Idei de predici la Duminica "Tuturor Sfintilor Romani"

 

Idei de predici la duminica a doua după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Matei IV, 18-23

1.Mântuitorul spre deosebire de noi oamenii cunoștea foarte bine cele mai dinlăuntru ale noastre: gânduri, simțăminte. de fapt se și spune că nu avea nevoie să-i spună cineva despre oameni că el cunoștea gândurile și simțămintele omenești.

2.Așa ne explicăm faptul chemării primilor ucenici, Petru și Andrei. A cunoscut cele din lăuntru ale lor, de aceea i-a chemat. A cunoscut felul lor de a fi, virtuțile sufletelor lor și mai ales virtutea lepădării de sine, de interese  personale, după cum reiese din faptul „ au lăsat toate și au mers după el”.

3.Comparația dintre pescuitul peștilor și pescuitul oamenilor era mult diferențiată în ce privește valoarea. Au înțeles-o aceasta Sf. Apostoli, folosul de la prima pescuire și folosul de la a doua pescuire. Aveau ceea ce se numește în viața duhovnicească „dreapta judecată”. Datorită acestei drepte judecăți au lăsat toate și au mers după Mântuitorul Iisus Hristos.

4.Desigur că această hotărâre nu se datora numai lor înșiși, ci și puterii lui Dumnezeu, care le pătrundea ființa.

5.La a doua pereche de ucenici se pare a fi mai calitativă hotărârea lor, că n-au lăsat numai mrejele și pescuitul, ci și pe tatăl lor, adică mai atașați de Dumnezeu  decât de oameni.

6.Este semnificativ faptul că alegerea s-a făcut din două perechi de frați, ne-am putea gândi la familia din care proveneu  primii frați apostoli, la educația primită în familia lor, care era o mare valoare și care pecetluiește, fundamentează buna creștere și bunele îndeletniciri ale virtuților.

7.Neodihnita cercetare a Mântuitorului față de oameni dovedește râvna sa dumnezeiască, care nu cruța oboseala, foamea, greutățile, cum reiese din evanghelie, că străbătea toată Galileea. Această trudă și oboseală este prezentată și în evanghelia cu femeia samarineancă, unde se spune că obosit de drum stătea lângă fântână. Desigur propovăduirea lui nu era o simplă teorie, nu se reducea numai la cuvânt, ci era totdeauna imprimată cu într-ajutorarea, tămăduindu-le neputințele și bolile. Așa ne explicăm faptul că mulțimile mergeau după el.

8.Atât propovăduirea, cât și vindecările erau puse în mișcare de dragostea nețărmurită  ce o avea pentru om, dragoste lucrătoare, tămăduitoare, care  mișca pe cei cu care venea în legătură. Îi atrăgea spre el, îi lega de el mai mult ca legăturile de famile, de sânge.

9.Faptul că în această duminică, după a Tuturor Sfinților, biserica noastră a rânduit cinstirea sfinților români dovedește că și ceata sfinților români face parte din ceata sfinților universali.

10.Țara noastră încă de la începutul încreștinării ei chiar de către Sf. Apostol Andrei, a avut un șir neîntrerupt de sfinți până în zilele noastre. De la martirii de la Niculițel, până la Sf. Ioan Iacob din zilele noastre, sfinți din toate categoriile sociale: țărani, cadre militare, negustori, oameni de carte și alții.

11.Credem că datorită rugăciunilor lor, deși țara noastră a trecut prin multe și mari greutăți, a fost ajutată și scoasă la bun liman.

12.Așa cum persoanele se deosebesc prin felul lor de afi, și neamurile (etniile) se deosebesc în caracterul lor unele de altele. Și atunci nu e de mirare că și sfântul român se deosebește de alți sfinți. Părintele profesor Stăniloaie, vorbind despre acest fel de a fi al sfântului român, spune că sfântul român a păstrat un echilibru lăuntric în toate acțiunile sale și dându-l exemplu pe Sfântul Calinic de la Cernica, despre care zicea că, spre deosebire de alți sfinți ai altor neamuri și alți pustnici, n-a fost numai un rugător sau postitor, ci a fost și un mare gospodar, precum dovedește viața sa de simplu monah sau chiar episcop.

13.Poate datorită acestui fapt credincioșii  Bisericii noastre se bucură atunci cînd conducătorii lor spirituali și religioși nu sunt numai oameni ai evlaviei, ci și buni gospodari.

14.Datorită acestor constatări și noi, ca oameni de rând, spre deosebire de sfinții bisericii, ne-am putea strădui să întrupăm atât cât este cu putință omenește plinirea sfințeniei într-un anumit sens, în care sfințenia să predomine un sănătos echilibru între partea materială și spirituală, între viața vremelnică și cea veșnică. În felul acesta vom putea fi de folos atât Bisericii, cât și neamului noastru românesc.

(text preluat din: "Idei de predici din Sfintele Evanghelii la duminici si sarbatori", de PS dr. Ioan Mihaltan, ed. Episcopiei Oradiei, pg. 51-54)