredibil – deoarece pentru bunul-simţ chiar este aberant –, completa liberalizare sexuală este utopic văzută ca un panaceu al tuturor relelor sociale. Năzuinţa profundă a omului după iubire şi comuniune este deviată şi schimonosită în libertinaj şi promiscuitate, care sunt idealizate sub numele libertăţii şi toleranţei. Se postulează o nouă (deşi nu chiar atât de nouă, ci altfel legitimată) formă de milenarism: un alt „rai pământesc”, în care hoarde de Adami şi Eve, cuplați liber, multiplu şi aleatoriu, zburdă neîngrădiţi printre copii emancipaţi, cooperanţi, disponibili şi chiar dornici (a se citi „gata pervertiţi” de la grădiniţă şi din şcoală) pentru toate poftele pedofile ale unor adulţi pentru care desfrânarea e sinonimă cu „fericirea”. Şi asta (ca în visele olandezilor Gert Hekma sau Martijn Uittenbogaard![10]) fără nici un risc al vreunei pedepse, cenzuri sau restricţii din partea unei instanţe critice, juridice sau morale, fără nici o răspundere sau obligaţie – morală, legală sau familială, maternă sau paternă. O viaţă complet iresponsabilă, dusă exclusiv după principiul infantil al plăcerii satisfăcute nelimitat. Este „Minunata lume nouă” a lui Huxley, pentru implementarea căreia sunt folosite şi metode tip „1984”, dar (deocamdată) încă soft. Aşadar, imposibila şi totuşi reala fuziune între cele două distopii ale lui Huxley şi Orwell! Iar proliferarea fără limite a pornografiei, atât de pertinent analizată de Virgiliu Gheorghe[11], este o parte esenţială din arsenalul acestei ideologii.
Scopul nu este o simplă reformă, ci o revoluţie totală: nu este – şi nici n-a fost vreodată vorba – despre „drepturi egale” pentru gay, ci despre mult mai mult: deconstruirea tuturor conceptelor întemeietoare ale lumii noastre, rescrierea şi transformarea din temelii a întregii ordini sociale, redefinirea radicală a sistemului de valori, începând cu familia monogamă şi căsătoria, credinţa şi morala creştină, tradiţia şi naţiunea. O completă reordonare a civilizaţiei, pe baza materialismului şi senzualismului nelimitat. Aşa cum proclama „Manifestul Frontului de Eliberare Gay” încă din 1971[12], „trebuie eradicate toate stereotipurile unei societăţi sexiste, începând cu familia, unitatea «opresivă» în care copiilor li se impun false convingeri religioase şi morale”. Abia după anihilarea familiei tradiţionale se poate instaura „adevărata libertate pe care o merităm cu toţii”. „Adevărata libertate” e văzută ca o „eliberare din robia biologiei, a reproducerii şi a sarcinii”, cea a unui stil de viaţă complet liberalizat şi poligam, emancipat şi iresponsabil, în care fidelitatea şi dragostea jertfelnică sunt „clişee depăşite” şi retrograde.

