joi, 20 octombrie 2016

VIDEO: Monahii athoniţi care au tinut conferinte in Romania despre sinodul din Creta, au venit cu binecuvântare. Asa se explica frumoasa misiune pe care au intreprins-o prin marturisirea lor de credinta.

Părinţii aghioriţi au venit în România reprezentând pe monahii athoniţi care nu acceptă sinodul din Creta. Pentru aceste conferinţe au avut binecuvântarea marilor duhovnici ai Sfântului Munte.

În filmarea de mai jos putem vedea pe părintele Iulian prodromitul, duhovnicul schitului românesc Prodromu, confirmând că părinţii români Efrem şi Nicodim, care au venit în România la conferinţe, au avut binecuvântarea sa:




Vedeti şi binecuvântarea pe care gheronda Gavriil, cel mai mare duhovnic athonit, în momentul de faţă (urmaş al sfântului Paisie Aghioritul), a dat-o părintelui Sava de la mănăstirea Marea Lavră, din Sfântul Munte Athos:


Traducerea din greacă în română poate fi găsită mai jos: 

     "Puteţi să ne transmiteţi o urare pentru poporul ortodox român si punctul dumneavoastră de vedere cu privire la Sinodul din Creta? 
    Dorim din tot sufletul evlaviosului popor român creştin să rămână credincios ortodoxiei noastre şi să nu accepte pseudosinodul din Creta care anulează tradiţia ortodoxă. Şi noi am răspuns cererii care ne-a fost făcută din România şi dăm binecuvantare părintelui Savva şi părinţilor de la Schitul românesc să meargă în România şi să vorbească credincioşilor. Dorim iarăşi din tot sufletul ca Dumnezeu să scrie numele voastre în cartea vieţii veşnice şi să vă pomenească în împaraţia Sa şi să fiţi împreună cu Avraam, cu Isac si cu Iacov. A doua venire a Domnului (Parusia) să vă aducă de-a dreapta Sa şi fiecare dintre voi să audă vocea binecuvântată a Domnului nostru. Domnezeu să vă binecuvinteze şi să vă întarească în credinţa ortodoxă. Dacă trădăm credinţa noastră nu ne vom mântui. Papistaşii sunt eretici. Sunt duşmanii lui Dumnezeu şi a Maicii Sale şi nu trebuie să ne unim cu aceştia. Domnul să fie cu voi! Amin."

3 comentarii:

  1. Foarte bine. Se vedea in duhul lor ca sunt oameni asezati.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos.
    O singura corectura - gheronda Gavriil nu este duhovnic, fiind numai monah.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. monahul Xenofont

      A fi un reper duhovnicesc in Sf Munte Athos nu este nevoie sa fii si preot: Gheron Iosif Isihastul a fost monah, Gheronda Iosif Vatopedinul, Sf Siluan Athonitul a fost monah si multi alti duhovnici athoniti carora nu li s-a administrat Taina Hirotoniei.Amintim in mod special de Sf Paisie Aghioritul, care nu a fost preot ci doar monah, iar la chilia sa veneau pentru binecuvantare multi preoti si monahi din Sf Munte, stareti ai manastirilor athonite si chiar arhierei.Gheronda Gavriil este urmas al Sfantului Paisie Aghioritul, fiind si foarte buni prieteni. Atat la Sf Paisie, cat si la Gheronda Gavriil(la chiliile lor)trec zilnic sute de pelerini, mai mult decat in toate celelalte manastiri athonite.
      In Romania s-a impamantenit in mod gresit cultul clericalismului prin care doar preotilor li se atribuie menirea de duhovnic(povatuitor, om duhovnicesc), in celelalte tari ortodoxe nu este asa.
      A fi cleric nu inseamna neaparat a fi un reper duhovnicesc, asa cum se induce ideea in randul credinciosilor din Romania.

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.