sâmbătă, 12 octombrie 2013
Idei de predici ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei la duminica a XXI-a după Pogorârea Sfântului Duh
Idei de predici
Duminica a douăzeci și una
după Pogorârea Sfântului Duh
Ev. Luca VIII, 5-15
1.Socotim că această pildă a fost spusă de Mântuitorul cu gândul de a-i atenționa pe credincioși că se cade a depune mai multă seriozitate în atitudinile lor contra duhurilor străine ca să poată aduce roduri duhovnicești.
2.Interesant faptul că este una dintre singurele pilde spuse de Mântuitorul pe care o și explică.
3.Reiese în evidență puțina înțelepciune a noastră față de adevărurile dumnezeiești, fapt pe care îl afirmă și Mântuitorul când vorbește în pilde privind tainele împărăției lui Dumnezeu.
4.Reiese în evidență faptul că deși sunt multe semințe și multe locuri foarte puține rodesc, în cazul nostru a patra parte, și la cea de-a patra se precizează că a făcut rod întru răbdare.
5.Este o strânsă legătură între pământ și rodire; deși a căzut pe pământ bun n-a rodit de la sine, ci în urma unor transpirații duhovnicești. Deci mântuirea noastră e un dar al lui Dumnezeu, dar și o transpirația a noastră în conlucrare cu harul lui Dumnezeu.
6.Celelalte semințe căzute pe diferite țarini reprezintă cele trei patimi legate de ființa omului. Cea căzută lângă drum și călcată în picioare reprezintă patimile legate de plăcerile trupești și a rămas fără rod adică fără iubire.
7.Cea de pe loc pietros reprezintă oarecum inima stâncă de piatră, inima plină de ambiții și ură, păcatul slavei deșarte.
8.Cea căzută între spini precum scoate Mântuitorul în evidență nerodirea ei este din cauza grijilor vremelnice trecătoare.
9.Este interesant faptul că Mântuitorul repetă de ouă ori: ”Cine are urechi de auzit să audă.” Oare cei cărora le vorbea Mântuitorul nu aveau urechi de auzit? Ce vrea să însemneze acesta? Însemnează că există o auzire a cuvintelor și este și o auzire lăuntrică. Însemnează că înțelegerea adevărurilor nu depinde de simpla auzire a cuvintelor ci de înțelegerea lăuntrică a cuvintelor. Ca să putem înțelege ne vorbește în pilde. Spre exemplu: primi oameni au auzit cuvântul lui Dumnezeu, porunca dată de Dumnezeu, dar ascultarea și punerea lor în practică a celor auzite au fost departe de a fi plinite. Există o diferențiere între a auzi cuvintele și între puterea care împiedică înțelesul lor. Este lumea lăuntrică a persoanei, cosmosul întreg de lumi, de simțăminte, de multe ori mult dezordonate. Așa ne explicăm faptul că de cele mai multe ori înțelegem greu adevărurile dumnezeiești împiedicate de aceste lumi lăuntrice.
10.Așa se explică ce se întâmplă cu cuvintele scripturii înșirate, autentice, dumnezeiești în persoana, dar coborând aceste cuvinte dumnezeiești în persoana, în cosmosul lăuntric al simțămintelor primesc alte sensuri, alte falsificări, alte înțelesuri, deci nu textul este cauza neînțelesului, el rămâne autentic. El dacă ar cădea într-o persoană ordonată, bine gospodărită, n-ar suferi o scindare cu alt înțeles străin de autenticul înțeles. Dar căzând cuvântul dumnezeiesc într-o lume lăuntrică atât de dezordonată și înțelesul autentic va fi umbrit, va fi schimbat, va fi fără rodire autentică.
11.Mare rost are persoana în înțelegerea adevărului în cele din lăuntru ale sale. Deci noi nu trebuie să fim preocupați numai de text, ci foarte preocupați de gospodărirea lăuntrică a persoanei. Să nu nemulțumim că citim, auzim și înțelegem ci mereu să ne punem întrebarea dacă înțelesul este autentic, dacă cel ce l-a scris a înțeles cum înțelegm și noi sau are alt sens.
12.Rămâne să medităm mai serios la pilda cu sămânța și țarina în care cade ea, luând aminte câte țarini și semințe bune au fost și ce puține au rodit și să încercăm să curățim cele din lăuntru ale noastre, să ne curățim simțirile, așa cum se cântă la Paști, ca să ajungem la o rodire la un înșeles autentic al celor sfinte spre folosul nostru vremelnic și veșnic spre lauda lui Dumnezeu preamărit în Sf. Treime.
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.118)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.