Comunismul – o postmodernitate clandestină
 Recunoaştem din nou originile acestui tip de discurs: capitolul II.4, „Familia monogamă”, din „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului” de Friedrich Engels: „Prima opoziţie de clasă care a apărut în istorie a coincis cu antagonismul dintre bărbat şi femeie în căsătoria monogamă”[1].
Surpriză? Credeam că am scăpat de marxism şi când colo el revine, reşapat şi vioi, pe uşa din… (scuzaţi!) dos! Un marxism impus agresiv chiar de societatea capitalistă pe care a combătut-o!
La fel ca şi „Manifestul comunist”, „Manifestul Eliberării Gay” îndeamnă să scuturăm „lanţurile heterosexismului, tirania rolurilor de gen tradiţionale”, şi să trăim „plenar” într-o „nouă democraţie sexuală” din care „ruşinea şi vinovăţia erotică vor fi alungate”. Adică „toată lumea să fie cu toată lumea, nimeni să nu aibă nici o pretenţie sau obligaţie faţă de nimeni, nici ca soţ sau soţie, nici ca părinţi”[2]. Aceasta este esenţa radicală a agendei homosexualiste: absoluta volatilitate morală şi hedonismul total, nicidecum „drepturile egale”. De altfel şi pretenţia „egalităţii” – anticipează cu mult temei Hillary White – va fi abandonată, odată ce-şi va fi încheiat rolul propagandistic în etapa actuală.
Aşadar, vedem că versiunea homosexualistă a visului marxist nu este un biet moft marginal, ci un curent pe cât de nefast pe atât de central în gândirea occidentală modernă, având o propensiune esenţialmente politico-ideologică. Vom vedea în partea a doua a acestui studiu afinităţile profunde dintre homosexualism, actuala revoluţie sexuală şi exponenţi de frunte ai neomarxismului precum Herbert Marcuse. Vom explora şi congruenţa lor cu neoliberalismul, precum şi o ilustrare spectaculoasă a fuziunii marxismului cu capitalismul în cazul „modelului” chinez.
Deocamdată închei cu observaţia că eşecul comunismului a fost, cum spuneam, doar aparent, căci comunismul şi-a atins totuşi multe scopuri. De pildă, unul din ele a fost abolirea monarhiei în ţări precum Rusia sau România.
De aceea văd comunismul nu doar ca o „modernitate eşuată”, cum pe bună dreptate îl numeşte Radu Preda, ci şi ca o modernitate impregnată clandestin şi deturnată sub camuflaj în postmodernitate. Comunismul nu numai că nu a eşuat, ci şi-a îndeplinit rolul, s-a metamorfozat şi, prin componenta sa cea mai virulentă, aşa cum vom vedea, a devenit metastazat în ţesutul neoliberal al lumii de azi, cu care a fuzionat până la a nu mai putea fi distins de el.
Dacă totuşi comunismul a suferit un mare şi veritabil eşec, el a fost că (din fericire) a eşuat în eforturile uriaşe făcute pentru a-şi atinge realul său scop ultim: distrugerea Bisericii şi eradicarea credinţei creştine. Adevăratul eşec al comunismului a constat în triumful lui Hristos – deşi cu un uriaş preţ de suferinţă, plătit în cea mai mare parte de martirii din închisori.
Şi tot aşa va fi mereu, până la Parusie.

(va urma)

Andrei Dîrlău

Articol publicat în numărul 62 (Martie 2014) al revistei Familia Ortodoxă. 

---

[1] www.cotidianul.ro/spalarea-creierelor-se-realizeaza-acum-prin-mijloace-blande-211356

[2] Paul Ghiţiu, www.rostonline.ro/2014/02/comunismul-stapanul-inelelor-ne-urmareste-de-la-kremlin

[3] A se vedea en.wikipedia.org/wiki/Washington_Consensus şi critica devastatoare a doctrinei lui Friedman privind capitalismul de dezastru, sau al dereglementării tip laissez-faire, în Naomi Klein, The Shock Doctrine. The Rise of Disaster Capitalism, Knopf Canada, 2007.

[4] Alina Ioana Dida, http://epochtimes.ro/news/europa-si-homosexualitatea-medic-de-familie-raportul-lunacek-incalca-drepturile-omului-interviu—212278

[5] www.facebook.com/InLinieDreapta/posts/249646001880228

[6] Scris în 1847: Selected Works, vol.1, p. 81-97, Progress Publishers, Moscow, 1969; prima ediţie: 1914 de Eduard Bernstein în rev. Vorwärts a Partidului Social Democrat German; trad. Paul Sweezy; MEA 1993; marxists.org 1999, feb. 2005.

[7] http://unuldintrenoiromania.wordpress.com/tag/raportul-estrela

[8] Hillary White, The revolution of the family: the Marxist roots of ‘homosexualism’, www.lifesitenews.com/article/topic/homosexuality

[9] Evocat de Radu Preda în Comunismul şi cultura memoriei, www.rostonline.ro/2013/01/comunismul-si-cultura-memoriei

[10] www.culturavietii.ro/2013/04/30/uraciunea-pustiirii-olanda-deschide-calea-si-pentru-legalizarea-pedofiliei

[11] Pornografia, maladia secolului XXI, Prodromos, 2011.

[12] www.fordham.edu/halsall/pwh/glf-london.asp

[1] www.marxists.org/archive/marx/works/1884/origin-family/ch02d.htm.

[2] H. White, loc. cit.

sursa: familiaortodoxa.ro

Biserica Ortodoxa Romana se impotriveste schimbarii Constitutiei Romaniei

    Presa din Romania nu prea doreste sa mediatizeze pozitia ierarhiei BOR vizavi de schimbarea Constitutiei Romaniei. Propunem fiecarui om cu viata morala si buna educatie sa transmita punctul de vedere al Bisericii pentru ca cetateanul cu drept de vot sa cunoasca adevarul ce sta in spatele "schimbarilor" ce ni se impun.

    E clar. Totul e o incercare de intoarcere la Sodoma si Gomora sustinuta de Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii, o lovitura pe care diavolul o da crestinismului prin stapanii acestui veac... 

     Cui slujesc politicienii romani?

Ierarhii BOR: Să strigăm, să tragem un semnal de alarmă! Să nu votăm o Constituţie imorală!

În predici şi cuvinte de învăţătură ierarhii noştri apără şi încurajează familia tradiţională. Să strigăm, să tragem un semnal de alarmă! Să nu votăm o Constituţie imorală!

ÎPS. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, predică la Adormirea Maicii Domnului – Mrea. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus:

… „Iată roaba Domnului sunt! Fie mie după cuvântul tău.” Iată îndemn pentru mama creştină, care este cea aleasă de Dumnezeu, ca să continue lucrarea de zidire a lumii. Mama este singura fiinţă din lumea aceasta, care crează, care naşte, şi dacă menirea aceasta nu şi-o ia în seamă, dacă nu se proşterne în faţa Mântuitorului Hristos şi să spună: „Iată roaba Domnului sunt! Fie mie după cuvântul tău”, se ajunge în situaţia aceasta, a înmormântării fără să se nască a miloane de prunci. Cred că pruncii care nu mai sunt [avortaţi] au depăşit numărul populaţiei noastre. Şi pentru aceasta trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne ierte pe noi, pentru ca să nu primească neamul nostru pedeapsa pe care n-o doreşte.

Iată aici imaginea unei familii fundamentate pe dragostea maternă, apoi pe dragostea filială pentru generaţiile acestea, pentru că relaţiie între părinţi sunt binecuvântate de Dumnezeu, şi apare şi aici întâi de toate Tatăl ceresc, pentru că El este Tatăl, Dumnezeu Tatăl, lângă Dumnezeu Fiul şi împreună cu Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar pentru ca să rămână imaginea creştină a familiei, a apărut prin rânduiala lui Dumnezeu şi un ocrotitor al Maicii Preacurate, dreptul Iosif. Aceasta este imaginea adevărată a familiei!

Şi vă spun lucrul acesta pentru că trebuie să strigăm, trebuie să tragem un semnal de alarmă, pentru a nu fi batjocorită credinţa neamului nostru, credinţa adevărată, prin trecerea în legea fundamentală a statului a altceva decât realitatea firească şi naturală, decât rânduiala pe care a lăsat-o Dumnezeu. Trebuie să susţinem şi să apărăm cu toţii, ca în constituţia noastră să se menţioneze, că familia creştină, familia, este compusă din bărbat, femeie şi copii! Nu din soţi; nu din buna învoială a soţilor sau a soaţelor. Cine sunt cei care cer asta să-şi vadă de treaba lor; nu avem treabă cu ei. Din momentul în care Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat şi femeie, din momentul în care Dumnezeu l-a binecuvântat în rai, spunând: „Creşteţi şi vă-nmulţiţi; umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”, să rămâna sfânt ce-a rânduit Dumnezeu.

Dacă aceasta o pierdem, pierdem cel mai important lucru, cel mai important element din credinţa noastră, din spiritualitatea noastră. Altfel ar trebui să nu mai scriem „oraşul” cutare, ci să scriem „spital”, căci vom fi toţi bolnavi dacă luăm sau îngăduim drepturi ale unor oameni bolnavi. Ceea ce este firesc şi a lăsat Dumnezeu ca firesc, să rămână sfânt şi firesc! … Dacă şi-au dat viaţa pentru noi înaintaşii noştri, … suntem chemaţi să rămânem statornici în credinţa noastră, să ne cinstim unii pe alţii, s-o cinstim pe Maica Preacurată, care este deci mama mamelor noastre …[...]

ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului şi Feleacului: Mă doare sufletul că s-au triplat divorţurile, familia tradiţională suferă

Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, le-a spus celor aproximativ 70.000 de persoane prezente la hramul de la Mănăstirea Nicula că familia este celula de temelie a societăţii şi are un rol esenţial, spunând că i se rupe sufletul pentru că numărul divorţurilor s-a triplat, informează Mediafax. “Familia este celula de temelie a societăţii omeneşti şi are un rol esenţial în mersul înainte al acestei societăţi. Familia tradiţională suferă, intră într-o criză. În ultima vreme, divorţurile s-au triplat şi mă doare sufletul când aud despre atâtea divorţuri. Criza familiei este o criză a societăţii contemporane. Observăm ce se întâmplă, se vorbeşte tot mai des de uniune consensuală, se fac căsătorii de probă, dar un lucru şi mai grav este că se vorbeşte de căsătorii între persoane de acelaşi sex. Biserica noastră militează pentru stipularea în Constituţie că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi copilaşii lor. Nu pedepsim pe nimeni, dar vrem ca normalitatea să fie subliniată. În faţa acestei stări de lucruri, ce face Biserica? Biserica vine şi afirmă că această instituţie fundamentală, familia, reflectă misterul Sfintei Treimi”, a spus mitropolitul Clujului.

ÎPS Andrei i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să se roage Maicii Domnului să mijlocească pentru ca tinerii “să întemeieze familii puternice, pentru ca România să nu se prăbuşească şi să meargă înainte”. “Trebuie ca familia să se roage lui Dumnezeu. O casă în care nu este preocupare religioasă, duhovnicească, nu o putem numi o casă creştină. Din păcate este o mare ispită televizorul, şi adormim la televizor fără să ne rugăm. După o săptămână de trudă trebuie să mergem două ceasuri la biserică, este vreme şi pentru munte şi pentru mare, toţi membri familiei trebuie să meargă la biserică. E nevoie de familii creştine puternice şi o rugăm pe Maica Domnului să intervină la Domnul Hristos să întărească familile noastre”, a mai arătat înaltul ierarh ortodox.

ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, Păcatul acesta al homosexualităţii este descris în Sfânta Scriptură ca fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu

Într-un interviu pentru Agerpres, ÎPS Irineu a declarat: „Păcatul acesta al homosexualităţii este descris în Sfânta Scriptură ca fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Deci nu încape îndoială că păcatul respectiv este cu totul şi cu totul neadecvat firii noastre. Deci nu ne-a făcut Dumnezeu numai bărbat sau numai femeie, ne-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie, pentru ca noi să ducem mai departe spiţa neamului omenesc. Nu ne căsătorim numai pentru plăcerile noastre trupeşti, ci ne căsătorim pentru ca să promovăm în viaţa noastră o bucurie pe care nimeni nu poate să o dea în schimbul copilului. Niciodată o mamă sau un tată nu vor avea o mai mare bucurie decât copilul lor. Şi oare poate să fie plăcerea unui cuplu de altceva, nici nu îi numesc, bucurie? Ce bucurie poate fi aceasta şi cum am putea să numim această legătură căsătorie, când este vorba de casă? Casa este sacră. Deci pentru noi casa este sfântă, casa este Biserica, iar casa credinciosului este micuţa biserică de lângă casă.

Atunci cum pot eu să numesc casă ceva croit pe destrăbălare şi dezbinare, pe distrugere? Este greu să putem concepe. Şi pentru omul de la ţară acest lucru este o spurcăciune, scuzaţi expresia, ca să gândeşti că există o relaţie de acest fel. Numai să ne imaginăm cam cum s-ar desfăşura o astfel de relaţie şi deodată ne vine greu să putem concepe aşa ceva. Cum putem să lăsăm noi acest lucru într-o lege fundamentală, când noi privim Constituţia alături de Biblie, de Sfânta Scriptură şi aleşii noştri jură pe Biblie şi pe Constituţie? Cum poţi să scrii în Constituţie un păcat de nedescris, când acest document, această cartă a unei naţiuni trebuie să cuprindă valorile fundamentale ale naţiunii. Este o valoare fundamentală homosexualitatea? 

Nu mă refer la oameni, nu mă refer la persoane, aceasta este problema lor, pentru că omul este om, iar păcatul este ceva adăugat. De aceea noi nu îi judecăm pe oameni, dar judecăm păcatul foarte aspru. Aşa cum este păcat să furi şi hoţia este pedepsită de lege, nu văd de ce păcatul din Biblie, homosexualitatea, nu este tot aşa pedepsit ca şi hoţia, pentru că este împotriva lui Dumnezeu. Deci aici este problema principală. Nu mai vorbim de familie. Ce ar însemna ca un copil care a fost născut într-o familie să devină fiul adoptiv al unui surogat, al unuia care este împotriva familiei. Cum poate copilul acela să se dezvolte într-o asemenea zisă familie între doi bărbaţi sau între două femei? De ce există această rapacitate spirituală şi socială?Ca să iei copilul unei familii şi să devină copilul tău adoptiv, pentru că vrei şi tu să ai cel puţin aşa o imagine de ceea ce ar trebui să fie familia. Dar de fapt este un fals. Deci aceasta este gândirea bisericească şi a firii umane. [...]

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la praznicul Înălţării Domnului, Mănăstirea Neamţ 2013: „celor care vremelnic cârmuiesc le cerem să-şi asculte conştiinţa în primul rând şi mai puţin glasul de sirenă venit, poate, din altă parte”

“… Printre toate aceste mărturisiri şi cuprinsuri sfinte din Testamentul Său, el ne-a lăsat cuvântul ăau, gândul Său, mărturia Sa, testamentul Său în ceea ce priveşte familia creştină. Suntem martori şi mărturisitori ai prezenţei Sale la nunta din Cana Galileii, când l-a binecuvântat pe mire, când a binecuvântat-o pe mireasă ca să dăruiască Dumnezeu prunci spre dăinuirea neamului omenesc, binecuvântand orice familie care se va naşte, care va fi formată sub binecuvântarea Bisericii – familie născatoare şi crescătoare de prunci.

Suntem martori şi marturisitori ai cuvântului Domnului Hristos despre pericolul care paşte familia creştină, pericolul desfrânării. Domnul Hristos a spus că pruncii sunt icoana Împăratiei cerurilor. Dumnezeieştii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi au preluat gandul Domnului şi l-au mărturisit, au scris depre aceasta, şi cu mila Lui Dumnezeu, venit-a acum 1700 de ani, marele Imparat Constantin, educat şi crescut de sfânta sa maică şi Împărăteasă Elena, şi inspirându-se din gîndul Domnului, inspirându-se din cuvântul Scripturii, a dat legi de ocrotire a femeii, de ocrotire a bărbatului, de ocrotire a pruncilor lor, a dat legi despre familia creştina şi aşa, inspiraţi din dumnezeiasca Scriptură, creştinii, iată, au trăit aproape doua milenii sub egida acestei inspiraţii, până când în vremurile mai apropiate de noi, legile şi gândurile mărturisite de marele Împărat Constantin au început să fie îndepartate una cate una.

Aşa se face că noi astăzi, ca şi altădată creşinii, suntem chemaţi să fim martori şi mărturisitori a tot ceea ce Domnul Hristos, Sfinţii Apostoli şi Sfintii Părinţi, marii dregători creştini ai lumii de altădată ne-au lasat ca testament: să păstram ceea ce este mai scump, şi anume Biserica Lui Hristos, legătura cu Cerul, legătura cu sfinţii, legătura noastră cu Împărăţia lui Dumnezeu, şi legătura noastra cu cei dintre noi, cu cei care ne sunt apropiaţi, cu ceea ce este lucrul cel mai sfânt şi adevărat pe acest pământ, familia creştină.

De aceea, în marele praznic de astăzi, Înălţarea Domnului Hristos, cu ochii minţii să privim la Fiul Lui Dumnezeu înălţndu-Se spre Împaratia Cerurilor, dar nedepărtându-Se de noi, pentru că este prezent în Biserica Sa cea sfântă, şi privindu-L cum Se înalţă, dar în acelaşi timp, constatând că este între noi, să încercăm să-I sesizăm gîndul, să-I sesizăm porunca Lui în ceea ce priveşte viaţa noastră. Şi Mântuitorul Hristos ne aminteşte, şi Biserica ne aminteşte următoarele în această sfântă zi şi ori de câte ori ea are ocazia, tuturor acelora care nu mai vad din păcate, familia ca fiind formată din bărbat, femeie şi pruncii lor:

În primul rând, Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie, l-a creat pe dânsul  şi le-a dat poruncă să crească să se înmulţească şi să stăpânească pământul.

În al doilea rând, Dumnezeu a pedepsit acele locuri în care păcatele contra firii s-au răspândit atât de mult ca în cetăţile antice Sodoma şi Gomora.

Biserica ne marturiseşte că cea mai sfântă imagine, o putem numi chiar icoană - în sensul larg al cuvântului -, cea mai sfântă, cuprinzatoare, adâncă şi înălţătoare imagine este aceea a tatei, a mamei şi a pruncilor lor.

Iar acelora care au alte “orientări”, fii şi fiice ale acestui neam, mulţi sau puţini la număr, le spunem că nu-i urâm pe ei, dar urâm păcatul, le spunem ca îi iubim pe ei ca pe făpturi ale lui Dumnezeu, dar ne îndepărtăm de păcatul pe care îl săvârşesc şi, cum spunea un părinte duhovnic, cu durere şi cu dragoste îi îndemnam să se întoarcă prin pocăinţă la adevar şi, mai presus de toate, să nu ceară să intre în sanctuarul cel mai sfânt al familiei unde nu au loc – din porunca Domnului, nu din gândul nostru omenesc – decât tatăl, mama şi pruncii lor.

Iar celor care vremelnic cârmuiesc le cerem să-şi asculte conştiinţa în primul rând şi mai puţin glasul de sirenă venit, poate, din altă parte; să-şi asculte proprii părinţi şi părinţii lor le vor mărturisi adevărul; să ia aminte la ceea ce gândeşte poporul, la ceea ce gândesc cetăţenii; şi, mai presus de toate, în această sfântă zi a Înălţării Domnului, să-şi aplece urechea şi inima la mormintele eroilor să încerce să asculte glasul lor şi să sesizeze ultimul lor gând înainte de a părăsi această lume, seceraţi de sabia turcului sau a altor duşmani mai de demult sau mai de aproape şi vor sesiza că ultimul lor gând a fost la soţia de acasă şi la pruncii lor, ultimul lor gând a fost la logodnica lor, la pruncii pe care îi aşteptau să îi primească prin taina căsătoriei de la Dumnezeu.

De aceea, iubiţi credincioşi, să-L rugam pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat să ne ajute să ne păstrăm credinţa, să ne ajute să ne apărăm şi mărturisim credinţa, să creştem în familiile noastre frumos şi sănătos, să ne păzească El, Dumnezeu, de rele, ca să dăm răspuns la Judecata Domnului Hristos, când El va veni să judece pe fiecare dupa faptele sale. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac! Amin!”

surasa:  http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/504/